ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4008/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.04.2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată înregistrată la Fondul de Garantare sub nr. x/14.02.2022 într-un termen de maxim 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, cu respectarea drepturilor și intereselor creditoarei de asigurări, prin emiterea și comunicarea deciziei de plată de către Comisia Specială, în acord cu dispozițiile art. 15 din legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, modificată prin O.U.G. nr. 102/2021.

Prin sentința civilă nr. 14282/07.11.2022 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că, până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevedea că:

"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Art. 19 din Legea nr. 503/2004 prevede că "Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii. (3) Contestația se judecă cu celeritate și cu precădere; contestația nu suspendă executarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii."

Așadar, anterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 102/2021 competența de soluționare a contestației împotriva deciziei de respingere revenea unei instanțe unice, specializate, și anume secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, competența fiind stabilită prin lege specială.

Cererea a fost înregistrată la data de 20.01.2023 pe rolul Curții de Ape București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 390 din data de 28 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetentă materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021):

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:

"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Art. 19 din Legea 503/2004 prevedea că "Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii. (3) Contestația se judecă cu celeritate și cu precădere; contestația nu suspendă executarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în condițiile legii."

Așadar, anterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 102/2021 competența de soluționare a contestației împotriva deciziei de respingere a cererii adresate FGA revenea unei instanțe unice, specializate sub aspect teritorial, și anume secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, instanță stabilită ca fiind competentă prin lege specială.

Această instanță specializată, Curtea de Apel București, a soluționat atât contestațiile formulate împotriva deciziei emise de FGA, ca act administrativ tipic, cât și contestațiile împotriva tăcerii administrative a FGA, tăcere asimilată conform prevederilor Legii nr. 554/2004 actului administrativ tipic, Legea 554/2004 aplicându-se în completarea prevederilor Legii nr. 213/2015.

Ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 din Legea nr. 213/2015 a suferit modificări în sensul că a fost atribuită instanțelor de drept comun competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor FGA.

Așadar, instanțele de drept comun au devenit instanțe speciale de contencios administrativ, în ceea ce privește verificarea întregii proceduri administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015, singurul criteriu stabilit prin lege specială pentru determinarea competenței teritoriale este cel al sediului Fondului.

Aceste instanțe speciale de drept administrativ sunt în egală măsură competente să soluționeze atât contestațiile formulate împotriva actului administrativ tipic, cât și împotriva actului administrativ asimilat.

Prin urmare, deși în speță nu se critică o decizie emisă de pârât de respingere a sumelor pretinse, acțiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamant este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii.

Curtea mai reține că o soluție similară într-o ipoteză asemănătoare a fost reținută de ICCJ la pronunțarea Deciziei RIL nr. IX din 20 martie 2006.

Astfel, față de textul legal al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevedea că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare", ICCJ a stabilit că rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată."

Prin urmare, având în vedere că în materia contestației împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraților, în desfășurarea activității sale de garantare a plății de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanțele civile de la sediul Fondului au competență materială și teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părți, aceleași reguli de competență aplicându-se, din rațiuni de simetrie, și în cazul refuzului de a soluționa o cerere sau nesoluționării ei în termen rezonabil.

Nu în ultimul rând, Curtea a reținut că intenția legiuitorului de modificare integrală a competenței de soluționare a contestațiilor referitoare la activitatea administrativă a Fondului reiese din Expunerea de motive a Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 102/2021 care vorbește despre "modificarea căilor de atac din contencios în civil", referindu-se în acest context la "acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile" introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015.

În ceea ce privește aplicarea în timp a prevederilor O.U.G. nr. 102/2021 referitoare la competența instanțelor, instanța reține că potrivit prevederilor art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021:

"Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora".

Din analiza acestui text de lege, instanța a reținut că se referă exclusiv la "procedurile administrative", nu și la cele jurisdicționale. În privința acestora din urmă, norma de competență din Legea specială nr. 213/2015 face trimitere expresă la normele de competență generală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum prezentul proces a început după data intrării în vigoare a legii noi de procedură, aceasta este de imediată aplicare, numai actele și operațiunile administrative în curs de emitere/efectuare fiind vizate de norma tranzitorie, sub aspectul condițiilor legale și al termenelor valabile la data la care a început procedura administrativă, iar nu în privința căii de atac prevăzute de lege, care se apreciază în funcție de norma de competență în vigoare la data începerii procesului.

Mai mult, Curtea a reținut că însăși cererea de plată a fost depusă la pârât la o dată ulterioară momentului modificărilor legislative intervenite, astfel că și din această perspectivă noile norme procedurale referitoare la competența materială de soluționare a cererii sunt incidente.

Aplicând prevederile art. 100 C. proc. civ. și observând că cererea reclamantei nu are o valoarea mai mare de 200.000 de RON, Curtea a reținut competența materială a judecătoriei, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. din punct de vedere teritorial, precum și faptul că legea specială a stabilit competența teritorială exclusivă în favoarea instanței civile de la sediul Fondului.

Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 131 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează în principal obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată înregistrată la Fondul de Garantare sub nr. x/14.02.2022 într-un termen de maxim 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, cu respectarea drepturilor și intereselor creditoarei de asigurări.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021):

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:

"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 11.06.2022, ulterior modificărilor legislative sus-menționate și raportat la petitul cererii și la motivele expuse în susținere, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de reclamantă nu cuprinde o cerere principală de anulare a unui act administrativ, o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau un petit menit să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității să răspundă cererii formulate reclamanta. Totodată, reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească, obiectul acțiunii fiind plata unei sume de bani, ca urmare a nerespectării de către FGA a termenului de soluționare a unei cereri de plată formulate de reclamantă.

Relevanță în pronunțarea regulatorului de competență prezintă Decizia nr. 22/2019 din 24/06/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2019, care, la pct. 77, a statuat că:

"Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.."

În raport de conținutul cererii și de considerentele deciziei interpretative anterior citate, Înalta Curte constată că cererea reclamantei reprezintă o acțiune patrimonială dată în competența de soluționare a instanței civile de drept comun, stabilită conform C. proc. civ., chiar dacă vizează obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani, câtă vreme prin acțiune nu se solicită anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al refuzului autorității, iar reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești anterioare, care să fi tranșat o cerere cu un astfel de obiect, astfel că nu se poate reține competența instanței de contencios administrativ în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Față de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, competența aparține Judecătoriei Sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul pârâtului.

Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.