ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4010/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4010/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită.
Prin cererea de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr. x/2022 în data de 11.10.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea deciziei în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 în vederea soluționării cererilor de despăgubire pe care reclamanta le-a formulat cu privire la 3 dosare de daună deschise la societatea de asigurări B. S.A., declarată în faliment, respectiv: dosarul x; dosarul x și dosarul C., cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite în baza dosarelor de daună înregistrate și nominalizate:
dosarul x în valoare de 4833,79 RON;
dosarul x în valoare de 4828,31 RON;
Dosarul C. în valoare de 11878,70 RON, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1723/20.02.2023, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu sediul în București, în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut, în esență, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluționare a cererilor de plată formulate de către reclamantă, intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 teza a II-a coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, neputând fi aplicate, prin analogie, dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021.
Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București.
A doua instanță învestită.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2023 sub nr. x/2022.
La data de 24.04.2023, reclamanta a formulat cerere de restrângere a cuantumului obiectului cererii la suma de 9662,10 RON.
Prin sentința civilă nr. 1091 din data de 16 iunie 2023 Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cererii privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, acțiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acțiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității să răspundă cererii formulate.
Decizia ICCJ dată în RIL cu nr. 22/2019 a stabilit următoarele:
"70. Art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 trasează coordonatele generale ale conținutului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, fără a trata în mod diferențiat contenciosul obiectiv (de anulare) și contenciosul subiectiv.
Consacrând caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv, art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanța care soluționează acțiunea poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, să se pronunțe asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecății și care nu pot fi atacate separat, conform art. 8 alin. (1) din lege.
Prevederea cuprinsă în art. 18 alin. (3) din lege ("În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru") conduce la concluzia că instanța nu are dreptul de a dispune din oficiu înlăturarea consecințelor nefavorabile ale actului tipic sau asimilat considerat nelegal, ci trebuie să fie învestită în acest sens de către reclamant, printr-un capăt de cerere expres formulat.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelație cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acțiunii judiciare, rezultă că instanța poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material numai în cazul acțiunilor în contencios subiectiv, deoarece acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 și art. 1.357 și următoarele din C. civ., în corelație cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existența unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanță sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanță; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.
În situația în care persoana vătămată, din cauza necunoașterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acțiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acționa în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Intitulat "Termenul de prescripție pentru despăgubiri", art. 19 din Legea nr. 554/2004 are, în realitate, un obiect de reglementare mai larg, stabilind reguli privind: 1. condițiile de admisibilitate a acțiunii în despăgubiri; 2. durata și data de la care curge termenul de prescripție; 3. instanța competentă și 4. procedura aplicabilă.
Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.."
Acțiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței civile, atunci când nu se cere, sau nu s-a solicitat anterior, anularea unui act administrativ pretins nelegal, nu se solicită constarea caracterului nejustificat al unui refuz, ori solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.
În speță, cererea reclamantei reprezintă o acțiune patrimonială dată în competența de soluționare a instanței civile de drept comun, stabilită conform C. proc. civ., chiar dacă vizează obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani, câtă vreme prin acțiune nu se solicită anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al refuzului autorității, iar reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești anterioare, care să fi tranșat o cerere cu un astfel de obiect, astfel că nu se poate reține competența instanței de contencios administrativ în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. De altfel, în același sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea regulatorului de competență, în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2022
Față de valoarea inițială a obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, Curtea a constatat că, în cauza pendinte, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, competența aparține Judecătoriei Sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială își are sediul pârâtul, în raport și de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 223/2015.
Prin urmare, în temeiul art. 131 C. proc. civ., Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează în principal obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată înregistrată la Fondul de Garantare sub nr. x/14.02.2022 într-un termen de maxim 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, cu respectarea drepturilor și intereselor creditoarei de asigurări.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021):
"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
Până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:
"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."
Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 14.10.2022, ulterior modificărilor legislative sus-menționate și raportat la petitul cererii și la motivele expuse în susținere, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de reclamantă nu cuprinde o cerere principală de anulare a unui act administrativ, o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau un petit menit să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității să răspundă cererii formulate reclamanta. Totodată, reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească, obiectul acțiunii fiind plata unei sume de bani, ca urmare a nerespectării de către FGA a termenului de soluționare a unei cereri de plată formulate de reclamantă.
Relevanță în pronunțarea regulatorului de competență prezintă Decizia nr. 22/2019 din 24/06/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2019, care, la pct. 77, a statuat că:
"Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.."
În raport de conținutul cererii și de considerentele deciziei interpretative anterior citate, Înalta Curte constată că cererea reclamantei reprezintă o acțiune patrimonială dată în competența de soluționare a instanței civile de drept comun, stabilită conform C. proc. civ., chiar dacă vizează obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani, câtă vreme prin acțiune nu se solicită anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al refuzului autorității, iar reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești anterioare, care să fi tranșat o cerere cu un astfel de obiect, astfel că nu se poate reține competența instanței de contencios administrativ în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Față de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, competența aparține Judecătoriei Sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul pârâtului.
Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.