ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 987/2023

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 185.556,09 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligația de a soluționa cererile de plată formulate de A. și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată; în subsidiar, a solicitat obligarea la plata sumei de 157.382,65 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Prin sentința civilă nr. 9138 din data de 11.07.2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că, obiectul acțiunii îl constituie angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și pe cele ale C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ, iar regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.

Pretinsa faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, așa cum a arătat reclamanta, constă în nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, privitor la nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, din conținutul art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că aceasta este asimilată actului administrativ unilateral.

Situația premisă pentru angajarea răspunderii patrimoniale a unei autorități publice pentru prejudicii materiale ori morale cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este aceea că partea reclamantă are calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ, asupra căruia instanța competentă – de contencios administrativ – s-a pronunțat ori urmează să se pronunțe, dacă cererea are un caracter accesoriu.

Având în vedere motivele de fapt și de drept invocate în acțiune, dreptul pretins de reclamantă la dobânda legală penalizatoare cu titlu de despăgubiri întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 se grefează pe anularea, prin hotărâre judecătorească, a actului administrativ sau actului asimilat – în speță, pe constatarea împrejurării că pârâtul avea obligația de a soluționa cele 100 de cereri de plată într-un anumit termen și, în mod nelegal, nu ar fi procedat în acest mod.

În acest sens sunt dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care consacră principiul conform căruia: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată."

Spre deosebire de situația expusă în precedent, reclamanta se poate adresa instanței de drept comun pentru acordarea unor despăgubiri urmare a unui prejudiciu pretins cauzat prin acte sau operațiuni care nu au făcut și nici nu s-ar impune a face obiectul verificării instanței de contencios administrativ.

Având în vedere cele două ipoteze expuse în precedent și având în vedere motivele de fapt și de drept ale acțiunii concret formulate, în care reclamanta a indicat expres că fapta ilicită constă în neacordarea despăgubirii solicitate în termen de 30 de zile, iar în subsidiar, într-un termen rezonabil, iar prejudiciu constă în lipsa de folosință asupra sumei de bani solicitată cu titlu de creanță de asigurare, instanța a apreciat că revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a prezentei cauze, potrivit art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În continuare, Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că, în prezenta cauză, considerentul nr. 77 din Decizia ICCJ nr. 22/2019 pronunțată în recurs în interesul legii nu este aplicabil, deoarece, astfel cum s-a arătat, pentru a se putea aprecia asupra condițiilor de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului se impune, în prealabil, a se constata că pârâtul avea obligația de a soluționa cererea de plată într-un anumit termen și în mod nelegal nu ar fi procedat în acest mod, ceea ce implică analiza legalității actului administrativ asimilat, competența în acest sens revenind instanței de contencios administrativ, iar nu celei de drept comun.

În ceea ce privește susținerea reclamantei privind stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze pe dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, norma de competență menționată privește contestația împotriva deciziei de respingere a sumelor pretinse emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, iar nu toate acțiunile în repararea prejudiciilor pretins încercate prin actele emise de pârât.

De asemenea, nu este aplicabilă în cauză nici Decizia ICCJ nr. 2108/2020, care nu privește despăgubirile pentru repararea prejudiciului pretins cauzat printr-un act administrativ asimilat.

În consecință, în temeiul art. 130 și art. 131 din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale și, raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea pârâtului, a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.07.2022, sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 2124 din data de 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. A constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită ce a constat în soluționarea cu întârziere a cererilor de plată, temeiul acțiunii fiind răspunderea civilă delictuală.

Prezenta acțiune nu este subsecventă unei acțiuni prin care să se fi solicitat anularea unui act administrativ nelegal și nici unei acțiuni prin care să se fi cerut obligarea autorității să soluționeze o cerere și prin urmare nu se află în sfera contenciosului administrativ astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ci cade în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.

În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2108 din 22 octombrie 2020 pronunțată de secția a II-a Civilă într-un regulator de competență aceasta statuând în sensul că:

"Acțiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței de drept comun, atunci când nu se cere și anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.

Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ.

În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ., în acest sens pronunțându-se, prin mai multe decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Așadar, în condițiile în care acțiunea dedusă judecății vizează angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, iar nu un act administrativ tipic sau asimilat, cadrul procesual în care urmează a fi soluționată acțiunea reclamantelor este configurat de dreptul comun, competentă material fiind instanța civilă."

În concluzie, prin raportare la considerentele anterior arătate, Curtea, în baza art. 132 alin. (1) și (3), art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București – secția civilă, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează în principal, obligarea FGA la plata sumei de 185.556,09 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligația de a soluționa cererile de plată formulate de A. și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată; în subsidiar, obligarea la plata sumei de 157.382,65 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Instanța învestită cu regulatorul de competență are în vedere și faptul că, prin notele de ședință depuse de reclamantă la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2022, aceasta a clarificat obiectul cererii de chemare în judecată, particularizându-l în funcție de cauza juridică a pretențiilor formulate, ocazie cu care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Printr-o astfel de precizare, reclamanta a învederat că obiectul litigiului este reprezentat de o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ., prin care a solicitat acoperirea unui prejudiciu apreciat de reclamantă ca fiind cauzat de pârât patrimoniului său, prin neplata, timp de 3-4 ani, a sumelor cuvenite.

Înalta Curte reține că, prin punctul nr. 77 al Decizie nr. 22/2019 din 24/06/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2019 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 22/10/2019, s-a statuat că cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.

Or, reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească, obiectul acțiunii fiind acoperirea prejudiciului apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său de neexecutarea, în termen, a unei obligații de plată.

De asemenea, acțiunea formulată de reclamantă nu cuprinde o cerere principală de anulare a unui act administrativ, o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau un petit menit să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității la a răspunde cererii formulate.

În acest context, Înalta Curte reține că cererea reclamantei reprezintă o acțiune patrimonială ce, chiar dacă are ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani, este de competența instanței civile, atunci când nu se cere sau nu se solicită anterior anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al unui refuz sau solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.

Prin urmare, față de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competența materială revine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competența aparține instanței civile de la sediul pârâtului, ce, în cauza pendinte, se află în circumscripția Judecătoriei Sector 2.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2023.