ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2023

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11.03.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA"), în principal, obligarea FGA la plata sumei de 157.550,22 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligația de a soluționa cererile de plată formulate de A. și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată, iar, în subsidiar, obligarea FGA la plata sumei de 133.593,58 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 8737 din 1 iulie 2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei către Curtea de Apel București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut, în esență, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente nesoluționării în termen a unor cereri de plată având ca obiect despăgubiri datorate de societăți de asigurări aflate în faliment, intră, în fapt, în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, ce se completează cu cele ale art. 1357 și următoarele din C. civ. în ceea ce privește repararea prejudiciului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1942 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, deși, în speță, nu se critică o decizie emisă de pârât, de respingere a sumelor pretinse, acțiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii.

Totodată, antereferita instanță a evocat prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, apreciind că acestea sunt aplicabile procedurii jurisdicționale pendinte, câtă vreme dispozițiile art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021, privind aplicarea în timp a unei astfel de ordonanțe de urgență, vizează exclusiv procedurile administrative.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține că reclamanta A. S.A. a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului FGA în principal la plata sumei de 157.550,22 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligația de a soluționa cererile de plată formulate de A. și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Cererea de chemare în judecată cuprinde și un petit subsidiar privind obligarea pârâtului la plata sumei de 133.593,58 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată și momentul plății efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Instanța învestită cu regulatorul de competență are în vedere și faptul că, prin notele de ședință depuse de reclamantă la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2022, aceasta, fiind asistată de un practician al dreptului – avocat, a clarificat obiectul cererii de chemare în judecată, particularizându-l în funcție de cauza juridică a pretențiilor formulate, ocazie cu care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Printr-o astfel de precizare, reclamanta a învederat că obiectul litigiului este reprezentat de o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ., prin care a solicitat acoperirea unui prejudiciu apreciat de reclamantă ca fiind cauzat de pârât patrimoniului său, prin neplata, timp de 3-4 ani, a sumelor cuvenite.

Înalta Curte reține că, prin punctul nr. 77 al Decizie nr. 22/2019 din 24/06/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2019 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 22/10/2019, s-a statuat că cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile prevăzute de C. civ.

Or, reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească, obiectul acțiunii fiind acoperirea prejudiciului apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său de neexecutarea, în termen, a unei obligații de plată.

De asemenea, acțiunea formulată de reclamantă nu cuprinde o cerere principală de anulare a unui act administrativ, o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau un petit menit să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității la a răspunde cererii formulate.

În acest context, Înalta Curte reține că cererea reclamantei reprezintă o acțiune patrimonială ce, chiar dacă are ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani, este de competența instanței civile, atunci când nu se cere sau nu se solicită anterior anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al unui refuz sau solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.

Prin urmare, față de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competența materială revine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competența aparține instanței civile de la sediul pârâtului, ce, în cauza pendinte, se află în circumscripția Judecătoriei Sector 2.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.