ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3999/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, contestație împotriva Deciziei nr. 1210d/11.10.2018 emise de intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și a actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii deciziei anterior - menționate.

Prin sentința nr. 27/2019 din 6 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 979/2019 din data de 26 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a contestației formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâții Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și a Inovării, constatând ivit conflictul de competență.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 1485 din data de 25 septembrie 2019 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 59 din 10 iulie 2020, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 a dispus următoarele:

- a admis excepția prematurității invocată de pârâtul Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și a Inovării;

- a respins capătul de cerere având ca obiect anularea hotărârii C.N.E.C.S.D.T.I., din cadrul Ministerul Educației și Cercetării, vizând respingerea contestației administrative formulate de reclamanta A. împotriva Hotărârii nr. 18/13.02.2018 a Comisiei de Etică a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, ca prematur formulat;

- a admis excepția inadmisibilității și pe cale de consecință respinge ca inadmisibil capătul de cerere vizând anularea adresei nr. x/01.10.2018 emisă de pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I., înregistrată la universitatea pârâtă sub nr. x/03.10.2018;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași;

- a anulat Decizia nr. 1210d/11.10.2018 emisă de rectorul universității pârâte;

- a admis excepția lipsei de interes procesual și, pe cale de consecință, respinge ca lipsit de interes cererea de anulare a Hotărârii nr. 18/13.02.2018 adoptată de către Comisia de Etică a universității pârâte.

Împotriva sentinței civile nr. 59 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Reclamanta A. a formulat recurs și împotriva încheierii din 16.06.2020 pronunțate în același dosar de Curtea de Apel Iași.

Prin decizia nr. 1109 din data de 24.02.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva a încheierii din 16 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

A admis recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâta Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași împotriva sentinței nr. 59 din 10 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

A casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată la data de 03.06.2022 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020*, în vederea rejudecării.

Prin sentința nr. 154 din data de 09 noiembrie 2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția prematurității, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes procesual, excepții ce privesc cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A..

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, din cadrul Ministerului Educației Naționale.

A anulat adresa nr. x/01.10.2018 emisă de pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I., înregistrată la universitatea pârâtă sub nr. x/03.10.2018.

A anulat decizia nr. 1210d/11.10.2018 emisă de rectorul universității pârâte, raportul de caz nr. 5/13.02.2018 și hotărârea nr. 18/13.02.2018 adoptate de către comisia de etică a universității pârâte.

Împotriva sentinței nr. 154 din data de 09 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs se arată că, Comisia de Analiză a avut în vedere cu prioritate și a reținut concluziile Raportului Comisiei constituite la Facultatea de Biologie (nr. 11125 din 07.07.2016), referitoare la lucrarea 1 și lucrarea 2, din care rezultă că "lucrările 1 și 2 abordează un subiect similar (diferă prin numărul de specii analizate)" precum și faptul că "datele prezentate în cele două lucrări relativ la speciile comune sunt identice" (lucrările 1 și 2).

Cu privire la Lucrarea 3, se susține că "lucrările sunt identice, având autorii schimbați" în vreme ce din concluziile Raportului Comisiei constituite la Facultatea de Biologie (nr. 11125 din 07.07.2016) reiese că "lucrarea 4 conține pasaje comune cu lucrarea 3; sunt utilizate aceleași imagini ca și în lucrarea Influența poluării atmosferice asupra structurii plantelor, fără a se preciza sursa lor".

Cu privire Ia Lucrarea 5, preia imagini din lucrarea 3 și, respectiv, lucrarea 4, se susține cu sunt "aceleași fotografii (dar cu un alt text)". Din concluziile Raportului Comisiei constituite la Facultatea de Biologie (nr. 11125 din 07.07.2016) reiese că "lucrarea 5 conține imagini comune cu lucrările 3 și 4 fără precizarea sursei".

Apreciază că greșit instanța de fond reține că activitatea reclamantei nu constituie acte de plagiat, ci eventual un autoplagiat care, ca abatere de la regulile de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, a fost încriminat ulterior datei la care au fost săvârșite faptele imputate reclamantei, întrucât cercetarea Comisiei de etică a vizat analiza comparativă a două articole publicate, unul dintre ele, raportat la celălalt având dată ulterioară (articolul 1 publicat în vol. Conferinței on Waste Management, Water Pollution, Air Pollution, Indoor Climate, Arachon, France, octombrie 14-16 2007 față de articolul 2 publicat în Rom. J. Biol-PLANT BIOL. Volumes, 49-50,p 57-64, Bucharest, 2004-2005, aprilie 2007 și articolul 3 publicat în vol. 6th IASME/WSEAS International Conference on HEAT TRANSFER, THERMAL ENGINEERING and ENVIRONMENT, R hodes, Greece, august 20-22 2008 față de articolul 4 publicat în Rom. J. Biol-PLANT BIOL. Volumes, 49-50, p 47-56, Bucharest, 2004-2005, aprilie 2007), care cuprind pasaje din cartea Influența poluării atmosferice asupra structurii plantelor, A.., B., dar și concluzii din alte surse (11-15 la număr).

În ceea ce privește împrejurarea că sursa primară a lucrărilor 2 și 4 este cartea Influența poluanților atmosferici asupra structurii plantelor, A.., B., 2003 Edit. Fundației "C.", Constanța, 406 pp., în fapt teza de doctorat a reclamantei, publicată, apreciem că atâta timp cât nu se poate stabili, la acest moment, contribuția domnului prof.univ. dr. B. la scrierea lucrării, acesta fiind decedat, iar cartea apare în CV-ul domnului profesor (hrrps:/acadiasi.org/wp-contcnt/uploads/2019/02/CV-RO-Constantin-Toma.pdf), acuzațiile de plagiat se confirmă, reclamanta nefiind unic autor, iar autorii articolelor încriminate fiind diferiți.

Intimatul Consiliul Național de Etică a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același act normativ:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță este de observat faptul că, deși recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de nelegalitate prevăzut de legiuitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivului de casare invocat, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Analizând cererea de recurs și susținerile recurentei-pârât, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține, pe de o parte, că partea nu a arătat în concret care sunt normele de drept material pretins a fi fost interpretate sau greșit aplicate de către instanța de fond, iar, pe de altă parte, că aceasta nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate, făcând exclusiv trimitere la apărările formulate și în fața primei instanțe, pe care le-a reluat în cuprinsul cererii de recurs. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege invocat.

În egală măsură, simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de aceasta prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Din această perspectivă este important a se mai reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea criticilor de nelegalitate aduse actului administrativ contestat, astfel cum au fost invocate în fața instanței de fond, respectiv a considerentelor reținute de prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Așadar, din moment ce recurenta-pârâtă nu a arătat, în concret, care sunt normele de drept material care ar fi fost încălcate de instanța de fond în hotărârea pronunțată, și nici modul în care a considerat că normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greșit aplicate de prima instanță în fundamentarea soluției contestate, simpla indicare formală a motivului de casare referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta-pârâtă a procedat la reluarea susținerilor formulate și în fața instanței de fond, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nulitatea recursului exercitat de recurenta-pârâtă și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimate-reclamantă A..

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași împotriva sentinței nr. 154 din 9 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.