ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1485/2019

HOTĂRÂRE

25.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1485/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

La 12.11.2018 contestatoarea A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal o contestație, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimații Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, prin Ministerul Cercetării și Inovării, anularea deciziei nr. 1210d/11.10.2018, emisă de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și a actelor preparatorii care au stat la baza emiterii sale.

La 03.12.2018, contestația a fost precizată de către autoarea sa, care a arătat că solicită actele preparatorii a căror anulare o cere sunt hotărârea nr. 18/13.02.2018 a Comisiei de Etică a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și hotărârea Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, prin care i-a fost respinsă contestația împotriva hotărârii nr. 18/13.02.2018.

Prin sentința nr. 27/06.03.2019, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că între reclamantă și intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași există un raport de muncă ce are la bază contractul individual de muncă nr. x/25.09.2003, din cuprinsul căruia reiese că raportul inițial de muncă s-a născut la data de 01.10.1994 și a fost modificat succesiv prin acte adiționale.

A apreciat curtea de apel că, raportat la obligațiile contractuale asumate de reclamantă în calitate de angajat (ce vizează respectarea prevederilor cuprinse în Regulamentul de ordine interioară, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în Carta Universitară și în prevederile legale), precum și la dispozițiile art. 18 Cap. V din Carta Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, încălcarea regulilor de conduită etică incriminate de Codul de etică reprezintă și are natura juridică a încălcării unei obligații stipulate în contractul individual de muncă.

Pe cale de consecință, a reținut că sancționarea reclamantei are la bază raportul de muncă existent între părți, iar obligațiile a căror încălcare a fost imputată de Comisia de Etică fac parte din categoria celor prevăzute expres în contractul individual de muncă, aspect care atrage competența jurisdicției muncii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 27.03.2019.

La termenul din 29.05.2019, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă nr. 979/26.06.2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin demersul judiciar inițiat, contestatoarea A., angajata intimatei Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași în baza contractului individual de muncă nr. x/25.09.2003, a solicitat anularea deciziei nr. 1210d/11.10.2018, emisă de intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și a actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii sale.

Totodată, a reținut că prin decizia nr. 1210d/11.10.2018, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a sancționat-o pe contestatoare cu diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control, cu 10% pe o perioadă de trei luni, conform art. 30 lit. b) din Codul de Etică și Deontologie Profesională, coroborat cu dispozițiile art. 318 lit. b) din Legea nr. 1/2011 și cu art. 11

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2004, pentru încălcarea art. 21 lit. a) și art. 23 lit. a) din Codul de Etică și Deontologie Profesională.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 312, 314 (Secțiunea a 7-a - Sancțiuni disciplinare), art. 318 și 321 (Secțiunea a 8-a - Sancțiuni referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare) din Capitolul II, Titlul IV al Legii nr. 1/2011 și a subliniat că legea instituie două regimuri sancționatorii diferite în cazul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior: sancțiuni pentru abateri disciplinare (ca urmare a încălcării îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției) și sancțiuni pentru încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare.

Totodată, a reținut că din analiza art. 306 din Legea nr. 1/2011, al cărui conținut l-a redat, reiese că în cazul abaterilor de la etica universitară, nici analiza, nici cercetarea situației de fapt și de drept nu aparține angajatorului (ca în cazul abaterilor disciplinare), ci revine comisiei de etică universitară special constituite la nivelul fiecărei universități.

A mai reținut tribunalul că, raportat la dispozițiile art. 10, 11 și 11

din Legea nr. 206/2004, raportul comisiei de analiză, aprobat de comisia de etică, precum și hotărârea comisiei de etică sunt acte ce iau naștere în cadrul unui raport juridic născut prin sesizarea unei instituții de învățământ superior despre săvârșirea de către un membru al personalului didactic sau de cercetare a unor abateri de la normele de etică și bună conduită în cercetare științifică, astfel că reprezintă acte juridice administrative individuale, decizionale, de sine stătătoare, cu efecte constitutive față de părți, de sancționare a unei fapte ilicite constând într-o abatere de la normele de etică sau bună conduită în cercetarea științifică prevăzute de Legea nr. 206/2004. Caracterul de act administrativ este atras de împrejurarea că sunt elaborate/emise de comisia de analiză/comisia de etică. În consecință, a apreciat că aceste acte sunt supuse contenciosului administrativ.

Cât privește decizia emisă de instituția de învățământ superior în baza raportului sau hotărârii comisiei de etică, a reținut că aceasta este un act pur formal, de aplicare întocmai a celor dispuse de comisia de etică universitară, fără implicarea angajatorului în cercetarea substanței abaterii sancționate, abaterea fiind de la etica universitară și de la buna conduită în cercetare, nicidecum de la disciplina muncii.

Pentru aceste considerente, a apreciat că actele ce fac obiectul contestației sunt sustrase sferei de aplicare a dispozițiilor de drept al muncii, calitatea de salariat a personalului didactic fiind, în acest caz particular, subsecventă celei de personal ce desfășoară activități de cercetare-dezvoltare.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Contestatoarea A. a învestit Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal cu o contestație, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimații Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, prin Ministerul Cercetării și Inovării, anularea deciziei nr. 1210d/11.10.2018, emisă de intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, și a actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii sale, respectiv hotărârea nr. 18/13.02.2018 a Comisiei de Etică a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și hotărârea Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, prin care i-a fost respinsă contestația împotriva hotărârii nr. 18/13.02.2018.

Prin aceste acte, contestatoarea a fost sancționată cu diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control, cu 10% pe o perioadă de trei luni, conform art. 30 lit. b) din Codul de Etică și Deontologie Profesională, coroborat cu dispozițiile art. 318 lit. b) din Legea nr. 1/2011 și cu art. 11

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2004, pentru încălcarea art. 21 lit. a) și art. 23 lit. a) din Codul de Etică și Deontologie Profesională, care sancționează frauda sub orice formă în activitatea de predare, învățare, cercetare științifică și în celelalte activități din Universitate și plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori.

Conflictul negativ de competență a fost generat de natura litigiului, Curtea de Apel Iași apreciind că este un conflict de muncă, iar Tribunalul Iași, că se supune contenciosului administrativ.

Chiar dacă sancțiunea aplicată este una specifică dreptului muncii, justa încadrare a naturii litigiului, ca operațiune necesar a fi efectuată în vederea soluționării conflictului de competență, presupune examinarea formei de răspundere pentru încălcarea normelor de etică universitară și de bună conduită în cercetare care reglementează plagiatul, deoarece aceasta este fapta imputată contestatoarei.

Statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior, drepturile și obligațiile, precum și sancțiunile ce îi pot fi aplicate sunt reglementate în Capitolul II al Titlului IV din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.

Potrivit art. 304 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "personalul din învățământul superior are drepturi și îndatoriri care decurg din Carta universitară, din Codul de etică universitară, din contractul individual de muncă, precum și din legislația în vigoare."

În Secțiunea a 5-a a aceluiași act normativ, legiuitorul a reglementat etica universitară și sancțiunile ce pot fi aplicate de Comisia de etică universitară, în cadrul procedurilor stabilite de Codul de etică și deontologie universitară, respectiv de Legea nr. 206/2004, cu modificările și completările ulterioare, în Secțiunea a 7-a a stabilit sancțiunile disciplinare pentru încălcarea îndatoririlor stabilite în contractul individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității ori instituției, iar în Secțiunea a 8-a sunt stabilite sancțiunile pentru încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare.

Așadar, așa cum judicios a reținut și Tribunalul Iași, legea instituie două regimuri sancționatorii diferite în cazul personalului didactic de cercetare din învățământul superior: sancțiuni pentru abateri disciplinare (ca urmare a încălcării îndatoririlor asumate prin contractul individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției) și sancțiuni pentru încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare.

Dacă potrivit art. 313 din Legea nr. 1/2011, sancțiunile pentru abateri disciplinare, pentru încălcarea îndatoririlor stabilite prin contractul individual de muncă și a normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției, sunt stabilite și aplicate de angajator, în cazul abaterilor de la prevederile Codului de etică și deontologie profesională, potrivit art. 320-323, sancțiunile sunt stabilite de Comisia de etică și deontologie ori de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării și puse în aplicare de către conducătorul unității de învățământ superior.

Prin urmare, pe lângă îndatoririle stabilite prin contractul individual de muncă, în domeniul activității de cercetare cadrul didactic este ținut să respecte buna conduită în cercetarea științifică, consacrată de Legea nr. 206/2004, pentru încălcarea căreia răspunderea este una administrativă, conform dispozițiilor cuprinse în Secțiunea a 8-a din Legea nr. 1/2011.

În speță, decizia prin care s-a dispus sancționarea contestatoarei a fost emisă în scopul punerii în aplicare de către conducătorul unității de învățământ superior a sancțiunilor deja stabilite prin hotărârile Comisiei de etică și deontologie și Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, ca urmare a constatării încălcării Codului de Etică și Deontologie Profesională.

Or, numai în legătură cu sancțiunile constatate și aplicate de angajator angajatului se poate ivi un conflict de muncă.

Disciplina muncii sintetizează toate obligațiile care revin salariaților, iar abaterea disciplinară este definită de Codul muncii drept o faptă prin care acesta încalcă normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau cel colectiv, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Examenul de detaliu al actelor contestate relevă că în speță nu se atacă acte emise de către angajator în vederea sancționării unei abateri disciplinare, ci acte de natură administrativă, emise de către conducătorul unității de învățământ superior, ca urmare a aplicării unei hotărâri a Comisiei de etică și a Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.

O atare răspundere este una administrativă, de vreme ce nu este stabilită de angajator, ci de organisme independente de acesta, vizează abateri de la etica în cercetare și deontologie și este angajată în baza unei proceduri administrative complexe, în cadrul căreia sunt emise acte administrative, cu caracter individual.

Această concluzie derivă și din definirea Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, potrivit art. 5 din Legea nr. 206/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca un organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Educației și Cercetării. Mai mult, potrivit art. 1 alin. (1) din Carta Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, această instituție este una de drept public, iar conform art. 4 din Regulamentul general de organizare și funcționare al universității, ea este o instituție de învățământ superior de stat, în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Or, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

De asemenea, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Cum obiectul cauzei îl reprezintă contestarea unor acte emise de o instituție de învățământ superior de stat, aflată în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, ca urmare a aplicării unei hotărâri a Comisiei de etică și a Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curții de Apel Iași.