ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a, în data de 21.05.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.05.2021, sub număr de dosar x/2021 reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, suspendarea executării Hotărârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 309 din 15.04.2021 și a Hotărârii nr. 59 din 06.04.2021 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcții de execuție organizat în perioada februarie- iunie 2021, până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, în consecință obligarea pârâtului ca, prin comisia de concurs și comisia de evaluare să parcurgă și în privința reclamantului procedura de promovare efectivă prevăzută la Secțiunea a 2-a din capitolul IV al Hotărârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 681/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a procurorilor în funcții de execuție.

Prin încheierea de ședință din data de 30.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de litispendență invocată de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, dispunând trimiterea cererii formulate de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, înregistrată sub nr. dosar x/2021, la dosarul nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 1184/10.08.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a Contencios Administartiv și Fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub același număr unic de dosaer, respectiv sub nr. x/2021, la data de 07.09.2021.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 550 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, respingând deopotrivă și cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 309/15.04.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 59/06.04.2021 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor cu funcție de execuție, ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei hotărâri - Sentința Civilă nr. 550 pronunțată la data de 21 octombrie 2021 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal ambele părți au exercitat calea de atac a recursului: reclamantul A. promovând recurs principal, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii recurs incident depus împreună cu întâmpinarea la recursul principal.

Recursul principal formulat de reclamantul A.

În cadrul recursului său, reclamantul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată,

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut recurentul-reclamant că îndeplinește condițiile legale de participare la concursul de promovare efectivă.

Invocând dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, și art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, recurentul arată că a funcționat ca judecător Ia Curtea de Apel Timișoara în perioada 01.12.2008 - 21.08.2013 (cu mult peste 2 ani) și ca procuror militar numit la Direcția Națională Anticorupție (în cadrul PICCJ) în perioada 01.09.2013 - 30.01.2021 (de asemenea, cu mult peste 2 ani).

Consideră că, din interpretarea dispozițiilor anterior menționate, rezultă în mod clar că, pentru verificarea îndeplinirii condiției prev. de art. 46

2

din Legea nr. 303/2004 de a fi funcționat efectiv cel puțin 2 ani la parchetul de pe lângă curtea de apel sau la curtea de apel, trebuie luată în considerare toată activitatea candidatului desfășurată (cei puțin) Ia acest nivel, indiferent dacă magistratul a fost încadrat la instanță (cum este cazul său) sau/și la parchetul corespunzător ori/și la cel superior.

Spiritul normei în discuție (art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004) este acela ca magistratul candidat să fi activat cel puțin 2 ani la nivelul inferior celui pentru care solicită promovarea și nu la o anumită unitate de instanță/parchet.

Susține că, în interpretarea rigidă dată de pârât și de prima instanță, un judecător sau procuror nu ar putea promova decât la instanța ori parchetul superior teritorial. De exemplu, un procuror care a funcționat mai mult de 2 ani la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, deși a obținut gradul imediat superior prin concurs la nivel național (nu pentru un parchet anume), nu ar putea promova efectiv la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Aceasta pentru că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș nu este subordonat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în sensul art. 65 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. De asemenea, un procuror nu ar mai putea promova efectiv la nivelul imediat superior nici în situația în care ar fi activat mai mult de 2 ani la nivelul la care se solicită promovarea sau la un nivel suprior celui la care se solicită promovarea. Astfel, unui procuror de tribunal care a ocupat 3 ani o funcție de conducere la PICCJ dar a funcționat mai puțin de 2 ani în unitatea din care provine, i s-ar refuza promovarea la un parchet de curte de apel.

Consideră că ambele situații descrise sunt absurde și nu au fost în intenția legiuitorului.

De altfel, susține că prima instanță nu a dat un răspuns concret acestui principal argument al reclamantului, privitor la îndeplinirea condiției de 2 ani prevăzută de art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, mărginindu-se la a reține că aceasta este distinctă de condiția de 10 ani vechime din art. 44 alin. (1) lit. c) din același act normativ și că activitatea desfășurată la DNA nu se circumscrie funcționării efective la parchetul de pe lângă curtea de apel.

Pentru considerentele de mai sus apreciază ca fiind nelegală hotărârea comisiei de organizare a concursului de a respinge candidatura unui magistrat pentru promovarea efectivă la PICCJ pe motiv că nu ar îndeplini cerința vechimii de 2 ani la parchetul ierarhic inferior, în condițiile în care acesta a funcționat efectiv aproape 5 ani ca judecător la curtea de apel și peste 7 ani ca procuror militar chiar în cadrul PICCJ, Ia DNA.

În situația admiterii cererii sale de înscriere la concurs, susține că este necesară parcurgerea procedurii de promovare efectivă și în privința sa de către comisia de concurs și comisia de evaluare.

Cât privește suspendarea actelor administrative atacate, recurentul susține că în cauză sunt întrunite în mod cumulativ condițiile privind existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Cazul bine justificat constă în importanța promovării pentru cariera sa. Astfel, a dobândit prin concurs gradele profesionale corespunzătoare tuturor nivelurilor din procuratura română (cele de tribunal și curte de apel ca judecător, iar cel de PICCJ ca procuror, în timp ce eram încadrat la DNA). După ce a activat aproape 5 ani la Curtea de Apel Timișoara și peste 7 ani Ia DNA (în cadrul PICCJ), este firesc să dorească și să poată funcționa la PICCJ.

Iminența producerii pagubei este determinată de expirarea perioadei fixate pentru concursul de promovare (februarie - iuniei:2021), orice întârziere aducând prejudicii dreptului constituțional la muncă, prin înlăturarea posibilității de a activa la unitatea la care am dreptul să funcționez.

Nu poate primi susținerea primei instanțe că actele administrative atacate nu ar fi susceptibile de a fi puse în aplicare. Jurisprudența instanței supreme române este în sensul admiterii cererii de suspendare, existând nenumărate exemple de magistrați cărora pe această cale li s-a permis participarea la concursuri de promovare.

Cât privește interesul procesual, recurentul arată că, deși în prezent funcționează pe un post de conducere în cadrul secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ocuparea funcției actuale are caracter provizoriu, spre deosebire de ocuparea unei funcții de execuție (urmărită prin prezenta acțiune), care are loc pe o perioadă nedeterminată.

În drept, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..art. 41 alin. (1) din Constituție, art. 7, art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (3), art. 15 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 44 alin. (1) Iii. c) și art. 46A2 din Legea nr. 303/2004, art. 33 rap. la art. 14 alin. (3) din Hotărârea secției pentru procurori a CSM nr. 681/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a procurorilor în funcții de execuție.

Recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Împreună cu întâmpinarea la recursul principal formulat de reclamantul A., pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, invocând nelegalitatea hotărârii din perspectiva motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul - pârât în cadrul recursului incident că instanța de fond a dispus în mod netemeinic și nelegal cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în anularea actelor atacate.

A arătat că inadmisibilitatea este determinată de faptul că cererea de suspendare nu privește un act administrativ cu caracter individual a cărui executare să poată fi suspendată în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Contrar celor reținute de instanța fondului, Hotărârea nr. 309 din 15.04.2021 a secția pentru procurori și Hotărârea nr. 59 din data de 06.04.2021 a Comisiei de organizare al concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcții de execuție reprezintă operațiunii administrative, actul producător de efecte juridice fiind hotărârea de validare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție, potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) și (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 681/2019. Practic, după finalizarea tuturor etapelor concursului secția pentru procurori validează rezultatele finale ale concursului printr-o hotărâre care reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice.

Solicită astfel a se observa că, prin cererea de față, nu se solicită anularea unor acte administrative, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci a unor operațiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a concursului, nesusceptibile de a produce efecte juridice prin ele înseși.

În cazul de față, actul administrativ care se va emite în urma verificării respectării prevederilor legale și regulamentare de desfășurare a concursului de promovare efectivă în funcții de execuție este hotărârea de validare a concursului ce se va adopta de secția pentru procurori, așa cum s-a arătat anterior. Acesta este actul administrativ care poate face obiectul unei căi de atac în condițiile Legii nr. 554/2004.

În lipsa unei hotărâri de validare a concursului de promovare efectivă în funcții de execuție, ce ar putea constitui un act administrativ vătămător, sau a contestării unui asemenea act, o cerere care să vizeze anularea unor operațiuni-premergătoare, așa cum sunt actele atacate, apare ca fiind inadmisibilă, dacă nu se solicită anularea acestor operațiuni împreună cu actul administrativ producător de consecințe juridice, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Invocând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal: decizia nr. 1184/13.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, decizia nr. 1140/11.04.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, decizia nr. 3125/10.11.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, decizia nr. 4523/07.10.2021 și decizia nr. 1972/13.05.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, a susținut că Hotărârea nr. 309 din 15.04.2021 a secției pentru procurori și Hotărârea nr. 59 din data de 06.04.2021 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcții de execuție reprezintă operațiuni administrative. În aceste condiții, aceste acte nu pot fi considerate acte administrative, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c)} din Legea nr. 554/2004, față de prevederile art. 1, art. 8 din Legea nr. S54/2004 privind contenciosul administrativ.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii în anularea actelor atacate.

Apărările formulate în cauză

În cauză, atât recurentul-reclamant A. cât și recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii au formulat întâmpinări în cadrul cărora au combătut criticile părții oponente din cadrul recursurilor.

Răspunsul la întâmpinare

Doar recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat Răspuns la întâmpinarea recurentului - reclamant A., acesta din urmă depunând Note de ședință.

Procedura de soluționare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 01.02.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursurilor la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare asupra excepției tardivității recursului principal, sub aspectul soluției ce vizează cererea de suspendare, asupra excepției lipsei de interes, invocate prin recursul incident, precum și asupra fondului celor două recursuri.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate, a apărărilor și a normelor legale incidente litigului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte reține ca fiind întemeiată excepția tardivității invocată de recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la recursul principal promovat de reclamantul A., în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 309/15.04.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 59/06.04.2021 a Comisiei de Organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcție de execuție și, pe cale de consecință, va respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva soluției ce vizează cererea de suspendare, ca tardiv formulat.

Deopotrivă, va respinge recursul principal formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași hotărâri, în ceea ce privește acțiunea în anulare și recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate, pentru considerentele arătate în continuare:

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând excepția tardivității recursului principal promovat de recurentul - reclamant A., excepție invocată de recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în ceea ce privește soluția ce vizează cererea de suspendare a actelor atacate, constată că aceasta este întemeiată, în considerarea faptului că soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 309/15.04.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 59/06.04.2021 a Comisiei de Organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcție de execuție este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2), coroborat cu art. 14 alin. (4), ambele din Legea nr. 554/2004, în care se arată că "(4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, demers ce presupune exercitarea unui drept procesual.

În cauză, reclamantul A. a formulat un singur recurs, transmis pe e-mail la data de 16 noiembrie 2021, criticând atât soluția de respingere a acțiunii în anulare, ca neîntemeiată, cât și soluția de respingere a cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 309/15.04.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 59/06.04.2021 a Comisiei de Organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcție de execuție, ca inadmisibilă, hotărârea în cadrul căreia instanța fondului a pronunțat aceste soluții, respectiv sentința civilă nr. 550 pronunțată la data de 21.10.2021 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, fiindu-i comunicată reclamatului la data de 05.11.2021.

Or, raportat la data comunicării acestei hotărâri - 05.11.2021 - cele 5 zile prevăzute de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pentru promovarea recursului împotriva soluției date cererii de suspendare, s-au împlinit la data de 11.11.2021, aceasta fiind ultima zi în care partea mai putea ataca această soluție.

Cum recurentul a transmis recursul la data de 16.11.2021, după împlinirea termenului din 11.11.2021, Înalta Curte va admite excepția tardivității, invocată de recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, va respinge recursul principal promovat de reclamantul A. împotriva soluției ce vizează cererea de suspendare, ca tardiv formulat.

Raportat la această soluție, ce conduce la rămânerea definitivă a soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 309/15.04.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 59/06.04.2021 a Comisiei de Organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcție de execuție, Înalta Curte nu va mai analiza excepția lipsei de interes a reclamanului în susținerea cererii de suspendare, în considerarea faptului că excepția inadmisibilității prevalează verificării cerinței interesului și care, prin ipoteză, poate fi verificată numai în cazul unei cereri admisibile.

Trecând la analizarea pe fond a celor două recursuri ce vizează acțiunea în anulare, Înalta Curte va examina mai întâi recursul incident promovat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, dat fiind faptul că acesta privește admisibilitatea acțiunii în anularea actelor atacate și, o eventuală respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii în anulare, ar face inutilă analizarea argumentelor invocate prin recursul principal, ce privesc fondul dreptului.

În esență, a susținut intimatul - pârât că instanța de fond a respins, în mod netemeinic și nelegal, excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată nu se solicită anularea unor acte administrative, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci a unor operațiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a concursului, nesusceptibile de a produce efecte juridice prin ele înseși.

A arătat recurentul - pârât că hotărârea de validare a concursului reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice, în timp ce toate celelalte hotărâri prin care se stabilesc măsuri de ordin organizatoric pentru desfășurarea concursului de promovare în funcții de execuție, fiind acte premergătoare, sunt supuse controlului judecătoresc numai odată cu hotărârea de validare.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, reținând că dispozițiile incidente din Legea nr. 554/2004 sunt cele ale art. 1 alin. (1):

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.".

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea".

Din înscrisurile de la dosar rezultă că, prin Hotărârea nr. 59/06.04.2021 a fost respinsa cererea recurentului - reclamant de înscriere la concursul de promovare efectivă a procurorilor în funcții de execuție, organizat în perioada februarie - iunie 2021.

Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei hotărâri iar prin Hotărârea nr. 309/15 aprilie 2021 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de reclamant, astfel cum rezultă din conținutul acesteia (dosarul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nr. x/2021).

Contrar celor susținute de către recurentul - pârât în cadrul recursului incident, hotărârile anterior menționate nu reprezintă simple operațiuni administrative, premergătoare actului administrativ final reprezentat de hotărârea de validare a rezultatelor concursului. Actele emise produc ele însele efecte, întrucât împiedica participarea reclamantului la examenul de promovare efectivă organizat de pârât .

Pe de altă parte, Hotărârea nr. 309 din 15 aprilie 2021 emisa de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii emisă de Comisia de concurs are caracterul unui act administrativ, fiind emisă de o autoritate publică și producând efecte, respectiv împiedicarea participării reclamantului la concursul de promovare efectivă in funcții de execuție a procurorilor.

Cum, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății", Înalta Curte constată astfel că este în drept să se pronunțe și asupra legalității hotărârii Comisiei de organizare a concursului, ca act preparatoriu, prin prisma posibilității de a se pronunța asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat. (Hotărârea secției pentru Procurori nr. 309/15.04.2021).

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în mod corect judecătorul de primă jurisdicție a respins apărarea recurentului - pârât privind inadmisibilitatea acțiunii în anulare, criticile recurentului - pârât din cadrul recursului incident sub acest aspect neputând fi reținute de către instanța de control judiciar.

Față de aceste motive, Înalta Curte urmează a respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

În continuare, analizând recursul principal promovat de reclamantul A., în ceea ce privește acțiunea în anulare, Înalta Curte constată netemeinicia acestuia, raportat la dispozițiile art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ce prevăd că " Pot participa la concursul de promovare efectivă la instanțele și parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care (...) au dobândit gradul profesional corespunzător instanței sau parchetului la care solicită promovarea și au funcționat efectiv timp de cel puțin 2 ani la instanța sau parchetul ierarhic inferior, în cazul promovării în funcțiile de (...) procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.»

Instanța de control judiciar constată că prevederile art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt foarte clare sub aspectul condiției funcționării efective timp de cel puțin 2 ani la parchetul ierarhic inferior celui unde solicită promovarea efectivă, dispozițiile legale fiind interpretate corect de către prima instanță și de către recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Rațiunea cerinței funcționării efective cel puțin 2 ani la parchetul ierarhic inferior a fost tocmai aceea a asigurării dobândirii unei experiențe profesionale minime la parchetul ierarhic inferior de către procurorii ce doresc să promoveze efectiv la un parchet ierarhic superior, indiferent de perioadele determinate în care aceștia au desfășurat activitate în cadrul unor alte unități de parchet.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că desfășurarea activității de către recurentul - reclamant la Direcția Națională Anticorupție nu se circumscrie fucționării efective la parchetul de pe lângă curtea de apel, parchet ierarhic inferior Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde acesta a solicitat înscrierea pentru promovarea efectivă, având în vedere că DNA are o competență specială, exclusivă, pe care celelalte unități de parchet nu o au.

Contrar susținerilor recurentului - reclamant, instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ce prevăd condiția funcționării efective timp de cel puțin 2 ani la parchetul ierarhic inferior celui unde se solicită promovarea efectivă, nu sunt de natură a îngrădi în vreun fel dreptul la promovare efectivă al acestuia, atâta vreme cât are posibilitatea de a îndeplini cerința legii, funcționând efectiv timp de cel puțin 2 ani la un parchet de pe lângă curtea de apel, pentru a putea promova efectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Faptul că recurentul - reclamant a fost judecător la Curtea de Apel Timișioara și ulterior a îndeplinit funcția de procuror militar la Direcția Națională Anticorupție nu se circumscrie funcționării efective, cel puțin 2 ani, la parchetul de pe lângă curtea de apel, parchet ierarhic inferior Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde recurentul - reclamant a solicitat înscrierea pentru promovarea efectivă.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că vechimea de 10 ani prevăzută de dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, invocată de recurentul - reclamant, în funcțiile de judecător sau procuror, este necesar să fie îndeplinită pentru participarea la concursul de promovare pe loc și este diferită de condiția funcționării efective de cel puțin 2 ani la parchetul ierarhic inferior, prevăzută de dispozițiile art. 46

2

alin. (1) din același act normativ, condiție necesară să fie îndeplinită pentru participarea la concursul de promovare efectivă.

Contrar criticilor recurentului, instanța de control judiciar reține că dispozițiile art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 referitoare la cerinta functionării efective timp de cel putin 2 ani la parchetul ierarhic inferior în cazul promovării efective în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie sunt de strictă interpretare, neputând fi asimilate perioadele în care procurorul și-a desfășurat activítatea la structurile specializate din cadrul Ministerului Public. În ceea ce privește activitatea desfășurată de către recurentul - reclamant în calitate de judecător, Înalta Curte apreciază că legiuitorul a avut în vedere doar vechimea efectivă de minim 2 ani la parchetul ierarhic inferior în situația promovării efective la Parchetul de pe Iângă Înalta Curte de Casație Justiție, nu și pe cea de judecător.

Se constată, așadar, că deși recurentul - reclamant îndeplinește prima condiție generală de participare la concurs, acesta nu a funcționat efectiv timp de cel puțin 2 ani la un parchet de pe lângă curtea de apel.

Așadar, instanta fondului a reținut în mod corect că recurentul - reclamant nu a îndeplinit condițiile de a participa la concursul de promovare efectivă organizat în perioada februarie - iuníe 2021, având în vedere că nu a funcționat efectiv timp de cel putin 2 ani la parchetul ierarhic inferior celui unde a solicitat promovarea efectivă, respectiv la parchetul de pe lângă curtea de apel.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii în anulare și, astfel, de menținere a actelor atacate, este legală, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, criticile recurentului, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi reținute.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul - reclamant în cadrul recursului principal sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță sub acest aspect reflectând interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite excepția tardivității, invocată de recurentul -pârât Consiliul Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, va respinge recursul principal formulat de reclamantul A. împotriva soluției ce vizează cererea de suspendare, ca tardiv formulat.

Deopotrivă, în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat atât de către recurentul - reclamant A., în cadrul recursului principal, cât și de către recurentul -pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul recursului incident, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul principal formulat de reclamantul A., în ceea ce privește acțiunea în anulare, cât și recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității invocată de recurentul -pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul principal formulat de reclamantul A. împotriva soluției ce vizează cererea de suspendare, ca tardiv formulat.

Respinge recursul principal formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 550 din 21 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește acțiunea în anulare și recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.