ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2471/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori:

- anularea dispozițiilor art. 6 alin. (3), teza I din Regulamentul privind numire în funcții de conducere a procurorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori nr. 219 din 10 martie 2020, respectiv în ceea ce privește prevederea că "Nu pot fi numiți în funcții de conducere procurorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea";

- anularea dispozițiilor art. 6 alin. (4), teza I din Regulamentul privind numirea în funcții de conducere a procurorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii • secția pentru procurori nr. 219 din 10 martie 2020, respectiv în ceea ce privește prevederea că "Procurorii care participă la concurs sau examen pentru o funcție de conducere sunt obligați să dea o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informații și nici nu au colaborat cu acestea";

- anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori nr. 961 din 19 octombrie 2021 și anularea Hotărârii nr. 9 din 13 octombrie 2021 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor, organizat în perioada 7 septembrie-9 decembrie 2021.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 116 din 20 septembrie 2022, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea sentinței atacate este superficială, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere că nu au examinate toate motivele invocate în acțiune, cu privire la faptul că actele administrative atacate contravin art. 30 din C. civ., art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (C.E.D.O,) cu privire la încălcarea principiului nediscriminării și art. 52 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Totodată, a arătat că nu au fost examinate considerentele decisive din deciziile Curții Constituționale invocate și nici dispozițiile art. 6 din Regulamentul atacatr, care adaugă la lege.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit normele de drept material.

Astfel, judecătorul fondului a interpretat greșit art. 49 alin. (11) și art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că interdicția prevăzută de aceste dispoziții legale se aplică și magistraților care au făcut parte numai din serviciile de informații înființate după 1990, apartenență care a încetat anterior numirii în funcția de magistrat.

Or, dispozițiile legale trebuie interpretate în conformitate cu Constituția României, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Interpretarea dată de prima instanță este de natură a institui o incapacitate permanentă a persoanelor care au făcut parte din serviciile de informații după anul 1990, de a ocupa o funcție de conducere în magistratură, independent de vreo culpă a acestora, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 30 din C. civ., art. 16, alin. (1) și art. 53 din Constituția României, art. 14 din Convenție și art. 52 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, făcând trimitere, în susținerea acestui argument, la expunerea de motive a Legii nr. 242/2018 și la mai multe decizii ale instanței constituționale.

Potrivit recurentului, singura interpretare conformă cu intenția legiuitorului, care respectă exigențele de constituționalitate și de conformitate cu dreptul european și dreptul internațional public, cu incidență în materia drepturilor și libertăților fundamentale, este aceea că interdicția se aplică numai unor categorii de magistrați, respectiv celor care au făcut parte din serviciile de informații înainte de anul 1990 sau au colaborat cu acestea și celor care, după numirea în funcție, au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea.

De asemenea, a susținut că în mod greșit judecătorul fondului a interpretat că extinderea sferei interdicției impuse de art. 48 din Legea nr. 303/2004 nu constituie discriminare, interpretând greșit dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, pentru că această extindere creează discriminare între magistrații care înainte de a ocupa această funcție au lucrat în serviciile de informații de după anul 1990 și magistrații care înainte de a ocupa această funcție au lucrat în alte domenii.

În fine, a mai arătat recurentul că prima instanță nu ar fi avut în vedere principiul constituțional al neretroactivității legii, întrucât calitatea de salariat al Serviciului Român de Informații avută anterior numirii în funcția de procuror și anterior modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 în anul 2018, reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată în întregime anterior intrării în vigoare a modificărilor respective și pentru care dacă s-ar aplica ar însemna să li se atribuie efect retroactiv.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, răspunzând punctual criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea dispozițiilor art. 6 alin. (3), teza I, în ceea ce privește prevederea că "Nu pot fi numiți în funcții de conducere procurorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea", și a dispozițiilor art. 6 alin. (4) în ceea ce privește prevederea că "Procurorii care participă la concurs sau examen pentru o funcție de conducere sunt obligați să dea o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informații și nici nu au colaborat cu acestea" din Regulamentul privind numirea în funcții de conducere a procurorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori nr. 219 din 10 martie 2020, precum și anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori nr. 961 din 19 octombrie 2021 și anularea Hotărârii nr. 9 din 13 octombrie 2021 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor, organizat în perioada 7 septembrie-9 decembrie 2021.

Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu poate fi primit.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător în raport cu motivele și prevederile legale invocate, nefiind analizate toate apărările formulate.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispozițiilor contestate din Regulament prin raportare la art. 48 alin. (10) și art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, reținând că acest act normativ este rezultatul unei interpretări și aplicări corecte a legii, în care s-a prevăzut, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 242/2028, că magistrații puteau participa la concursul pentru numirea în funcții de conducere condiționat de a nu fi făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau să nu fi colaborat cu acestea, însă în prezent cerința legii s-a extins și pentru perioada de după 1990, așa încât nu se poate afirma că adaugă la lege.

Totodată, prima instanță a explicitat aspectele analizate și din perspectiva pretinsei discriminări invocate de parte, reținând că nu se poate constata existența unor fapte de discriminare derivate din aplicarea legii, așa cum a statuat în mai multe decizii Curtea Constituțională, fără a se încălca principiul separației puterilor în stat, astfel îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, iar prin analiza cerințelor legale nu s-a antamat fondul pricinii.

Totodată, se reține că motivarea hotărârii răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea cererii are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Instanța de control judiciar reține că nu poate primi criticile recurentului care, în esență, sunt centrate pe interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 6 alin. (3) și (4) din

Regulamentul privind numirea în funcții de conducere a procurorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 219/2020, art. 48 alin. (10) și (11) din Legea nr. 330/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare și art. 6 și art. 7 alin. (1)-(3) din aceeași lege.

Potrivit art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind numirea în funcții de conducere a procurorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 219/2020:

(3) "Nu pot fi numiți în funcții de conducere procurorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori procurorii care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.

(4) Procurorii care participă la concurs sau examen pentru o funcție de conducere sunt obligați sa dea o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au fâcut parte din serviciile de informații șî nici nu au colaborat cu acestea, precum și o declarație de interese, care se actualizează anual ori în termen de 15 zile de la apariția unei schimbări sau de la data la care procurorul a luat cunoștință despre aceasta."

În art. 48 alin. (10) din Legea nr. 330/2004 se prevede că: "Nu pot fi numiți în funcții de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege."

În art. .48 alin. (11) din Legea nr. 330/2004 se stabilește că: "Judecătorii care participă la concurs sau examen, precum și cei propuși pentru o funcție de conducere sunt obligați să dea o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 șl nici nu au colaborat cu acestea, precum și o declarație de interese care se actualizează anual sau în termen de 15 zile de la apariția unei schimbări sau de la data la care judecătorul a luat cunoștință despre aceasta."

În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 "Dispozițiile art. 48 alin. (10) - (12) și (14) se aplică în mod corespunzător și în cazul numirii procurorilor în funcțiile de conducere."

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 330/2004, "(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să facă o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică.

(2) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele verificărilor se atașează la dosarul profesional.

(2

l

) Apartenența în calitate de colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, are ca efect eliberarea din funcția deținuta.

(3) Dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică se aplicp în mod corespunzător."

În temeiul art. 7 alin. (1) - (3} din Legea nr. 303/2004,

"(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații.

2) încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane."

Instanța de control judiciar reține, din analiza coroborată a prevederilor legale sus-menționate (art. 48 alin. (10) și alin. (11) și art. 49 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, precum și art. 6 alin. (3) teza I și alin. (4) teza l din Regulamentul privind numirea în funcții de conducere a procurorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 219/2020, contrar susținerilor recurentului, că normele regulamentare criticate nu contravin legislației primare, aceste texte legale fiind corelate, în sensul că declarația cerută este în conformitate cu legea primară, magistratul care se înscrie la concurs fiind condiționat de cerința de a nu fi făcut parte din serviciile de informații sau să nu fi colaborat cu acestea, fără a se distinge perioada, înainte sau după 1990.

La baza acestei interpretări se impune a fi avută în vedere Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004, prin care s-a modificat art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, care dispune cu privire la condițiile de numire în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, legiuitorul a schimbat aceste condiții în sensul că magistrații care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea nu pot fi numiți în funcții de conducere, indiferent de perioada în care au activat, înainte sau după 1990.

Altfel spus, dacă înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 242/2028, magistrații puteau participa la concursul pentru numirea în funcții de conducere condiționat de a nu fi făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau sa nu fi colaborat cu acestea, în prezent cerința legii s-a extins și pentru perioada de după 1990, cum mod corect a reținut și prima instanță.

Așadar, legalitatea unor astfel de acte normative, în speță Regulamentul, se evaluează în raport cu reglementările cuprinse în actele normative de nivel superior, în raport cu care judecătorul fondului în mod corect a reținut că nu există nicio neconcordanță între Regulamentul contestat și legislația primară, în speță Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Regulamentul contestat fiind în deplin acord cu reglementările de la nivel primar, fiind emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și adoptat în limitele competențelor conferite de art. 23 afin. (1) și art. 40 alin. (2) lît. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 106 lît. g) dîn Legea nr. 303/2004.

În consecință, nu pot fi primite nici criticile recurentului referitoare la o pretinsă discriminare, pe de o parte pentru că Regulamentul în discuție a fost emis cu respectarea dispozițiilor în aplicarea cărora s-a impus adoptarea respectivei hotărâri, iar pe de altă parte nu se poate constata existența unor fapte de discriminare derivate din aplicarea legii, așa cum a statuat în mai multe decizii Curtea Constituțională, fără a se încălca principiul separației puterilor în stat.

Prima instanță a reținut în mod correct că această interdicție a magistraților de a ocupa funcții de conducere dacă au făcut parte din serviciile de informații după 1990 reprezintă opțiunea legiuitorului și nu poate face obiectul cenzurii puterii judecătorești fără încălcarea principiului separației puterilor în stat, mai ales că această interdicție nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale.

Totodată, prin interdicția impusă de legiuitor nu este afectată substanța drepturilor și libertăților reclamantului așa încât nu poate fi primită critică privind încălcarea art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

De asemenea, nu se poate retune încălcarea principiului egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituția României, întrucât situația în care se afla reclamantul fost angajat în cadrul unui serviciu de informații după anul 1990) diferă în mod esențial de cea a procurorilor care după 1990 nu au colaborat cu astfel de instituții, ceea ce justifica si diferența de tratament juridic.

Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că opțiunea legiuitorului a fost aceea ca prin Legea nr. 242/2018 să se reglementeze noi condiții impuse magistraților pentru a participa la concursul de numire în funcții de conducere, iar din această perspectivă respective prevedere este clară și previzibilă.

În fine, nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că modificarea legislativă a condițiilor de numire a magistraților în funcții de conducere reprezintă o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, deși acest aspect nu a format obiect al analizei în primă instanță, cu toate acestea, se reține că în cauză nu ne regăsim într-o situație defacta praeterita.

Or, în baza principiilor generale referitoare la aplicarea legii civile în timp, dispozițiile Legii nr. 303/2004, care reglementează condițiile pentru numirea magistraților în funcții de conducere, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 242/2018, se aplică în cazul concursurilor pentru numirea în funcții de conducere organizate ulterior intrării în vigoare a legii modificate.

Referitor la capetele de cerere formulate de reclamant în subsidiar, privind anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori nr. 961 din 19 octombrie 2021 și anularea Hotărârii nr. 9 din 13 octombrie 2021 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor, organizat în perioada 7 septembrie - 9 decembrie 2021, se constată că prima instanță a reținut în mod corect că, fiind capete de cerere accesorii cererii princiale, în virtutea principiului accesorlum sequitur principale, va primi aceeași soluție dată cererii principale,

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 116 din 20 septembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.