ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3881/2023

Ședința publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, declinată de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea și suspendarea Raportului de control nr. x/31.08.2020 privind verificarea efectuată la nivelul Spitalului de urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare.

Prin sentința civilă nr. 621 de la data de 30 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția tardivității și a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca tardivă.

Împotriva sentinței nr. 621 de la data de 30 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 din C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, cu casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt și a soluției pronunțate de instanța de fond, că hotărârea atacată cuprinde considerente netemeinice și nelegale.

Astfel, maniera de analizare a excepției de tardivitate expusă de prima instanță de judecată este greșită și a condus la pronunțarea unei sentințe civile nelegale care nu este susținută de probele existente la dosarul cauzei.

În acest sens s-a reținut că, în dosarul Curții de Apel Cluj, nu se află plicul/dovada expedierii coletului firmei de curierat pentru verificarea numărului de AWB, iar înscrisurile depuse atașat răspunsului la întâmpinare nu au fost apreciate ca fiind suficient de concludente pentru a fi înlăturat orice dubiul referitor la data la care cererea de chemare a fost expediată către Curtea de Apel Cluj, fiind astfel necesară depunerea unor probe suplimentare sau lămuriri noi, sens în care s-ar fi impus repunerea cauzei pe rol, în temeiul dispozițiilor art. 400 C. proc. civ. pentru a pune în discuția contradictorie a părților aceste aspecte care nu au fost dezbătute o dată cu susținerea apărărilor asupra acestei excepții la termenul de judecată din 16.03.2022, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să combată ori să probeze aceste rețineri eronate.

Instanța de fond nu a aplicat corect și legal principiile procesului civil, în special cele evocate la art. 14 și art. 22 din C. proc. civ.

Astfel, din economia dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. rezultă cu titlu imperativ că judecătorul are atributul de a soluționa litigiu conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, având totodată îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, după ce, în prealabil a supus dezbaterii contradictorii, motivele de fapt și de drept, precum și explicațiile și mijloacele de probă.

Cu toate că, din perspectiva recurentei-reclamante la dosarul cauzei a existat dovada expedierii la data de 07.05.2021 a acțiunii în contencios administrativ către Curtea de Apel Cluj, respectiv AWB-ul expediției (aspect necontestat în mod expres de către intimata-pârâtă), judecătorul fondului, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, nu a solicitat lămuriri suplimentare, în măsura în care a apreciat că nu ar fi suficient de lămuritoare explicațiile date în acest sens de recurenta-reclamantă, respectiv o solicitare de a se lămuri legătura dintre dovada de trimitere aflată la dosar - AWB și documentele care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Cluj în cadrul dosarului nr. x/2021, cu titlu de acțiune în contencios administrativ ce viza Raportul de Control nr. x/31.08.2020.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

In practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Dispoziția legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar. Mai mult decât atât, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Astfel, nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, fără a sse pretinde, în același timp, să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument, fiind obligatoriu ca analiza din considerente să ducă în mod logic la soluția adoptată.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile uneia sau alteia dintre părțile litigante, impunând astfel respectarea unei clarități în exprimare.

Din lecturarea hotărârii atacate nu rezultă în concret care este motivul pentru care judecătorul fondului a înlăturat efectul înscrisului constând în AWB nr. x.05.2021 ce face dovada expedierii acțiunii în contencios administrativ către Curtea de Apel Cluj în interiorul termenului deferit de lege, respectiv 6 luni de la data recepționăm răspunsului la plângerea prealabilă.

Mai mult decât atât, este de totală rea-credință afirmația judecătorului fondului în sensul că, întrucât societatea de avocatură are sediul în raza Curții de Apel Cluj, unde are foarte probabil majoritatea proceselor, să mai fi existat și alte trimiteri în aceeași zi, motiv pentru care nu se poate garanta că trimiterea conform AWB-ului nr. x/07.05.2021 a fost chiar acțiunea în contencios administrativ, iar conținutul nedeclarat nu garantează că a fost atacat respectivul act, adică chiar Raportul de Control nr. x/31.08.2020.

Procedând de această manieră judecătorul fondului a dat curs, fără temei, unei suspiciuni nereale în sensul că reprezentantul recurentei-reclamante a încercat să inducă în eroare instanța prin prezentarea unor înscrisuri - AWB-ul de trimitere - care nu ar reflecta realitatea, aceasta fiind, în opinia magistratului, o probă "produsă" pro causa și fără a face dovada deplină a datei expediției.

In realitate, expedierile societății de avocatură, în marea lor majoritate se efectuează prin intermediul trimiterilor poștale, prin serviciile furnizate de Poșta Română.

In cazul de față, s-a procedat de această manieră, respectiv expediere prin societatea de curierat, tocmai pentru a conferi trimiterii o mai mare siguranță, avându-se în vedere, pe de o parte, importanța acțiunii și implicațiile pe care aceasta le are, iar pe de altă parte, pentru că era vorba despre un colet care cuprindea un număr foarte mare de documente, având o greutate de 11 kg, fiind trimis într-o cutie de mari dimensiuni, dorința fiind de a ajunge în siguranță la destinație.

În conformitate cu dispozițiile art. 199 C. proc. civ., în ceea ce privește modalitatea de înregistrare a cererii de chemare în judecată, printre variantele enumerate se regăsește și posibilitatea că acțiunea introductivă să fie expediată instanței de judecată prin curier, însă, nu este prevăzută în mod expres, obligativitatea ca această trimitere, fie că este expediată prin poștă, fie că este expediată prin curier, să fie trimisă prin scrisoare cu conținut declarat.

Așa cum se poate observa din lecturarea dispozițiilor art. 199 alin. (2) C. proc. civ. obligativitatea păstrării, dovezilor privind modul în care cererea de-chemare în judecată a fost transmisă către instanță aparține instanței care primește acțiunea introductivă de instanță, având obligația de a le preda președintelui instanței sau persoanei desemnate de acesta și totodată de a le păstra la dosarul cauzei.

Astfel, este evident în aceste condiții că, în măsura în care judecătorul fondului nu a regăsit la dosarul cauzei aceste dovezi de transmitere a cererii de chemare în judecată avea posibilitatea fie să întrebe, partea cu privire la acest aspect, fie să dispună verificările necesare în acest sens pentru lămurirea situației.

Recurenta-reclamantă nu poate fi sancționată pentru o eventuală lipsă de diligentă în ceea ce privește nerespectarea de către instanță, ca destinatar al trimiterii, a obligației de păstrare a dovezii de trimitere a cererii de chemare în judecată, atâta timp cât recurenta-reclamantă a probat cu înscrisuri dovada de trimitere a cererii de chemare în judecată în interiorul termenului de 6 luni, respectiv cu 2 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă pentru nemotivare, iar în subsidiar, în cazul în care se va trece peste excepția de nulitate a recursului, să fie respinsă calea de atac, ca nefiind fondată.

II. Soluția instanței de recurs.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs a reclamantului, Înalta Curte constată că, deși este invocat acest motiv de recurs, el nu este însoțit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menționat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte mențiuni prevăzute cu caracter imperativ, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătorești, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerința imperativă a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurentul-reclamant.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerința legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale și indicarea pretinselor greșeli de judecată săvârșite de instanță, cerință nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susținerilor acestuia doar o aparență de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancțiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) și c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurent, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., amintește Înalta Curte că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

În cauza de față acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare a susținut că sentința atacată a fost pronunțată de prima instanță cu nesocotirea dispozițiilor legale de la art. 425 C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând considerentele sentinței recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică, în mod convingător, soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că se impune respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, argumentele dezvoltate de prima instanță în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate conduc la soluția care este cuprinsă în dispozitivul aceleiași hotărâri motiv pentru care aceasta poate face obiect al controlului judiciar efectuat de instanța superioară în cadrul prezentei căi de atac.

Pe cale de consecință de impune respingerea criticilor formulate re recurentul-reclamant din perspectiva nemotivării sentinței civile atacate sau a faptului că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea sunt apreciate ca fiind întemeiate și urmează a fi admise cu argumentația ce va fi expusă în paragrafele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

In speță, din examinarea sentinței atacate, rezultă că analiza cererii de chemare în judecată efectuată de instanța fondului, din perspectiva excepției de tardivitate, este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept procedural prevăzute la art. 199 alin. (2) din C. proc. civ. prin raportare la art. 22 din același cod.

In ciuda celor susținute de către intimatul - pârât prin întâmpinare, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 199 alin. (2) din C. proc. civ., in cazul încălcării normei privind obligativitatea păstrării la dosarul cauzei a dovezilor de transmitere a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 22 din același cod, se impunea ca judecătorul fondului să solicite informații suplimentare de la firma de curierat care asigurase transportul documentelor din care să reiasă data la care a fost transmisă acțiunea de reclamantă.

Pe cale de consecință, se impunea ca judecătorul fondului să efectueze, în vederea aflării adevărului, demersuri pentru a se înainta instanței învestite cu soluționarea cauzei înscrisuri relevante din care să reiasă cu certitudine data la care cererea de chemare în judecată a fost inițial transmisă Curții de Apel Cluj.

Mai mult, în condițiile în care la instanța care și-a declinat competența de soluționare a cauzei nu se mai regăseau dovezile de trimitere a cererii de chemare în judecată, nu putea fi sancționată recurenta - reclamantă pentru o eventuală lipsă de diligentă în ceea ce privește nerespectarea de către instanță, ca destinatar al trimiterii, a obligației de păstrare a dovezilor de comunicare a acțiunii, atât timp cât recurenta-reclamantă a probat cu înscrisuri faptul că a transmis cererea de chemare în judecată în interiorul termenului de 6 luni, respectiv cu 2 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege.

Alături de recurentul - reclamant din prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod cu totul nejustificat, judecătorul fondului a sancționat netrimiterea cererii de chemare în judecată printr-o expediere cu conținut declarat, în condițiile în care dispozițiile legale nu impun o astfel de obligativitate în sarcina celui care sesizează instanța de judecată.

Totodată, Înalta Curte reține că prima instanță a trecut în mod superficial cu vederea peste conținutul AWB nr. x.05.2021 ce face dovada expedierii acțiunii în contencios administrativ către Curtea de Apel Cluj în interiorul termenului deferit de lege, respectiv 6 luni de la data recepționăm răspunsului la plângerea prealabilă.

În considerarea tuturor celor anterior expuse, instanța de control judiciar constată că, din analizarea ansamblului probator existent la dosarul cauzei se relevă elemente factuale care conduc în mod direct la concluzia că prima instanță, la pronunțarea soluției, a încălcat normele de procedură care atrag sancțiunea nulității hotărârii de fond.

Pentru considerentele expuse, apreciind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de recurs împotriva sentinței civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurentul - reclamant Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Constată nul motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8. declarat de recurentul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de recurentul - reclamant Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2023.