ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6919/2020

HOTĂRÂRE
17.12.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6919/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 septembrie 2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 8709/28.08.2017 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 1.442,72 de RON.

Prin sentința civilă nr. 215 din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis contestația formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților,

- a anulat Decizia nr. 8709 din 28 august 2017 emisă de pârât,

- a obligat pe pârât la plata sumei de 1.442,72 de RON către reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 215 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea contestației formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 8709/28.08.2017, ca nefondată.

Recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin determinarea concretă a prejudiciului în lipsa evaluării prealabile a autorității administrative și obligarea directă a FGA la plata sumei de 1.442,72 RON.

Recurentul-pârât a susținut că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a apreciat că a fost interpretată și aplicată gresit legislația aplicabilă privind definiția creanței de asigurare și a creditorului de asigurare, arătând că, în opinia sa, creanța deținută de Spital nu este o creanță de asigurare, nerezultând dintr-un contract de asigurare.

Astfel, FGA nu are calitatea de asigurator, nu este succesor în drepturi și obligații ale niciunei societăți de asigurare aflată în faliment și nici nu preia patrimoniul acestora, invocând prevederile Legii nr. 213/2015 cu privire la scopul Fondului de Garantare a Asiguraților și modul de constituire și funcționare a acestuia, ca ultim resort de acordare de despăgubiri/indemnizații cu respectarea unei proceduri administrative impuse de legea antereferită și de Norma ASF nr. 16/2015.

A mai apreciat recurentul-pârât că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind definiția creanței de asigurări adaugă nepermis la lege, acest articol nefăcând referire la cheltuieli de spitalizare/cheltuielile cu tratamentul medical, în același sens, recurentul făcând trimitere și la definiția creditorului de asigurare menționat la același articol din legea antereferită și la definiția creanței de asigurare reglementată la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

A mai susținut recurentul-pârât că unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri. De asemenea, a învederat că unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, care, fiind un furnizor de servicii, are dreptul potrivit legii la recuperarea cheltuielilor de spitalizare, însă aceasta nu înseamnă că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de persoana asigurată se extinde și asupra unor asemenea prejudicii, atât timp cât nu există prevederi legale în acest sens.

În fine, acesta a opinat în sensul că unitățile medicale nu pot acționa direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 02 mai 2018, intimatul-reclamant Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare a solicitat respingerea recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin concluziile scrise și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin cererea de plată înregistrată la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/24.05.2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare a solicitat plata sumei de 1.442,72 de RON reprezentând suma la care partea responsabilă civilmente A. S.A. a fost obligată să o plătească spitalului (parte civilă) prin sentința penală nr. 499/15.07.2015, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul penal nr. x/2014

Prin Decizia nr. 8709/28.08.2017 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) a fost respinsă cererea de plată, reținându-se că Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare nu are calitatea de creditor de asigurare, această decizie fiind contestată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința recurată a fost anulată Decizia nr. 8709/28.08.2017 emisă de pârât și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.442,72.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 499 din data de 15 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2014 s-a recunoscut Spitalului Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare, decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate B. urmare a săvârșirii unui accident de circulație de către numitul C., asigurat de răspundere civilă societatea A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată să le acopere.

În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare pretențiile acestuia în cuantum de 1.442,72 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu, încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, reclamantului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Instanța de control judiciar amintește că, în materie penală, este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție, în mod direct, asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Este adevărat că sentința penală nr. 499 din data de 15 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2014 nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2014, care în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită, a stabilit că Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare este îndreptățită a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție, în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Cu privire la criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, având în vedere că, prin raportare la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, în mod corect instanța de fond a obligat pârâtul la plata sumei de 1.442,72 de RON către reclamant.

În concluzie, intimatul-reclamant deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, stabilită prin sentința penală nr. 499 din data de 15 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 838/09.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, iar aceasta se încadrează în limita plafonului de 450.000 RON stabilit de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 213/2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată nr. x/24.05.2017 pentru suma de 1.442,72 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 215 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5790/2020
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, r
ÎCCJ 2021-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2021
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-01-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2022
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Dr. Const
ÎCCJ 2022-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 977/2022
Ședința publică din data de 17 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.05.2019,
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4345/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 19.07.
Sursă