ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Clinic CF NR. x in contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale-Directia Generală Programe Europene Competitivitate a solicitat anularea tuturor actelor administrative inițiale emise de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru proiectul E-SANATATE-Servicii medicale de calitate prin informatizare, Cod SMISS 38183, derulat de către Spitalul Clinic Cf x; anularea deciziei nr. 29544 din 24.05.2017 emisă de către aceeași autoritate, ca parte a măsurii aplicate de aceeași autoritatea emitenta; introducerea în cauza a S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator de servicii. Ulterior reclamantul a precizat că nu înțelege să mai ceară participarea în cauză. Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale - Direcția Generală Programe Europene Competitive a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. În cuprinsul întâmpinării a făcut referire și la tardivitatea atacării actelor inițiale de control. Prin încheierea de ședință din 27.04.2018 această excepție a fost respinsă, subliniindu-se că cea de a doua notă de constatare completează și modifică actul inițial, sens în care reclamantul contestă decizia din 2016, dar este nevoit să facă apărări și pe conținutul modificat al notei din 2015. În acest context, aspectele de tardivitate vizează chiar fondul și analiza fiind necesar a se face pe ansamblul cererii reclamantului și nu distinct pe fiecare apărare. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3400 din 20 iulie 2018, a respins cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic CF NR. x, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale - Direcția Generală Programe Europene Competitive, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au promovat recurs reclamantul Spitalul Clinic CF Nr. x București și pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (actualmente Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene),din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant Spitalul Clinic CF Nr. x București a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, au fost înfățișate următoarele critici ale sentinței atacate: Instanța de fond a analizat cererea de anulare a reclamantei referindu-se la întepretarea doar a 3 motive rezumate astfel: neformularea contestațiilor în procedura achiziției, dublu control asupra monitorizării procedurii derulate prin platforma SEAP, atât de ANRMAP, cât și de autoritatea de management, documentația de achiznie a fost corect întocmită. În raport de dispozițiile art. 27 alin. 1it. a) din H.G. nr. 875/2011, apreciază recurentul că prima instanță nu analizează din acest punct de vedere legalitatea emiterii celei de-a doua note de constatare menținând astfel actele administrative. Arată că, în raport de prevederile mai sus prezentate, emiterea unei note de constatare modificatoare a celei inițiale este nelegala, întrucât nu reprezintă o procedură/cale legală. În continuare, a subliniat faptul că principalul motiv pentru contestarea actelor administrative invocat de reclamantă este cel al nelegalității sancțiunii aplicate întrucât criteriul utilizat în cadrul procedurii nu este unul restrictiv și discriminatoriu (acesta fiind stabilit pentru partea din contractul de furnizare ce vizează furnizarea serviciilor)- documentația de atribuire a fost corect întocmită- și nu lipsa contestațiilor astfel cum reține prima instanță. Se mai arată de recurent că, urmare a calificării contractului nr. x/05.08.2014 drept și un contract de servicii, opinează recurenta în sensul că cerința ISO 9001 nu mai apare ca fiind una restrictivă sau discriminatorie potrivit Anexei gr. I la Ordinul nr. 509/2011, aceasta fiind indicată ca restrictivă numai pentru contractele de furnizare produse, nu si pentru cele de servicii, Referior la motivul lipsei contestațiilor la procedura de atribuire- apreciază recurentul că aceasta a fost analizat în mod general de către prima instanță, deși acesta a precizat ca nu există contestații pentru includerea cerinței ISO 9001 în documentația de atribuire. Nu prezintă importanță în prezenta cauza contestațiile ce vizează alte aspecte ale procedurii, ci numai cele ce ar fi vizat cerința ce se presupune a fi discriminatorie și ilegală. Prin urmare, arată recurentul, competitivitatea nu a fost afectată în niciun mod, nefiind justificată calificarea cerinței ca fiind una restrictiva, cu atât mai mult cu cât aceasta este aplicabila părții din contract aferentă prestării de servirii. Recurentul mai susține că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșiă a art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011- Pentru neregulile rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, care nu au niciun impact financiar, nu se aplica corecții financiare. Raportat la prevederile legale mai sus prezentate, este de observat că prima instanță nu justifică de ce aplicarea prevederilor art. 27 alin. (3) nu ar fi posibilă, deși nu se rețin sau probează pierderi financiare, cu atât mai mult cu cât chiar Ministerul Fondurilor Europene recunoaște prin prima Notă de constatare faptul că "cerința nu a stat la baza unor solicitări de clarificări din partea operatorilor economici interesați de participarea la procedura de achiziție" (pag. 13). În fine, recurentul mai arată că fapta intimatei de revenire asupra aceleași fapte și de modificare a actului administrativ inițial a determinat repunerea subscrisei în termenul de contestație față toate actele emise cu privire la fapta sancționată. Mai susține recurentul că a învederat primei instanței că Nota de constatare nr. x/19.12.016 reprezintă un act modificator, subsecvent Notei de Constatare nr. 2l6a2A5.09.2Q15, prin acesta modificându-se astfel actul administrativ inițial. Noul conținut al actului administrativ reprezentat de Nota nr. x/15.09.2015, nu mai este cel stabilit la emiterea actului stabilit în urma modificării, motiv pentru care subscrisa prin raportare la ultimele modificări a contestat întregul act administrativ astfel cum a fost modificat. Recursul incident Pârâtul a formulat recurs sentinței civile nr. 3400 din 20 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și împotriva încheierii din 29.06.2018, pronunțată în același dosar. Prin recursul formulat, încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține, în esență, că instanța de fond a creat o situație profund dezavantajoasă în ceea ce priveste soluția dată asupra excepției tardivității. Astfel, recurentul arată că instața de fond nu a făcut aplicarea art. 22 din C. proc. civ. care îi dă dreptul de a-și exercita rolul activ conferit de lege, astfel încât apreciază că aceasta a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală, întrucât nu a stăruit în cercetarea celor invocate de instituția recurentă. Arată că, instanța de fond nu a motivat iar, inexistența unei motivări care să justifice în vreun fel respingerea excepției invocate fac imposibilă criticarea raționamentului primei instanțe cu privire la acest aspect, situație de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii, raportat la dispozițiile art. 42 din C. proc. civ. În continuare, recurentul a arătat că analiza greșită a primei instanțe pornește de la o eronata întelegere a obiectului litigiului, (justificată de altfel, de caracterul vag al formulării petitelor), apreciind ca reclamanta a înteles să conteste numai Nota nr. x/2016 și Decizia nr. 29544/2017. Or, aceasta constatare pare ca are ca fundament tocmai faptul ca cele doua acte nu mai puteau fi contestate. Or, impedimentul procedural constă tocmai în tardivitatea unui astfel de petit. Astfel, după cum retine pe scurt în Sectinta civila nr. 3400/2018, instanța a considerat ca argumentele invocate de reclamanta referitoare la Nota nr. x/15.09.2015 si Decizia nr. 408/12.01.2016 nu ar fi aferente primului capăt de cerere, ci ar respecta argumentele în combaterea celui de-al doilea, privitor la anularea deciziei nr. 29544/2017, având in vedere ca exista legătura intre respectivele acte administrative "reclamantul contesta decizia din 2016, dar este nevoit sa facă apărări si pe conținutul modificat al notei din 2015". Apreciază recurentul că, astfel cum reiese și din cererea de recurs, primul capăt de cerere privește anularea Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a creanței bugetare nr. x/15.09.2015 si a Deciziei nr. 408/12.01.2016. Față de acestea, a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată. 1.

Apărările formulate în cauză Ambii recurenti au formulat întâmpinări la recursurile promovate în cauză, reiterând susținerile din memoriul de recurs. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 27 ianaurie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată excepției tardivității. pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant Spitalul Clinic CF x București și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-reclamant reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susținerile formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîtemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta. În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs. Soluția de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că Decizia contestată precizează că argumentația pe fond și punctul de vedere al beneficiarului nu au fost reanalizate față de cele precizate în 2015 în nota nr. x/2015. Din acest unghi de analiză, instanța a observat că, dacă inițial, reclamantul nu a contestat decizia de bază, debitul inițial fiind acceptat, consecutiv noilor corecții financiare debitul modificat nu a mai fost agreat. Faptul că organele de verificare fac referire explicită la argumentele aduse inițial de reclamant relativ la nota de constatare nr. x/15.09.2015 impun sub acest aspect și o verificare prin prisma acelui act administrativ. Curtea nu a avut în vedere decât situația celui de al doilea debit, acesta fiind singurul contestat, însă prin completare cu argumentația vizată de reclamant în prima notă date fiind trimiterile realizate de chiar pârât în decizia de la dosar fond. Este de menționat că atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte reține, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluționării fondului și față de susținerile părților că, este de necontestat faptul că, ceea ce urmează a fi cercetat este dacă debitul corectat în 19.12.2016 a fost în mod corect stabilit. Instanța de fond a constatat că, în mod greșit a reclamantul a considerat că în realitate ar fi fost dublată corecția printr-un cumul total al celor două corecții, astfel că, în mod corect au fost înlăturate argumentele reclamantului ce țin de calculul greșit al debitului din prima notă. Practic, așa cum a concluzionat și prima instanță, acest cuantum a fost menținut prin decizia nr. 408/12.01.2016(comunicată la data de 12 01. 2016) și nu mai poate fi subiect de verificare în prezenta pricină, câtă vreme decizia sus-menționată nu a fost contestată în instanță. Astfel, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, în litigiul pendinte, reclamanta Spitalul Clinic CF nr. x București a depus spre finanțare, în cadrul Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" 2007-2013 (POS CCE), Axa prioritară 3, "Tehnologia Informației si Comunicațiilor pentru Sectoarele Privat si Public", Domeniul major de intervenție 2 "Dezvoltarea si creșterea eficientei serviciilor publice electronice", Operațiunea 4 local "Susținerea implementării de soluții de e-sanatate si asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar",Cererea de finanțare pentru proiectul "E-Sanatate-Servicii Medicale de Calitate prin Informatizare" înregistrată sub nr. x/12.07.2011, iar la data de 20.05.2013 a fost încheiat Contractul de finanțare nr. 774/324/local prin care au fost satabiliți termenii și condițiile de acordare a finanțării pentru implementarea proiectului mai sus menționat. În implementarea proiectului, reclamantul Spitalul Clinic CF nr. x București, în calitate de autoritate contractanta, a lansat procedura de atribuire a contractului de achiziție "Produse informatice integrate, infrastructura hardware si software, instruire personal si achiziții echipamente necesare pentru proiectarea, implementarea unui sistem informatic integrat de e-Sanatate pentru proiectul "E-Sănătate-Servicii Medicale de Calitate prin Informatizare", Licitație deschisa, prin publicarea in SEAP a Anunțului de participare nr. x/20.11.2013. Ca urmare a derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, reclamantul Spitalul Clinic CF nr. x București, a procedat la încheierea Contractului de achiziție publică nr. x, cu S.C. B. S.R.L., subcontractant- S.C. C. S.A. - Luxemburg, publicând în SEAP anunțul de atribuire nr. x/02.09.2014, în care se regăsesc informații privind contractul atribuit. Urmare a verificărilor efectuate de reprezentanții DGPC (AM POSCCE) asupra procedurilor de achiziție derulate de către beneficiarul Spitalul Clinic CF nr. x București, în vederea atribuirii contractului de achiziție care face obiectul prezentei cauze, au rezultat o serie de nereguli/abateri de la legislația în materia achizițiilor, sens în care s-a dispus aplicarea unei corecții financiare de 10% din valoarea contractului de achiziție nr. x/05.08.2014. Rezultatul verificărilor a fost consemnat in Proiectul Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta, înaintat reclamantului, prin adresa nr. x/31.08.2015, în vederea formulării unui punct de vedere privind constatările din cadrul notei. Ulterior, prin adresa nr. x/07.09.2015, reclamantul Spitalul Clinic CF nr. x București a transmis observații și comentarii cu privire la proiectul notei de constatare, echipa de control întocmind forma finala a Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului convergenta, înregistrată sub nr. x/15.09.2015, echipa de control reținând faptul ca "Se aplica corecția financiara de 10% din valoarea eligibila a Contractului de furnizare nr. x/05.08.2014 incheiat intre Spitalul General CF. nr. x, București si S.C. B. S.R.L., Subcontractant: S.C. C. pentru folosirea unor criterii de selecție ilegale si discriminatorii in conformitate cu prevederile punctului 9, partea l-a,"Anuntul de Participare și Documentația de Atribuire", din Anexa 1 ta H.G. nr. x. (...)". Ca atare, în sarcina Spitalului Clinic CF nr. x București, a fost stabilit un debit în valoare de 292.598,26 RON din care: contribuție din fonduri UE: 241.978,76 RON si contribuție publică națională de la bugetul de stat: 50.619,50 RON. Reclamantul a formulat Contestație administrativă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/15.09.2015, înregistrata la AM POS CCE sub nr. x/13.10.2015, care a fost soluționată prin emiterea Deciziei nr. 408/12.01.2016, prin care a fost respinsă contestația administrativa formulata de către Spitalul Clinic CF. nr. x București, decizie care nu a fost contestată. Subsecvent, la 19.12.2016 se emite o a doua notă de constatare, nr. x/2016, pe care reclamantul o contestă și relativ la care se emite Decizia nr. 29544/24.05.2017 supusă controlului de legalitate în cauza de față. Prin decizia din 2017, pârâtul MDRAPFE a respins contestația reclamantului, arătând explicit că nota de constatare inițială din 15.09.2015 este completată de nota din 19.12.2016, cu menținerea prevederilor notei de constatare nr. x/19.12.2016 - dosar fond. S-a reținut de către echipa de verificare că inițial au fost avute în vedere corecțiile ce se impuneau a fi aduse prin prisma CR1-CR7; prin CR8 finală au fost solicitate la rambursare cheltuieli aferente contractului analizat ce au fost rambursate integral fără a se aplica și acestora corecția de 10%, sens în care valoarea creanței bugetare pe noul titlu se stabilește la 90.031,18 RON, din care FEDR 74.459,46 RON și BS 15.571,72 RON. Din cuprinsul celei de a doua note de constatare, instanța de fond a reținut în mod corect că singurul scop al acesteia a fost completarea creanței cu sumele aferente unor CR neluate în calcul când s-a fixat creanța inițială. În ceea ce privește neregulile constate de către echipa de control și ulterior înscrise atât în Nota de constatare a neregulilor nr. x/15.09.2015, cât și în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/19.12.2016, este de remarcat că ambele titluri de creanță privesc același contract de achiziție publică, afectat de neregulile contestate și dezvoltate ca argumentație de către reclamant în cererea depusă în prezenta pricină. Așadar, Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/19.12.2016 este un act subsecvent Notei de constatare nr. x/15.09.2015, cu atât mai mult cu cât, echipa de control a menționat la pct. 1, lit. b) din nota de constatare, faptul ca "Acest titlu de creanța se emite în completarea notei de constatare nr. x.09.2015. Argumentația pe fond, precum si punctul de vedere al beneficiarului nu au fost reanalizate, singurul scop fiind completarea creanței cu sumele aferente unor CR neluate în calcul când a fost stabilita creanța inițială.(...)". Susținerea recurentului potrivit căruia dacă ar fi fost criterii nelegale aplicate sau cerute prin anunțul din SEAP, cu siguranță acestea ar fi fost atacate de operatorii economici implicați, nu are supotrt legal, în condițiile în care din actele dosarului rezultă că după transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii au fost formulate 4 contestații de către S.C. D. S.R.L., înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. x din 30.04.2014, S.C. E. S.R.L., înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. x din 05.05.2014, S.C. F. S.R.L., înregistrată cu nr. x din 07.05.2014 și S.C. F. S.R.L., înregistrată cu nr. x din 27.05.2014. Mai mult, așa cum reiese din înscrisurile administrate în cauză, ca urmare a finalizării procesului de evaluare a ofertelor, a fost semnat contractul de furnizare nr. x din 05.08.2014 cu S.C. B. S.R.L., fiind publicat în SEAP anunțul de atribuire nr. x/02.09.2014. Autoritatea contractantă a solicitat prin documentația de achiziție x Capacitatea tehnica- prezentarea documentelor emise de organisme acreditate, care confirma certificarea ISO 9001 sau echivalent, pentru partea de contract pe care o vor realiza. În procedura realizată de reclamant sunt vizate încălcări ale prevederilor Ghidului privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor publice, unde sunt menționate ca greșeli frecvente ce trebuie evitate "Restricționarea competiției prin solicitarea unor certificate sau autorizații care nu sunt relevante pentru îndeplinirea contractului (de pildă, ISO 9001 de la producător)". Aceste cerințe contravin prevederilor legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice în momentul desfășurării procedurii de achiziție, nefiind justificată necesitatea solicitării tuturor acestor standarde producătorului. Or, instanța de fond, în mod corect a reținut că Anexa nr. 3 din Ordinul nr. 509/2011, stabilește că solicitările eronat impuse operatorilor economici de către autoritățile contractante în privința criteriilor de calificare și selecție, a factorilor de evaluare, a cerințelor de natură tehnică ale caietului de sarcini pot fi subiect de neregulă. Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 32 4 din Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale: "(1) în cazul în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislației comunitare sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică corecții financiare, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. (2) în exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP potrivit dispozițiilor art. 32 2 și 32 3 . Totodată, prin emiterea H.G. nr. 398/2015, cu modificările si completările ulterioare, legiuitorul a menținut prevederile art. 32 4 din H.G. nr. 457/2008, astfel potrivit art, 29 din H.G. nr. 398/2015, astfel cum a fost modificat de pct. 19 al art. I din H.G nr. 904/2016 în cazul în care autoritatea de management constată că au existat încălcări ale legislației europene sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică reduceri procentuale/corecții financiare, fără a fi condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Față de aceste dispoziții, este evident că verificarea efectuată de către UCVAP/ANRMAP nu este absolută, aceasta putând reveni oricând asupra acesteia și mai mult decât atât, AMPOSCCE nu este condiționată de activitățile desfășurate de ANRMAP, astfel că reținerile instanței sunt corecte. Nici susținerea potrivit căreia hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și prin raportare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 17 și art. 27 din O.G. nr. 66/2011, fiind vorba despre o abatere fără impact financiar și nu trebuia să fie aplicate corecții financiare, nu poate fi primită. În contextul prezentat, se reține că existența prejudiciului nu poate fi negată, în condițiile în care s-a demonstrat că fondurile destinate realizării proiectului au fost defectuos folosite, prin încălcarea de către recurentul-reclamant a obligațiilor contractuale asumate, respectiv restricționarea competiției prin solicitarea unor certificate sau autorizații care nu sunt relevante pentru îndeplinirea contractului (de pildă, ISO 9001 de la producător). Prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potențial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind evident că prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă regulile fixate. Se observă astfel, că pentru a fi în prezența unei nereguli trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale și ale contractului de finanțare, precum și un prejudiciu care constă în suma plătită necuvenit" Este evident că o corecție financiară, în sensul O.U.G. nr. 66/2011, poate fi aplicată doar în situația existenței unei nereguli. Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia. Ca atare, echipa de control a respectat dispozițiile O.U.G. nr. 66/2001, corecția fiind calculată prin aplicarea procentului de 10% din valoarea eligibilă a contractului luând ca bază suma efectivă ce s-a cerut la rambursare de către beneficiar. Astfel, așa cum corect a reținut instanța fondului, cererea de rambursare nr. x nu fusese analizată în prima procedură de control, ea fiind ulterior depusă, iar suma finală cerută la rambursare crește ca și cuantum prin adiționarea sumelor cerute cu cererea

În concluzie, referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte care nu se identifică în cauză. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (actualmente Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene) împotriva aceleiași sentințe, se constată că se impune respingerea acestuia, ca nefondat. Situația de fapt astfel stabilită, pe baza probelor administrate, nu poate fi reevaluată de către instanța de recurs, deoarece atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, care nu se subsumează niciunuia dintre cazurile care pot conduce la casarea deciziei. Astfel, sub un prim aspect, această parte procesuală a precizat că a solicitat analizarea excepției tardivității introducerii cererii de chemare în judecată în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv în ceea ce privește anularea actelor inițiale însă instanța a respins această excepție, fără să facă aplicarea art. 22 din C. proc. civ. Înalta Curte constată faptul că această critică este una generală, lipsită de concretețe, neindicându-se ce nelegalitate determinată ar fi comis instanța de fond atunci când instanța a reținut ca elemente de fapt relevante, printre altele, că cea de a doua notă de constatare completează și modifică actul inițial, sens în care reclamantul a contestat decizia din 2016, dar este nevoit să facă apărări și pe conținutul modificat al notei din 2015. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se poate decela vreun aspect de nelegalitate care să fi fost invocat de către recurentul pârât împotriva sentinței de fond, aspect care să determine în mod corelativ, obligația instanței de judecată de a îl cerceta în substanța sa. Indiferent, chiar dacă am ignora caracterul absolut general al criticii menționate în uvertura recursului analizat, cu toate acestea instanța de recurs constată că instanța de fond, a realizat o corectă aplicare a prevederilor de drept, raportat la cadrul situației de fapt. Cu toate acestea, raportat la prevederile art. 22 C. proc. civ., se poate deduce concluzia că rolul judecătorului este acela ca, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, să afle adevărul, fiind imparțial. Totodată, Înalta Curte reține faptul că rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului, judecătorul nefiind obligat de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. să dispună suplimentarea probatoriilor decât în situația în care susținerile părților și probele administrate nu ajută la aflarea adevărului și la soluționarea cauzei; decât în ipoteza în care instanța nu se consideră lămurită. Cazul de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurent nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate. Recurentul a solicitat anularea încheierii pronunțată în data de 27 aprilie 2018, susținând că instanța de fond nu a motivat, nu a redactat și nici nu a comunicat această încheiere, încălcându se astfel regurile de procedură. Este stiut că, ulterior pronunțării soluției, instanța are obligația redactării hotărârii judecătorești și, subsecvent, pe aceea a comunicării sale către părți, astfel, după cum părțile aveau posibilitatea, pe tot parcursul procesului până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului, să cunoască actele și lucrările dosarului. Într-un atare context, aspectele relevate de parte nu se circumscriu unor elemente de fapt și de drept care să susțină o eventuală obligație a instanței de fond de a comunica hotărârea recurată inainte de redactarea acesteia, iar o cerere distinctă cu un astfel de conținut nu figurează în materialitatea sa a fi depusă în dosarul curții de apel. În raport de împrejurarea invocată de către recurentul-pârât, iar comunicarea legală a sentinței atacate reprezintă o garanție a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, Înalta Curte reține că hotărârea a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ., la domiciliul ales indicat, procedura fiind, așadar, valabil îndeplinită la locul ales de parte pentru comunicarea actelor de procedură, potrivit art. 163 alin. (12) din același act normativ. Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată de către instanța de fond, este conformă dispozițiilor legale incidente. Sub un secund aspect, Înalta Curte constată că restul criticilor din cererea de recurs a acestui pârât recurent este arondată respingerii eronate a excepției tardivității. Or, astfel cum în mod corect a surprins instanța de fond că aspectele de tardivitate vizează chiar fondul și analiza fiind necesar a se face pe ansamblul cererii reclamantului și nu distinct pe fiecare apărare. Aserțiunile recurentului în fundamentarea înlăturării acestei excepții nu pot fi primite. Recurentul-pârât, practic a preluat afirmația propriu-zisă, invocând-o ca un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate. Ca elemente de fapt relevante au fost reținute, printre altele, că cea de a doua notă de constatare completează și modifică actul inițial, sens în care reclamantul a contestat decizia din 2016, dar este nevoit să facă apărări și pe conținutul modificat al notei din 2015. Astfel, în privința criticilor circumscrise soluției date excepției tardivității, instanța de recurs constată că nu există un deficit de motivare cu privire la acest aspect, de vreme ce, în esență, raționamentul judiciar expus pleacă de la premisa anterior menționată, astfel încât dispozițiile legale referitoare la această excepție au fost corect aplicate. De asemenea, Curtea precizează că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial. Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ. Așa fiind, față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, Curtea constată că sentința civilă recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că în conformitate cu prevederile art. 498 C. proc. civ. va respinge recursul incident ca nefondat. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate în cauză ca nefondate.