ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 din camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 05.05.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, obligarea pârâtei la exercitarea atribuțiilor legale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005 față de radiodifuzorul S.C. B. S.A. pentru emisiunea difuzată pe postul de televiziune B. în ziua de 20.05.2019 și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale pentru discriminarea la care a fost supusă reclamanta prin inacțiunea autorității pârâte.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1606 din 5 octombrie 2022, Curtea a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea a constatat, în raport cu demersul reclamantei, că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 102/2005, republicată, chiar dacă nu se indică de către reclamantă un act anume emis de autoritatea pârâtă în sensul prevederilor art. 23 din legea menționată.

Deși reclamanta pretinde obligarea pârâtei la exercitarea atribuțiilor legale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, iar prevederile art. 23 din lege vizează ipoteza unui act emis de autoritate pârâtă, rațiuni de simetrie juridică precum și caracterul unitar al procedurii de soluționare a cererilor care intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 102/2005 impun soluția aplicării art. 23 alin. (2) și în ipoteza de față, în care partea apreciază ca fiind incident un refuz de soluționare a cererii adresate autorității, reținându-se în acest sens și dezlegarea dată, într-o situație similară, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.12.2022.

Prin sentința civilă nr. 509 din 19 mai 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul, reținând dispozițiile art. 1, art. 8 art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că art. 23 din Legea nr. 105/2005 nu are aplicabilitate în cauză, deoarece vizează situația contestării unor acte administrative emise de instituția pârâtă, iar reclamanta nu contestă niciun fel de astfel de act, iar dispozițiile respective sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse prin asimilare și altor situații ce nu sunt expres prevăzute în text.

A constatat instanța că reclamanta nu a înțeles să modifice obiectul acțiunii, în sensul de a contesta vreunul dintre răspunsurile primite din partea instituție pârâte la plângerile sale, neputându-se recalifica obiectul cauzei. În plus, solicitarea reclamantei a fost soluționată de pârâtă prin emiterea unui act înregistrat sub nr. x/02.07.2019, nefiind vorba despre un refuz de emitere, ci chiar despre un act identificabil, pe care reclamanta a ales să nu îl conteste.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care a generat conflictul de competență și asupra căreia instanțele aflate în conflict au exprimat opinii contrare, privește actul normativ care determină competența materială de soluționare a cauzei, respectiv Legea nr. 105/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat refuzul pârâtei de a-și exercita atribuțiile legale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, față de radiodifuzorul S.C. B. S.A. pentru emisiunea difuzată pe postul de televiziune B. în ziua de 20.05.2019 și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale pentru discriminarea la care a fost supusă reclamanta prin inacțiunea autorității pârâte.

Constată Înalta Curte a fi relevante următoarele dispoziții legale, respectiv art. 20 alin. (1) și art. 21 din Secțiunea a 2-a Activitatea de soluționare a plângerilor din Legea 102/2005, potrivit cărora:

"Art. 20 - (1) Orice persoană vizată care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare are dreptul de a depune plângere la Autoritatea națională de supraveghere, în special în cazul în care reședința sa obișnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României. Plângerea poate fi depusă inclusiv prin mijloacele electronice de comunicare."

"Art. 21. - (1) Procedura de soluționare a plângerilor se reglementează prin decizie a președintelui Autorității naționale de supraveghere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată cu privire la admisibilitatea plângerii, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare. În cazul în care se constată că informațiile din plângere sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, Autoritatea națională de supraveghere solicită persoanei vizate să completeze plângerea pentru a putea fi considerată admisibilă în vederea efectuării unei investigații. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completării plângerii.

(3) Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluția sau cu rezultatul investigației întreprinse în termen de 3 luni de la data la care s-a comunicat acesteia că plângerea este admisibilă potrivit alin. (2). Informarea va cuprinde și calea de atac împotriva Autorității naționale de supraveghere.

(4) Dacă este necesară efectuarea unei investigații mai amănunțite sau coordonarea cu alte autorități de supraveghere în conformitate cu art. 57 alin. (1) lit. f) din Regulamentul general privind protecția datelor, Autoritatea națională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluția investigației, din 3 în 3 luni, până la finalizarea acesteia. Rezultatul investigației se aduce la cunoștință persoanei vizate în termen de cel mult 45 de zile de la finalizarea acesteia.

(5) În cadrul procedurii de soluționare a plângerilor, investigațiile se efectuează în conformitate cu dispozițiile art. 14-19.

(6) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (2) - (4), persoana vizată se poate adresa secției de contencios administrativ a tribunalului competent, după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Recursul se judecă de curtea de apel competentă. În toate cazurile, instanțele competente sunt cele din România."

De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, a cărui nerespectare este invocată de reclamantă,

"Art. 15 - (1) Sancțiunile contravenționale principale pe care le aplică Autoritatea națională de supraveghere, potrivit art. 58 alin. (2) lit. b) și i) din Regulamentul general privind protecția datelor, sunt avertismentul și amenda. Aplicarea amenzii se face în condițiile art. 83 din Regulamentul general privind protecția datelor."

Atașat acțiunii, reclamanta a depus petițiile înregistrate la autoritatea pârâtă, plângerea prealabilă, completarea plângerii prealabile și răspunsurile primite din partea pârâtei.

În răspunsul emis de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la petițiile reclamantei înregistrate sub nr. x și nr. y din 22.05.2019, se precizează, în condițiile art. 21 din Legea nr. 102/2005, că "autoritatea nu poate da curs solicitării dvs.", indicându-se inclusiv calea de atac prevăzută de articolul 21 din lege.

De asemenea, și în răspunsul emis de autoritatea pârâtă la plângerea prealabilă a reclamantei astfel cum a fost completată, Adresa înregistrată la ANSPDCP sub nr. x/01.11.2021, reclamanta a fost informată cu privire la rezultatul investigației efectuate și la măsurile dispuse (contactarea departamentului digital responsabil cu publicarea, ștergerea materialelor on-line în vederea ștergerii imediate atât a emisiunii, cât și a articolelor existente pe site-ul a1.ro, observator.ro, dailymotion, verificarea în spațiul on-line dacă există și alte articole în legătură cu acest subiect, trimiterea notificărilor de ștergere către operatorii site-urilor care mai dețineau articole privind acest subiect), indicându-se și calea de atac prevăzută la art. 21 din Legea nr. 102/2005.

Astfel, în raport cu petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantă, reținându-se actele depuse în dovedirea acțiunii (cererile adresate pârâtei, plângerea prealabilă, răspunsurile primite) și în raport cu finalitatea urmărită prin cerere, Înalta Curte constată că obiectul demersului reclamantei se înscrise în dispozițiile Legii nr. 102/2005, reclamanta fiind nemulțumită de răspunsurile primite/actele efectuate de autoritatea pârâtă urmare a plângerilor sale, în sensul că aceasta, în mod abuziv, nu și-ar fi exercitat/nu ar fi îndeplinit atribuțiile legale și nu ar aplicat sancțiunile prevăzute de art. 15 din lege.

Art. 22-Rolul judecătorului în aflarea adevărului din C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanța, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, are îndatorirea de a cere părților explicații, oral sau în scris, să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Deci, în exercitarea rolului activ, judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, calificare care se face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Sub acest aspect, nu se poate reține că prima instanță învestită ar fi trecut peste voința părții și că nu ar fi pus în discuție aspectul calificării corecte a acțiunii, din practicaua sentinței nr. 1606 din 5 octombrie 2022 a Curții de Apel București reieșind că această obligație a fost respectată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, actele administrative emise de Autoritatea națională de supraveghere în exercitarea atribuțiilor legale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot fi contestate la secția de contencios administrativ a tribunalului.

Întrucât acțiunea vizând presupusul refuz al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal de a emite un act sau de a dispune o măsură conform atribuțiilor sale legale este o acțiune într-o materie specifică (a măsurilor legale ce se pot lua în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal și al liberei circulații a acestor date), competența în contestarea acestui refuz aparține, conform principiului simetriei actelor juridice și din rațiuni de identitate (mutatis mutandis), aceleiași instanțe care are competența de a cenzura legalitatea actului emis de această autoritate.

Prin urmare, de vreme ce secția de contencios administrativ a tribunalului este competentă a soluționa contestațiile vizând actele administrative emise de autoritatea pârâtă în exercitarea atribuțiilor legale, aceeași instanță este competentă a soluționa și refuzul de emitere a acestor acte.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză în primă instanță se determină potrivit Legii nr. 102/2005, competența urmând a fi stabilită în favoarea tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.