ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5098/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, B. și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal:

Prin sentința civilă nr. 1055 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel București a disjuns capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, la soluționarea plângerii reclamantului A. și la acordarea de despăgubiri, dispunând formarea unui dosar separat, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale în privința capetelor de cerere disjunse și a declinat competența de judecare a acestora în favoarea Tribunalului Mehedinți.

De asemenea, a admis excepția necompetenței teritoriale în privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la soluționarea plângerilor reclamantului A. și la acordarea de despăgubiri și a declinat competența de judecare a acestora în favoarea Curții de Apel Craiova.

Cauza având ca obiect capetele de cerere vizând obligarea pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, la soluționarea plângerii reclamantului A. și la acordarea de despăgubiri, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.10.2021, sub același număr de dosar.

2.1. Hotărârea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 858 din 15 noiembrie 2021, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că noțiunea de domiciliu la care face referire art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a reclamantului, ci adresa la care locuiește efectiv.

În acest sens, a reținut că deși domiciliul reclamantului, din cartea de identitate, este situat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, acesta locuiește efectiv în Municipiul București, unde are stabilită reședința.

Constatând, așadar, că locuința efectivă a reclamantului se afla, la data sesizării instanței în municipiul București, din perspectiva competenței teritoriale, Tribunalul București este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.12.2021, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 790 din 16 februarie 2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, la rândul său, că nu are relevanță în speță indicarea reședinței reclamantului, ca fiind situată în Municipiul București, întrucât textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, actualizată, face referire expresă la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia, motiv pentru care, pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, prezintă relevanță doar domiciliul reclamantului.

Cum din copia cărții de identitate a reclamantului, aflată la dosar CAB, a rezultat că acesta are domiciliul în Municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, fapt necontestat de reclamant, instanța a apreciat că nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, competența teritorială exclusivă de soluționare aparținând Tribunalului Mehedinți.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În raport cu obiectul dedus judecății, Înalta Curte reține că demersul judiciar inițiat de reclamant se circumscrie unui litigiu de contencios administrativ.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, Înalta Curte constată că aspectul ce a generat conflictul supus analizei, în prezenta cauză, vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, diferența juridică dintre această noțiune și aceea de "reședință", respectiv de adresă la care reclamantul locuiește efectiv, precum și efectul pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Se impune a fi observat faptul că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului, persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulatorul de competență, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt, apreciind că aceasta din urmă nu poate constitui temei al stabilirii competenței, ea având relevanță doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun, din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Din analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, rezultă că, în materia individualizării instanței competente, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

De altfel, în materia dreptului public, respectiv a dreptului administrativ, fiind în discuție competența exclusivă a instanței, de esența noțiunii de domiciliu este existența mențiunilor înscrise, în acest sens, în actul de identitate.

În plus, trebuie observat că soluția legislativă anterioară modificării operate prin Legea nr. 212/2018 reglementa un criteriu alternativ de individualizare a competenței, reclamantul putându-se adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Astfel, modificarea operată prin anterior indicatul act normativ a vizat intenția legiuitorului de a stabili competența teritorială în favoarea instanței în a cărei rază își are domiciliul partea reclamantă, în sensul acestei noțiuni de locuință principală, renunțându-se, astfel, la soluția unei competențe alternative.

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 2 noiembrie 2020, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

Întrucât, din actele dosarului, rezultă că reclamantul are domiciliul în Municipiul Drobeta Turnu Severin, județ Mehedinți, acțiunea în contencios administrativ promovată de acesta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competența de soluționare a instanței din circumscripția teritorială a localității de domiciliu, respectiv Tribunalul Mehedinți.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.