ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3785/2023

Ședința publică din data de 13 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 22.04.2019, pe rolul Curții de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional, Organismul Intermediar Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului verificării conformității administrative și eligibilității din data de 12.09.2018 emisă de MDRAP -AM POR - ADR NV și a scrisorii de răspuns la nr. 130979/7.11.2013 emise de MDRAP - AM POR, prin care a fost respinsa contestația depusă de reclamantă și, în principal, obligarea pârâților la plata sumei de 4203,634,12 RON, reprezentând daune-interese pentru prejudiciul cauzat de actul administrativ nelegal, în subsidiar, obligarea pârâților la continuarea procesului de evaluare a proiectului "Crearea unui incubator de afaceri prin reabilitare clădire din Strada x" cod SMIS 124573, cu obligarea petentului MDRAP la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 92 din 31 martie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional, Organismul Intermediar Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată;

(ii) a obligat reclamanta la plata sumei de 1600 RON în beneficiul pârâtei Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului judiciar.

Împotriva sentinței nr. 92 din 31 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o ca nelegală prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta arată următoarele:

A. Sentința recurată contravine Deciziei nr. 2861/13.05.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a nesocotit indicațiile instanței de casare, sentința recurată fiind pronunțată cu încălcarea art. 501 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a considerentelor instanței de control judiciar, cuprinse în Decizia nr. 2861/13.05.2021 se desprind următoarele concluzii:

a) Proba cu expertiza este necesară pentru stabilirea configurației de fapt a imobilului, în sensul de a se stabili dacă acesta este sau nu apt pentru a fi transformat în incubator de afaceri;

b) Concluziile probei cu expertiză nu pot fi ignorate de instanța de rejudecare, prin simpla invocare a lipsei unor indicații ulterioare, fiind evident că proba se va administra pentru verificarea unor circumstanțe tehnice care, odată confirmate, nu mai pot fi ignorate de instanța de trimitere;

c) Finanțarea se acordă pentru reabilitarea/reconversia unui imobil existent neutilizat și dotarea acestuia cu active corporale și necorporaie, în scopul creării unui incubator de afaceri.

Prin proba cu expertiză administrată în cauză, expertul numit de instanța de judecată a concluzionat următoarele:

a) Imobilul corp IV (denumit apartament 11) nu are pereți comuni cu alte corpuri de clădire;

b) Fundația nu este comună cu fundațiile celorlalte corpuri de clădire situate la adresa din Cluj-Napoca, str. x;

c) Imobilul corp IV situat în str. x reprezintă un imobil distinct, apt pentru a fi transformat în incubator de afaceri.

Cu toate acestea și ignorând dispozițiile instanței de casare, instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză și a reluat raționamentul primei instanțe din primul ciclu procesual, raționament despre care instanța de casare a reținut că este nelegal pentru că nu are în vedere circumstanțele de fapt (pe care prima instanță le-a ignorat în al doilea ciclu procesual) și se bazează exclusiv pe extrasele de carte funciară.

Conformarea doar formală cu dispozițiile instanței de casare, fără a se da efecte juridice concrete indicațiilor instanței de control judiciar, reprezintă expresia încălcării art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar nerespectarea indicațiilor date de instanța de casare reprezintă motiv de nulitate a hotărârii judecătorești, cu consecința casării acesteia. Considerentele instanței de fond în sensul că instanța de casare nu a dat indicații precise ulterioare administrării probei cu expertiza tehnică nu se verifică raportat la considerentele și raționamentul instanței de casare.

Înalta Curte a statuat în mod clar că verificările vor viza imobilul construcție; de altfel, imobilul teren nu presupunea verificări suplimentare, nefiind contestat faptul că acesta se află în indiviziune. Din considerentele instanței de casare rezultă dincolo de echivoc faptul că aprecierea condițiilor de eligibilitate trebuie să se realizeze raportat la construcție, reabilitarea acesteia acesta fiind scopul finanțării. De altfel, nici nu ar fi de conceput reabilitarea/reconversia unui teren, lucrările pentru care se acordă finanțarea vizând exclusiv construcția.

B. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material - Motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

B.1. Sentința recurată contravine prevederilor art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care obligă autoritatea publică să își motiveze deciziile.

Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că cele două acte atacate sunt amplu și clar motivate, fiind dincolo de echivoc motivul pentru care Proiectul a fost respins de la finanțare.

Atât în dreptul intern, cât și în dreptul comunitar, s-a reținut, cu valoare de principiu, existența unei obligații legale a autorităților publice de a-și motiva și fundamenta deciziile adoptate. Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ (individual sau cu caracter normativ) și constituie premisa esențială pentru efectuarea ulterioară a controlului de legalitate a respectivului act administrativ.

Nemotivarea actului administrativ face ca soluția dispusă să aibă caracter arbitrar, controlul de legalitate al actului fiind îngreunat, dacă nu chiar imposibil de realizat, instanța neputând analiza motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului.

Pe cale de consecință, lipsa motivării afectează însăși valabilitatea actului și conduce la nulitatea acestuia.

Analiza Adresei de Comunicare relevă faptul că ADR NV nu a prezentat:

a) nicio motivare cu privire la argumentele care au condus la reinterpretarea noțiunii de "imobil" într-un sens nou, care nu se regăsea în documentele apelului;

b) nicio motivare coerentă de ce imobilul "trebuie tratat ca un întreg și nu parțial în funcție de dreptul de proprietate și/sau necesitatea solicitantului" (sic!);

c) o motivare care să conducă Ia concluzia că reabilitarea propusă prin Proiect vizează doar o parte a unui imobil.

Instanța de fond nu a analizat dacă actele administrative răspund cerințelor de mai sus, limîtându-se la o apreciere generală în sensul că actele atacate ar fi motivate deoarece nu există prescripții privind întinderea motivării și că aceasta se va analiza de la caz la caz.

Având în vedere că măsura adoptată este de natură a produce efecte negative asupra patrimoniului A., s-ar fi impus ca prima instanță să constate cu autoritatea emitentă a omis să prezinte motivele care au stat la baza acestei decizii, într-o argumentație coerentă și clară, nu una limitată la indicarea unui text de lege.

Or, în condițiile în care prin Adresa de Comunicare, recurentei i s-a negat posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile, obligația ADR NV de a-și motiva decizia, atât în fapt, cât și în drept, trebuie apreciată de prima instanță în mod restrictiv, cu atât mai mult cu cât obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă este prevăzută chiar de Constituția României, prin art. 31 alin. (2).

B.2. Sentința recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, raportat la instrucțiunea x/28.03.2018 și la prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 6 din Ghidul solicitantului.

Actele administrative atacate nu reflectă situația de fapt, fiind înfrântă prezumția veridicității actului administrativ.

Atât prin Adresa de Comunicare, cât și prin Scrisoarea de Respingere a Contestației, respingerea cererii de finanțare a fost "argumentată" raportat la faptul că situația juridică a imobilului ar fi necorespunzătoare pentru a fi transformat în incubator de afaceri.

Instanța de fond, cu nesocotirea raportului de expertiză și contrar deciziei de casare, a achiesat la raționamentul pârâtei, apreciind în mod nelegal că starea de coproprietate a terenului ar afecta buna desfășurare a proiectului.

Instrucțiunea nr. 70/28.03.2018, prin punctul 13, prevede verificările ce cad în sarcina autorității finanțatoare în cadrul procesului de evaluare a eligibilității.

Or, urmare a verificărilor conformității administrative și eligibilității (CAE), se putea constata cu ușurință că imobilul îndeplinește condițiile privind obținerea finanțării în cadrul Proiectului, respectiv:

a) Imobilul este înregistrat în cartea funciară pe numele subscrisei;

b) Imobilul nu face obiectul unor litigii;

c) Imobilul este amplasat într-o zonă de dezvoltare eligibilă.

În al doilea rând, pârâta a invocat drept temei legal în susținerile sale art. 1 din Legea nr. 7/1996, dar preluat parțial, după cum urmează:

"Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari'. Acesta interpretare este una limitativă, mai ales datorită omisiunii unei părți a respectivului articol de lege, articolul în varianta completă fiind următorul:

"Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic".

La fel ca autoritatea emitentă, prima instanță nu a dat efectul cuvenit acestei ultime teze a art. 1 din Legea nr. 7/1996.

Conform documentelor justificative solicitate și prezentate la momentul depunerii cererii de finanțare, rezultă că imobilul în cauză este identificat sub un număr cadastral unic, fiind format dintr-un teren cu construcție de pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Cluj-Napoca, astfel încât spațiul destinat creării incubatorului de afaceri aparține în întregime unui singur proprietar, situație ce reiese în mod clar din extrasul CF al Imobilului.

Susține recurenta că a dovedit îndeplinirea acestei condiții prin proba cu raportul de expertiză tehnică în construcții.

În condițiile în care situația de fapt este alta decât cea reținută în actul administrativ, prezumția de legalitate a acestuia este răsturnată, devenind vădit caracterul nelegal al acestui act.

Instanța de fond a ignorat cerințele esențiale ale actului administrativ, pronunțând, prin urmare, o hotărâre nelegală.

În cauză, Imobilul întrunește condițiile de eligibilitate pentru a avea destinația de incubator de afaceri

Condițiile care trebuie îndeplinite sunt cele din Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a Fondurilor, capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 6.

Pentru elementele de mai sus, nu vor conduce la respingerea cererii de finanțare din procesul de evaluare, selecție și contractare, acele limite ale dreptului de proprietate care nu sunt incompatibile cu realizarea activităților proiectului (spre ex. servituti legale, servitutea de trecere cu piciorul etc).

In ceea ce privește definiția imobilului din Legea nr. 7/1996, art. 1 prevede:

"prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriaie, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral uniâ.

Așadar, trimiterea făcută în Ghid cu privire la aplicabilitatea definiției oferite de Legea 7/1996 Imobilului, nu cuprinde nicio condiție restrictivă cu privire la titularul dreptului de proprietate. De asemenea, este prevăzută în mod expres obligația autorității emitente de a verifica dacă anumite limitări sunt de natură a afecta destinația imobilului.

Instanța de fond, interpretând greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, a reținut în mod artificial o serie de limitări.

Argumentația instanței de fond nu este doar incoerentă din punct de vedere juridic prin trimiterea făcută la definiția imobilului în contextul în care se dorește delimitarea între un "imobil care trebuie tratat ca întreg, respectiv parțial", ci încearcă să inventeze motive pentru care Imobilul nu ar putea fi utilizat ulterior ca incubator de afaceri, motive pe care nu Ie-a pus în discuția părților și în legătură cu care nu a administrat vreun probatoriu care să le confirme.

Cu privire la sintagma conform căreia imobilul va fi tratat ca un întreg, instanța de fond nu a observat că aceasta nu se regăsește în documentele programatice ale apelului de proiecte și nu a fost cunoscută la data depunerii Proiectului. Mai mult, interpretarea acordată sintagmei "imobilul care trebuie tratat ca întreg, și nu parțial" nu este aplicabilă în situația de față deoarece, în fapt, Imobilul este destinat în întregime implementării Proiectului având ca obiect crearea unui incubator de afaceri, acesta aparținând în totalitate, raportat la corpul de clădire, unui unic proprietar, respectiv recurentei.

Conform extrasului CF anexat Proiectului, imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat prin numărul cadastral unic x, respectiv număr topografic Top:20/1/XI și aparține unui unic proprietar, respectiv A..

În fapt, astfel cum a reieșit din raportul de expertiză, acest Imobil destinat creării incubatorului de afaceri constă într-o clădire independentă, distinctă, cu patru pereți exteriori proprii și necomuni altor construcții, unul dintre aceștia situați la frontul stradal.

Părțile indivize comune la care face referire intimată și pe care instanța de fond le-a validat cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv "fundațiile, casele de scară, coridoare exterioare, wc-uf, accesul la pod, podul, fațadele", nu se află în prezent în coproprietatea recurentei, fără să existe vreo legătură între acestea și imobilul destinat creării incubatorului de afaceri.

Recurenta redă cuprinsul art. 649 alin. (1) și art. 648 C. civ. și subliniază că există două trăsături esențiale care definesc natura spațiilor comune în coproprietate forțată (părți indivize comune) și anume: folosința lor în comun de către mai mulți proprietari diferiți și accesorialitatea acestora raportat la mai multe bunuri principale existente într-o clădire.

Comparând situația Imobilului destinat creării incubatorului de afaceri cu trăsăturile care definesc coproprietatea forțată asupra anumitor spații "comune" se observă că nu există în concret asemenea spații care să poată fi considerate în realitate părți indivize comune ale acestui Imobil. Imobilul pentru care s-a solicitat finanțarea în vederea transformării în incubator de afaceri are 4 pereți exteriori, fundație unică, acoperișul propriu, singurele părți comune fiind terenul din curtea interioară (specifică zonei Ardeal).

Așadar, imobilul este apt pentru scopul finanțării - transformarea în incubator de afaceri - astfel cum a fost definit prin ghid:

"Incubatorul de afaceri este o structură de sprijin al afacerilor, organizată în infrastructura incubatorului de afaceri într-un spațiu adecvat, în care sunt localizați rezidenții incubatorului, gestionată de un administrator, care urmărește crearea unui mediu favorabil, sustenabil, pentru întreprinderile mici și mijlocii nou- înființate, stimulându-le potențialul de dezvoltare și de viabilitate, ajutându-le să se dezvolte în perioada de început prin asigurarea unor facilități comune și a suportului managerial necesaf.

Capătul de cerere privind acordarea daunelor cauzate de actul administrativ nelegal este întemeiat.

În ipoteza în care instanța va casa sentința recurată și va dispune reținerea cauzei spre rejudecare, recurenta solicită rejudecarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv cu privire la cererea de acordare a daunelor materiale, ca urmare a atragerii răspunderii administrative a autorității emitente.

Recurenta argumentează caracterul fondat al acestei solicitări.

În materia Legii nr. 554/2004, caracterul ilicit al faptei pârâtei constă întotdeauna în constatarea caracterului nelegal al actului administrativ emis de către autoritatea publică, repararea pagubei în condițiile contenciosului administrativ fiind posibilă doar ca urmare a anulării unui act administrativ.

Cu privire la existența prejudiciului acesta este produs direct prin fapta pârâtei care în mod nelegal a respins Proiectul de la finanțare. Alegațiile pârâtei în sensul că existența prejudiciului nu este certă, dat fiind că ar putea surveni o serie de alte evenimente care să înlăture această certitudine, se impun următoarele clarificări.

Pe de o parte, conform art. 1359 C. civ.:

"Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv. Recurenta are, în mod evident, un interes, de vreme ce este reclamant în cadrul unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, afirmând un interes legitim vătămat de actul administrativ.

Conform art. 1381 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar conform art. 1385 C. civ., prejudiciul se repară integral. Prejudiciul recurentei constă în valoarea finanțării nerambursabile de care a fost privată ca urmare a actului nelegal emis de autoritatea pârâtă.

Legătura de cauzalitate între prejudiciul creat și fapta pârâtei este implicită, întrucât, prin actele administrative emise pârâta a respins în mod nelegal Proiectul.

În drept, invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

II. Procedura derulată în recurs

Intimații-pârâți Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat, în cuprinsul întâmpinărilor reiterând argumentele reținute de prima instanță în sentința recurată.

La data de 07.03.2023, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus precizări, prin care a solicitat rectificarea citativului, în sensul citării sale în calitate de parte, arătând că în baza prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 3 din O.U.G. nr. 170/2022, s-a dispus reorganizarea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin preluarea de la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a Direcției generale europene capacitate administrativă și a Direcției generale programul operațional regional, precum și a activității, structurii și personalului acestora, operând astfel o subrogare în drepturile și obligațiile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, inclusiv în litigiile aferente activității acestora.

Solicitarea se rectificare a citativului a fost admisă de Înalta Curte.

III. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma actelor dosarului și susținerilor părților, Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul formulat, recurenta invocă cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică adusă de recurentă se referă la faptul că sentința recurată ar fi contrară Deciziei nr. 2861/13.05.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În opinia recurentei, instanța de fond a nesocotit indicațiile instanței de casare, sentința recurată fiind pronunțată cu încălcarea articolului 501 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la acestea, Înalta Curte constată că, prin Decizia de casare din primul ciclu procesual, s-a reținut că în mod greșit judecătorul fondului a respins cererea recurentei de administrare a probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcții, încălcând astfel normele de procedură ce reglementează desfășurarea procesului, cât timp această probă era necesară în raport de circumstanțele cauzei.

S-a mai arătat că potrivit Ghidului specific, condiția de eligibilitate privește reabilitarea/reconversia unui imobil existent neutilizat și dotarea acestuia cu active corporale și necorporale, în scopul creării unui incubator de afaceri, și, cum părțile litigante au poziții divergente în ceea ce privește aptitudinea imobilului de a respecta condiția de eligibilitate anterior descrisă, era necesară opinia unui specialist asupra documentației existente la dosar în vederea stabilirii corecte a situației de fapt cu privire la care instanța urma a aplica normele de drept material.

În finalul Deciziei se precizează că Prin urmare, instanța de trimitere urmează să procedeze la încuviințarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.

Așadar, contrar alegațiilor recurentei, ceea ce a constatat Înalta Curte prin Decizia de casare nr. 2861/13.05.2021 este faptul că prima instanță a încălcat dreptul la apărare al recurentei, dispunând trimiterea cauzei în rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză.

Prin aceeași Decizie, instanța de recurs a precizat că opinia unui specialist este necesară în cauză în vederea stabilirii corecte a situației de fapt cu privire la care instanța urma a aplica normele de drept material.

Or, în rejudecare, prima instanță a încuviințat și administrat proba cu expertiză, conformându-se întocmai indicațiilor cuprinse în Decizia nr. 2861/13.05.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se mai constată că nu pot fi primite susținerile recurentei conform cărora instanța de rejudecare nu putea înlătura concluziile raportului de expertiză, după cum, prin Decizia de casare nu s-a statuat, așa cum susține recurenta, că verificările vor viza imobilul construcție, nu și terenul.

Dimpotrivă, prin Decizia de casare s-a statuat doar asupra necesității administrării probei cu expertiză în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, lăsându-se instanței de rejudecare posibilitatea de a aplica normele de drept material situației de fapt care va fi reținută.

Așa fiind, Înalta Curte conchide că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), instanța de fond respectând indicațiile instanței de casare.

Privind criticile recurentei de la punctul B din recurs, acestea sunt subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte notează că motivul de recurs analizat intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material, fiind incident atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut ca fondat în cauză, sentința recurată reflectând corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material.

În acest sens, Înalta Curte observă că recurenta arată, sub un prim aspect, că sentința recurată contravine prevederilor art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care obligă autoritatea publică să își motiveze deciziile.

În acest sens, recurenta apreciază că instanța de fond nu a analizat dacă actele administrative răspund cerințelor de motivare, limîtându-se la o apreciere generală în sensul că actele atacate ar fi motivate deoarece nu există prescripții privind întinderea motivării și că aceasta se va analiza de la caz la caz.

Privind aceaste critici, Înalta Curte reține că în cauza ACF Chemie Farma NV c. Comisiei, CJUE a stabilit, într-adevăr, că insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actului asa cum s-a

De asemenea, prin Hotărârea pronunțată în cauzele C-41/1969, C-509/1993 și C-367/1995, se reliefează dublul rol al motivării actelor administrative: transparenta actului și realizarea controlului judiciar al acestuia.

Aceste aspecte sunt evidențiate și în Decizia nr. 1580/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu toate acestea, în jurisprudența comunitară și națională s-a reținut că amploarea și detalierea motivării depind totuși de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

Or, în cauză, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că actul administrativ atacat cuprinde motivele de fapt și de drept, ce au format convingerea emitentului de a respinge cererea de finanțare,

Astfel, in considerentele actului se regăsesc criteriile din Ghidul specific, precum și prevederile din Legea nr. 7/1996, care au fundamentat soluția intimatului.

Tot astfel, sunt redate și argumentele pentru care intimatul a concluzionat că locația propusă pentru implementarea proiectului nu respectă prevederile ghidului specific cu privire la reabilitare/reconversia unui imobil existent.

Așa fiind, în mod corect a apreciat prima instanță că actul administrativ atacat cuprinde motivele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția de respingere a cererii de finanțare.

Sub un al doilea aspect, recurenta arată că sentința recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, raportat la instrucțiunea x/28.03.2018 și la prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 6 din Ghidul solicitantului.

Arată recurenta că, atât prin Adresa de Comunicare, cât și prin Scrisoarea de Respingere a Contestației, respingerea cererii de finanțare a fost "argumentată" raportat la faptul că situația juridică a imobilului ar fi necorespunzătoare pentru a fi transformat în incubator de afaceri.

Recurenta contestă veridicitatea actelor administrative atacate și menționează faptul că ele consemnează o situație de fapt care nu corespunde realității.

Înalta Curte reține că, în concret, în acțiunea dedusă judecății, recurenta a invocat că prin extrasul de carte funciară anexat Proiectului, imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat printr-un număr cadastral unic x, respectiv număr topografic Top: 20/1/XI și aparține unui singur proprietar, mai precis societății A..

Recurenta a anexat planșe foto pentru a demonstra faptul că imobilul în discuție constă într-o clădire distinctă, cu pereți exteriori proprii, unul dintre aceștia fiind situat la frontul stradal, iar singurele părți indivize fiind fundațiile, casele de scară, toaleta, accesul la pod, podul și fațadele celorlalte clădiri.

Înalta Curte reține, cu privire la acestea, că din documentația aferentă proiectului, depusă chiar de către recurentă la dosarul de fond reiese, cu privire la situația juridică a imobilului, că acesta este compus din mai multe apartamente, inclusiv apartamentul 11, având părți indivize comune cu alte apartamente.

Conform CF nr. x - C1-U9, imobilul reprezentat de ap. 11 are ca părți indivize comune fundațiile, casele de scară, coridoare exterioare, WC-ul, accesul la podul, fațadele și racordurile la utilități, imobilul în cauză reprezentând un apartament compus din 2 birouri, 4 depozite cu suprafață de 615,55 mp, cu părți indivize comune 17,84/100 parte.

Astfel, contrar criticilor recurentei, extrasele de carte funciară demonstrează starea de indiviziune a terenului, precum și starea de coproprietate cu anumite părți comune pentru clădire, sarcini pe teren, acestea reprezentând tocmai temeiurile respingerii cererii de finanțare în etapa de verificare a conformității administrative și eligibilității, în raport de prevederile Ghidului solicitantului, pag 23 - Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 - 2020, pct. 4.

Se mai observă că prima instanță a dat eficiență tezei ultime a art. 1 din Legea nr. 7/1996, potrivit căreia "Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic".

Totodată, din raportul de expertiza întocmit în rejudecarea cauzei rezultă aceeași situație, respective că: pe terenul cu suprafața de 1533 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, situat între b-dul x (la nr. 23-25) și str. x (la nr. 18), există edificate 6 corpuri de clădire de sine stătătoare împărțite în 16 apartamente.

Terenul în suprafață de 1533 mp aferent celor 16 apartamente se află în indiviziune. Astfel, terenul identificat prin CF x, cad. x, (având funcția de curte interioară) se află în indiviziune și nu poate fi utilizat exclusiv de A. S.A. în vederea implementării proiectului și apoi pe parcursul funcționării incubatorului de afaceri, întrucât curtea în care se află clădirea supusă reabilitării este folosită de 8 persoane fizice și juridice.

Astfel cum corect a reținut prima instanță, raționamentul logico - juridic construit de către recurenta reclamantă este fundamentat pe susținerea potrivit căreia verificarea condițiilor de eligibilitate trebuie limitată la spațiul destinat creării incubatorului de afaceri, în speță imobilul înscris în CF nr. x reprezentat de ap. 11, nu și la terenul pe care este situat clădirea, respectiv suprafața de 1533 mp aferentă celor 16 apartamente, identificată prin CF x, cad. x.

Or, conform notei aflate la pag. 24 din Ghidul de finanțare, "imobilul este definit conform Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare.

Iar potrivit art. 1 din Legea nr. 7/1996, "(5) Prin imobil, in sensul prezentei legi, se intelege terenul, cu sau fără constructii, de pe teritoriul unei unitati administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic."

Recurenta afirmă în mod eronat că imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat printr-un număr cadastral unic, deoarece, potrivit extraselor de carte funciară aflate la dosarul cauzei, terenul în suprafața de 1533 mp, este identificat prin număr cadastral x, în timp ce apartamentul nr. x, compus din 2 birouri, 4 depozite cu suprafață de 615,55 mp este înscris în CF nr. x - C1-U9, dar nu are atribuit un număr cadastral distinct.

Cât despre criticile fundamentate pe dispozițiile Instrucțiunii AMPOR nr. 70/2018, se observă că prin această Instrucțiune nu sunt înlăturate de la aplicare criteriile stabilite prin Ghidul Solicitantului - condiții specifice de accesare a fondului, ci doar se aprobă detaliile privind verificarea conformității administrative și eligibilității cererii de finanțare, aplicabile apelurilor de proiecte nr. POR/165/2 (2.1. B - Incubatoare de afaceri) și POR/179/2 (2.1. B.lTl - Incubatoare de afaceri - ITI Delta Dunării).

În concluzie, lipsa unui drept de proprietate exclusiv asupra imobilului (teren si clădiri) atrage nelegalitatea acordării unei finanțări din fonduri europene.

Finanțarea reabilitării imobilului (inclusiv al spațiilor comune) ar conduce atât la utilizarea finanțării în beneficiul recurentei, cât și în beneficiul altor persoane fizice și/sau persoane juridice(coproprietarii).

Înalta Curte mai constată că recurenta critică și soluția dată asupra capătului de cerere privind acordarea daunelor cauzate de actul administrativ nelegal, însă doar în subsidiar, în ipoteza în care se va casa sentința recurată și se va dispune reținerea cauzei spre rejudecare.

Întrucât Înalta Curte nu va pronunța o astfel de soluție, nu se impune analizarea și a criticilor în discuție.

Față de acestea, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 92 din 31 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 13 septembrie 2023.