ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2020 sub nr. x/2020 reclamanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, suspendarea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII.

La data de 14.01.2021 reclamanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat, în temeiul art. 204 C. civ., cerere de modificare a acțiunii prin care a modificat petitul cererii principale, solicitând: suspendarea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII; anularea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, temeiul legal pentru cererea de suspendare fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar temeiul legal pentru capătul de cerere privind anularea actelor administrative fiind de art. 8 și următoarele din aceeași lege.

Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în temeiul art. 205 din C. proc. civ. a formulat întâmpinare la cererea completatoare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curții de Conturi și a Raportul de control nr. x/25.09.2020; excepția inadmisibilității cererii de suspendare a măsurilor dispuse prin decizie, urmare a promovării cu tardivitate a acțiunii care are ca obiect anularea Deciziei și a Raportului de control; excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curții de Conturi și a Raportul de control nr. x/25.09.2020.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 389 din 16 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității, respingându-se cererea, astfel cum a fost modificată de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 389 din 16 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și, invocând motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că în situația de față sunt aplicabile doar prevederile pct. 227 din Anexa Hotărârii nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi a României, excluzând din raționamentul motivării prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel cum a fost solicitat prin cererea modificatoare a cererii de suspendare.

Mai mult, susține că Decizia Curții de Conturi nr. XII/5/22.10.2020 reprezintă actul administrativ prin care au fost dispuse măsuri administrative împotriva Casei de Pensii Sectoriale a MAI și nu încheierea nr. 39/08.12.2020 a Comisiei de soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, document prin care a fost respinsă contestația formulată.

În situația în care doar încheierea comisiei de soluționare a contestațiilor ar putea face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum a motivat instanța de fond, rezultatul ar fi acela al considerării acesteia ca fiind act administrativ care în esență ar înlocui forța juridică dată de legiuitor Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Curtea de Conturi.

Invocând dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și pct. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014, recurenta arată că, în calitate de autoritatea publică, a dovedit că se află în situația de a fi vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ emis de Curtea de Conturi a României și că Decizia nr. XII/5/20.10.2020 reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Regulamentul neînlăturând posibilitatea formulării cererii de anulare și/sau suspendare a deciziei.

Astfel, solicită instanței de control judiciar să constate că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, în sensul că Decizia nr. XII/5/2020 reprezintă actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă naștere și modifică raporturi juridice și actul administrativ din toată procedura desfășurată la nivelul Curții de Conturi este Decizia nr. XII/5/20.10.2020 emisă de Departamentul XII iar încheierea nr. 39/08.12.2020 emisă de Comisia de soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004, ci reprezintă un răspuns la o procedură administrativă obligatorie.

Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că, prin cererea completatoare reclamanta a solicitat anularea deciziei și a raportului de control, în condițiile în care legea organică, respectiv pct. 227 din RODAS, prevede că doar împotriva Încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi reclamanta poate să formuleze acțiune în contencios administrativ.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea i-a fost comunicată recurentei în termenul legal, aceasta nu a combătut apărările intimatei în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) incidente și în calea de atac a recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 12 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de concluziile reprezentanților celor două părți, pe fondul recursului ce face obiectul judecății, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare, dar și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - reclamantă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este fondat, urmând a fi admis, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, reamintește Înalta Curte că hotărârea atacată va fi analizată doar sub aspectul soluției ce a fost dată acțiunii în anularea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, în condițiile în care, în cadrul recursului nu au fost identificate și critici care să vizeze soluția ce a fost dată cu privire la cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, statuările instanței de fond pe acest aspect căpătând autoritate de lucru judecat.

Prin cererea introductivă, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a investit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu o acțiune având ca obiect suspendarea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII.

La data de 14.01.2021 reclamanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat, în temeiul art. 204 C. civ., Cerere de modificare a acțiunii prin care a modificat petitul cererii principale, solicitând atât suspendarea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, cât și anularea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, temeiul legal pentru cererea de suspendare fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar temeiul legal pentru capătul de cerere privind anularea actelor administrative fiind art. 8 și următoarele din aceeași lege.

Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în temeiul art. 205 din C. proc. civ. a formulat întâmpinare la Cererea completatoare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curții de Conturi și a Raportul de control nr. x/25.09.2020; excepția inadmisibilității cererii de suspendare a măsurilor dispuse prin decizie, urmare a promovării cu tardivitate a acțiunii care are ca obiect anularea Deciziei și a Raportului de control; excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curții de Conturi și a Raportul de control nr. x/25.09.2020.

Instanța de fond, interpretând și aplicând prevederile pct. 64,74,204 și 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi a României, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014, a reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar încheierea pronunțată de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, acțiunea neputând fi îndreptată în mod exclusiv împotriva deciziei emise de departamentul Curții de Conturi în urma controlului efectuat, controlul judecătoresc neputând fi realizat direct asupra acestei decizii, ci doar cu ocazia analizării și soluționării cererilor formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, motiv pentru care a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând în integralitate cererea, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Instanța de control judiciar nu împărtășește această soluție, apreciind că, raportat la obiectul dedus judecății și la temeiurile de drept invocate de recurenta- reclamantă în cadrul cererii inițiale și ulterior, în cadrul cererii modificatoare, judecătorul de primă jurisdicție a pronunțat o hotărâre nelegală, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația când "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, iar acțiunea în anularea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a Raportului de control nr. x din 25.09.2020 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul XII, este admisibilă, raportat la următoarele considerente:

Potrivit Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-afost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Art. 2 alin. (1) din aceeași lege definește termenii astfel:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrați v-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

Art. 7 din același act normativ prevede că:

"1. Înainte de a se adresa instanței de contencios adminstrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".

Art. 8 alin. (1) din aceeași lege prevede că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și priiv refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Pornind de la definiția actului administrativ, este unanim recunoscut faptul că deciziile emise de Curtea de Conturi sunt acte administrative veritabile, care dau naștere în sarcina autorității auditate obligației de stabilire a întinderii prejudiciului și de luare a măsurilor necesare pentru recuperarea acestuia.

Așadar, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act juridic supus executării și care poate constitui obiect al unei acțiuni în contencios administrativ, este Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul XII, încheierea nr. 39/08.12.2020 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi nefiind act administrativ în sensul dispozițiilor anterior menționate, deoarece ea nu produce efecte juridice proprii. ci reprezintă doar un răspuns la o procedură administrativă obligatorie. Dacă reclamanta ar ataca numai această încheiere și ea ar fi anulată, nu ar obține nimic, obligațiile stabilite în sarcina sa continuând să subziste în temeiul deciziei neatacate. Prin urmare, reclamanta nu a avea un interes real în a ataca încheierea de soluționare a contestației, neexistând nici o justificare legală pentru care acțiunea împotriva deciziei vătămătoare să fie condiționată de atacarea încheierii de soluționare a contestației.

Legea contenciosului administrativ este o lege organică, menționată ca atare în Constituția României, la art. 73 alin. (3) lit. k) .

RODAS - Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specificice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, act administrativ, emis de Curtea de Conturi a României, are forța juridică net inferioară legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 - Ierarhia actelor normative-din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publica competentă să le adopte.

(2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi.

(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele si potrivit normelor care le ordonă."

Cum dreptul comun în materie de contencios administrativ îl constituie Legea nr. 554/2004, care este o lege organică, potrivit dispozițiilor art. 73 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă "derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cei al reglementării de bază.", ar fi contrară acestor dispozițiile legale teoria conform căreia prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi s-a stabilit o procedură specială de contencios administrativ, derogatorie de la dreptul comun, în cadrul căreia neexercitarea căii de atac împotriva răspunsului la plângerea prealabilă "decade" persoana interesată din dreptul de a ataca direct la instanța de contencios actul administrativ vătămător, respectiv decizia emisă de Curtea de Conturi, întrucât Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014 nu intră în categoria legilor organice.

Faptul că, prin pct. 227 din Regulament s-a stabilit că "Împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la punctul 213, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ" nu constituie un argument juridic temeinic pentru a trage concluzia că " obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar încheierea pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi", cum eronat a apreciat judecătorul de primă jurisdicție, deoarece, pe de o parte, prin anularea încheierii, obligațiile stabilite în sarcina reclamantei continuă să subziste în temeiul deciziei neatacate, iar, pe de altă parte, "încheierea" de soluționare a contestației reprezintă, din punctul de vedere al legii contenciosului administrativ, răspunsul autorității publice la plângerea prealabilă formulată de persoana interesată împotriva unui act administrativ apreciat ca nelegal sau vătămător, iar decizia emisă de Camera de Conturi este ea însăși un act administrativ supus cenzurii contenciosului administrativ.

Deși, prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, prin care s-a aprobat regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi (deci, nu printr-o hotărâre de guvern,) s-a stabilit o procedură de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de structurile Curții de Conturi, singura interpretare care se poate da textelor care reglementează această procedură este că acestea instituie o procedură internă, prin care se stabilește modalitatea în care personalul Curții de Conturi rezolvă plângerile prealabile formulate împotriva actelor administrative emise de această autoritate publică, neputându-se aprecia că aceste texte sunt de natură să creeze obligații și în exteriorul structurii autorității în discuție.

Astfel, se constată că, prin instituirea obligativității atacării încheierii emise de comisia de soluționare a contestației, Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014, care este un act administrativ, pretinde să deroge de la prevederile unei legi organice. Or, chiar dacă este vorba despre un act administrativ în vigoare, nu se poate reține că el poate institui o procedură specială de contencios administrativ, fiind evident că nu aceasta a fost intenția legiuitorului atunci când a abilitat plenul Curții de Conturi să aprobe regulamentul de organizare și funcționare a acestei autorități, cât timp nu există niciun motiv pentru care într-un asemenea regulament să se găsească prevederi referitoare la contestarea în instanță a actelor administrative emise de Curtea de Conturi.

Analizând prevederile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că acesta garantează dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin emiterea unui act administrativ de a ataca acest act, iar art. 7 din aceeași lege impune, drept condiție prealabilă sesizării instanței, efectuarea procedurii prealabile. Or, textele din Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014 nu trebuie interpretate neapărat ca derogând de la regulile generale în materie de contencios administrativ, stabilite de Legea nr. 554/2004, ci trebuie considerat că ele nu fac altceva decât să reglementeze în detaliu modalitatea în care autoritatea trebuie să soluționeze procedura prealabilă care, în materia deciziilor emise de structurile Curții de Conturi, îmbracă forma specială a contestației. Or, odată ce aceasta a fost soluționată printr-o încheiere a comisiei de soluționare a contestațiilor, persoana vătămată are deschisă calea acțiunii împotriva actului administrativ vătămător, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că aceasta poate ataca în mod direct decizia structurii Curții de Conturi, fără a fi ținută, în mod necesar, să atace și încheierea de soluționare a contestațiilor.

Cu alte cuvinte, din analiza prevederilor pct. 227 din Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014 reiese doar că ele oferă particularului posibilitatea de a ataca în contencios administrativ încheierile de soluționare a contestațiilor, însă nu reiese că el nu ar putea alege să nu atace și aceste încheieri, ci doar deciziile structurilor Curții de Conturi. Că este așa rezultă cu claritate din faptul că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite particularului să atace în contencios administrativ orice act administrativ vătămător, fără a fi nevoit să atace și soluția dată procedurii prealabile, iar dispozițiile procedurale cuprinse în Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014 nu îi interzic să atace doar decizia structurii Curții de Conturi și, prin urmare, sub acest aspect, nu derogă de la regulile generale în materie.

Așadar, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, prin modul de interpretare a dispozițiilor art. 227 din Anexa Hotărârii nr. 155/2014, a realizat o adăugare la lege, întrucât, nu există nici o normă legală care să condiționeze exercitarea acțiunii în contencios administrativ împotriva deciziei Curții de Conturi, de exercitarea acțiunii în contencios împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Conturi în soluționarea contestației. Singura condiție pe care Hotărârea nr. 155/2014 o impune în mod expres este aceea a parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, respectiv exercitarea căii de atac a contestației împotriva Deciziei emise de Departamentul XII al Curții de Conturi, condiție îndeplinită de recurentă.

Prin urmare, interpretarea dată de judecătorul fondului dispozițiilor art. 227 din Anexa Hotărârii nr. 155/2014 și susținerea acesteia, în sensul că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar încheierea pronunțată de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, acțiunea neputând fi îndreptată în mod exclusiv împotriva deciziei emise de departamentul Curții de Conturi, sunt eronate, conducând și la o îngrădire a accesului recurentei - reclamante la un proces echitabil.

Ca atare, contrar celor statuate de judecătorul fondului, cererea de anulare a Deciziei nr. XII/5/22.10.20 și a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României - Departamentul XII este admisibilă, în condițiile în care recurenta - reclamantă a formulat contestație împotriva deciziei ce face obiectul prezentei judecăți, soluționată prin încheierea nr. 39 din 08.12.2020.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă și încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiat, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală, prin admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Astfel, interpretând eronat prevederile de la punctele 64,74, 204 și 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014 și eludând dispozițiie Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constituie cadrul normativ aplicabil litigiului dedus prezentei judecăți, instanța de primă jurisdicție a pronunțat o hotărâre nelegală, ce se impune a fi casată parțial și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru judecarea acțiunii în anulare, astfel cum a fost formulată prin Cererea Modificatoare.

Așadar, pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentința civilă atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea acțiunii în anulare, menținând în rest sentința recurată cu privire la soluția dată cererii de suspendare, aceasta nefiind criticată prin recursul ce face obiectul judecății.

Cu ocazia rejudecării, instanța va soluționa cauza valorificând toate susținerile și apărările părților.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, va admite formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentința civilă atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în anulare, care va soluționa litigiul ținând cont de considerentele prezentei decizii, menținând în rest sentința recurată cu privire la soluția dată cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 389 din 16 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în anulare.

Menține în rest sentința recurată cu privire la soluția dată cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.