ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3694/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3694/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 29 iunie 2023
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior de Medicină Legală și Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" să se dispună suspendarea parțială a executării actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 14/23.06.2017 a Consiliului superior de medicină legală, respectiv art. 4 alin. (2) din Normele Metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților, până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3 din 09 ianuarie 2023 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:
"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", invocată de pârâți.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală. Dispune suspendarea parțială a executării art. 4 alin. (2) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14/23.06.2017 prin care s-au adoptat Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților, doar în ceea ce privește incompatibilitatea calității de expert medico-legal recomandat cu calitatea de membru al Consiliului Superior de Medicină Legală, până la pronunțarea instanței de fond.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.210 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă."
Recursurile exercitate în cauză
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul A. cât și Consiliul Superior de Medicină Legală, ambii criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant A. a criticat soluția primei instanțe dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", solicitând casarea în parte a hotărârii, respingerea excepției, urmată de obligarea și a acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât Consiliul Superior de Medicină Legală a apreciat, în esență, că hotărârea instanței de fond este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, cele două condiții impuse pentru admiterea cererii de suspendare a executării.
Deși a fost legal citat, intimatul-pârât Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate excepțiile invocate din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În privința excepției nulității pentru netimbrare a recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală se constată că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului-pârât de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel încât prin rezoluția din 16.02.2023 s-a dispus comunicarea către acesta a obligației de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată nu a fost folosit în prezenta cauză.
Întrucât recurentul-pârât Consiliul Superior de Medicină Legală nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși obligația de achita taxa judiciară de timbru i-a fost legal comunicată, astfel cum rezultă din dovezile/procesele-verbale de înmânare a actelor de procedură de la filele x, pentru considerentele expuse și temeiurile de drept anterior indicate, Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării căii de atac.
În privința excepției lipsei de interes în susținerea recursului declarat de reclamantul A. Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare parțială a executării art. 4 alin. (2) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14/23.06.2017, prin care s-au adoptat Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond.
Prin sentința recurată, prima instanță a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reținând că sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În același timp, a constatat și faptul că Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-reclamant viza reformarea hotărârii atacate, în sensul pronunțării soluției de suspendare a executării actului administrativ în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici".
Ulterior, Curtea de Apel Cluj a soluționat fondul acțiunii în anulare prin sentința nr. 310/31.05.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023. Acțiunea reclamantului a fost admisă, dispunându-se anularea parțială a art. 4 alin. (2) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14/23.06.2017 prin care s-au adoptat Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților, respectiv în ceea ce privește incompatibilitatea calității de expert medico-legal recomandat cu calitatea de membru al Consiliului Superior de Medicină Legală.
Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu și va respinge recursul declarat de reclamant ca fiind lipsit de interes .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală împotriva sentinței civile nr. 3 din 09 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca fiind lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.