ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4137/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 la data de 30.12.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea următoarelor prevederi din Hotărârea nr. 14 din data de 23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală, privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților: art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărâre; art. 17 alin. (1) lit. b) teza finala (cu privire la sintagma "sau cu acordul expertului oficial") din Hotărâre; art. 18 alin. (1) lit. a), b) din Hotărâre.

Prin sentința civilă nr. 15/2022 din 25 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală.

S-a dispus suspendarea executării dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "..sau cu acordul expertului oficial", respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărârea nr. 14/23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală prin care au fost adoptate Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților.

A fost respinsă în rest cererea de suspendare.

S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în această procedură.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, în procedura de față, instanța are posibilitatea de a efectua exclusiv o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

A apreciat recurentul că modalitatea în care instanța a înțeles să soluționeze cererea de suspendare, intrând în analiza legalității normelor contestate, poate fi calificată ca o antepronunțare asupra unei eventuale cereri de anulare a dispozițiilor vizate.

În mod eronat, instanța de fond a apreciat existența cazului bine justificat atât cu privire la dispozițiile art. 17 alin. (1) din hotărâre, cât și cu privire la dispozițiile instituite în cuprinsul art. 22 alin. (2) lit. a) din același act normativ.

A mai arătat recurentul că necesitatea stipulării mențiunii "în prezența sau cu acordul expertului oficial" își găsește explicația chiar în cuprinsul normei legale, actele și mijloacele de probă ale cauzei sunt puse la dispoziția instituției medico-legale de organele judiciare, ceea ce creează în sarcina instituției vizate o obligație de diligență în asigurarea integrității, conservării și securizării tuturor elementelor care prezintă valoare în caz.

A menționat recurentul că eronată este și interpretarea dată de instanță dispozițiilor cuprinse în art. 22 alin. (2) lit. a) din hotărâre, apreciindu-se că prin instituirea normei vizate se aduce atingere dreptului reclamantei la apărare.

Legiferarea unor norme precise aplicabile activității expertului-parte nu constituie o intruziune în activitatea sa, nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, ci conferă legitimitate opiniei expertale realizate de acesta.

Totodată, a concluzionat recurentul, limitele prevăzute de normele legale în care se desfășoară activitatea expertului recomandat nu reprezintă ingerințe de natură să atragă o încălcare a drepturilor intimatei, instanța ce soluționează cauza penală urmând a analiza opinia expertală în ansamblul întregului materialul probator administrat în cauză, ceea ce înlătură posibilitatea existenței unei pagube iminente.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2022, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului, având în vedere că acesta a fost formulat în termenul prevăzut de lege.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea art. 22 alin. (2) lit. a), art. 17 alin. (1) lit. b) teza finala (cu privire la sintagma "sau cu acordul expertului oficial"), art. 18 alin. (1) lit. a), b) din Hotărârea nr. 14 din data de 23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală, privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților.

Soluționând cererea, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "..sau cu acordul expertului oficial", respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărârea nr. 14/23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală prin care au fost adoptate Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților. A respins în rest cererea de suspendare.

Recurentul-pârât a formulat critici în ceea ce privește soluția de admitere în parte a cererii de suspendare, critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În cauză, în ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărârea nr. 14/23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei sunt împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului.

Astfel, prima instanță a avut în vedere că interdicția conținută de art. 22 alin. (2) lit. a) din actul menționat cu privire la aspectele pe care le poate aborda opinia expertală (expertul medico-legal recomandat nu poate face aprecieri: a) asupra competenței psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de comisia medico-legală psihiatrică) ridică serioase îndoieli cu privire la legalitatea acestor dispoziții în contextul exercitării dreptului la apărare.

Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 162/14.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior de Medicină Legală.

Au fost anulate art. 22 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (1) lit. a), b) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017 și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală din același act normativ.

Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv, soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ în ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a), făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentului-pârât cu privire la nedovedirea acestei condiții.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea executării dispozițiilor art. alin. (2) lit. a) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, în măsura în care operează limitarea din art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017, încuviințarea de către instanță a participării acestuia din partea reclamantei (inculpatei) la efectuarea lucrării de specialitate care vizează inclusiv starea psihică de la epoca săvârșirii faptei apare ca fiind lipsită de finalitate practică. Prin aceasta dreptul la apărare al reclamantei și dreptul la un proces echitabil în consecință ar fi grav și iremediabil vătămate, i s-ar crea un prejudiciu care nu ar mai putea fi reparat.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de dispozițiile contestate asupra situației reclamantei nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât soluția primei instanțe în ceea ce privește admiterea cererii de suspendare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017 este legală și urmează să fie menținută, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, în raport de soluția de admitere a cererii în anularea actului administrativ în ceea ce privește dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1), situație regăsită în speța de față. Astfel, independent de caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că prelungirea măsurii suspendării executării dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. a) din hotărâre a operat de drept în beneficiul reclamantei, în temeiul dispoziției legale exprese, neputând fi înlăturată prin soluția pronunțată în prezenta cale de atac.

În ceea ce privește dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "..sau cu acordul expertului oficial" din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în vedere analizarea motivelor de nelegalitate pe fondul acțiunii în anulare și respingerea acestei cereri prin sentința civilă amintită anterior, respectiv nr. 162/14.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția pronunțată constituie un argument în susținerea neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, întrucât această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de legalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "..sau cu acordul expertului oficial" din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate asupra legalității dispozițiilor contestate, pronunțându-se în sensul validării acestora.

În consecință, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției cazului bine justificat în ceea ce privește dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "..sau cu acordul expertului oficial" din Hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală nr. 14 din 23.06.2017, nu se mai impune analizarea condiției pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenței unui caz bine justificat, întrucât, pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiții să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Superior de Medicină Legală împotriva sentinței civile nr. 15/2022 din 25 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și, după rejudecare, va respinge cererea de suspendare a executării dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "...sau cu acordul expertului oficial" din Hotărârea nr. 14/23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Superior de Medicină Legală împotriva sentinței civile nr. 15/2022 din 25 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, după rejudecare:

Respinge cererea de suspendare a executării dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) teza finală "...sau cu acordul expertului oficial" din Hotărârea nr. 14/23.06.2017 a Consiliului Superior de Medicină Legală.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 septembrie 2022.