ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2003

La data de 17 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P.M.C.împotriva deciziei civile nr.202/20 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 19 martie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie iar pronunțarea s-a amânat succesiv la 3 aprilie, 10 aprilie, 17 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.M.C.prin mandatar M.G.a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate și popsesie imobilul situat în București, Bd.Mihalache nr.276-278, sector I. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că prin acte de vânzare cumpărare succesive autentificate sub nr.29925/18.09.1935 și respectiv nr.34028/23.X.1935 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, autorul reclamantei G. N.P.

a dobândit două parcele de teren prima de 1250 m.p. și cea de a doua de 895 m.p., situate în București Bd. Colonel Mihai Ghica nr.276-278 cu vecinătățile specificate în contracte. Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.28733/0.09.1936 de Tribunalul Ilfov - secția notariat din întreg terenul de 2500 m.p. A.G. i-au revenit 400,9 m.p., iar autorului G.N.P.restul terenului. Ulterior, în baza autorizației de construcție nr.56/3.XII.1937 G.N.P., a edificat pe terenul ce-i aparținea o casă compusă din subsol, parter, etaj și mansardă, imobil preluat abuziv de stat prin Decretul nr.92/1950. Reclamanta a fost cea de a doua soție a lui G.N.P., decedat la 17.04.1973 și unica moștenitoare a acestuia conform certificatului de moștenitor nr.78/7.03.1974.

Printr-o precizare depusă la dosar reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a Municipiului București prin Primarul General. Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr.281/14.03.2001 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Bd.Mihalache nr.276-278, sector 1, reținând că reclamanta a probat dreptul de proprietate al autorului ei asupra imobilului în litigiu în timp ce statul nu a putut opune un titlu valid de proprietate asupra aceluiași imobil. Împotriva menționatei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General susținând în esență că imobilul a fost preluat de stat în conformitate cu legislația în vigoare la acea dată, și anume Decretul de naționalizare nr.92/1950 care a fost corect aplicat și prin urmare statul deținea respectivul imobil cu titlu.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.202/20.V.2002 a admis apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.281/14.03.2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă pentru apartamentele vândute conform Legii nr.112/1995. În motivarea soluției instanța de apel a reținut că statul nu deținea imobilul în baza unui titlu valid de proprietate întrucât Decretul nr.92/1950 contravenea dispozițiilor Constituției din 1948, ale codului civil și ale tratatelor internaționale la care România era parte și din acest punct de vedere critica formulată de apelantă era neîntemeiată.

S-a precizat însă, ca fiind fondată, în raport de adresa S.C. „R.V.” S.A., excepția invocată de apelantă privind lipsa calității procesuale pasive în raport cu șapte apartamente ale imobilului ce fuseseră înstrăinate chiriașilor cu contracte de locațiune valide, conform Legii nr.112/1995 și pe care apelantul nu le mai avea în posesie. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.M.C.prin mandatar M.G.invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 C.proc.civ.și precizând că recursul era îndreptat exclusiv împotriva admiterii de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General pentru apartamentele vândute în baza Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului.

Astfel, s-a susținut că vânzarea respectivelor apartamente de către o persoană juridică ce nu avea nici un drept să o facă nefiind proprietara lor, trebuia reparată prin obligarea ei de a le preda în totalitate imobilul. Sub acest aspect s-a învederat că întrucât naționalizarea a fost aplicată abuziv imobilul fiind preluat de stat fără titlu, chiar dacă a fost înstrăinat, consiliul local care a vândut bunul avea calitate procesuală pasivă sens în care s-a pronunțat C.S.J. – secția civilă prin decizia nr.1897/30.05.2000. Recursul nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 C.civ., susținând în esență că imobilul revendicat a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului de naționalizare nr.92/1950, deci fără titlu.

Aceasta însemnează că, în situațiile de natura celei dedusă judecății, în care proprietarul a pierdut posesia asupra bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul nr.92/1950, prin a cărei aplicare s-au creat situații juridice noi atât cu privire la titularul proprietății cât și cu privire la forma de proprietate asupra bunurilor naționalizate, raportul juridic procesual trebuie legat și cu instituțiile care reprezintă statul, pentru că numai astfel este posibil a se pune în discuție însăși legalitatea dobândirii proprietății asupra unor astfel de bunuri de către stat. În acest mod s-a procedat și în speță, litigiul fiind purtat în contradictoriu cu Statul Româmn reprezentat în baza Legii administrației publice locale nr.69/1991 în vigoare la data promovării acțiunii de Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București.

Cum însă din adresa S.C. R.V. S.A. depusă în apel, a rezultat că o parte din imobil a fost vândut anterior promovării acțiunii, unor persoane fizice conform Legii nr.112/1995 (f.10 dos.2433/2001) iar reclamanta nu a înțeles să cheme în judecată și pe dobânditorii apartamentelor înstrăinate, instanța de apel a reținut că pentru aceste unități locative care nu se mai aflau în patrimoniul statului, pârâții nu pot fi obligați la restituirea lor către reclamantă. Or, având în vedere că revendicarea are ca principal efect restituirea bunului disputat, acțiunea trebuie îndreptată în contra aceluia care deține materialmente bunul.

Sub acest aspect aprecierea instanței de apel potrivit căreia statul nu ar avea calitate procesuală pasivă pentru partea din imobil înstrăinată se referă exclusiv la împrejurarea că nemai având bunul în posesie, prin efectul admiterii acțiunii, statul reprezentat la nivelul unității administrativ teritoriale de Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General nu ar fi în măsură să predea reclamantei apartamentele înstrăinate.

Aceasta nu însemnează însă că în ceea ce privește respectivele apartamente statului i s-ar fi recunoscut un titlu valid de proprietate întrucât aprecierea instanțelor cu privire la legalitatea preluării de către stat a imobilului în litigiu, vizează întregul imobil, instanțele pronunțându-se că Decretul nr.92/1950 prin care acesta a fost preluat de stat contravenea dispozițiilor Constituției din 1948, codului civil și tratatelor internaționale la care România era parte și prin urmare statul nu dobândise un titlu valid de proprietate asupra imobilului în integralitatea lui deci și asupra apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr.112/1995. Cu privire la aceste apartamente acțiunea a fost respinsă exclusiv pe motiv că statul nu le mai avea în posesie și pe cale de consecință nu era în măsură să le predea reclamantei, obligarea statului de a restitui și aceste apartamente neputînd fi executată.

Față de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta P.M.C.împotriva deciziei nr.202 din 20 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.