ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2003

La

data de 17 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

P.M.C.împotriva deciziei civile nr.202/20 mai 2002 a Curții de Apel București,

Secția a IV-a Civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 19 martie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie iar pronunțarea s-a amânat  succesiv la 3

aprilie, 10 aprilie, 17 aprilie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.M.C.prin

mandatar M.G.a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București

pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate și popsesie imobilul

situat în București, Bd.Mihalache nr.276-278, sector I.

În

motivarea acțiunii reclamanta a susținut că prin acte de vânzare cumpărare

succesive autentificate sub nr.29925/18.09.1935 și respectiv nr.34028/23.X.1935

de Tribunalul Ilfov, secția notariat, autorul reclamantei G. N.P. a dobândit

două parcele de teren prima de 1250 m.p. și cea de a doua de 895 m.p., situate

în București Bd. Colonel Mihai Ghica nr.276-278 cu vecinătățile specificate în

contracte.

Prin

actul de partaj voluntar autentificat sub nr.28733/0.09.1936 de Tribunalul

Ilfov  - secția notariat din întreg terenul de 2500 m.p. A.G. i-au revenit

400,9 m.p., iar autorului G.N.P.restul terenului. Ulterior, în baza

autorizației de construcție nr.56/3.XII.1937 G.N.P., a edificat pe terenul ce-i

aparținea o casă compusă din subsol, parter, etaj și mansardă, imobil preluat

abuziv de stat prin Decretul nr.92/1950.

Reclamanta

a fost cea de a doua soție a lui G.N.P., decedat la 17.04.1973 și unica

moștenitoare a acestuia conform certificatului de moștenitor nr.78/7.03.1974.

Printr-o

precizare depusă la dosar reclamanta a solicitat introducerea în cauză în

calitate de pârât și a Municipiului București prin Primarul General.

Tribunalul

București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr.281/14.03.2001 a

admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate

și posesie imobilul situat în București, Bd.Mihalache nr.276-278, sector 1,

reținând că reclamanta a probat dreptul de proprietate al autorului ei asupra

imobilului în litigiu în timp ce statul nu a putut opune un titlu valid de

proprietate asupra aceluiași imobil.

Împotriva

menționatei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General

susținând în esență că imobilul a fost preluat de stat în conformitate  cu

legislația în vigoare la acea dată, și anume Decretul de naționalizare

nr.92/1950 care a fost corect aplicat și prin urmare statul deținea respectivul

imobil cu titlu.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.202/20.V.2002 a admis

apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva

sentinței civile nr.281/14.03.2001 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă pentru

apartamentele vândute conform Legii nr.112/1995.

În

motivarea soluției instanța de apel a reținut că statul nu deținea imobilul în

baza unui titlu valid de proprietate întrucât Decretul nr.92/1950 contravenea

dispozițiilor Constituției din 1948, ale codului civil și ale tratatelor

internaționale la care România era parte și din acest punct de vedere critica

formulată de apelantă era neîntemeiată.

S-a

precizat însă, ca fiind fondată, în raport de adresa  S.C. „R.V.” S.A.,

excepția invocată de apelantă privind lipsa calității procesuale pasive în

raport cu șapte apartamente ale imobilului ce fuseseră înstrăinate chiriașilor

cu contracte de locațiune valide, conform Legii nr.112/1995 și pe care

apelantul nu le mai avea în posesie.

În

contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.M.C.prin mandatar

M.G.invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 C.proc.civ.și

precizând că recursul era îndreptat exclusiv împotriva admiterii de către

instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

București prin Primarul General pentru apartamentele vândute în baza Legii

nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu

destinația de locuințe trecute în proprietatea statului.

Astfel,

s-a susținut că vânzarea respectivelor apartamente de către o persoană juridică

ce nu avea nici un drept să o facă nefiind proprietara lor, trebuia reparată

prin obligarea ei de a le preda în totalitate imobilul. Sub acest aspect s-a

învederat că întrucât  naționalizarea a fost aplicată abuziv imobilul fiind

preluat de stat fără titlu, chiar dacă a fost înstrăinat, consiliul  local care

a vândut bunul avea calitate procesuală pasivă sens în care s-a pronunțat

C.S.J. – secția civilă prin decizia nr.1897/30.05.2000.

Recursul

nu este fondat pentru motivele ce se vor  arăta în continuare.

Reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 C.civ., susținând în esență că

imobilul revendicat a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului de

naționalizare nr.92/1950, deci fără titlu. Aceasta însemnează că, în situațiile

de natura celei dedusă judecății, în care proprietarul a pierdut posesia asupra

bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul

nr.92/1950, prin a cărei aplicare s-au creat situații juridice noi atât cu

privire la titularul proprietății cât și cu privire la forma de proprietate

asupra bunurilor naționalizate, raportul juridic procesual trebuie legat și cu

instituțiile care reprezintă statul, pentru că numai astfel este posibil a se

pune în discuție

însăși

legalitatea dobândirii proprietății asupra unor astfel de bunuri de către stat.

În

acest mod s-a procedat și în speță, litigiul fiind purtat în contradictoriu cu

Statul Româmn  reprezentat în baza Legii administrației publice locale

nr.69/1991 în vigoare la data promovării acțiunii de Municipiul București prin

Primarul General și Consiliul General al Municipiului București.

Cum

însă din adresa S.C. R.V. S.A. depusă în apel, a rezultat că o parte din imobil

a fost vândut anterior promovării acțiunii, unor persoane fizice conform Legii

nr.112/1995 (f.10 dos.2433/2001) iar reclamanta nu a înțeles să cheme în

judecată și pe dobânditorii apartamentelor înstrăinate, instanța de apel a

reținut că pentru aceste unități locative care nu se mai aflau în patrimoniul

statului, pârâții nu pot fi obligați la restituirea lor către reclamantă.

Or,

având în vedere că  revendicarea are ca principal efect restituirea bunului

disputat, acțiunea trebuie îndreptată în contra aceluia care deține

materialmente bunul.

Sub

acest aspect aprecierea instanței de apel potrivit căreia statul nu ar avea

calitate procesuală pasivă pentru partea din imobil înstrăinată se referă

exclusiv la împrejurarea că nemai având bunul în posesie, prin efectul

admiterii acțiunii, statul reprezentat la nivelul unității administrativ

teritoriale de Consiliul General al Municipiului București și Municipiul

București prin Primarul General nu ar fi în măsură să predea reclamantei

apartamentele înstrăinate.

Aceasta

nu însemnează însă că în ceea ce privește respectivele apartamente statului i

s-ar fi recunoscut un titlu valid de proprietate  întrucât aprecierea

instanțelor cu privire la legalitatea preluării de către stat a imobilului în

litigiu, vizează întregul imobil, instanțele pronunțându-se că Decretul

nr.92/1950 prin care acesta a fost preluat de stat contravenea dispozițiilor

Constituției din 1948, codului civil și tratatelor internaționale la care

România era parte și prin urmare statul nu dobândise un titlu valid de

proprietate asupra imobilului  în integralitatea lui deci și asupra

apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr.112/1995.

Cu

privire la aceste apartamente acțiunea a fost respinsă exclusiv pe motiv că

statul nu le mai avea în posesie și pe cale de consecință nu era în măsură să

le predea reclamantei, obligarea statului de a restitui și aceste apartamente

neputînd fi executată.

Față

de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge  recursul declarat de reclamanta

P.M.C.împotriva deciziei nr.202 din 20 mai 2002 a Curții de Apel București –

Secția a IV-a Civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință  publică, astăzi 17 aprilie

2003.