ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3630/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub numărul de dosar x/2022 la data de 10.01.2022, reclamantul A., în temeiul art. 998-1001 noul C. proc. civ., al Legii 554/2004 și al Deciziei CCR nr. 392/2021, a formulat cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care a solicitat: (i) Constatarea nulității Hotărârii Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022; (ii) Suspendarea cu efecte erga omnes a executării Hotărârii Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în cadrul ONU în anul 1966 și ratificat de România în 1974; (iii) În subsidiar, suspendarea doar față de reclamant a efectelor Hotărârii Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, prin raportare la art. 6 din CEDO, la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la Decizia CCR nr. 392/2021.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 20 din 14 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A. și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, recurentul reclamant a arătat, în esență, că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 9, art. 14 și art. 997 C. proc. civ. Astfel, instanța a fond a ignorat faptul că "în realitate, nu am formulat o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale propriu zisă, ci am solicitat aplicarea regulilor de procedură de la art. 998 - 1001 C. proc. civ., argumentând și incidența acestora în cauză.". Mai arată recurentul că instanța nu a pus în discuție excepția de inadmisibilitate cu privire la cererea formulată, iar la dosar nu se află întâmpinarea pârâtului. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul face referire la decizia Curții Constituționale a României nr. 392/2021 din cuprinsul cărei reproduce o serie de paragrafe.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de recurentul-reclamant a formulat note scrise pârâtul Guvernul României, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, criticile recurentului nefiind întemeiate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului A. este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează. Recurentul-reclamant A. a solicitat instanței de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 998-1001 noul C. proc. civ., al Legii 554/2004 și al Deciziei CCR nr. 392/2021, emiterea unei ordonanțe președințiale prin care a solicitat: (1) Constatarea nulității Hotărârii Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022; (2) Suspendarea cu efecte erga omnes a executării Hotărârii Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în cadrul ONU în anul 1966 și ratificat de România în 1974; (3) În subsidiar, suspendarea doar față de reclamant a efectelor Hotărârii Guvernului nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, prin raportare la art. 6 din CEDO, la art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la Decizia CCR nr. 392/2021. Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, motiv pentru care reclamantul a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că nu a pus în discuție excepția de inadmisibilitate cu privire la cererea formulată, iar la dosar nu se află întâmpinarea pârâtului. Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea. Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă în mod explicit că pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare în cauză, dosar fond volumul I și că prima instanță a reținut în considerentele sentinței recurate că neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate dintre cele prevăzute la art. 997 alin. (1) și (5) C. proc. civ. conduce la inadmisibilitatea cererii de suspendare pe calea ordonanței președințiale. Așadar, în cauază nu s-a pus în discuție vreo excepție a inadmisibilității în sensul reglementat de C. proc. civ. prinvind excepțiile de procedură, ci prima instanță a constatat inadmisibilitatea cererii formulate de reclamant ca urmare a neîndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor de admisibilitate în cazul cererilor de ordonanță președințială. Pe cale de consecință, constată Înalta Curte că nu au fost încălcate norme de ordin procedural în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei. În ceea ce privește, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente. Astfel, în raport cu obiectul cererii de ordonanță președințială, respectiv suspendarea unui act administrativ - H.G. nr. 34/06.01.2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, act normativ emis pentru înlăturarea consecințelor epidemiilor, Înalta Curte reține că în mod judicios prima instanță a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, în raport de caracterul special al dispozițiilor art. 14 și art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Așa cum rezultă din considerentele hotărârii instanței de fond, aceasta nu a considerat ordonanța președințială incompatibilă, de plano, cu procedura contenciosului administrativ, ci a făcut o analiză a compatibilității prin prisma art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a considerat că, în raport de obiectul concret al cererii, nu sunt întrunite condițiile art. 997 C. proc. civ. Prin reglementarea acestei instituții în dreptul procesual civil, s-a avut în vedere soluționarea de urgență a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun, ar putea determina datorită formalismului, rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanței acestuia. În acest sens, practica constantă a Înaltei Curți a arătat că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ. Într-adevăr, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege. În consecință, norma de trimitere enunțată anterior nu avea, însă, ca obiect, decât acele dispoziții procedurale, pentru care nu este prevăzută o reglementare specială în Legea contenciosului administrativ, în baza căreia a fost sesizată a se pronunța în primă instanță Curtea de Apel București. În același sens, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14". Prin urmare, acest act administrativ cu caracter normativ poate face doar obiectul unei acțiuni în anulare, într-un contencios administrativ de plină jurisdicție, fără însă a se putea solicita suspendarea executării sale, indiferent care este temeiul juridic pe care se întemeiază cererea de suspendare. Or, în examinarea admisibilității cererii de suspendare a executării actelor administrative cu caracter normativ emise pentru înlăturarea consecințelor epidemiilor, cum este și cazul H.G. nr. 34/06.01.2022, nu se poate face abstracție de prevederile Legii nr. 554/2004, prin care sunt stabilite condițiile și limitele de exercitare a pretinselor drepturi ale persoanei vătămate de o autoritate publică. Limitele de exercitare a dreptului de a solicita suspendarea executării actelor administrative cu caracter normativ emise pentru înlăturarea consecințelor epidemiilor, cum este și cazul H.G. nr. 34/06.01.2022, se regăsesc prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În cadrul procedurii ordonanței președințiale, aceste limite legale nu pot fi ocolite sau, după caz, înlăturate, prin invocarea unor dispoziții din dreptul comun sau a oricăror alte prevederi din convențiile și pactele ratificate de România, cum consideră reclamantul. Referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021, invocată de reclamant ca temei de drept în susținerea admisibilității cererii de suspendare pe calea ordonanței președințiale, Înalta Curte arată că, în finalul considerentelor de la pct. 46 din decizia respectivă, chiar Curtea Constituțională constată imposibilitatea suspendării actelor administrative emise pentru înlăturarea consecințelor epidemiilor, sens în care subliniază următoarele: "(…), Curtea constată că, în ceea ce privește acele acte administrative emise pentru înlăturarea consecințelor epidemiilor, suspendarea nu este posibilă [art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004]". Contrar susținerilor reclamantului dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituția României prevăd în mod expres că, în cazul dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, "condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică". Pe cale de consecință, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant este inadmisibilă, pentru că măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ normativ ca cel în cauză nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară, decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii. Temeiul legal al soluției adoptate Față de considerentele anterior expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 20 din 14 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ce nefondat.