ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2022

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Sector 4 București prin primar și Consiliul Local a Sectorului 4 în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în temeiul dispozițiilor art. 68 din C. proc. civ. având în vedere că poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantele, înțelege să cheme în judecată Municipiul București prin primar general, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 8 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: - anularea în parte a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.12.1996, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, la solicitarea S.C. Berceni S.A., pentru suprafața de 79,27 mp, identificată la poziția 19 din Anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 11.12.1996 - Recapitulația Suprafețelor, - suspendarea, în parte, a efectelor certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.12.1996, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, la solicitarea S.C. Berceni S.A., pentru suprafața de 79,27 mp, identificata la poziția 19 din Anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 11.12.1996 - Recapitulația Suprafețelor - obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, pentru care își rezervă dreptul să le solicite pe cale separată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 509/2020 din data de 26 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant ca neîntemeiată; - a respins excepția lipsei capacității procesuală de folosință a reclamanților Unitatea Administrativ Teritorială sectorul 4 al municipiului București și Consiliul local al sectorului 4 al municipiului București; - a respins excepția tardivității formulării acțiunii ca neîntemeiată; - a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată; - a respins cererea de suspendare a actului administrativ ca neîntemeiată; - a respins acțiunea ca neîntemeiată; - a admis cererea formulată de pârâtul A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanții la plata către pârâtul A. S.A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 8.000 RON onorariu avocat.

Cererile de recurs Împotriva acestei hotărâri, reclamanții Consiliul Local al Sectorului 4 și Sectorul 4 al Municipiului București au formulat recurs principal, iar pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A. S.A. au formulat recurs incident. 3.1. Prin recursul principal formulat de reclamanții Consiliul Local al Sectorului 4 și Sectorul 4 al Municipiului București s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei. În drept, recurenții-reclamanți au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, reclamanții au invocat, în esență, următoarele critici: - sentința atacată a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea; - instanța de fond nu a analizat cu atenție probatoriul administrat în cauză; - sentința atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei; - sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 4 din H.G. nr. 391/1995; - sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991; - societățile comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1990, prin reorganizarea fostelor unități economice de stat, inclusiv S.C. B. S.A., aveau doar vocația de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care aceste unități le aveau în folosință, numai după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991; - instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de rol în condițiile în care înscrisurile depuse în dosarul nr. x/2019 fac dovada faptului că S.C. B. S.A. nu a transmis niciodată dreptul de folosință asupra terenului în litigiu către pârâta A. S.A și, prin urmare, doar S.C. B. S.A. putea obține certificatul de proprietate asupra terenului pe care era edificată construcția transmisa către S.C. Berceni S.A. 3.2. Prin recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea excepției tardivității cererii de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și respingerea acestui capăt de cerere ca tardiv formulat. În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, pârâtul a invocat, în esență, următoarele critici: - sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respingând fără temei excepția tardivității cererii de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat, excepție invocată prin întâmpinare; - instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, în considerarea efectelor erga omnes ale înscrierilor în cartea funciară, data efectuării acestei înscrieri este data la care reclamanții au luat cunoștință de existența actului administrativ individual a cărui anulare se solicită. 3.3. Prin recursul incident formulat de pârâta A. S.A. s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată în raport de excepțiile procesuale invocate, cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze. În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, pârâta a invocat, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a aplicat greșit normele de procedură vizând capacitatea procesuală de folosință a reclamantelor, atrăgându-se astfel nulitatea sentinței pronunțate la cererea unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; - instanța de fond a identificat și aplicat greșit normele de drept privitoare la termenul în care poate fi contestat actul administrativ, iar actele de procedură îndeplinite ulterior împlinirii termenului de decădere sunt lovite de nulitate absolută în baza dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. - instanța de fond a aplicat greșit normele de procedură privitoare la interesul procesual al reclamantelor de a acționa în justiție, împrejurare care atrage nulitatea sentinței pronunțate.

Apărările formulate în cauză Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanți ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că instanța de fond nu avea obligația de a motiva fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamanți în cererea de chemare în judecată, aceasta având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept vizate. Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a mai susținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.12.1996 a fost emis cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu planurile topografice și documentația de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. x/12.06.1996 la OCOT București. Pârâta A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanți ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că instanța de fond a stabilit doar calitatea S.C. Berceni S.A. de succesoare în drepturi a C., interpretând totodată în mod corect actul administrativ contestat care atestă inclusiv dobândirea drepturilor asupra patrimoniului C.. Pârâta A. S.A. a mai susținut că dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 634/2991 nu pot fi interpretate decât în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este doar un instrument probator, fără a avea efect constitutiv, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului preexista în patrimoniul societății comerciale din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990. Reclamanți Consiliul Local al Sectorului 4 și Sectorul 4 al Municipiului București au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului incident declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că au efectuat demersurile privind anularea certificatului contestat in termenul legal prevăzut de lege, introducând plângere prealabila la data de 14.11.2019, la mai puțin de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de existența actului contestat, și cerere de chemare in judecata la data de 12.02.2020, la mai puțin de 6 luni de la data formulării plângerii prealabile. Reclamanții Consiliul Local al Sectorului 4 și Sectorul 4 al Municipiului București au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului incident declarat de pârâta A. S.A. ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere că, în materia contenciosului administrativ, capacitatea procesuala prezintă trăsături determinate de specificul raporturilor de drept administrativ, în sensul că relevantă nu este personalitatea juridică, ci existenta capacității de drept administrativ. Reclamanții Consiliul Local al Sectorului 4 și Sectorul 4 al Municipiului București au mai susținut că, până la momentul la care societatea si-a intabulat dreptul în cartea funciara nr. x, mai precis până la momentul la care au luat cunoștință de modificările aduse acestei cărți funciare, figurau ca unici titulari de drepturi reale asupra imobilului în litigiu. Reclamanții au apreciat că au un interes determinat, legitim, născut, personal si actual de a contesta actul administrativ prin care pârâta A. S.A. își justifică demersurile sale cu privire la terenul în litigiu, în considerarea faptului că deține un drept real asupra acestui teren. Pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A. S.A. au formulat răspunsuri la întâmpinare prin care au reiterat susținerile din cererea de recurs incident. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanții Consiliul Local al Sectorului 4 și Sectorul 4 al Municipiului București, precum și recursurile incidente declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A. S.A., sunt nefondate, pentru următoarele considerente: 1. În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești vor cuprinde obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Înalta Curte constată că sentința atacată cuprinde toate aceste elemente, instanța de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susținerile recurenților-reclamanți. Astfel, instanța de fond a analizat pe larg motivele invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată și le-a înlăturat cu reținerea dispozițiilor legale incidente în cauză . În jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut în mod constant că instanța de judecată are posibilitatea de a-și însuși punctul de vedere al unei părți și argumentația care îl însoțește, cu condiția analizării și respingerii motivate a susținerilor celeilalte părți. În jurisprudență și doctrină s-a mai reținut că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanțele să-și motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părți (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania). În baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că S.C. Berceni S.A. a dobândit, la momentul înființării, în temeiul legii, întregul patrimoniu al C. București și, pe cale de consecință, a dobândit și dreptului de a solicita și obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile aferente activelor existente la momentul preluării. În jurisprudență s-a reținut că motivele sunt contradictorii atunci când din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele netemeinicia acestora. Cu privire la susținerile recurenților-reclamanți referitoare la faptul că prima instanță a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea și a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond iar aceste susțineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ. Cu privire susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că prima instanță a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea, Înalta Curte reține că stabilirea situației de fapt În consecință, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că sentința atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei. 2. În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale: "(...) Art. 16. Unitățile economice de stat, cu excepția celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în condițiile prevăzute de lege. Art. 17. Unitățile economice de interes republican se organizează ca societăți comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administrației locale de stat. (…) Art. 19. Inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului. Art. 20. Inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite potrivit art. 17 este deținut integral de statul român sub formă de acțiuni sau părți sociale, în raport cu forma juridică a societății și va fi vărsat în întregime la data constituirii societății. Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu (…) ". În baza dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat: "Art. 1. Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană. (…) Art. 4. (1) Terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau județelor și se constituie în "Fond special destinat realizării de investiții sau desfășurării unor activități economice", administrat de autoritățile administrației publice locale. (2) Societățile comerciale prevăzute la art. 1 vor preda terenurile disponibilizate, care nu au făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București sau consiliilor județene, după caz, pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. (3) Terenurile disponibilizate, aflate în prezent în administrarea ministerelor sau a altor organe ale administrației publice centrale de specialitate, vor fi predate consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București sau consiliilor județene, după caz, în condițiile alin. (2), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Art.

Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară (…) ". În baza dispozițiilor H.G. nr. 391/1995 privind transmiterea unor spații comerciale în patrimoniul societăților comerciale cu activitate de producție din domeniile: morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește: "Art. 1. (1) Se aprobă transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială, în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producție din domeniile: morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, a spațiilor comerciale, precum și a terenurilor, dotărilor, utilităților și a altor bunuri aferente acestora, prevăzute în anexele nr. 1 - 4 la prezenta hotărâre. (…) Art. 3. Capitalul social al societăților comerciale, reevaluat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 500/1994, precum și patrimoniul consiliilor locale și al regiilor autonome prevăzute la art. 1, se diminuează, iar capitalul social al societăților comerciale cu activitate de producție din domeniile: morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, se majorează ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, conform datelor din bilanțul contabil încheiat la data de 30 iunie 1995. Art. 4. (1) Predarea-preluarea construcțiilor și a terenurilor aferente spațiilor comerciale, împreună cu activul și pasivul prevăzute la art. 1, se va face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (2) Transferul proprietății asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 alin. (1) se va face în condițiile legii (…) ". Din interpretarea acestor dispoziții legale și infralegale rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor poate fi eliberat la cererea societăților comerciale cu capital de stat înființate prin reorganizarea fostelor unități economice de stat, pentru terenurile aflate în patrimoniul acestora și care sunt necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate. Înalta Curte reține că certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în baza prevederilor art. 5 din H.G. nr. 834/1991 nu reprezintă un act juridic cu caracter constitutiv de drepturi, ci unul cu caracter declarativ în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra respectivelor terenuri. Societățile comerciale cu capital de stat înființate prin reorganizarea fostelor unități economice de stat au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul acestor unități, inclusiv asupra terenurilor, prin efectul legii, respectiv în baza dispozițiilor art. 16, art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum și a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991. Contrar susținerilor recurenților principali, din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din H.G. nr. 834/1991 rezultă că fostele unități economice de stat puteau deține un drept de proprietate aupra terenurilor, drept pe care l-au transmis, în baza legii, societăților comerciale cu capital de stat înființate prin reorganizarea acestora. Împrejurarea că certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară nu poate constitui un argument în sensul atribuirii unui efect constitutiv al dreptului de proprietate, având în vedere că înscrierea în cartea funciară nu are ca obiect doar actele juridice cu caracter constitutiv de drepturi reale. În cauza dedusă judecății, în baza dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 391/1995, x situat în D. (Municipiul București, poziția nr. 174, Anexa nr. 1 la H.G. nr. 391/1995) a trecut din patrimoniul S.C. B. S.A. în patrimoniul S.C. BERCENI S.A., ambele societăți comerciale cu capital de stat înființate prin reorganizarea fostelor unități economice de stat. Prin acest transfer al dreptului de proprietate, S.C. BERCENI S.A. a preluat și dreptul de a solicita eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent x situat în D. în temeiul dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 534/1991. Împrejurarea că terenul aferent spațiului comercial transmis nu este menționat în cuprinsul protocolului de predare-primire nr. 6090/12.12.1995 este lipsit de relevanță sub aspectul dobândirii de către S.C. Berceni sa a dreptului de proprietate asupra terenului, având în vedere că transferul dreptului de proprietate a avut loc în baza dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 391/1995. Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/11.12.1996 a fost emis de Ministerul Agriculturii cu respectarea dispozițiilor legale și infralegale anterior menționate. Astfel, terenul în litigiu se afla în patrimoniul S.C. BERCENI S.A. prin preluare de la S.C. B. S.A., ambele fiind societăți comerciale cu capital de stat înființate prin reorganizarea fostelor unități economice de stat, iar acest teren era necesar desfășurării activității celor două societăți, conform obiectului lor de activitate. Înalta Curte mai reține că terenul în litigiu se afla în patrimoniul S.C. B. S.A. la data înființării sale, dar această societate nu mai putea solicita eliberarea certificatul de atestare a dreptului de proprietate, deoarece acest teren nu se mai afla în anul 1996 în patrimoniul acestei societăți, ci în patrimoniul S.C. BERCENI S.A. În măsura în care recurenții-reclamanți apreciază că terenul în litigiu aparține domeniului public sau privat al Municipiului București, aceștia au posibilitatea de a formula o acțiune în realizarea sau constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, în cadrul căreia să se solicite compararea titlurilor de proprietate și stabilirea celui care este preferabil, prin compararea modului originar de dobândire a bunului, dar o astfel de acțiune nu este de competența instanței de contencios administrativ. În ceea ce privește faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de rol, cere însoțită de înscrisuri depuse în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reține că, în baza dispozițiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. În conformitate cu dispozițiile art. 400 C. proc. civ., "dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților". În consecință, repunerea pe rol a cauzei este atributul exclusiv al instanței, în măsura în care apreciază că sunt necesare probe sau lămuriri noi. În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material intervine în următoarele situații: - aplicarea unui text de lege străin situației de fapt reținute; - extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; - textului de lege aplicabil situației de fapt reținute i s-a dat o interpretare greșită; - violarea unor principii generale de drept. În concluzie, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că sentința atacată nu este dată cu greșita interpretare sau aplicare a dispozițiilor de drept material incidente în cauză. 3. Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul principal declarat de reclamanți ca nefondat. 4. În ceea ce privește recursurile incidente declarate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A. S.A., având în vedere soluția pronunțată de instanța de fond și respingerea ca nefondat a recursului principal declarat de reclamanți, Înalta Curte apreciază ca nerelevante susținerile din cele două recursuri incidente prin care se solicită respingerea cererii de chemare în judecată în baza admiterii unor excepții procesuale, fără a se soluționa fondul cererii de chemare în judecată. Înalta Curte reține că instanța de fond a respins acțiunea formulată de către reclamanții ca neîntemeiată iar, în baza dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească care soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raportului juridic dintre părți. Înalta Curte mai reține că, în baza dispozițiilor art. 481 și art. 502 C. proc. civ., recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege. În consecință, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară examinarea susținerilor din cele două cereri de recurs incident. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursurile incidente ca nefondate.