ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2023

HOTĂRÂRE
28.06.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat obligarea pârâților la soluționarea tuturor capetelor de cerere inserate în plângerea înregistrată sub nr. x/2019, restituirea tuturor bunurilor și sumelor abuziv și nelegal executate de ANAF însușite din patrimoniul său și al societăților comerciale menționate în cuprinsul cererii, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 35.000.000 de euro cu titlu de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 574 din 10 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în privința capătului doi al cererii și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată;

(iv) cheltuielile procesuale avansate de către stat, constând în scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinței civile nr. 574 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate.

Intimații-pârâți Statul Român - Ministerul Finanțelor și Consiliul Superior al Magistraturii au depus întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 05.10.2022, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 05.10.2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 05.04.2023.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 574 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2024
Ședința publică din data de 01 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2023-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2262/2023
Ședința publică din data de 3 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucure
ÎCCJ 2021-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregist
ÎCCJ 2021-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5423/2021
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2021-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4285/2021
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecat
Sursă