ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2022

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratul General al Poliției Române prin Direcția Rutieră, Brigada de Poliție Rutieră București, I.P.J. Giurgiu - Serviciul Rutier și Ministerul Public, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: suspendarea executării actului administrativ de autoritate constând în refuzul de a-i permite să susțină testarea și să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de conduce potrivit art. 219-221 din H.G. nr. 1391/2006, adresa Direcției Rutiere nr. 337372/24.07.2017 si 3350358.08.2017, adresa Brigăzii Rutiere nr. x/20.07.2017; obligarea pârâților să procedeze la înregistrarea sa în evidențele poliției rutiere - Registrul Național de evidență a permiselor de conducere - evidențele poliției rutiere de la reședința sa, să îi comunice cum figurează în prezent în aceste evidențe, potrivit Legii nr. 677/2001 și informațiile solicitate IPJ Giurgiu prin cererea nr. x/9.06.2017; constatarea că dreptul său, potrivit Directivelor 2006/126/CE și 2011/82/CE, de a beneficia de recunoașterea permisului de conducere eliberat de autoritățile străine include, potrivit O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2006, și dreptul de a beneficia de reducerea perioadei de suspendare, în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni români posesori de permise de conducere. A solicitat instanței ca, în cazul în care va achiesa la interpretarea pe care o dau pârâții art. 219-221 din H.G. nr. 1391/2006, să facă aplicarea directă a directivelor menționate, insuficient/incorect transpuse în legislația națională, și să admită primele 3 capete de cerere. În cazul în care soluționarea pricinii se va face după 7.09.2017, a solicitat să se constate încălcarea dreptului său, din motive de culpă în organizarea unui serviciu public și să fie obligați pârâții la despăgubiri (ne)patrimoniale pe care le-a evaluat astfel: 500.000 Euro (sau costul echivalent stabilit prin expertiză tehnică de specialitate) pentru crearea unei aplicații care să permită înregistrarea sa în evidențele poliției rutiere (a solicitat ca prin această sumă să se creeze un fond special gestionat transparent de către pârâți); 100.000 Euro despăgubiri materiale (pentru indemnizarea prejudiciului constând în ratarea unor oportunități de afaceri-prejudiciu indirect, în condițiile art. 1385 alin. (4) C. civ.) și 100.000 despăgubiri morale (pentru încălcarea demnității prin practici și tratament administrativ neadecvat; în plus reputația sa a avut de suferit, fiind exclus, discriminat). Prejudiciul nefiindu-i cunoscut în întregime, și-a rezervat dreptul să își precizeze cererea pe parcursul judecății, inclusiv în condițiile art. 1384 N. C. civ. Reclamantul a mai solicitat publicarea hotărârii (integral) pe site-ul instituțiilor pârâte, pe prima pagină (timp de cel puțin 3 luni), precum și în 3 cotidiane de circulație națională, Monitorul Oficial și în extras la 3 televiziuni cu acoperire națională (pe cheltuiala pârâților). Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că Ministerul Public participă la judecată întrucât în discuție este un interes public major (și inegalitatea de tratament între cetățenii cu permis de conducere național și alți cetățeni cu permis eliberat de autorități străine), exclusiv în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 92 alin. (2) C. proc. civ. Hotărârea care face obiectul cererii de completare de completare a dispozitivului sentinței Curtea de apel București, prin sentința nr. 4049 din 31 octombrie 2017, a respins excepțiile invocate de către pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public și, ope cale de conscință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, a respins în rest acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, Inspectoratul Județean De Poliție Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, ca neîntemeiată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat completarea sentinței civile nr. 4049/31.10.2017 în sensul soluționării integrale a celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâților să procedeze la înregistrarea sa în evidențele poliției rutiere - Registrul Național de Evidență a permiselor de conducere - evidențele poliției rutiere de la reședința sa și să îi comunice cum figurează în prezent în aceste evidențe, potrivit Legii nr. 677/2001 și informațiile solicitate I.P.J. Giurgiu prin cererea nr. x/9.06.2017. În motivarea cererii, a arătat că instanța nu a soluționat capătul de cerere privind obligarea pârâților de a-i comunica relațiile potrivit Legii nr. 677/2001 și informațiile solicitate I.P.J. Giurgiu prin cererea nr. x/9.06.2017. 1.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 423 din 03.11.2020, a respins cererea de completare formulată de reclamantul A. a hotărârii nr. 4049/31.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 ce a avut ca obiect cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, ca neîntemeiată. 1.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat a recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată. A criticat recurentul- reclamant sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte: Instanța nu a soluționat practic cu o justă motivare acest capăt de cerere privind obligarea pârâților de a comunica subsemnatului reclamant relațiile potrivit Legii nr. 677/2001 și informațiile solicitate IPJ Giurgiu prin cererea nr. x/9.06.2017, precum și capătul de cerere privind înregistrarea subsemnatului în evidențele poliției rutiere-Registrul Național de evidență a permiselor de conducere. Această situație constituie cauza litigiului Se arată de către recurent că instanța nu a soluționat niciuna din chestiunile litigioase implicate în cauză, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 16 și art. 20 din Constituție; art. 2 pct. 1 și art. 12 din Pactul cu privire la drepturile civile și politice (și alte instrumente în materia drepturilor omului);Directivele 2006/126/CE și 2011/82/CE și alte reglementări de drept comunitar (în ceea ce privește aplicarea acestora și culpa pârâților);-art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 219-221 din H.G. nr. 1391/2006. În dezvoltarea celor menționate anterior, recurentul arată că instanța nu a lămurit astfel importante împrejurări de fapt-fiind totodată evident comportamentul birocratic al pârâților de a ascunde/a nu înfățișa aceste mformații-de exemplu: dacă există o aplicație/dacă aplicația existentă permite înregistrarea reclamantului în evidențele poliției rutiere de la reședința sa din România; precizarea clară, expresă și explicită a cauzele-juridice, tehnice sau de altă natură, suficient de detaliat și furnizând informații pertinente de ce nu este posibilă înregistrarea reclamantului în evidențele poliției rutiere de la reședința mea din România. Care este instituția care gestionează/trebuie să creeze această aplicație și de ce nu a făcut-o până în prezent; dacă pârâților le revenea obligația de transpunere a Directivei 126/2000/CE până în anul 2014 și de ce până la această dată nu exista o aplicație care să permită înregistrarea reclamantului; de ce cetățenii cu permise eliberate de autoritățile străine nu pot beneficia de reducerea perioadei de suspendare în condiții egale de tratament cu cetățenii români și ce au făcut pârâții pentru remedierea acestei situații etc. Cererile de probe formulate pentru o cercetare judecătorească eficientă cel puțin cu privire Ia aceste aspecte au fost response (în momentul soluționării fondului cauzei). Se relevă in continuare că, deși reclamant figureză în mod evident "înregistrat în evidențele poliției rutiere" (ca și contravenient, cu permisul suspendat) și deși nu a primit niciun răspuns cum figureză în bazele de date potrivit Legii nr. 677/2001 (în vigoare la momentul formulării acestor cereri), totuși instanța nu lămurește această situație "paradoxală"-cum este posibil să "fiu înregistrat" și în acelaști timp "să nu fiu înregistrat" și astfel să nu pot beneficia de prevederile legii privind reducerea perioadei de suspendare. Sustine recurentul că, instanța (practic) nu analizează interpretarea propusă de subsemnatul reclamant, nici interpretarea dată de pârâți. Instanța nu lămurește ce se înțelege prin "înregistrarea în evidențele poliției rutiere" și ce ar trebui făcut (ce condiții legale) trebuie îndeplinite pentru ca această înregistrare să aibă loc. Consecințele interpretării date de instanță conduc la o inegalitate evidentă-iar instanța, în mod grav, nu este preocupată sa sancționeze această situație: întrucât permisul conducere al recurentului reclamant nu este eliberat de o autoritate din UE, atunci Directivele menționate nu se aplică. Instanța nu analizează și alte instrumente internaționale, acceptând tacit ca cetățenii aflați în această situație să beneficieze de inegalitate de tratament cu cetățenii români. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne- Direcția Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră prin întâmpinările depuse au solicitatat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din12 mai 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care țin de temeinicia acțiunii soluținată de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond. Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză. Curtea de apel a reținut că, prin sentința civilă a cărei completare se solicită, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, de asemenea, a fost respinsă în rest acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor, Inspectoratul General Al Poliției Române, Direcția a Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu, ca neîntemeiată. A mai reținut instanța că, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive iar în contradictoriu cu ceilalți pârâți ca neîntemeiată, instanța neomițând să soluționeze vreun capăt de cerere cât timp acțiunea a fost respinsă în totalitate, constatându-se că nu s-a stabilit nelegalitatea unei practici administrative materializate prin emiterea unui act administrativ sau prin refuzul de soluționare a unei cereri. S-a mai reținut că, în cauză pârâții nu au obligația înregistrării reclamantului în Registrul Național de evidență a permiselor de conducere, astfel cum a solicitat acesta, cât timp nu deține un document de acest tip eliberat de autoritățile române. Un alt argument al Curții de Apel București in respingerea cererii a fost că, potrivit art. 83 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, "permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile prevăzute la alin. (1), precum și cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deținute de persoane care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 23 1 alin. (2), pot fi preschimbate cu documente similare românești, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare." De asemenea, art. 445 C. proc. civ. reține că "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444", iar art. 446 reține că "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea, sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea". Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu au fost încălcate în cauză, sens în care nelegalitatea săvârșită de către instanța de fond cu prilejul soluționării cererii de completare a sentinței formulată de către reclamant nu se impune a fi remediată prin admiterea recursului. Astfel, referitor la hotărârea de primă instanță, reclamantul a formulat cerere de completare dispozitiv în sensul că instanța nu a soluționat capătul de cerere privind obligarea pârâților de a-i comunica relațiile potrivit Legii nr. 677/2001 și informațiile solicitate I.P.J. Giurgiu prin cererea nr. x/9.06.2017. Pretinzând caracterul nelegal al soluției instanței de fond care a respins cererea întrucât nu sunt întrunite dispozițiile art. 444 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, o greșită aplicare a prevederilor legale în materie. Conform textului menționat, astfel cum corect a reținut curtea de apel, solicitarea recurentului nu se se încadrează în dispozițiile art. 444 C. proc. civ., întrucât instanța nu a omis să soluționeze vreun capăt de cerere, în contextul în care soluția dată asupra acțiunii este de respingere în totalitate, constatându-se că nu s-a stabilit nelegalitatea unei practici administrative materializate prin emiterea unui act administrativ sau prin refuzul de soluționare a unei cereri. Rezultă că, ceea ce se urmărește prin demersul recurentului nu se încadrează în dispozițiile art. 444 C. proc. civ., motiv pentru care soluția recurată, de respingere a cererii formulate în afara condițiilor procedurale, este legală. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, criticile deduse judecății se vădesc a fi nefondate, drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamant, ca nefondat.