Decizia nr. 3492/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Educației și Cercetării și Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, suspendarea executării deciziei CNATDCU din data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Încheierea de suspendare de la data de 9 noiembrie 2022 Prin încheierea civilă de la data de 9 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Ministerul Educației și Cercetării, fiind suspendată executarea Deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii civile de la data de 9 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material. În ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat, a susținut recurentul-pârât că prima instanță a făcut o confuzie între calitatea de îndrumător de doctorat și cea de membru evaluator al tezei de doctorat din cadrul comisiei CNATDCU și a cenzurat actul emis pentru neîndeplinirea unor atribuții prevăzute de lege. Cu privire la acest aspect a invocat împrejurarea că, atribuțiile ce au fost reținute de prima instanță ca fiind încălcate sunt stabilite de legiuitor în sarcina unor entități distincte de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, respectiv în sarcina conducătorului de doctorat și școlii doctorale potrivit art. 20 și art. 72 alin. (3) din H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare. A mai precizat că în art. 168 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, art. 68 alin. (3)-(6) și art. 69 din H.G. nr. 681/2011 precum și în Regulamentul de funcționare al CNADTCU aprobat prin OMEC nr. 4621/2020 sunt prevăzute competențele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Prin urmare, a susținut că decizia criticată nu conține elemente de nelegalitate care să impună suspendarea acesteia, nefiind întrunite în cauză cele două condiții cumulative cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru întreruperea vremelnică a efectelor actului atacat. Cu privire la condiția pagubei iminente, același recurent-pârât a susținut că partea adversă nu a probat prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a emiterii actului administrativ, care să necesite întreruperea producerii efectelor de către acesta. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs În cauză, nu s-a formulat întâmpinare ci s-au depus note scrise de către intimatul - reclamant A. cu solicitarea de respingere a cererii de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 23 iunie2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin notele scrise și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat suspendarea executării deciziei CNATDCU din data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond cu același număr de înregistrare aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin Decizia de la data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021 s-a validat propunerea comisiei de specialitate cu consecința neacordării titlului de doctor d-lui A.. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, pe de o parte, suspendarea actului administrativ si, pe de altă parte, anularea acestuia, ambele cereri făcând obiect al dosarului de față. Prin încheierea civilă de la data de 9 noiembrie 2022, cererea de suspendare formulată de reclamant a fost admisă, cu consecința suspendării efectelor deciziei criticate în cauza pendinte. Fiind nemulțumit de soluția emisă la judecata în fond a cererii de suspendare, pârâtul Ministerul Educației a formulat prezenta cale de atac prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, soluția emisă de prima instanță fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente cauzei. Înalta Curte amintește că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Înalta Curte reține incidența în cauză a următoarelor dispoziții legale: Art. 19 din Anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5229/2020 pentru aprobarea metodologiilor referitoare la acordarea atestatului de abilitare, acordarea titlului de doctor, precum și la soluționarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, "Comisia de evaluare analizează dosarul electronic de doctorat din următoarele perspective: a) relevanța științifică; b) impactul potențial al rezultatelor și măsura în care teza aduce contribuții substanțiale la cunoaștere; c) originalitatea și caracterul inovativ sau creativ și măsura în care studentul doctorand demonstrează abilități de gândire critică independentă; d) măsura în care studentul doctorand a utilizat în mod adecvat metodele și metodologiile de cercetare; e) măsura în care modalitatea de prezentare a informațiilor în cadrul tezei este adecvată; f) măsura în care studentul doctorand demonstrează înțelegerea literaturii relevante în domeniu și familiarizarea cu aceasta; g) măsura în care rezultatele prezentate în teză au fost publicate sau acceptate spre publicare, în urma evaluării de către evaluatori externi (prin peer review), ori stau la baza unor cereri de brevet sau a unor aplicații ori măsura în care rezultatele prezentate în teză au potențialul de a fi publicate în acest fel sau de a fi aplicate; h) respectarea normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare; i) respectarea standardelor de etică profesională, inclusiv existența plagiatului, în cadrul tezei și/sau al activităților." Art. 4 din Codul studiilor universitare de doctorat din 29.06.2011 - Parte integrantă din Hotărârea nr. 681/2011 Termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) studii universitare de doctorat - ciclul superior de studii universitare a cărui finalitate constă în dezvoltarea resursei umane competente în realizarea cercetării științifice, capabile de inserție pe piața muncii înalt calificate. Ele constau în formarea prin cercetare pentru cercetare-dezvoltare și inovare și constituie o experiență profesională de cercetare, finalizată, după susținerea tezei de doctorat, prin acordarea titlului de doctor; b) student-doctorand - studentul înmatriculat în programul de studii universitare de doctorat; c) conducător de doctorat - cadrul didactic sau cercetătorul, cu experiență în domeniul cercetării științifice, care coordonează activitatea studentului-doctorand în urma dobândirii acestui drept în conformitate cu prevederile art. 166 din Legea educației naționale nr. 1/2011; d) program de studii universitare de doctorat, denumit în continuare programul de doctorat - totalitatea activităților în care este implicat studentul-doctorand, relevante din punctul de vedere al studiilor universitare de doctorat; e) teză de doctorat - lucrarea științifică originală elaborată de către un student-doctorand în cadrul studiilor universitare de doctorat, condiție legală pentru obținerea titlului de doctor; f) instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD - instituția care are dreptul de a organiza programe universitare de doctorat; g) școală doctorală - o structură organizatorică și administrativă constituită în cadrul IOSUD și care oferă sprijinul necesar pentru desfășurarea studiilor de doctorat într-o anumită disciplină sau tematică disciplinară ori interdisciplinară. Din perspectiva normelor de drept amintite, prin raportare la elemente care pot constitui din perspectiva legii contenciosului administrativ caz bine justificat, rezultă, așa cum și judecătorul fondului a reținut, că reclamantul a dovedit că nu s-au realizat atribuțiile de coordonare de către conducătorul de doctorat, nu i s-au prezentat doctorandului metodele și metodologiile de cercetare, atribuții obligatorii raportat la lit. d) amintite anterior, dar deduse și din definițiile esențiale ale art. 4 lit. c)-g) al Codului studiilor universitare anexă la H.G. nr. 681 din 29 iunie 2011, un act juridic cu o forță juridică superioară OMEC nr. 5229/2020 Totodată, reevaluând ansamblul probator de la dosar, reiese că "propunerea comisiei de specialitate" are un conținut sintetic nefiind relevate elementele obiective la care s-a raportat examinatorul în procesul de evaluare la momentul în care a stabilit că lucrarea intimatului - reclamant nu corespunde standardelor obiective prevăzute de regulament. Instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant invocă faptul că atribuțiile pe care prima instanță le consideră a fi încălcate nu aparțineau, potrivit legii, CNATDCU ci aparțineau conducătorului de doctorat și scolii de doctorat însă aceste susțineri nu au fundament fiind contrazise de normele de drept incidente în speță. Totodată, în analiza aceleiași condiții a cazului bine justificat, se impune a face precizarea că, așa cum de fiecare dată a statuat Înalta Curte în practica sa constantă, admiterea, chiar și pe fond a acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, reprezintă un element în sprijinul aparenței de nelegalitate care se cercetează în mod sumar în cadrul unei acțiuni ce are ca obiect întreruperea vremelnică a efectelor actului criticat. Cu privire la îndeplinirea celei de-a doua condiții impuse de lege, respectiv paguba iminentă, în mod corect a apreciat instanța fondului faptul că o lucrare de doctorat nu poate fi realizată în câteva luni sau ani ori fără un aport de coordonare al conducătorului de doctorat iar nedepunerea lucrării în termen de un an de la data invalidării atrage exmatricularea doctorandului în condițiile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 1/2011. Ca atare, este evident că intimatul - reclamant va suferi un prejudiciu ca urmare a menținerii efectelor actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în cauză. În concluzie, față de cele anterior menționate și având în vedere criticile formulate de recurentul-pârât, în cauză nu poate fi reținută neîndeplinirea condiției cazului bine justificat sau a pagubei iminente, prima instanță pronunțând o soluție judicioasă care nu se impune a fi reformată pe calea prezentului demers procesual. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației, ca nefondat.