ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3485/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul adresată Curții de Apel Constanța sub nr. x/2019 în data de 18.04.2019 reclamanta societatea A. S.R.L., a formulat contestație împotriva

- Deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 48/07.02.2019 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscala Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor,

- Deciziei de impunere nr. x din 19.10.2018, referitoare la obligații fiscale in cuantum de 3.052790 RON, emisă de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Tulcea, Activitatea de Inspecție Fiscala, a Deciziilor referitoare la accesoriile calculate în baza Deciziei de impunere x/2018 și a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018;

- Raportului de inspecție fiscala, înregistrat sub nr. F-TL 188 din 19.10.2018, acte pe care le consideră nelegale și netemeinice solicitând ca în contradictoriu cu: Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând a se dispune:

- admiterea acțiunii,

- anularea acestor acte administrative, iar pe cale de consecință să se dispună și anularea Deciziilor referitoare la accesoriile calculate în baza Deciziei de impunere x/2018 și a Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018,

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2019 Curtea, a respins respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Agenția Națională de Administrare Fiscala întrucât prin note de ședință reclamanta și-a precizat cadrul procesual pasiv și a arătat că pentru fiecare act a cărei anulare o cere are calitate procesuală pasivă dosar emitentul acelui act; a respins ca rămasă fără obiect excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziilor de impunere privind creanțele accesorii având în vedere că s-a depus cerere de renunțare la acest capăt de cerere; a admis excepției tardivității cererii de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii avându-se în vedere că față de această măsură art. 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală prevede o cale distinctă și un termen distinct de contestare care nu este același cu cel de contestare a deciziei de impunere indiferent de relația de interdependență dintre acestea și constatând că cererea de chemare în judecată este formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 213 alin. (13) cod procedură fiscală.

1.2. Hotărârea Curtii de Apel Constanța

Prin sentința nr. 98 din 13.07.2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați având ca obiect anularea Deciziei nr. 48/07.02.2019 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/19.10.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Activitatea De Inspecție Fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/19.10.2018 întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Activitatea De Inspecție Fiscală, ca nefondată.

Totodată,a respins cererea de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, ca tardiv formulată.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

A criticat recurenta-reclamantă sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

-instanța de fond, a făcut o greșita aplicare a principiului certitudinii impunerii;

-instanța de fond a făcut o greșita aplicare a principiului neretroactivitatii legii civile, asa cum este el reglementat de art. 6 din C. civ. -aplicarea în timp a legii civile;

- instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 22 alin. (3) si 4 din Legea 16/2017;

- Curtea de Apel Constanta a făcut o aplicare greșita a principiului unicității controlului fiscal, consacrat de art. 118 alin 3 din Legea 207/2015-inspectia fiscala se realizează o singura data pentru fiecare tip de creanța fiscala si pentru fiecare perioada supusa impozitării.

-instanța de fond, a aplicat greșit mai multe texte de lege, majoritatea din Legea 16/2017, considerând ca indemnizația este venit salarial;

La data de 14 iunie 2022, recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de rămânerea fără obiect a prezentei cauze, ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 72/2022, sens în care a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect.

1.4 Apărările formulate în cauză

În combaterea criticilor aduse în recurs intimatele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor au formulat întâmpinare.

Prin întâmpinarea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea s-a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta nu prezintă prin cererea de recurs care sunt motivele de nelegalite conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în susținerea recursului în raport și de situația învederată de recurenta-reclamantă, în sensul modificărilor legislative dispuse prin Legea nr. 72/2022 din 30 martie 2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative.

Totodată, va respinge excepția nulității recursului invocată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

Examinând cererea de recurs, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva excepției lipsei de interes în susținerea acțiunii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, sens în care va admite recursul promovat in cauză, va casa în parte sentința recurată și va menține în rest sentința cu privire la soluția dată tardivității cererii de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că solicitarea recurentei-reclamante, în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, nu poate fi primită, având în vedere soluția dată tardivității cererii de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

Este de menționat că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal și actual. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Cercetarea existenței interesului de a acționa, atât la data învestirii instanței cât și pe parcursul soluționării cauzei, are o importanță deosebită, dat fiind faptul că prin această condiție se poate stabili dacă reclamantul a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmărește realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu un scop pur șicanator, încărcând rolul instanțelor de judecată cu cereri lipsite de interes realizabil.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin raportul de inspecție fiscală nr. x/19.10.2018 întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea -Activitatea de Inspecție Fiscală societatea A. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecții fiscale în perioada 21.08.2018-17-10.2018 având ca obiect modul de constituire și declarare a obligațiilor privind veniturile salariale pentru angajații societății care au lucrat în străinătate în perioada - 01.07.2015-36.08.2018.

S-au reținut de către echipa de inspecție fiscală că în perioada verificată, 01.07.2015-30.06.2018 contribuabilul A. S.R.L., care are sediu social în Tulcea, jud. Tulcea, dar nu are nici un punct de lucru înregistrat, a prestat servicii reprezentând lucrări de fabricare a blocurilor și secțiuni pentru beneficiari externi din Finlanda, Olanda și Lituania, respectiv B., FINLANDA, C., D.. Pentru prestarea A. S.R.L. Tulcea a angajat personal cu contract individual de muncă, salariații fiind plătiți în general cu salariul minim pe economie. În plus față de salariul minim pe economie salariaților li s-a acordat suma de 87,50euro/zi la cursul valutar din perioada respectivă cu titlul de diurnă deplasare. În baza acestor contracte de prestări servicii încheiate cu societăți partenere din țări din Uniunea Europeana, societatea reclamantă a detașat personal pe șantiere din Olanda, Lituania și Finlanda.

Pe perioada detașării în țările din UE, personalul angajat al societății reclamante a primit, in afară de salariul prevăzut in contractul de muncă, o indemnizație de detașare la valoarea legala de 2,5 ori valoarea diurnei pentru statele respective stabilite prin H.G. nr. 518/1995 cu modificările ulterioare pentru personalul bugetar sau al societarilor cu capital majoritar de stat, respectiv 87,5 euro/zi.

Cadrul procesual al acțiunii deduse judecății este configurat de dispozițiile LegII nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, față de modificările legislațive dispuse prin Legea nr. 72/2022 din 30 martie 2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative, prin care urmează a se restitui sumele calculate și reținute ca urmare a recalificării diurnelor, raportat la textul art. 33 din C. proc. civ., nu mai exista în mod vădit un interes legitim pentru formularea unei astfel de solicitări.

De asemenea, începând cu 4 aprilie 2022, s-au anulat diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi. Amnistia vizează astfel datoriile fiscale neplătite precum și datoriile fiscale plătite deja de companii, cu posibilitatea de restituire a banilor deja achitați, la cererea contribuabililor. anularea obligațiilor fiscale se va efectua din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, care se va comunica contribuabilului. Procedura de aplicare a amnistiei, se aprobă prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În atare context, interesul de a acționa al contestatoarei nu mai este unul actual în sensul art. 33 C. proc. civ., astfel încât, la acest moment, nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Lipsa interesului în promovarea oricărei forme procedurale reprezintă o excepție de fond, peremptorie absolută, iar sancțiunea care decurge din aceasta este aceea a respingerii cererii pentru lipsa de interes.

Asupra excepției tardivității cererii de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, instanța va menține soluția, având în vedere că, așa cum corect a reținut instanța fondului, față de această măsură art. 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală prevede o cale distinctă și un termen distinct de contestare care nu este același cu cel de contestare a deciziei de impunere indiferent de relația de interdependență dintre acestea și, în condițiile în care cererea de chemare în judecată este formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 213 alin. (13) cod procedură fiscală.

III. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 98 din 13.07.2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa in parte sentința recurată, va admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca fiind lipsită de interes. Totodată, va menține în rest sentința cu privire la soluția dată tardivității cererii de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și va respinge exepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge exepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 98 din 13.07.2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează in parte sentința recurată.

Admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca fiind lipsită de interes.

Menține în rest sentința cu privire la soluția dată tardivității cererii de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/19.10.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.