ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 14.10.2021 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.10.2021.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu există constatări ori considerente temeinice ale organului fiscal care să fi stat la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, iar în afară de inserarea unor prezumții cu caracter arbitrar îndreptate împotriva reclamantului, inspectorii fiscali nu dovedesc cu nicio probă faptul că ar exista pericolul ca el să se sustragă de la executarea silită și să își risipească averea, așa cum nefondat se susține de către aceștia în cuprinsul actului administrativ atacat.

Învederează reclamantul că suma ce face obiectul deciziei atacate este compusă din sumele ce fac obiectul a două decizii de angajare a răspunderii solidare emise față de societatea JUSTINTIME 2019 S.R.L., pentru obligații fiscale datorate de fapt de către o altă societate și anume B. S.R.L..

Astfel, suma din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este compusă din suma regăsită în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. c) alin. (4) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală emisă societății JUSTINTIME 2019 S.R.L. pentru obligații fiscale datorate de societate B. S.R.L. în cuantum de 5.470.007 RON, ce a fost emisă la data de 24.12.2020. Diferența de sumă rezultă din emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. c) alin. (4) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală înregistrată sub numărul x/30.06.2021 emisă împotriva societății JUSTINTIME 2019 S.R.L. pentru obligații fiscale stabilite în sarcina societății B. S.R.L.

În privința celei de a doua decizii de angajare a răspunderii solidare CVG DEC 12913/30.06.2021, aceasta se află în curs de soluționare a contestației prealabile, nefiind la acest moment emisă decizia de soluționare a contestației.

În concluzie, reclamantul a arătat că organul fiscal trebuie să motiveze dispunerea măsurilor asigurătorii, ca excepție de la regulă, acesta având obligația să probeze cu elemente vizibile existența riscului sustragerii de plată, periclitarea sau îngreunarea colectării, condiție cumulativă cerută de legiuitor prin art. 213 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Brașov

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,prin sentința nr. 122 din 08.11.2021, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și, în consecință, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.10.2021 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-pârâtă, în esență, a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

Recurenta a susținut că argumntele instanței de fond, în sensul că în cauza dedusă judecății, premizele referitoare la forma actului administrativ nu au fost luate în considerare la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu sunt întemeiate.

De asemenea, instanța de fond a reținut greșit că nu s-a indicat necesitatea instituirii măsurii asigurătorii, iar din probele administrate nu rezultă aspecte concrete privind comportamentul contribuabilului care să ducă la concluzia că se sustrage de la urmărire, ori își ascunde sau risipește bunurile.

Recurenta-pârâtă apreciază că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată este motivată, chiar dacă nu așa de amplu cum ar fi dorit instanța de judecată.

A susținut că a arătat pe larg faptele constatate de organele fiscale și prezentate instanței de judecată. Astfel, suma de plată stabilită suplimentar justifică existența pericolului ca reclamantul să se sustragă și să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de prevederile art. 213 alin. (2) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta a opinat în sensul că, chiar valoarea destul de ridicată a creanțelor stabilite suplimentar de organul fiscal în sarcina reclamantei este un argument puternic legat de posibilitatea de înstrăinare a patrimoniului său și de imposibilitate de recuperare a sumelor stabilite suplimentar, care sunt venituri publice.

Pentru luarea măsurilor asigurătorii este suficient numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

În concluzie, subliniază recurenta, măsurile luate de organul fiscal sunt întemeiate pe o situație certă, aceste măsuri fiind temeinice și legale.

Față de aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului raportat la faptul că motivele expuse nu vizează o critică privind nelegalitatea sentinței atacate. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esență că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speță.

La rândul său, recurenta formulând răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Astfel, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, în baza referatului justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii (fila x ds fond), recurenta-pârâta a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.10.2021 atacată în prezenta cauză (filele x ds fond), prin care a dispus măsuri asigurătorii asupra patrimoniului reclamantului, în temeiul art. 213 Codul de procedură fiscală, pentru sumele datorate de societatea Justintime 2019 S.R.L. la care reclamantul a deținut calitatea de asociat unic și administrator.

Este de menționat că debitul pentru care organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii asupra patrimoniului reclamantului provine din atragerea răspunderii solidare a societății JUSTINTIME 2019 S.R.L. pentru debitele aferente unei alte societăți, respectiv B. S.R.L., însă nu a fost analizată conduita fiscală anterioară a reclamantului.

Conform prevederilor 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Legiuitorul a prevăzut așadar că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepționale", în continuare explicând ce înseamnă caracterul excepțional: "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Această scurtă precizare conținută de noua prevedere legală este susceptibilă să aducă clarificări sub aspectul motivării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Sintagma "în cazuri excepționale" confirmă faptul că măsura asigurătorie este o măsură de excepție, iar nu una de drept comun.

Astfel încât, dacă organele fiscale constată îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor fiscale, nu există un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a debitorului care încearcă să-și sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală.

Ca atare, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Curtea apreciază că pericolul la care face referire art. 213 Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societății, vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății.

În această abordare, pericolul este extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acțiuni/inacțiuni ale contribuabilului altele decât operațiunile care au făcut obiectul controlului fiscal.

Apoi, art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală trebuie interpretat prin raportare la întreaga economie a noului Codul de procedură fiscală.

Or, trebuie remarcat faptul că noul cod conține în mod expres definiția stabilirii creanțelor fiscale, în art. 92 alin. (1), deosebită de definiția colectării creanțelor fiscale, în art. 152 alin. (1). Din această perspectivă, art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală califică pericolul ca fiind cel de sustragere, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, consecința fiind aceea a periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării.

Rezultă că, cel puțin în ipoteza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii înainte de emiterea titlului de creanță, pericolul nu poate fi intrinsec faptelor controlate, întrucât, la acest moment, nu suntem în sfera colectării obligațiilor fiscale, astfel încât să existe posibilitatea periclitării sau îngreunării acesteia, ci, cel mult, în sfera stabilirii obligațiilor fiscale.

A considera că pericolul rezultă din chiar din valoarea destul de ridicată a creanțelor stabilite suplimentaer de către organul fiscal nu poate fi considerată ca fiind o abordare judicioasă a textului legal, nereprezentând o dovadă a faptului că reclamantul se va sustrage de la executare silită sau va îngreuna colectarea.

În cauză, Curtea reține că intimata nu a făcut dovada că există pericolului sustragerii de către reclamant, a ascunderii sau a risipirii patrimoniului, a periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării creanțelor datorate bugetului statului.

Nu în ultimul rând, este de punctatat că legalitatea unui act administrativ se analizează prin raportare la condițiile de formă și de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conținutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conținutul altor acte emise de autoritatea publică.

De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 213 alin. (5)Codul de procedură fiscală, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.

Or, raportat la aceste dispoziții legale, examinând conținutul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de pârâtă, instanța de fond în mod judicios a apreciat că actul administrativ contestat este nelegal, în lipsa unei motivări corespunzătoare.

În concluzie, raționamentul instanței de fond se impune a fi validat de către Curte, cu consecința reținerii nulității deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de autoritatea pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna împotriva sentinței nr. 122 din 08.11.2021 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.