ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3481/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova, a solicitat anularea deciziei nr. CRR-REG-17611 din 08.10.2018, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova cu privire la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM 5728/20.04.2018 și anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM 5728/20.04.2018 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova, prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare în limita sumei de 12.509.740 RON.

Prin motivele expuse în susținerea acțiunii, reclamantul a apreciat apreciază că deciziile atacate sunt nelegale, fiind date cu aplicarea retroactivă a legii, fiind întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În acest sens, arată că debitoarea B. S.R.L. a fost declarată în stare de insolvabilitate prin "Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate încheiat astăzi, 28.06.2013", înregistrat la DGFP Vâlcea sub nr. x din 01.07.2013, în temeiul art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Codul de procedură fiscală 2003). Cum debitoarea B. S.R.L. nu a fost declarată insolvabilă în temeiul Codul de procedură fiscală 2015, nici decizia de angajare a răspunderii solidare nu putea fi emisă în temeiul acestei legi, potrivit art. 352 Codul de procedură fiscală 2015.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Pitești

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 116/F-CONT din 12.09.2019, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova și, în consecință, a anulat Deciziile nr. CRR-REG-17611/8.10.2018 și nr. DJCM 5728/20.04.2018.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Directia Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) și pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, aceasta fiind data cu aplicarea si interpretarea greșita a legii având în vedere următoarele considerente:

Arată recurenta că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM 5728/20.04.2018, in temeiul art. 25, alin. (2), lit. d), art. 26 din Legea nr. 207/2015 privine Codul de precedura fiscala s-a dispus angajarea răspunderii solidare a petentului, in calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 12.509.740 RON, din care debite in suma de 10.739.696 RON, accesorii In suma de 1.765.444 RON și amenzi in suma de 4.600 RON, reprezentând obligații la bugetul general consolidat, obligații înregistrate la data de 20.09.018. Prin sentința nr. 776/C din data de 07.03.2012, a fost deschisa procedura insolventei, C. fiind desemnata ca administrator judiciar at S.C. B. S.R.L..

Urmare neachitării obligațiilor fiscale născute în perioada de observație Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vâlcea a constatat si declarat starea de insolvabilitate a debitorului insolvent, Prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/01.07.2013, confirmat de primire in data de Q 10.07.2013. Prin sentința nr. x.06.2014 Tribunalul Vâlcea a confirmat planul de reorganizare propus de S.C. B. S.R.L.

Organele de executare au constatat ca la data de 07.03.2012 -data deschiderii procedurii insolventei, cuantumul obligaților fiscale era de 6.306.636 RON.

Arată recurenta că, după data deschiderii procedurii insolventei S.C. B. S.R.L., prin administratorul sau statutar, a desfășurat activități economice, a menținut forța de munca si a continuat să-­și îndeplinească obligațiile declarative care au generat obligații fiscale suplimentare în suma de 6.203.104 RON.

În vederea recuperării obligațiilor fiscale restante înregistrate de S.C. B. S.R.L., organele de executare au transmis notificările de plata nr. x/18.08.2014, y/12.11.2014 si w/27.02.2015 către administratorul judiciar S.C. C. si nr. z/27.04.2015 către administratorul special si asociat unic al societății A..

În susținerea ciricilor se arată în continuare că organele de executare au constatat ca după data deschiderii procedurii de insolventa S.C. B. S.R.L. a declarat obligații fiscale la bugetul general consolidat in cuantum de 6.203.104 Iei, sume care nu au fost achitate cu toate ca acesta a înregistrat in timp o cifra de afaceri de 22.317.945 RON în anul 2014, 5.022.345 RON, în anul 2015 si respectiv 1.664.325 RON in anul 2016 asa cum rezulta din bilanțurile contabile depuse .

Pe data de 20.09.2017, urmare nerespectarii obligațiilor stabilite prin planul de reorganizare reconfirmat, S.C. B. S.R.L., a intrat in faliment.

Susține recurenta că administratorul statutar A. a încălcat prevederile pct. 1 al art. 20 din Codul de procedură fiscală care menționează că reprezentanții legali ai persoanelor fizice si juridice, precum si reprezentanții desemnați ai asocierilor fara personalitate juridica sunt obligați sa îndeplinească obligațiile ce revin potrivii legislației fiscale persoanelor sau entităților reprezent ate. Acești reprezentanți 'îndeplinesc obligațiile fiscale de plata ale persoanelor si entităților reprezentate din acele mijloace pe care le administrează.

Arată în continuare recurenta că Starea de insolvabilitate a contestatoarei a fost dovedită si declarata prin Procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/01.07.2013 prin care care s-a constatat ca societatea B. S.R.L., aflata in insolventa, după data deschiderii procedurii, respectiv 07.03.2012. a desfășurat activitate economica ce a generat acumularea de obligații fiscale către bugetul general consolidat al statului, fără ca in patrimoniul societății sa fi intervenit o creștere care sa conduce la achitarea obligațiilor fiscale născute 'după data deschiderii procedurii insolventei. De asemenea, deschiderea procedurii insolventei, nu exclude procedura antrenării răspunderii prevăzuta de art. 25 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, in cadrul căreia creditor poate fi si statul, pentru creanțele la bugetul general consolidat neachitate.

Astfel, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul adus societății si implicit bugetului de stat si starea de insolvabilitate a societății exista, fiind întemeiata măsura antrenării răspunderii in solider a persoanelor vinovate de starea de insolvabilitate a B. S.R.L.. Aspectele arătate mai sus, au fost suficiente pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului, pentru obligațiile restante ale debitorului declarat insolvabil, pentru că in opinia organelor de executare silită, acesta a urmărit in perioada mandatului producerea in mod continuu de pierderi in averea debitorului prin neachitarea obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului si un dezinteres total pentru achitarea restante, contrar dispozițiilor art. 20, alin, fi) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 administratorul este obligat la stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Față de acestea, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

1.4 Apărările formulate în cauză

În combaterea criticilor aduse în recurs intimatul-reclamant A., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât

DGRFP Craiova - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii nu a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Pitești, împrejurare față de care apreciază că hotărârea Curții a intrat în puterea lucrului judecat față de această parte din dosar, în condițiile în care decizia de angajare a răspunderii a fost emisă de această pârâtă.

Totodată menționează că susține excepția nulității recursului, având în vedere că că nu se poate face o încadrare a motivelor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 30 ianuarie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, 23 februarie 2023, respectiv la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant și menținută prin concluziilșe orale, excepție față de care constată următoarele:

Intimatul -reclamant apreciază lipsa totală de incadrare în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 Cod . pr. civ. ceea ce echivalează cu o nemotivare. precum și neindicarea sentinței atacate, solicitând constatarea nulității recursului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Este adevărat că, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat generic prevederile art. 488 pct. 6 și pct. 7 Cod C. proc. civ. însă, din lecturarea argumentelor prezentate în susținerea cererii de recurs, acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., astfel că nu pot fi reținute apărările intimatului cu privire la excepția nulității recursului.

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului, precum și la dispozițiile legale și procedurale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia, pentru considerentele expuse în continuare.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinței, susținând că instanța de fond a încălcat normele de drept material, făcând trimitere la normele de drept prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 care reglementează răspunderea solidară dar și la prevederile Legii societăților nr. 31/1990.

În primul rând, trebuie subliniat că motivele de recurs sunt total neconsistente, că recurenta nu recurg la argumente juridice pentru a demonstra că susținerile acestora au fost înlăturate în mod nejustificat de către instanța fondului.

De altfel, în motivarea căii extraordinare de atac au fost reiterate afirmațiile cuprinse în întâmpinarea adresată Curții de Apel Pitești.

Astfel, este de necontestatat că, prin decizia nr. DJCM 5728/20.04.2018, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova a dispus angajarea răspunderii domnului A., în solidar cu debitoarea principală B. S.R.L., în vederea realizării în totalitate a creanțelor fiscale, în limita sumei de 12.509.740 RON, temeiul răspunderii fiind art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015.

Organul fiscal a reținut că, după data deschiderii procedurii insolvenței B. S.R.L., prin administratorul său statutar, a desfășurat activități economice, a menținut forța de muncă și a continuat să-și îndeplinească obligațiile declarative care au generat obligații fiscale suplimentare în sumă de 6.203.104 RON, sume care nu au fost achitate, cu toate că B. S.R.L. a înregistrat în timp o cifră de afaceri de 22.317.945 RON în anul 2014, 5.022.345 RON în anul 2015 și 1.664.325 RON în anul 2016, așa cum rezultă din bilanțurile contabile depuse de debitoare pentru anii 2014, 2015 și 2016. Sa mai arătat că, deși notificată, debitoarea societate comercială nu a achitat aceste obligații de plată prioritare conform Legii 85/2014, încălcând astfel dispozițiile (art. 102) alin. (6).

De asemenea, s-a reținut că reprezentantul legal, A., s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, a acționat împotriva intereselor ale B. S.R.L. și a urmărit eludarea legii prin neîndeplinirea obligației de plată a impozitelor și taxelor prevăzută de Legea nr. 85/2014.

Prin Decizia nr. CRR-REG-17611 din 08.10.2018, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva acestui act administrativ-fiscală.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta-pârâtă sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

În speță, se constată că instanța de fond a reținut in mod coprect că societatea B. S.R.L. al cărei administrator și asociat unic este reclamantul și pentru ale cărei debite a fost angajată răspunderea solidară a acestuia se află în procedura insolvenței, care a fost deschisă (procedura generală) prin sentința 776/C/7.03.2012.

Astfel, derularea procedurii de insolvență în paralel cu procedura de atragere a răspunderii solidare face ca analiza pe fond a temeiniciei și legalității actelor administrativ-fiscale contestate, sub aspectul responsabilității fostului administrator, să se raporteze în mod necesar la actele derulate în procedura insolvenței, în raport de prevederile aplicabile din Legea 85/2006.

Contrar susținerilor recurentei, Curtea constă că, în mod întemeiat prima instanță a reținut ca procedura generală a insolvenței a fost deschisă în baza Legii 85/2006, care guvernează întreaga procedură de insolvență, nefiind aplicabilă Legea 85/2014 invocată de intimată, această din urmă lege nu se aplică, art. 343 din Legea 85/2014 dispunând că procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.

În lipsa unei mențiuni în sens contrar în sentința de deschidere a procedurii generale de insolvență, având în vedere dispozițiile art. 47 din Legea 85/2006 și faptul că debitoarea și-a exprimat intenția de reorganizare, rezultă că dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, a fost păstrat până la data la care, ulterior, a fost deschisă procedura falimentului (25.09.2017). Cu toate acestea, el s-a exercitat sub supravegherea administratorului judiciar (art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006).

A stabilit prima instanță că, de vreme ce prejudiciul, ca element al răspunderii civile, constă în insolvabilitatea debitoarei rezultă că răspunderea solidară a administratorului poate fi atrasă doar pentru faptele săvârșite anterior datei declarării insolvabilității, numai acestea făcând parte din antecedența cauzală a stării de insolvabilitate, nu și eventuale fapte ulterioare cărora le lipsește o atare aptitudine.

Or, așa cum bine a punctat judecătorul fondului, aplicarea Legii nr. 207/2015 unor situații născute sub legea veche este permisă de art. 352 alin. (1) doar în ceea ce privește drepturile și obligațiile care apar în legătură cu administrarea creanțelor fiscale, iar nu și în privința faptelor ilicite care apar în legătură cu creanțele fiscale, acestora aplicându-li-se, în conformitate cu principiul neretroactivității legii, dispozițiile în vigoare la momentul săvârșirii lor.

Cazurile și condițiile în care operează răspunderea solidară sunt reglementate de dispoziții de drept material, astfel încât acest gen de răspundere nu poate fi angajată decât în raport de dispozițiile legale în vigoare la data la care au avut loc actele și/sau faptele care constituie temeiul angajării răspunderii solidare.

Este mai mult decât evident că, în cauză, obligațiile fiscale ale debitoarei B. S.R.L., în solidar cu care a fost atrasă răspunderea intimatului-reclamant s-au născut începând cu anul 2011 - aspect care rezultă din referatul justificativ x/20.04.2018, sub imperiul codului de procedură fiscală anterior.

În cauză, insolvabilitatea a fost declarată la 28.06.2013, astfel încât temeiul răspunderii putea fi codul anterior, O.G. nr. 92/2003, nu noul cod de procedură fiscală, adoptat prin Legea 207/2015.

Așadar, prejudiciul, ca element al răspunderii civile, constă în insolvabilitatea debitoarei, astfel că răspunderea solidară a administratorului poate fi atrasă doar pentru faptele săvârșite anterior datei insolvabilității, numai acestea putând a se afla în antecedența cauzală a stării de insolvabilitate, iar nu și eventualele fapte ulterioare, cărora le lipsește o atare aptitudine.

De altfel, prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, stipulează că răspunderea solidară prevăzută de aceste texte intervine pentru obligațiile de plată restante ale debitorului "declarat insolvabil în condițiile prezentului cod", ca atare legea aplicabilă este cea aflată în vigoare la data declarării insolvabilității.

Cât privește perioada de până la data declarării insolvabilității (28.06.2013), prin actele atacate organul fiscal nu aduce niciun argument în susținerea faptei prevăzute la art. 27. alin. (2). lit. d) Codul de procedură fiscală, ci doar invocă dispozițiile Legii nr. 85/2014 cu privire la creanțele născute după data deschiderii procedurii care se plătesc conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Temenic și legal a constatat prima instanță că în privința acestei categorii de creanțe creditoarea nu a solicitat aplicarea art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 și nu a uzat de procedura prevăzută de art. 21 alin. (2) din aceeași lege.

Sub un prim aspect, pentru ca administratorul să fi determinat societatea să nu-și achite obligațiile fiscale scadente, condiția premisă ce trebuia dovedită de organul fiscal era aceea că societatea a avut disponibilitățile bănești sau alt fel de resurse cu care ar fi putut achita obligațiile fiscale, dar administratorul le-a dat o altă destinație.

Sub cel de al doilea aspect, trebuia dovedit faptul că această altă destinație a fost dată de administratorul societății cu rea-credință, cu scopul de a ocoli obligațiile fiscale scadente.

Or, așa cum corect a constat prima instanță, singura dovadă invocată de organul fiscal prin deciziile atacate, o reprezintă cifra de afaceri care rezultă din bilanțurile contabile ale anilor 2014,2015 și 2016, situație de fapt temeinic și legal considerată de prima instanță nerelevantă întrucât, pe de o parte, pentru că începând cu anul 2014 societatea s-a aflat în procedura reorganizării judiciare în baza planului confirmat prin sentința judecătorului sindic nr. 3486/25.06.2014, procedură în cadrul căreia debitoarea era ținută să efectueze plățile doar în conformitate cu programul de plăți stabilit prin plan.

Pe de altă parte, pentru că situația financiară din perioada 2014 - 2016 nu poate fi avută în vedere în antecedența cauzală a insolvabilității, fiind ulterioară apariției prejudiciului care a determinat antrenarea răspunderii solidare.

Practic, prin cererea de recurs, nu se aduce nicio critică acestor considerente care sprijină soluția instanței de fond, recurenta preluând din întâmpinarea depusă la instanța de fond afirmația, cu caracter general, că în cauză există un prejudiciu adus bugetului ce constă în imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale scadente din cauza ajungerii debitoarei in stare de insolvabilitate, că intimatul nu a procedat la achitarea voluntară a obligațiilor scadente și că debitoarea a efectuat plăți prin virament sau prin casa, ori a stins prin compensare creanțe aferente facturilor curente ale unor creditori înscriși la masa credală, fără să indice niciun mijloc de probă în acest sens, dar afimând că aspectele arătate au fost suficiente pentru atragerea răspunderii solidare.

Or, așa cum corect a reținut și prima instanță, prin Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolventă nr. 2694/25.04.2012 întocmit de administratorul judiciar, acesta constată că starea de insolventă a intervenit după data de 9.11.2011 pe fondul unei executări silite în cadrul căreia au fost ridicate bunuri în valoare de 9.022.622 RON ce reprezentau materia primă aprovizionată pentru contractele aflate în derulare și poprirea tuturor conturilor bancare și a tuturor terților (clienți de încasat), activitatea societății fiind astfel blocată pe o perioadă importantă de timp cu consecința evidentă a influențării negative a indicatorilor de lichiditate și solvabilitate ai societății.

În consecință, criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture considerentele primei instanțe, intimatul fiind în mod corect exonerat de atragerea răspunderii solidare.

Reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON către intimatul-reclamant A., conform dovezilor depuse la dosar (fila38 ds. recurs).

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

Totodată, va respinge excepția nulității recursului și va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11. 900 RON către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea împotriva sentinței nr. 116/F-CONT din 12.09.2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11. 900 RON către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.