ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3456/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 15.06.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 268 alin. (2) teza a II-a Codul de procedură fiscală, obligarea pârâtei să emită actul administrativ-Decizia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor A. S.A. prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 și actul administrativ- Decizia de revocare a Titlului executoriu emis sub nr. x/17.11.2010.

Prin cererea depusă la data de 16.07.2021, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Energiei.

Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2021, Curtea a respins, ca inadmisibile, cererile de chemare în garanție a Ministerului Energiei și a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Prin sentința nr. 276 din 21 decembrie 2021, Curtea a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să emită Decizia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor reclamantei A. S.A. prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 și Decizia de revocare a Titlului executoriu nr. x/17.11.2020.

Împotriva acestei sentințe, recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea în tot a acțiunii.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat în esență următoarele:

Instanța de fond a reținut, în motivarea soluției pronunțate, faptul că nu se justifică menținerea măsurilor asigurătorii instituite în anul 2010 și a titlului de executare silită din 17 noiembrie 2010, întrucât măsurile asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 10.09.2010 au o configurație juridică aparte în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligații bugetare ale S.C. A. S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, regimul acestor măsuri asigurătorii fiind stabilit prin art. 6.4. din Cap. 6 al Memorandumului de înțelegere încheiat între Statul Roman și B.., aprobat prin H.G. nr. 35/2014.

Contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că în mod corect au fost menținute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor reclamantei prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, raportat la următoarele aspecte:

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 a fost emisă de pârâta DGAMC în vederea recuperării creanței bugetare rezultate din nerespectarea de către reclamantă a obligației asumate prin O.U.G. nr. 118/2003 și Convenția de Emisiune nr. 3216/26.01.2004 încheiată în aplicarea dispozițiilor OUGnr. 118/2003.

Deși instanța de fond își motivează soluția pronunțată pe faptul că măsurile asigurătorii instituite prin decizia antemenționată au o configurație juridică aparte, stabilită prin dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003, potrivit cărora:

"Creanțele bugetare reprezentând taxa pe valoarea adăugata, accize, contribuția la Fondul special al drumurilor publice, precum și majorările de întârziere, dobânzile, penalitățile și penalitățile de întârziere, datorate și neachitate de către Societatea Comercială "A." - S.A. Constanta la data de 30 septembrie 2003, urmează regimul juridic prevăzut de prezenta ordonanța de urgență", trebuie avut în vedere faptul că prin Convenția de emisiune nr. 3216/26.01.2004 încheiată în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2003 între Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamanta A. S.A., s-a prevăzut, la art. 5, ca sumele aferente răscumpărării obligațiunilor sunt supuse regimului juridic al creanțelor bugetare, se virează la bugetul de stat si pentru recuperarea acestora urmează a fi aplicata procedura de executare silita prevăzuta de reglementările legale in vigoare privind colectarea creanțelor bugetare, pe baza documentelor prevăzute de lege si transmise organului de executare de către unitatea trezoreriei statului sau alte organe de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice.

Prin urmare, chiar dacă aceste creanțe bugetare au un regim special, așa cum prevede art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003, pentru recuperarea acestora, în cazul neîndeplinirii la scadență a obligației de plata asumate, vor fi dispuse măsurile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Astfel, pârâta DGAMC, care are doar calitatea de organ de executare competent să efectueze executarea silita împotriva reclamantei, a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2), (3) și (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca urmare a primirii din partea Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de deținător al creanței care urmează a fi executata silit, a documentației justificative aferente, urmând a întreprinde ulterior toate măsurile de executare silită până la recuperarea integrală a creanței sau până la ridicarea acestora ca urmare a deciziei motivate a organului fiscal.

Or, instituirea măsurilor asigurătorii a fost efectuată ca urmare a solicitării Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția de buget și contabilitate internă, care, prin adresa nr. x/05.10.2010, a solicitat în mod expres demararea procedurilor de executare silită, astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că în lipsa răspunsului la solicitările adresate de pârâta DGAMC către Ministerul Finanțelor Publice, ANAF și ulterior către Ministerul Economiei, Ministerul Energiei și OPSPI, pârâta nu putea proceda la ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor reclamantei.

Mai mult, în condițiile în care ulterior, între Statul Roman și B.. a fost încheiat Memorandumul de înțelegere și a fost emisă H.G. nr. 35/2014, ridicarea măsurilor asigurătorii (sechestrelor) instituite asupra activelor deținute de reclamantă, contrar celor reținute de instanța de fond, trebuie corelată cu respectarea Memorandumului și a măsurilor aprobate pentru implementarea acestuia.

Or, prin repetatele adrese emise către pârâta DGAMC, antementionate, s-a solicitat clarificarea tocmai a acestui aspect, respectiv dacă au fost respectate prevederile acestui memorandum și au fost implementate angajamentele asumate, în lipsa răspunsului la aceste adrese, pârâta DGAMC fiind în imposibilitatea de a soluționa cererea reclamantei de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale, în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, dat fiind că, așa cum a precizat, pârâta nu are calitatea de titular al creanței, ci doar de organ de executare și nu se afla în posesia documentelor care ar justifica luarea acestei măsuri.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, precum și orice alte dispoziții legale invocate în cererea de recurs.

4.1. Intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei a depus întâmpinare față de recursul formulat de intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond în ceea ce privește Ministerul Economiei (fost MEAT).

4.2. Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a învederat faptul că recursul nu conține niciun fel de motive de nelegalitate sau critici reale cu privire la legalitatea sentinței recurate, impunându-se respingerea recursului, ca inadmisibil. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând, în esență, că este în imposibilitate de a soluționa cererea intimatei-reclamante de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale, în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, întrucât, nu are calitatea de titular al creanței, ci doar de organ de executare și nu se află în posesia documentelor care ar justifica luarea acestei măsuri.

Din dezvoltarea criticilor recurentei, rezultă că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, astfel că sentința recurată va fi analizată din această perspectivă.

Instanța de fond a reținut, în motivarea soluției pronunțate, faptul că nu se justifică menținerea măsurilor asigurătorii instituite în anul 2010 și a titlului de executare silită din 17 noiembrie 2010, întrucât măsurile asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 10.09.2010 au o configurație juridică aparte în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligații bugetare ale S.C. A. S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, regimul acestor măsuri asigurătorii fiind stabilit prin art. 6.4. din Cap. 6 al Memorandumului de înțelegere încheiat între Statul Roman și B.., aprobat prin H.G. nr. 35/2014. Drept urmare, a apreciat instanța de fond că, ANAF avea obligația de a proceda la ridicarea imediată a sechestrului instituit asupra activelor intimatei-reclamante și la revocarea titlului de executare silită din data de 17 noiembrie 2010, ulterior stingerii litigiului dintre Ministerul Finanțelor Publice și A. S.A. având ca obiect modalitatea de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 118/2003, prin renunțarea MFP la judecata cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 2 din H.G. nr. 35/2014 pentru aprobarea tranzacției convenite la 15 februarie 2013 prin "Memorandumul de înțelegere" încheiat între statul român și B.., precum și a unor măsuri pentru implementarea acesteia

"art. 2 (1) Se mandatează Ministerul Finanțelor Publice să îndeplinească toate procedurile legale necesare pentru stingerea, prin renunțarea la judecata cererilor de chemare în judecată în cadrul tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri al căror obiect este în legătură cu modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligații bugetare ale Societății Comerciale "A." - S.A. Constanța, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005.

(2) În cazul în care, după stingerea tuturor litigiilor potrivit alin. (1), B.. nu îndeplinește angajamentele asumate potrivit Memorandumului, referitoare la Fondul prevăzut la art. 2 și 3 din anexă, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt mandatate să efectueze toate demersurile prevăzute de lege pentru instituirea unor măsuri asigurătorii/executorii, respectiv prin promovarea unor acțiuni judiciare/arbitrale, precum și să solicite, în condițiile legii, daune interese".

Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, reiese că, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt mandatate să efectueze toate demersurile prevăzute de lege pentru instituirea unor măsuri asigurătorii/executorii, respectiv prin promovarea unor acțiuni judiciare/arbitrale, în cazul în care, după stingerea tuturor litigiilor potrivit alin. (1), B.. nu îndeplinește angajamentele asumate potrivit Memorandumului.

Reține Înalta Curte că, la data de 10.09.2010, Agenția Națonală de Administrare Fiscală, prin organele sale competente, a emis Decizia de a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, întrucât exista pericolul ca societatea intimată să se sustragă și să risipească patrimoniul ca urmare a ipotecării și/sau gajării tuturor activelor corporale sau necorporale.

Avându-se în vedere faptul că, recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu este titularul creanței, ci doar organul competent să efectueze executarea silită, se impunea ca instanța de fond, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului, principiu prevăzut de art. 22 C. proc. civ., să pună în discuția părților, necesitatea introducerii în cauză, a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de mandatar al statului român, potrivit art. 2 din H.G. nr. 35/2014, ținând-se cont totodată și de faptul că, părți în cadrul dosarului nr. x/2010 al Curții de Apel Constanța, au fost statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reclamant și pârâta S.C. A. S.A..

Astfel, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a fi lămurite toate aspectele esențiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. reprezentând o încălcare a dreptului la un proces echitabil a cărei remediere se poate dispune prin casarea sentinței, cu trimiterea acesteia spre rejudecare într-un cadru procesual complet, pentru asigurarea contradictorialității procedurii. Ținând cont de raportul juridic dedus judecății, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, cu respectarea dispozițiilor art. 78 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 276 din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.