ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5460/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 09.09.2020 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a solicitat să se dispună: - Obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să emită Decizia motivată de ridicare a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 213 alin. (7) sau, după caz, de art. 214 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, pentru măsurile asigurătorii dispuse prin Procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/27.09.2007 asupra bunurilor proprietate a fostei A.., având în vedere că acestea nu mai pot fi menținute în prezent; - Obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să efectueze operațiunile administrative prevăzute de art. 214 alin. (2) Legea nr. 207/2015, privind ridicarea măsurilor asigurătorii, respectiv să comunice Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în original societății A. S.A. și OCPI Iași și să dispună măsurile necesare pentru radierea sechestrului, după caz să solicite radierea măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă prin Procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/27.09.2007, din cărțile funciare ale imobilelor asupra cărora a fost dispus sechestrul.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 164 din 19 noiembrie 2020, a respins excepția necompetenței materiale, a respins excepția netimbrării, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantă A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și/sau pct. 6 noul C. proc. civ. - depășirea limitelor investirii - încălcarea dispozițiilor de procedura prevăzute de art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. Recurentul susține că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., pentru încălcarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ., față de considerentele de la pag. 8 și pag. 9 din Sentința recurată, prin care apare cu evidență că instanța de fond a depășit limitele investirii, reținând o stare de fapt, și argumente de drept, care nu au fost invocate și susținute de către niciuna dintre părți, considerente care a stat la baza dezlegărilor ulterioare date de către instanța de fond excepției inadmisibilității. Din moment ce apărările A., și argumentele invocate în legătura cu excepția inadmisibilității nu priveau starea de fapt reținută în considerente, recursul este întemeiat și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. (după caz de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ.) - aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 8 teza a H-a din Legea nr. 554/2004. prin reținerea, în considerentele Sentinței recurate că A. nu ar fi persoană vătămată în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 și ca AAAS nu ar avea calitatea de autoritate publică. Invocarea unor dispoziții de drept material și procedural neaplicabile cauzei. Ignorarea modificărilor legislative care sunt incidente cauzei și care privesc regimul actelor emise de intimata AAAS. Instanța a invocat și aplicat greșit dispozițiile art. 58-art. 65 din O.U.G. nr. 51/1998 în vigoare la data emiterii procesului-verbal - luna septembrie, anul 2007, ignorând ca acestea au fost abrogate ulterior prin art. 31 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 76/2012. Menționează că în cauză nu era vorba de nicio executare silită din moment ce o asemenea procedură nu a fost demarată vreodată, fiind instituite doar măsuri asigurătorii pentru garantarea unei eventuale executări silite viitoare. Nefiind vorba de o executare silită inițiată de către AAAS înainte de intrarea în vigoare a art. 31 din Legea nr. 76/2012, ci doar de emiterea unui Proces-verbal de sechestru înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, în cauza nu erau incidente dispozițiile art. 58-art. 65 din O.U.G. nr. 51/1998. Art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 arată în mod clar că se va aplica procedura prevăzută de codul de procedura fiscală chiar și actelor și cererilor ulterioare intrării în vigoare a art. 31 din Legea nr. 76/2012, cum este cererea de ridicare a sechestrului. În cauză A. a formulat cererea de ridicare a masurilor asigurătorii în temeiul dispozițiilor codului de procedura fiscală, cod care este în mod expres prevăzut de art. 31 din Legea nr. 76/2012 ca fiind aplicabil cauzei în legătură cu situația creanțelor preluate de către AAAS, cum este și presupusa creanță invocată în cuprinsul Procesului-verbal de sechestru, pentru care AAAS nu a comunicat un titlu de creanță fiscală și nu a demarat o executare silită până în prezent. Prin cesiunea de creanțe au fost preluate de care AAAS creanțe fiscale, dispozițiile legale speciale arătând în mod expres ca acestea își păstrează acest caracter de creanța fiscală, și caă o eventuală executare silită viitoare a acestor creanțe se face de către AAAS în temeiul "titlurilor de creanță și al titlurilor executorii aferente creanțelor bugetare transferate". Cererea a fost formulată în temeiul dispozițiilor codului de procedură fiscală, prin această cerere fiind solicitat AAAS a ridica măsurile asigurătorii dispuse înainte de demararea executării silite a presupusei creanțe fiscale, față de dispozițiile art. 213 alin. (7) Codul de procedură fiscală: Poprirea și sechestrul asigurător. De asemenea, solicitarea adresată AAAS privea ridicarea măsurilor asigurătorii și față de incidența art. 214 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 211, după caz." S-a invocat faptul că potrivit art. 215 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. " Potrivit art. 218 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența creanțelor fiscale." Aceasta cerere nu poate privi decât pe AAAS, care are indubitabil calitatea de creditor fiscal, prin preluarea creanțelor fiscale de la CNAS, fiind singura în măsura a ridica masurile asigurătorii, aceasta fiind obligata a parcurge procedurile prevăzute de codul de procedura fiscală, în vederea recuperării creanțelor fiscale preluate de la CNAS, doar daca nu s-ar dovedi că există impedimente legale pentru parcurgerea acestora, existenta unor impedimente legale determinând ridicarea masurilor asigurătorii anterior dispuse. Fiind aplicabilă procedura de executare prevăzută de codul de procedură fiscală, în forma în vigoare în prezent, în legătura cu o eventuala recuperare a creanțelor fiscale preluate de către AAAS, sechestrul asiguratoriu fiind instituit ca și o garanție a recuperării viitoare a unei creanțe suspuse procedurii de executare fiscală, sunt aplicabile și dispozițiile care prevăd condițiile de ridicare a masurilor asigurătorii cuprinse în Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabile dispozițiile abrogate, invocate în Sentința recurată, sau alte dispoziții de drept comun, față de care să se poată reține inadmisibilitatea cererii. Rezultă că nu se poate considera că recurenta nu ar avea calitatea de persoana vătămata, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 554 2004. De asemenea, este greșită și susținerea că procesul-verbal de sechestru nu a fost emis de către AVAS în calitate de autoritate publică ci în calitate de creditor, în temeiul unei legi speciale. Pârâta AAAS este, față de dispozițiile legale, o autoritate publică centrală în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Există refuz nejustificat de soluționarea a cererii față de excesul de putere al pârâtei AAAS, care a exercitat dreptul de apreciere privind cererea recurentei prin încălcarea dreptului A. de a ridica măsurile asigurătorii, drept care este prevăzut în mod expres de dispozițiile art. 213 alin. (7) sau, după caz, de art. 214 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, vătămând astfel dreptul de proprietate al recurentei, care este prevăzut și garantat de art. 44 din Constituția României.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Înalta Curte constată că prin motivele de recurs sunt indicate numai dispozițiile legale pretins încălcate dar fără a se face o motivare față de situația de fapt, a încălcării efective a acestora. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și anume:"Cel prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5, și/sau pct. 6 noul C. proc. civ.- depășirea limitelor investirii - încălcarea dispozițiilor de procedură prevăzute de art. 9 alin. (2), noul C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. Existența unei motivări străine de natura cauzei la pag. 8 și pag. 9 din Sentința", Înalta Curte constată că din motivarea acestui motiv de recurs nu se susțin argumentele invocate față de împrejurarea că instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității, ignorând cererea cu care a fost învestită, prezentând elemente străine față de natura cauzei în soluționarea acestei excepții și că există motivare străină de natura cauzei. Din actele cauzei se constată că instanța de fond, în raport de cererea de chemare în judecată, temeiul acesteia respectiv Legea 554/2004, situația de fapt prezentată, a fost pronunțată o hotărâre temeinică și legală în limitele investirii prin cererea de chemare în judecată. În mod corect și legal, instanța de fond a stabilit ca în speță a fost invocat art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004, respectiv "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", refuzul nejustificat de a soluționa o cerere fiind definit de art. 2 alin. (1), lit. i). din Legea 554/2004, dând eficiență principiului disponibilității. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., În ceea ce privește al treilea motiv de recurs și anume:"Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. - aplicarea greșita a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prin reținerea în considerentele Sentinței recurate pag. 9 ca A. nu ar fi persoană vătămată în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004 și ca AAAS nu ar avea calitatea de autoritate publica. Înalta Curte apreciază că, în mod corect și legal, instanța de fond a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile art. 59-65 din OUG51/1998 și că cererea vizează măsurile dispuse în procesul-verbal de aplicare sechestru nr. x/27.09.2007, proces-verbal încheiat de AVAS debitorului S.C. A. S.A., în temeiul art. 59 și următoarele din O.U.G. nr. 51/1998. Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit după cum urmează: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ". Plecând de la această reglementare, putem sintetiza în sensul că actul administrativ este o manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice, a cărei realizare este garantată prin forța de constrângere a statului. În aceste condiții, nu orice manifestare de voință este un act administrativ, ci numai acelea care întrunesc condițiile expuse anterior. Or, analizând actele atacate și pe care recurenta-reclamantă solicită a fi anulate, se observă că acestea nu sunt emise în regim de putere publică, în vederea executării legii, ci sunt acte emise cu ocazia exercitării drepturilor cuvenite oricărui creditor participant la o procedură de executare silită. Astfel fiind, obiectul acțiunii nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, iar sub acest aspect faza executării silite face parte din cadrul procesului civil. În concluzie, în raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat în mod corect și legal că procesul-verbal de sechestru nu a fost emis în calitate de persoană publică ci în calitate de creditor, în temeiul unei legi speciale, reclamanta nefiind persoană vătămată în sensul prevăzut de Legea 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.