ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2025/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 14 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, denumită în continuare A.A.A.S. și S.C. B. S.A. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună următoarele: - să se constate că în privința creanței în sumă de 257.433,73 RON reprezentând cuantumul actualizării debitului de 1.118.475,12 RON, datorat pârâtei A.A.A.S. conform deciziei penale nr. 191/Ap/04.12.2007, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2006 și menținută prin decizia penală nr. 1643/05.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2008, a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită, sens în care creanța s-a stins, ea transformându-se într-o obligație naturală; - să se dispună, pe cale de consecință, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit (prin ordonanța procurorului din 25.03.2003 și adus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat la 04.04.2003, acte de procedură emise de Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Anticorupție Brașov în dosarul nr. x/2003, menținute prin sentința penală nr. 17/10.01.2006 a Tribunalului Brașov, prin decizia penală nr. 191/Ap/04.12.2007 a Curții de Apel Brașov și prin decizia penală nr. 1643/05.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) asupra acțiunilor deținute de A. la S.C. B. S.A.; - să se dispună radierea din registrul acționarilor S.C. B. S.A. a mențiunilor privind măsura sechestrului asigurător ce face obiectul petitul doi al cererii. Pârâta A.A.A.S. a invocat prin întâmpinare excepțiile netimbrării acțiunii și necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal în raport de prevederile art. 249 alin. (1)-(8) și 250 și 251 C. proc. pen. față de capătul de cerere prin care se solicită să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din 25.03.2003 și adus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat la 4 aprilie 2003. Prin încheierea din 22 iunie 2020, tribunalul a respins cele două excepții pentru considerentele de fapt și de drept reținute în cuprinsul acesteia.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 89S din 7 iulie 2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a hotărât următoarele: - a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă; - a constatat că a intervenit prescripția dreptului creditoarei pârâte A.A.A.S. de a solicita executarea silită a debitoarei reclamante pentru creanța în cuantum de 257.433,73 RON, reprezentând cuantumul actualizării debitului în valoare de 1.118.475,12 RON, conform deciziei penale nr. 191/Ap/04.12.2007 pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2006, definitivă prin decizia penală nr. 1643/05.05.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008; - a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra acțiunilor deținute de reclamantă la pârâta S.C. B. S.A., prin ordonanța procurorului din 25.03.2003 și dus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat în 04.04.2003, acte emise de D.N.A., Serviciul Anticorupție Brașov în dosarul nr. x/2003; - a dispus radierea din registrul acționarilor al S.C. B. S.A. Brașov a mențiunilor privind măsura sechestrului asigurător instituit asupra acțiunilor deținute de reclamantă la pârâta S.C. B. S.A. prin ordonanța procurorului din 25.03.2003 și dus la îndeplinire prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului încheiat în 04.04.2003; - a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinței primei instanțe a promovat apel pârâta A.A.A.S.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 1110/Ap din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON către intimata A..

Recursul exercitat în cauză Hotărârea din apel este atacată pe calea recursului de către pârâta A.A.A.S., în cadrul căruia sunt relevate mai multe critici. O primă critică pune în discuție pronunțarea hotărârii de o instanță necompetentă din punct de vedere material și teritorial. Greșit s-a respins excepția de necompetență materială vizând soluționarea capătului de cerere prin care se solicită ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din 25.03.2003. În cauză sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 249 alin. (1)-(8), 250 și 251 C. proc. pen., care impun stabilirea competenței în favoarea secției penale a Tribunalului Brașov, fiind vorba despre un sechestru asigurator dispus de organele judiciare penale, în consecință, efectele și condițiile acestei măsuri trebuie analizate în baza legii penale. Aceasta conține, în raport de legea civilă, dispoziții derogatorii ce se impun a fi analizate cu prioritate. Întrucât prevederile art. 249 alin. (2) C. proc. pen. nu disting, indisponibilizarea generată de instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun vizează atât efectele actelor civile anterioare, cât și cele ale actelor ulterioare aplicării măsurii respective. Referitor la competența teritorială, se invocă că în mod nelegal a soluționat pricina instanța de la domiciliul reclamantei. Competența de soluționare a acțiunii revine, conform prevederilor art. 107 C. proc. civ., instanței de la sediul/domiciliul pârâtului care este în București. În raport de această critică solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului la instanța competentă. A doua critică susține încălcarea prevederilor art. 14 teza a treia din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, normă de drept material conform căreia prescripția nu curge între orice altă persoană care în temeiul legii sau al unei hotărâri judecătorești administrează bunurile altuia și cel ale cărui bunuri sunt administrate, cât timp socotelile nu au fost date și aprobate. Reclamanta nu face dovada că au fost date și aprobate socotelile cu privire la bunurile administrate de debitorul solidar în numele și pentru pârâta A.A.A.S. spre a revendica pe calea dedusă acestei judecăți acțiunile societare. Cu referire la a treia critică, axată pe încălcarea unor norme de procedură, hotărârea instanței de apel se rezumă la a reține că nu s-ar mai fi efectuat plăți, fără însă ca acest argument să fie susținut de administrarea vreunei probe. Recurenta se prevalează de dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 10 C. proc. civ., care stipulează că instanța va îndeplini orice act de procedură necesar soluționării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi speciale. Instanțele anterioare au trecut la soluționarea cauzei și au admis cererea reclamantei de înregistrare în registrul acționarilor fără a cerceta registrul acționarilor societății B. S.A. A patra critică are în vedere încălcarea autorității de lucru judecat în ce privește petitul referitor la sechestrul penal, în raport de hotărârea nr. 202 din 1 octombrie 2019 a Tribunalului Brașov în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea formulată de unele dintre părți obligate în solidar prin titlul executoriu reprezentat de sentința penală. Autoritatea de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Deci, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, cauză și părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 7 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, în principal, și rejudecarea pe fond, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar.

Apărările formulate în recurs Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a combătut punctual motivele de recurs dezvoltate de recurentă, concluzionând în sensul respingerii căii de atac, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind 14 ianuarie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru. Prin rezoluția din 23 iunie 2021 s-a stabilit termen la 7 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Susținerile ce vizează necompetența materială a tribunalului în soluționarea capătului de cerere din acțiune, prin care se solicită ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din 25 martie 2003, nu pot fi primite. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, secția I civilă, a fost semnalată de recurenta pârâtă încă de la primul grad de jurisdicție, fiind soluționată în sensul respingerii prin încheierea de ședință din 22 iunie 2020 a primei instanțe. Recurenta pârâtă a supus controlului judiciar în apel sentința civilă nr. 89S din 7 iulie 2020 a tribunalului, fără însă a menționa că înțelege să atace și încheierea respectivă, care având regimul juridic al unei încheieri premergătoare, se atacă odată cu fondul, potrivit dispozițiilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ. "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.’’ Trebuie menționat că textul evocat nu prevede în mod expres că apelul formulat împotriva hotărârii finale a instanței se consideră a fi făcut și împotriva încheierilor premergătoare, intenția legiuitorului fiind aceea de a institui obligația apelantului de a indica în mod explicit și încheierile premergătoare pe care le apreciază nelegale și pe care le atacă în cadrul termenului de apel prevăzut de lege pentru hotărârea prin care instanța se dezînvestește. Întrucât apelanta pârâtă A.A.A.S. nu a precizat că solicită verificarea în apel și a acestei încheieri, nu operează o prezumție de atacare a ei prin simpla declarare a căii de atac contra hotărârii de primă instanță, astfel că, în ipoteza dată, instanța de control judiciar nu se poate considera legal învestită și cu examinarea legalității respectivei încheieri, raționament îmbrățișat corect și de Curtea de Apel în motivarea deciziei contestate. O astfel de dispoziție legală, în sensul că apelul făcut împotriva hotărârii se socotea a fi declarat și împotriva încheierilor premergătoare, s-a regăsit în cuprinsul vechiul C. proc. civ., în art. 282 alin. (3), normă abrogată prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ. Al doilea aspect, analizat în subsidiar de instanța de apel, privește chestiunea necompetenței materiale în sine, asupra căruia a statuat în sensul că cererea de ridicare a sechestrului asigurător, după soluționarea definitivă a procesului penal, cade în competența instanței civile. Concluzia are la bază interpretarea normei procesual penale din art. 252 4 alin. (4) C. proc. pen., care dispune că după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, se poate face contestație potrivit legii civile. În plus, art. 600 alin. (3) din aceeași lege arată că instanța civilă soluționează, potrivit legii civile, contestațiile îndreptate împotriva actelor de executare. În speță, sechestrul asigurător a fost instituit asupra acțiunilor deținute de reclamanta A. (învinuită în dosarul penal) la S.C. B. S.A., prin ordonanța procurorului din 25.03.2003 dată de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție Brașov în dosarul nr. x/2003 și menținut prin sentința penală nr. 17 din 10 ianuarie 2016 a Tribunalului Brașov, decizia penală nr. 191/04.12.2007 a Curții de Apel Brașov și decizia penală nr. 1643/05.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Odată ce a fost soluționat definitiv procesul penal, prin decizia penală penală nr. 1643/05.05.2009 a instanței supreme, contestația ce vizează prescripția dreptului de a cere executarea silită a unei creanțe derivate din procesul penal și cererea de ridicare a sechestrului instituit în vederea recuperării respectivei sume, sunt în competența instanței civile, care le judecă potrivit legii civile, în accepțiunea normelor anterior evocate. Înalta Curte reține că sunt greșite aserțiunile recurentei în sensul atribuirii competenței secției penale a Tribunalului Brașov în raport de prevederile art. 249 alin. (1)-(8), 250 și 251 C. proc. pen. Apreciază partea că, de vreme ce sechestrul asigurător a fost dispus de organele penale, se impune ca o instanță penală să analizeze efectele și condițiile acestei măsuri în baza legii penale, care conține dispoziții derogatorii de la legea civilă și se aplică cu prioritate. Temeiurile invocate ilustrează condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii (inclusiv a instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului/suspectului) și procedura de contestare, însă acestea vizează exclusiv un proces penal în derulare. Or, cât timp instanța penală s-a dezînvestit de soluționarea cauzei printr-o hotărâre definitivă, este evident că cererea de ridicare a sechestrului revine în competența instanței civile, aspect confirmat și de textul art. 250 alin. (8) C. proc. pen. "După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, potrivit legii civile’’. Trebuie a se observa și că în prezentul litigiu nu se contestă legalitatea și temeinicia măsurii dispuse în cursul procesului penal, reclamanta tinzând la a se constata caducitatea măsurii asigurătorii instituite asupra acțiunilor prin raportare la stingerea creanței pentru garantarea căreia măsura a fost instituită. Un alt motiv de recurs, prin care se invocă pentru prima oară necompetența teritorială a primei instanțe, nu poate fi valorificat în cauză. În limitele trasate de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii’’ pot fi avute în vedere numai încălcări ale competenței de ordine publică, semnalate în condițiile legii, or, pretinsa necompetență teritorială a Tribunalului Brașov nu a fost invocată în etapele procesuale anterioare. Printr-o altă critică, referitoare la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a solicita executarea silită, se reclamă încălcarea dispozițiilor art. 14 teza a treia din Decretul nr. 167/1954 privitor la prescripția extinctivă: "Între părinți sau tutore și cei ce se află sub ocrotirea lor, între curator și acei pe care îi reprezintă precum și între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărîrii judecătorești, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripția nu curge cât timp socotelile nu au fost date și aprobate’’. Poziția recurentei este aceea că prescripția nu a început să curgă câtă vreme reclamanta nu a adus dovezi în sensul textului de lege citat, că au fost date și aprobate socotelile cu privire la bunurile administrate de debitorul solidar în numele și pentru pârâta A.A.A.S. spre a revendica pe calea dedusă judecății acțiunile societare. În fazele procesuale anterioare, recurenta a susținut că ar opera o întrerupere a cursului prescripției, prin acte voluntare de executare și recunoaștere expresă a obligației prevăzută în titlul executoriu de către debitoarea A. și nicidecum ipoteza când termenul de prescripție nu ar începe să curgă. Se constată că această chestiune nu a fost supusă dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanțelor anterioare, deci, reprezintă un motiv nou, formulat omisso medio și nu poate fi dedus verificării pentru prima oară înaintea instanței de recurs. Principiul se degajă din prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) al 488 din cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Raportat la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului de a solicita executarea silită, i se reproșează instanței de apel că a reținut inexistența efectuării unor plăți fără ca acest aspect să fie susținut de probe. Critica nu relevă o problemă de nelegalitate a hotărârii, ci supune dezbaterii aprecierea asupra probatoriului în cauză, chestiune ce excedează unui control de legalitate ce poate fi efectuat în calea de atac a recursului din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, prin decizia de apel instanța a realizat o judicioasă aplicare a prevederilor art. 405 C. proc. civ. de la 1865 și art. 6 din Decretul nr. 167/1958, sens în care a statuat că ulterior stingerii în mod voluntar a creanței în cuantum de 11.118.475,12 RON, stabilite prin titlul executoriu reprezentat de decizia penală nr. 191Ap din 04.12.2007 a Curții de Apel Brașov, respectiv în anul 2011, nu au mai fost înregistrate plăți parțiale și nici efectuate acte de recunoaștere a datoriei cu privire la suma de 275.433,73 RON (actualizarea debitului achitat) în termenul de 3 ani de prescripție pentru a se da eficiență efectului întreruptiv al sancțiunii. În consecință, aprecierea asupra împlinirii termenului de prescripție a dreptului creditoarei recurente de a cere executarea silită pentru creanța în cuantum de 257.433,73 RON este corectă, hotărârea pierzându-și puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție astfel cum se desprinde din conținutul art. 405 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865. În fine, urmează a fi înlăturată și ultima critică ce pune în discuție încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii nr. 202 din 1 octombrie 2019 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de reclamantele C. și D. (moștenitoare ale inculpatului E., obligat în solidar cu reclamanta prin titlul executoriu reprezentat de decizia penală). Se constată, în primul rând, că nu este îndeplinită condiția identității de părți în aceste două procese, iar, în al doilea rând, încheierea a fost modificată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 922R din 11 decembrie 2019, prin pronunțarea unei soluții de admitere în recurs a cererii reclamantelor C. și D. de ridicare a sechestrului asigurător și de radiere a mențiunilor din registrul acționarilor S.C. B. S.A. cu privire la sechestru. Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite cerințele pentru existența ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 și 8 C. proc. civ., urmând să respingă recursul, ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ. În raport de soluția dispusă, recurenta pârâtă se află în culpă procesuală și va fi obligată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON cu titlu de onorariu de avocat justificat prin factura și chitanța aflate la dosarul de recurs, către intimata A..