ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3365/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, anularea Deciziei nr. 821020/19.08.2019 referitoare la obligații fiscale accesorii în valoare de 4994,90 RON, suspendarea provizorie a punerii în executare a Deciziei nr. 821020/2019 până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și obligarea pârâtei să îi acorde daune morale în cuantum de 25.000 RON pentru prejudiciile suferite, daune pe care înțelege să le solicite în temeiul art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, sens în care a solicitat citarea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin sentința civilă numărul 7379/25.11.2021 a Tribunalului București a fost admisă excepția prescripției extinctive și respinsă cererea reclamantei ca fiind prescrisă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. La data de 12.10.2022 recurenta-reclamantă a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004 susținând că aceste dispoziții încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 și 53 din Constituția României. A menționat recurenta-reclamantă că sintagma "pentru motive temeinice" este neconstituțională în măsura în care aceasta este vagă și interpretabilă, legiuitorul nespecificând motivele temeinice ce ar trebui îndeplinite pentru ca reclamantul să-și poată exercita dreptul de a promova o acțiune și după termenul precizat în alin. (1) precizări care să vină în ajutorul atât a justițiabilului cât și a instanțelor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin decizia civilă nr. 1346 din data de 9 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004 ca inadmisibilă. Totodată, s-a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 7379/25.11.2021 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București și intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta in temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 147/1992, coroborat cu art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. A apreciat recurenta - reclamantă că sunt îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992. Astfel, s-a arătat că excepția ridicata are legătură cu soluționarea cauzei, iar articolul invocat ca fiind neconstituțional îi aduce atingere prin îngrădirea anumitor drepturi constituționale, precum dreptul la apărare, accesul la justiție și discriminare. Prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de fond i-a îngrădit dreptul la apărare. Totodată s-a arătat prin motivele de recurs că nu are cunoștință a exista o decizie anterioară, prin care Curtea Constituționala sa constate ca fiind neconstituționale prevederile invocate prin excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește temeinicia cererii, a arătat recurenta - reclamantă că verificarea acesteia nu ține de instanța în fața căreia a fost ridicată, acesta reprezentând atributul Curții Constituționale. Totodată, s-a arătat că nu constituie un motiv de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, faptul că aceasta s-a mai pronunțat anterior prin respingerea unei cereri cu același obiect, iar aplicarea acestui criteriu ar constitui cenzurarea dreptului pârtii de a se adresa Curții Constituționale. A precizat recurenta că motivele de recurs vor fi dezvoltate ulterior comunicării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se, în esență, că în mod corect prima instanță a constatat neîndeplinită condiția legăturii dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei.

Soluția instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 29 alin. (5) din Legea 147/1992 și art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă s-a limitat a expune condițiile de formă privind sesizarea Curții Constituționale, redând dispozițiile art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992, făcând precizarea că prin respingerea cererii i-a fost încălcat dreptul la apărare, la liberul acces la justiție și la nediscriminare. În ceea ce privește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, singura referire a privit calitatea de parte în proces. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ.. Per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, recurenta-reclamantă susține că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale i se încalcă dreptul de acces la o instanță, însă prima instanță a analizat condiția legăturii cu soluționarea cauzei prin prisma împrejurării că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reglementează un termen de decădere de un an pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ, ca situație de excepție, și care devine aplicabil numai dacă recurenta - reclamantă invocă "motive temeinice" care au împiedicat-o să introducă acțiunea în termenul de prescripție de 6 luni de la data luării la cunoștința de actul administrativ. Prima instanță a constatat că, în condițiile în care recurenta - reclamantă nu a invocat în fața primei instanțe "motivele temeinice" cerute de textul de lege, nu este dovedită condiția legăturii cu soluționarea cauzei între eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate și soluționarea fondului, nefiind astfel îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, acesta este raționamentul logico-juridic esențial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunțării soluției criticate de reclamantă, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, însă reclamanta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând argumente care să susțină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, susținând în mod formal încălcarea dreptului la apărare la liberul acces la instanță. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu au fost contestate pe calea recursului. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.