ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3229/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat desființarea Rezoluției din data de 11.02.2021 dispuse de Inspectorul-șef B., în dosarul nr. x și a Rezoluției nr. 125/A/20.01.2021 dispuse de Inspectorul Judiciar procuror C., în dosarul nr. x și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1559 din data de 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nentemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței civile nr. 1559 din data de 2 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, cu consecința desființării rezoluțiilor contestate și trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

În esență, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către instanța de fond a normelor de drept material, respectiv a dreptului la un proces echitabil, arătând că inspectorul judiciar nu a verificat neregula ce a făcut obiectul sesizării, respectiv "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu", având în vedere că, în dosarul nr. x, nu a existat nicio copie după probe care să confirme sau să infirme faptele reclamate în cuprinsul plângerii formulate în dosarul nr. x/2018 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Așadar, deși inspectorul judiciar a încălcat dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, instanța nu a sancționat această încălcare a legii.

A susținut recurenta-reclamantă că revenea organelor de cercetare penală care au instrumentat dosarul nr. x/2018 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, sarcina de a strânge probe care să confirme sau să infirme faptele reclamate în plângerea formulată de către aceasta, însă la dosarul cauzei nu a existat nicio probă în acest sens, iar din acest motiv, Inspecția Judiciară a refuzat să înceapă cercetarea disciplinară, încălcând în mod evident prevederile legale care îi stabilesc atribuțiile.

Prin sesizarea formulată, reclamanta nu a solicitat Inspecției Judiciare să analizeze probatoriul administrat în cadrul dosarului penal, ci a invocat încălcarea unor dispoziții legale de către procurori și de către judecătorul de cameră preliminară, în soluționarea acelei cauze.

Instanța de fond a considerat în mod neîntemeiat că neverificarea existenței probelor la dosarul penal și soluția de clasare dispusă de către inspectorul judiciar nu constituie o încălcare a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, având în vedere încheierea penală nr. 1759/2019 pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Judecătoria Oradea, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea societății reclamante din prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă consideră că sentința nr. 3453/29.11.2018 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017 menținută prin decizia nr. 2812/2018 a Curții de Apel Oradea sunt probe nelegale, prin raportare la dispozițiile art. 28 alin. (2) din C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței civile neavând autoritate de lucru judecat în fața organelor penale.

În opinia recurentei-reclamante, atât încheierea penală nr. 1759/2019 pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Judecătoria Oradea, cât și sentința recurată au fost pronunțate cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale, respectiv a dreptului la un proces echitabil.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând desființarea Rezoluției nr. 125/A/20.01.2021 dispuse de inspectorul judiciar C., în dosarul nr. x, prin care s-a clasat sesizarea sa privind săvârșirea unei abateri disciplinare de către procurorul D. și prim- procurorul E., în soluționarea dosarului penal nr. x/2018, precum și a Rezoluției din data de 11.02.2021 dispuse de inspectorul-șef B., în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva celei dintâi rezoluții.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă reiterează, majoritar, aspectele sesizate în plângerea adresată Inspecției Judiciare și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, concluzionând că ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de a îndeplini o sarcină de serviciu de către procurorii implicați în soluționarea dosarului penal nr. x/2018, prin raportare la soluția de clasare a sesizării reclamantei vizând săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., precum și la soluția de respingere a plângerii formulate de către reclamantă împotriva acelei ordonanțe de clasare.

Înalta Curte observă că teza susținută de recurentă este cea a săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, ce reglementează refuzul nejustificat de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, deși în cuprinsul cererii de recurs, aceasta face trimitere la lit. g) a aceluiași articol.

Față de obiectul dedus judecății, instanța de control judiciar consideră necesar a efectua câteva aprecieri cu caracter general, de natură să pună în lumină regulile și principiile care guvernează raporturile dintre activitatea magistraților și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua.

Sub un prim aspect, trebuie avut în vedere că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conferă procurorului de caz prerogativa legală de a conduce ancheta penală, de a aprecia asupra probelor administrate și asupra soluției ce urmează a se emite în cauză, fără intervenția procurorului ierarhic superior. De asemenea, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege.

Totodată, C. proc. pen. reglementează în art. 304, art. 318 alin. (10), art. 335 alin. (1) și (6) și art. 328 alin. (1) competențele procurorului ierarhic superior în verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor, actelor și măsurilor procesual penale adoptate de către procurorul ierarhic inferior, precum și în sancționarea, prin infirmare, a soluțiilor, actelor sau măsurilor procesuale ale procurorului ierarhic inferior neîntemeiate sau date cu nerespectarea dispozițiilor legale. Același act normativ stabilește cadrul legal pentru contestarea actelor procurorului la procurorul ierarhic superior și la instanța de judecată (art. 339 și art. 340).

Dreptul conferit de lege procurorului de caz de a fi independent în desfășurarea activității profesionale nu este însă un drept absolut, fiind supus unor limitări generate atât de esența juridică a principiului subordonării, cât și de dispozițiile legale. Responsabilizarea magistraților se realizează prin intermediul mai multor pârghii de control specifice, respectiv reglementarea căilor de atac, pregătirea profesională deosebită a magistraților și instituirea răspunderii magistraților, care intervine în situația abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului.

Potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate". Așadar, activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfășoară cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și autorității de lucru judecat.

Pornind de la semnificația principiului constituțional al independenței magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluționarea unei cauze nu este posibilă, în caz contrar fiind afectată atât imparțialitatea magistratului, cât și independența sa, ca o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

Totodată, Înalta Curtea apreciază că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală și nu poate interveni decât în condițiile expres prevăzute de lege și pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanța învestită cu soluționarea unei contestații, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare, ci doar să examineze legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului și în consecință, dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 45

indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauza pendinte, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, atât prima instanță, cât și Inspecția Judiciară au interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, care nu pot forma obiectul aplicării în abstract, ci numai coroborat cu dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce privește verificarea abaterii disciplinare, care se poate realiza numai cu respectarea Constituției României și în limitele trasate de Legea nr. 303/2004.

În speță, recurenta-reclamantă susține că inspectorul judiciar nu a verificat neregula sesizată de către aceasta, încălcând astfel dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, întrucât la dosar nu se regăsește nicio probă care să confirme sau să infirme faptele reclamate în cuprinsul plângerii ce face obiectul dosarului penal nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înalta Curte constată că simpla lipsă a unei mențiuni, în cuprinsul rezoluției de clasare, privind modul de analiză a cererii de probatorii formulate de petent prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare nu echivalează cu o neefectuare, de către inspectorul judiciar, a verificărilor prealabile. Mai mult decât atât, din înscrisurile aflate la dosarul primei instanțe, rezultă că inspectorul judiciar s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând relațiile necesare soluționării sesizării, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Așadar, inspectorul judiciar, în baza probelor administrate și a limitelor trasate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a realizat atât demersul de documentare inițială, cât și pe cel de solicitare de relații, concluzionând că, în speță, nu există indiciile săvârșirii vreuneia dintre abaterile reglementate de art. 99 din același act normativ.

Faptul că rezoluțiile contestate în prezenta cauză nu cuprind mențiunile dorite de către recurenta-reclamantă nu generează o prezumție relativă de neefectuare a demersurilor de clarificare a suspiciunilor.

În ceea ce privește modul în care prima instanță a aplicat și interpretat normele de drept material, Înalta Curte observă că aceste critici sunt nefondate, prima instanță, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, aplicând și interpretând corect prevederile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Nu se poate considera, în speța de față, că procurorul însărcinat cu urmărirea penală în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și prim-procurorul din cadrul aceluiași parchet au refuzat în mod nejustificat să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, astfel cum susține recurenta-reclamanta, câtă vreme au procedat la soluționarea dosarului penal, apreciind că se impune clasarea cauzei întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte apreciază că aspectele care au făcut obiectul sesizării adresate Inspecției Judiciare privesc modul de instrumentare a unor dosare penale și soluțiile dispuse de procurori în aceste dosare, or astfel de acte și măsuri pot fi verificate doar în procedurile reglementate de art. 339 și art. 340 C. proc. pen., respectiv prin plângerea împotriva soluției de clasare, adresată procurorului ierarhic superior și, ulterior, prin plângere în fața judecătorului de cameră preliminară, în măsura în care procurorul ierarhic superior a dat o soluție de respingere. În speță, reclamanta a valorificat aceste proceduri speciale prevăzute de C. proc. pen., aspectele sesizate de către aceasta fiind infirmate.

Nemulțumirea recurentei-reclamante cu privire la soluția de clasare dispusă în cadrul dosarului penal nu poate face obiectul unui control administrativ, legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de către organele de urmărire penală neputând fi puse în discuție prin intermediul verificărilor efectuate de către Inspecția Judiciară, ci doar în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege, căi de care reclamanta s-a prevalat și care au fost soluționate în mod definitiv.

Este adevărăt că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate. Modul în care magistrații instrumentează, apreciază probatoriul, califică și soluționează cererile nu poate fi supus analizei Inspecției Judiciare decât în măsura în care în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

În plus, Înalta Curte constată că alegațiile recurentei-reclamant referitoare la încălcarea de către judecătorul de cameră preliminară a prevederilor art. 28 alin. (2) din C. proc. pen. și a dreptului reclamantei la un proces echitabil exced cadrului procesual obiectiv al sesizării Inspecției Judiciare și al cererii de chemare în judecată, astfel că nu pot fi analizate în prezenta procedură judiciară.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speța de față, nu s-au relevat indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. f) raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, astfel încât soluția de clasare dispusă de Inspecția Judiciară și sentința instanței de fond sunt legale și vor fi menținute.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1559 din data de 2 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.