ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, a solicitat suspendarea executării măsurilor impuse prin nota de constatare nr. x/31.05.2022. nr. R.U.C. 10/31.05.2022 emisă de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General până la soluționarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Olt având obiect - anulare nota de constatare nr. x/31.05.2022, nr. R.U.C. 10/31.05.2022. (din Ecris rezultă că dosarul x/2022 a fost declinat prin sentința nr. 460/28.09.2022 de la Tribunalul Olt la Curtea de Apel Craiova). Prin sentința nr. 446/2022 din data de 26 septembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt invocată prin întâmpinare. S-a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta A. persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, în favoarea Curții de Apel Craiova, competentă în soluționarea cauzei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 07.10.2022, sun nr. 1398/54/2022 și a primit termen de judecată la 19 octombrie 2022.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 277 din data de 25 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamantul A.- Persoană Fizică Autorizată, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu-Comisariatul General.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 277 din data de 25 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. persoană fizică autorizată, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de către legiuitor privind cazul bine justificat precum și necesitarea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Așadar, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, această condiție este îndeplinită în contextul existenței împrejurărilor de fapt și/sau de drept față de prezumția de legalitate a actului administrativ, respectiv s-a dovedit că acesta a încălcat normele legale în vigoare față de măsurile drastice impuse și raportat la controalele periodice care se efectuează la punctul de lucru și amenzile care se plică de fiecare dată recurentului-reclamant. Nu se poate reține afirmația pârâtei în sensul în care măsurile dispuse nu implică costuri suplimentare sau de natură a afecta activitatea, în măsura în care exact acest lucru se întâmplă, prin existența amenzilor costisitoare și a imposibilității depozitarii temporare a grâului după recoltare și până la repartizarea acestuia, pe terenurile din arendă. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, acest aspect fiind dovedit prin înscrisurile atașate la dosarul cauzei, amenzile care se impută reclamantului în sume deloc mici, acest lucru aducând o vătămare consistentă acestuia. Menționează că a formulat plângere contravențională împotriva celor două procese-verbale de contravenție prin care i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 25.000 RON, iar ulterior conform notei de constatare din 24.08.2022 amenda în sumă de 10.000 RON, așadar nu se poate reține susținerea pârâtei că nu s-a făcut dovada existenței celei de a doua condiții, respectiv existența pagubei iminente. Astfel, având în vedere că cele două condiții necesare sunt întrunite cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de suspendare a măsurilor dispuse prin nota de constatare nr. x/31.05.2022, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii judecătorești pronunțară de către Curtea de Apel Craiova, potrivit dipoz. art. 488 alin. (1) pct. 6 și respectiv pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării măsurilor impuse prin nota de constatare nr. x/31.05.2022. nr. R.U.C. 10/31.05.2022 emisă de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General până la soluționarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Olt având obiect - anulare nota de constatare nr. x/31.05.2022, nr. R.U.C. 10/31.05.2022. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada întrunirii niciuneia din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării măsurilor impuse prin nota de constatare nr. x/31.05.2022 emisă de pârâta Garda Națională de Mediu-Comisariatul General. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin motivele de recurs se invocă incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Însă, din cuprinsul motivelor de recurs nu rezultă critici ce ar putea fi încadrate în cazul de casare invocat de către recurentul-reclamant, aspect în raport de care,Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat pur formal și va fi respins. În cea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, recurentul-reclamant susține că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat, respectiv că s-a dovedit că acesta a încălcat normele legale în vigoare față de măsurile drastice impuse, precum și condiția pagubei iminente, având în vedere cuantumul amenzilor aplicate reclamantului. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, Înalta Curte amintește că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Aparența de valabilitate a unui argument juridic nu este întemeiată numai pe simple supoziții ori afirmații, fără o analiză pertinentă în fapt și în drept, căci altfel există riscul căderii în arbitrar și subiectivism. Totodată, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esență drept motive ce ar reprezenta în înțelesul său un caz bine justificat, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reține un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia. Astfel, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea actului administrativ prin măsurile impuse, însă, așa cum a reținut și prima instanță, aceste critici nu sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actelor administrative a căror suspendare se solicită. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă) din această împrejurare rezultând principiul executării din oficiu al actului administrativ care reprezintă el însuși titlu executoriu. În concluzie, în raport de criticile formulate de recurentul-reclamant, în cauză nu poate fi reținută îndeplinirea condiției cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanță. Cât privește noțiunea de "pagubă iminentă", în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz a unui serviciu public. Or, cuantumul ridicat al amenzii nu constituie, prin el însuși, un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât, în aplicarea sancțiunii, criteriul luat în considerare a fost unul stabilit prin lege. Într-adevăr, aplicarea amenzilor poate duce la o diminuare a veniturilor și o vătămare recurentului-reclamant, însă iminența pagubei care să justifice suspendarea executării actelor administrative trebuie să rezulte din împrejurări concrete confirmate de probele administrate în cauză, pericolul producerii unui prejudiciu neputând fi dedus din împrejurări ipotetice ori eventuale invocate de parte. Cum în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ, instanța de control judiciar constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.