ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.07.2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, A. și B., a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 2/02.03.2018, emisă de Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, constituită în baza Legii 115/1996, cu modificările și completările ulterioare, privind averea persoanei evaluate A.. Cu privire la situația de fapt, Curtea de Apel a reținut că Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru începerea acțiunii de control și constatarea diferenței semnificative între veniturile realizate și averea dobândită de către A., comisar șef de poliție. Comisia de Cercetare a averilor a desfășurat activitatea de control și a apreciat că diferența constatată nu este una semnificativă, astfel cum aceasta este definită de lege, respectiv mai mare de 10.000 euro, motiv pentru care, prin Ordonanța nr. 2/02.03.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 a clasat cauza. Prin sentința 54/CA/4.03.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtul A. a sumei 4.976 RON - cheltuieli de judecată. Împotriva aceste hotărâri, reclamanta Agenția Națională de Integritate a promovat recurs principal, iar pârâtul A. a promovat recurs incident. Prin Decizia nr. 1921/25.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul principal formulat de reclamantă și recursul incident formulat de pârât, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că aspectele invocate de către recurentul pârât atât în fața Comisiei de Cercetare a Averilor, cât și în fața instanței de judecată reprezintă chestiuni procedurale prealabile analizei de fond a sesizării ANI. În condițiile în care Comisia de Cercetare a averilor a omis să analizeze aceste aspecte, revine instanței de judecată obligația de a le analiza, iar o soluție pe fond nu este posibilă în cazul în care există impedimente legale. În ceea ce privește recursul principal, ÎCCJ a subliniat că prima instanță a cercetat doar parțial fondul pricinii. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018*, iar la data de 01.01.2022, dosarul a fost reînregistrat în cadrul noii secții înființate, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018**. Pentru termenul de judecată din data de 27.01.2022 a fost atașat dosarul nr. x/2016 înregistrat la Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 42/CA din data de 03.03.2022, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nelegalei sesizări a Comisiei de Cercetare a averilor, din perspectiva încălcării principiului neretroactivității legii civile și a întocmirii unui singur raport de evaluare; a respins excepția prescrierii răspunderii administrative a pârâtului; a respins excepția decăderii Agenției Naționale de Integritate din dreptul de a efectua evaluarea averii pârâtului; a respins excepția nelegalității procedurii de evaluare. A admis excepția nulității absolute a actelor întocmite și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/21.12.2016. A respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanța, A. și B., având ca obiect Ordonanța nr. 2/02.03.2018 a Comisiei de Cercetare a averilor. A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 4967,6 RON reprezentând cheltuieli de judecată (4760 RON onorariu avocat și cheltuieli de deplasare).

Cererile de recurs. 3.1. Cererea de recurs principal Împotriva sentinței civile nr. 42/CA din data de 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs principal reclamanta Agenția Națională de Integritate. În dezvoltarea motivelor de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 176/2010 referitoare la procedura de informare a persoanelor evaluate. Prima instanță a reținut că, din documentele existente la dosarul cauzei, rezultă că Agenția Națională de Integritate nu l-a informat niciodată pe pârât cu privire la existența unor diferențe semnificative în averea sa, diferențe constatate în urma evaluării documentelor publice, și nu l-a invitat niciodată pentru a-și exprima punctul de vedere asupra acestuia aspect (modalitatea de exprimare a punctului de vedere fiind alegerea persoanei cercetate), așa cum cere expres legea. Contrar celor reținute de instanța de fond, sub aspect procedural au fost respectate toate etapele și procedura activității de evaluare, așa cum prevede Legea nr. 176/2010, inclusiv în ceea ce privește informarea persoanei evaluate. Astfel, după informarea persoanei evaluate despre declanșarea procedurii de evaluare, informare care s-a efectuat la data de 03.11.2015 prin adresa înregistrată sub nr. x/03.11.2015, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 s-a procedat la solicitarea de date, documente și informații care nu sunt publice de la instituții și autorități publice, persoane fizice și juridice, care sunt necesare desfășurării activității de evaluare. În acest stadiu, inspectorul de integritate nu se afla în posesia niciunui document cu privire la evaluarea persoanei evaluate, și nu poate pune la dispoziția persoanei evaluate informații cu privire la evaluare a averii pentru că în această stare nici nu a fost identificată nicio diferență de către inspectorul de integritate, cu privire la care persoana evaluată să își expună punctul de vedere. Prin adresa nr. x/02.09.2016 la care se referă Curtea de Apel, au fost solicitate persoanei cercetate, doar unele informații și documente justificative ce au stat la baza depunerilor și încasărilor de numerar identificate la societăți bancare precum și documente justificative cu privire la imobilul - apartament înstrăinat în anul 2008, imobil declarat în Declarația de avere nr. 300525/15.06.2009. Or, după cum rezultă din probatoriul administrat, inspectorul de integritate a îndeplinit obligațiile cu privire și la cea de-a doua informare a persoanei prevăzute de Legea nr. 176/2010 în momentul identificării elementelor în sensul existenței unei diferențe nejustificate. Astfel, prin adresa nr. x/14.10.2016 persoana evaluată a fost informată despre identificarea unor diferențe semnificative și a fost invitat să prezinte date și informații, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris și totodată a fost informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat, confirmarea de primire semnată la data de 21.10.2016 aflându-se la dosarul cauzei. În urma acestei informări, A. a transmis un punct de vedere prin adresa înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/10.11.2016, punct de vedere redat pe larg în cuprinsul Raportului de evaluare. Ordinea cronologică a etapelor corespunzătoare procedurii de informare este următoarea: A). La data de 03.11.2015 A. a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării averii, în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice, indicându-se dispozițiile art. 14 alin. (1) - informare înregistrată sub nr. x/03.11.2015 a fost transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată de destinatar la data de 10.11.2015. La data de 02.09.2016 persoanei evaluate, prin adresa nr. x/02.09.2016 i s-au solicitat o serie de lămuriri și documente justificative ce au stat la baza depunerilor și încasărilor de numerar identificate la societățile bancare precum și documente justificative cu privire la imobilul - apartament înstrăinat în anul 2008, imobil declarat în Declarația de avere nr. 300525/15.06.2009. B). La data de 14.10.2016 A. a fost informat prin adresa nr. x/14.10.2016 referitor la identificarea elementelor în sensul existenței unei diferențe semnificative între veniturile realizate și averea dobândită și i s-a solicitat un punct de vedere, precum și faptul că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat. C). La data de 10.11.2016 A. a transmis un punct de vedere exprimat prin adresa înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/10.11.2016. Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, procedura de înștiințare reglementată de Legea nr. 176/2010 a fost îndeplinită, A. fiind informat prin intermediul unor scrisori recomandate, atât despre declanșarea activității de evaluare, cât și despre identificarea unei diferențe nejustificate în patrimoniul său. 3.2. Cererea de recurs incident Împotriva sentinței civile nr. 42/CA din data de 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs incident pârâtul A., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 491 raportat la art. 472 din C. proc. civ., solicitând, în cazul admiterii recursului principal, casarea sentinței recurate și admiterea excepțiilor invocate de pârât în fața primei instanțe, excepții respinse de aceasta. În motivarea cererii sale de recurs, recurentul-pârât a arătat că excepția prescripției răspunderii administrative trebuia admisă în condițiile în care au fost constatate diferențe nejustificate în averea pârâtului în anii 2005, 2006, 2007, 2010, și 2012, la data întocmirii raportului ANI, respectiv, iar la data întocmirii raportului ANI 21.12.2016, era împlinit termenul de prescripție general prevăzut de C. civ. de 3 ani, astfel că nu se mai putea dispune sesizarea comisiei cu solicitarea de confiscare a sumei pretins nejustificate. Prin sentința recurată, instanța de fond contrazice în mod flagrant Decizia CCR 449/2015, în care se reține în mod clar că posibilitatea ANI de a efectua verificarea averii pe toată perioada funcției publice și încă 3 ani de la încetarea acesteia este constituțională. Referitor la excepția privind nelegala sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor, prin încălcarea principiului neretroactivității legii civile, în privința evaluării averii sale pentru perioada 2002 - 04.09.2010, recurentul-pârât a arătat că procedura de evaluare al cărei rezultat este Raportul de evaluare nr. x/21.12.2016 s-a realizat în temeiul Legii 176/2010, act normativ intrat in vigoare la data de 5 septembrie 2010. Evaluarea a fost efectuată pentru perioada 23.08.2002 - 31.12.2015. Contrar raționamentului primei instanțe, modificările intervenite în avere și veniturile realizate de pârât până la data de 04.09.2010, înainte de data intrării în vigoare a Legii 176/2010 la 05.09.2010, reprezintă situații juridice încheiate sub imperiul legii vechi, și cărora nu li se mai poate aplica legea nouă, Legea 176/2010. Procedând la evaluarea unor fapte săvârșite în perioada 23.08.2002 -04.09.2010, pe baza unui act normativ intrat în vigoare la 5 septembrie 2010, ANI a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii. Mai mult decât atât, Raportul de evaluare ce face obiectul sesizării este întemeiat exclusiv pe dispozițiile Legii 176/2010. Nicăieri în cuprinsul Raportului de evaluare nu se face nicio trimitere la Legea 115/1996 ca fiind temei al raportului de evaluare. Așadar, Legea nr. 176/2010 nu se poate aplica modificărilor intervenite în avere și veniturilor realizate de pârât decât pentru perioada ulterioară datei de 05.09.2010, data intrării sale în vigoare. Referitor la excepția privind nelegala sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor de către Agenția Națională de Integritate cu un singur raport de evaluare, în timp ce pârâtul a deținut 13 funcții publice în perioada la care se referă Raportul (23.08.2002 - 31.12.2015) și la excepția privind decăderea Agenției Naționale de Integritate din dreptul de a efectua evaluarea averii după trecerea unui termen de 3 ani de la încetarea fiecărei funcții publice ocupate de pârât, conform art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 176/2010, recurentul-pârât a arătat că afirmația primei instanțe că pârâtul a deținut o singură funcție este contrazis de Adresa nr. x/27.01.2016, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Garda de Coastă (aflată la dosarul cauzei), adresă emisă ca răspuns la solicitarea expresă a ANI de a comunica funcțiile deținute de pârât din care rezultă că a exercitat 13 funcții distincte. Cu privire la excepția privind nelegalitatea procedurii de evaluare a averii, recurentul-pârât a arătat că raționamentul primei instanțe este greșit, având în vedere că pârâtul a invocat în mod expres textul legal pe care se întemeiază excepția, respectiv dispozițiile art. 18 din Legea nr. 176/2010 în interpretarea dată de CCR prin Decizia nr. 596/2016. Astfel, în contradicție cu motivarea instanței din interpretarea textelor de lege menționate anterior, rezultă fără nici un dubiu procedura pe care inspectorii de integritate din cadrul ANI trebuie să o respecte în ceea ce privește activitatea de cercetare a averilor. Astfel, aceștia trebuie mai întâi să analizeze/să compare declarațiile de avere completate și depuse de către pârât și doar în ipoteza în care din analiza acestora se identifică diferențe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, aceștia urmează să solicite lămuriri de la pârât sau informații și documente cu privire la aceasta de la instituții, autorități publice, persoane de drept public sau de drept privat. Nicăieri în cuprinsul Raportului de evaluare nu se menționează faptul că inspectorul de integritate ANI a analizat declarațiile de avere depuse de pârât, deși acesta avea cunoștință despre acestea. Faptul că ANI a sărit peste etapa analizării/comparării declarațiilor de avere a pârâtului (etapă obligatorie în activitatea de cercetare a averilor) și a procedat direct la solicitarea de date și informații de la instituții, autorități publice, persoane de drept public și de drept privat, reprezintă o eludare a dispozițiilor legale și conduce în mod evident la nelegalitatea întregii procedurii de evaluare, iar instanța de fond avea obligația să sancționeze această conduită nelegală prin sentința recurată.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul principal prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs principal și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul principal, va casa hotărârea atacată, va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe și va respinge, ca nefondat, recursul incident, pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul principal formulat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte observă că la data de 03.11.2015, prin adresa înregistrată sub nr. x/03.11.2015, pârâtul a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării averii, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. La data de 02.09.2016, prin adresa nr. x/02.09.2016, pârâtului i s-au solicitat o serie de lămuriri și documente justificative ce au stat la baza depunerilor și încasărilor de numerar identificate la societățile bancare, precum și documente justificative cu privire la imobilul - apartament înstrăinat în anul 2008. La data de 14.10.2016, pârâtul a fost informat prin adresa nr. x/14.10.2016 referitor la identificarea elementelor în sensul existenței unei diferențe semnificative între veniturile realizate și averea dobândită și s-a solicitat un punct de vedere. La data de 10.11.2016, pârâtul a transmis un punct de vedere exprimat prin adresa înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/10.11.2016. Potrivit art. 13 din legea 176/2010:,,(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice. (2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută." Conform art. 14 din lege:,,(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (2) Persoana informată și invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. (3) Informarea și invitarea se fac prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare. (5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreținere, în sensul Codului familiei, evaluarea se va extinde și asupra averii soțului/soției și, după caz, asupra averii copiilor aflați în întreținere." Art. 13 din Legea nr. 176/2010 prevede obligația ANI de a informa persoana evaluată cu privire la faptul că s-a început activitatea de evaluare de către Agenția Națională de Integritate. Această obligație impusă expres de legiuitor a fost respectată de ANI care, prin adresa x/03.11.2015, a adus la cunoștință pârâtului faptul că s-a început activitatea de evaluare. Din momentul informării persoanei evaluate ANI putea, conform art. 13 alin. (1) lit. b), solicita date și informații care nu sunt publice de la diferite persoane fizice sau juridice. La momentul informării persoanei evaluate cu privire la faptul că s-a început activitatea de evaluare, ANI nu deținea decât informațiile publice transmise de către instituții publice și eventual cele din cererea de sesizare a ANI. Pe de altă parte, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate are obligația informării persoanei cercetate despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. Această informare care are ca obiect comunicarea existenței unor diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege, este diferită de informarea care are ca obiect comunicarea începerii activității de evaluare, făcută conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) din lege. Sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. (2) din lege, intervine numai dacă persoana cercetată nu a fost informată și invitată potrivit dispozițiilor art. 14, respectiv nu a fost informată de existența unor diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege și invitată să prezinte un punct de vedere. În consecință, contrar susținerilor pârâtului și primei instanțe, sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice nu intervine în cazul în care aceste date sau informații au fost solicitate persoanelor fizice sau juridice după momentul informării pârâtului despre declanșarea procedurii de evaluare a averii sale, prin adresa înregistrată sub nr. x/03.11.2015. Această sancțiune s-ar fi aplicat numai dacă datele sau informațiile care nu sunt publice ar fi fost solicitate de ANI de la diferite persoane fizice sau juridice după identificarea existenței unei diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege, fără ca pârâtul să fie informat de acest fapt și invitat să formuleze un punct de vedere, ceea ce nu este cazul, deoarece prin adresa x/14.10.2016, pârâtul a fost informat despre identificarea unor diferențe semnificative și a fost invitat să prezinte date și informații, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, și, totodată, a fost informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat, confirmarea de primire fiind semnată de acesta la data de 21.10.2016. În urma acestei informări, pârâtul a transmis un punct de vedere prin adresa înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/10.11.2016, punct de vedere redat în cuprinsul Raportului de evaluare. Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., a art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă limita prevăzută de art. 497 din C. proc. civ. a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță doar o singură dată, în cursul procesului, deoarece această limită este aplicabilă doar în condițiile limitativ prevăzute de textul de lege menționat, respectiv numai dacă instanța care a pronunțat hotărârea recurată a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Atât în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 54/4.03.2019, cât și prin sentința recurată în prezent, prima instanță a soluționat cauza pe fond. Înalta Curte consideră nefondate motivele care au stat la baza invocării excepției inadmisibilității recursului incident de către recurenta-reclamantă, deoarece, pe de o parte, excepțiile invocate prin cererea de recurs incident au fost invocate anterior în fața Comisiei de Cercetare a Averilor, care nu le-a mai examinat, iar, pe de altă parte, prin decizia 1921/25.03.2021, pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a admis ambele recursuri și a dispus că instanța de fond să se pronunțe asupra excepțiilor invocate, în contextul în care, deși comisia avea această obligație, nu a făcut acest lucru. În mod legal, instanța de fond, în al doilea ciclu procesual a respectat dispoziția instanței de recurs în temeiul art. 501 din C. proc. civ., soluționând excepțiile invocate. Cu privire la recursul incident declarat de recurentul-pârât A. împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte consideră nefondată critica acestuia referitoare la prescripția extinctivă a răspunderii administrative. Este adevărat că sesizarea Curții Constituționale care a pronunțat Decizia nr. 449/2015 a pornit de la premisa unui conflict de interese, dar nu numai dispozitivul deciziei este obligatoriu, ci și considerentele deciziei care stau la baza măsurii luate în dispozitiv. Astfel, în par. 27 din această decizie. Curtea constituțională arată că: "Curtea constată că nu poate reține această critică, fiind în logica reglementării ca verificarea existenței împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deținut funcția publică. Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, activitatea de evaluare a declarației de avere și a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează de către Agenția Națională de Integritate, atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenția are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziție un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Așadar, textul menționat stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii. Astfel, în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcție de momentul săvârșirii faptei și implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. În materie penală, răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din același cod." Așadar, decizia CCR are în vedere interpretarea art. 11 din Legea nr. 176/2010, motiv pentru care este obligatorie ori de câte ori se pune problema interpretării acestui text de lege pentru stabilirea unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese sau în cadrul procedurii de evaluare a averii prevăzută de Legea nr. 115/1996. În consecință, termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu este un termen de prescripție extinctivă, ci numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competențele stabilite de lege, motiv pentru care este aplicabil termenul general de prescripție extinctivă din materia dreptului civil, prevăzut de art. 2.517 din C. civ. Pe de altă parte, deoarece temeiul răspunderii administrative în acest caz este o faptă ilicită, în lipsa unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, se vor aplica dispozițiile art. 2528 din C. civ. în privința acestui aspect. De aceea, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început în speță să curgă de la data la care ANI a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Contrar susținerilor recurentului-pârât, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nu a început să curgă de la data săvârșirii faptei (data apariției deferențelor nejustificate în averea recurentului-pârât), ci de la data la care ANI a cunoscut existența acestor diferențe nejustificate în urma datelor și informațiilor primite. Din aceste motive, termenul de prescripție extinctivă nu era împlinit la data emiterii Raportului de evaluare. A doua critică a recurentului-pârât se referă la încălcarea principiului nerettroactivității legii noi, în privința evaluării averii sale pentru perioada 2002-4.09.2010. Înalta Curte observă că procedura de evaluare a averii a fost reglementată anterior Legii nr. 176/2010, prin Legea nr. 115/1996 și Legea nr. 144/2007. În consecință, fapta de dobândire nejustificată a averii exista anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, nefiind reglementată pentru prima oară prin Legea nr. 176/2010. Această lege nu face decât să stabilească o nouă procedură privind controlul averilor, de imediată aplicare. Deoarece la data apariției unor diferențe nejustificate în averea recurentului-pârât (anii 2005-2012), fapta era sancționată legal prin Legea nr. 115/1996 și Legea nr. 144/2007, nu este încălcat principiul neretroactivității legii noi. În privința criticii referitoare la emiterea unui singur raport de evaluare, a art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare." Din interpretarea gramaticală și teleologică a textului de lege menționat rezultă că se întocmește un singur raport de evaluare. Pe de altă parte, deoarece nu se distinge între ipoteza exercitării unei funcții publice sau a mai multor funcții publice, rezultă că se va emite un singur raport de evaluare în toate situațiile. Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici critica recurentului-pârât referitoare la decăderea ANI din dreptul de a efectua averea recurentului-pârât ca urmare a faptului că au trecut mai mult de 3 ani de la data exercitării funcțiilor publice. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora." Din analiza gramaticală a textului de lege rezultă că activitatea de evaluare se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. De vreme ce textul de lege nu face referire la o singură funcție publică sau la mai multe, rezultă că de la data încetării funcțiilor publice curge termenul de 3 ani. Pe de altă parte, din interpretarea teleologică a textului de lege citat se ajunge la aceeași concluzie, deoarece scopul legiuitorului a fost de a da posibilitatea derulării activității de evaluare după încetarea calității care a atras declanșarea procedurii, respectiv data încetării ultimei funcții publice deținute. Recurentul-pârât mai afirmă că procedura de evaluare este nelegală, încălcându-se dispozițiile art. 18 din Legea nr. 176/2010, de vreme ce, pe de o parte, numai dacă în urma evaluării acestora, rezultă diferențe semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, ANI putea să solicite informații nepublice de la alte persoane iar, pe de altă parte, în raportul de evaluare nu se face mențiune despre verificarea declarațiilor de avere ale recurentului-pârât. Primul argument invocat este nefondat pentru motivele expuse anterior în prezentele considerente cu ocazia analizei recursului principal, astfel că nu vor fi reluate. Al doilea argument este nefundat, pe de o parte, datorită faptului că lipsa mențiunii din raportul de evaluare cu privire la evaluarea declarațiilor de avere nu echivalează cu lipsa evaluării acestora iar, pe de altă parte, ANI a analizat coroborat toate datele și informațiile ce i-au fost comunicate de persoanele fizice sau juridice, și nu numai declarațiile de avere pentru identificarea existenței diferențelor semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 496 și art. 497 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul incident ca nefondat.