ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2023

Ședința publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. S.R.L. și B. S.R.L au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Compania Națională Aeroporturi București S.A., Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională Aeroporturi București S.A., Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională Aeroporturi București, anularea Deciziei de expropriere nr. 198 din data de 31.03.2020 pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă - București", aflate pe raza Orașului Otopeni și Comunei Tunari din județul Ilfov, astfel cum sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 ("Decizia de expropriere");

Ulterior, reclamanții au formulat cerere modificatoare a cererii inițiale, prin care au înțeles să completeze motivele de nelegalitate ale Deciziei de expropriere nr. 198 din data de 31.03.2020 pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coanda - București", aflate pe raza Orașului Otopeni și Comunei Tunari din județul Ilfov, astfel cum sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 ("Decizia de expropriere") și, pe cale de consecință, să solicite:

-în principal, anularea în integralitate a Deciziei de expropriere și a actelor subsecvente Deciziei de expropriere,

-în subsidiar, anularea în parte a Deciziei de expropriere, doar în ceea ce privește terenurile proprietatea reclamantelor și a actelor subsecvente Deciziei de expropriere,

2.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 12 octombrie 2021 a amânat pronunțarea la data de 26.10.2021, când a respins excepția decăderii reclamantelor din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul român prin MFP și constată ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității de reprezentant a MFP, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României față de cererea prin care s-a invocat excepția de nelegalitate și a respins excepțiile privind lipsa de interes a cererii principale, în condițiile modificării acesteia, inadmisibilității acțiunii, excepția de nelegalitate și a stabilit termen pentru soluționarea fondului la data de 01.02.2022.

2.2. Prin sentința nr. 822 din 3 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată, obligând aceste părți la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâta Compania Națională Aeroporturi București S.A. în cuantum de 7605,05 RON, reprezentând onorariu avocat.

3.1. Recursul principal

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 26 octombrie 2021 au formulat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând instanței de recurs ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună casarea încheierii de ședință și a sentinței și, în rejudecare, să dispună: admiterea excepției de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 799/2019, cu consecința constatării nelegalității actului administrativ atacat și soluționării prezentei cauze fără a ține seama de acesta; respingerea următoarelor excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Statul Român prin MFP; și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Guvernul României.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost aceasta modificată, cu consecința:

- în principal, a anulării în integralitate a Deciziei de expropriere nr. 198/31.03.2020 și a actelor subsecvente acesteia;

- în subsidiar, a anulării în parte a Deciziei de expropriere nr. 198/31.03.2020, doar în ceea ce privește terenurile proprietatea recurentelor și a actelor subsecvente acesteia.

- Obligarea intimatelor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. .

În motivarea recursului s-au arătat în esență următoarele:

Hotărârile atacate au fost pronunțate cu interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material- motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Soluția de respingere a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 799/2019 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013, art. 3 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 562 și 863 lit. b) C. civ.

Procedura de expropriere, precum și scopul pentru care a fost emisă declarația de utilitate publică au fost în mod repetat amânate de către expropriator, fiind necesară intervenția legiuitorului pentru a pune capăt acestui abuz de drept, intervenție reprezentată tocmai de Legea nr. 229/2013.

Analiza primei instanțe este contrară dispozițiilor legale referitoare la regimul și modalitățile de declarare a caracterului de utilitate publică, dar și a efectelor specifice unei asemenea declarații.

Deși planificarea inițială a Programului strategic a suferit modificări, în sensul prelungirii termenelor de îndeplinire a procedurii de expropriere și a realizării propriu-zise a lucrărilor, nu a existat în niciun moment o reiterare a declarației inițiale de utilitate publică.

Considerentele primei instanțe potrivit cărora caracterul de utilitate publică s-ar fi extins pe întreaga perioadă de valabilitate a Programului strategic se impun a fi cenzurate, în condițiile în care, în intervalul de timp scurs între momentele intrării în vigoare a celor două acte normative, respectiv O.G. nr. 64/1999 și Legea nr. 229/2013, nu a fost adoptat un alt act de o forță juridică egală Ordonanței, care să reitereze caracterul de utilitate publică sau care să prelungească durata de existență a primei declarații.

Interpretarea este contrară dispozițiilor legale în materie de expropriere, care nu prevăd posibilitatea prelungirii de drept a duratei de existență a caracterului de utilitate publică, orice asemenea extindere fiind posibilă exclusiv prin intermediul unei noi declarații, formulate potrivit legii.

În considerarea acestor aspecte, declarația de utilitate publică a încetat la data de 21.07.2013, conform prevederilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013, motiv pentru care, în lipsa unei declarații de utilitate publică valabile, aprobarea declanșării procedurii de expropriere la nivelul anului 2019, prin H.G. nr. 799/2019, a fost lipsită de suport legal.

Soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Statul român prin MFP este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 255/2010.

O eventuală a anulare a Deciziei de expropriere trebuie să se dispună și în prezența actualului proprietar al terenurilor, reprezentat în acest caz de Ministerul Finanțelor, dată fiind întinderea efectelor repunerii în situația anterioară.

De asemenea, deși acțiunea din cauză vizează, în principal, anularea unui act administrativ, la stabilirea cadrului procesual subiectiv trebuie avute în vedere inclusiv eventualele efecte ale anulării Deciziei de expropriere. Or, înlăturarea tuturor efectelor acesteia presupune, totodată, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate către reclamante, așadar o modificare în substanța laturii active a patrimoniului Statului Român, administrat de Ministerul Finanțelor Publice.

Soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Guvernul României față de solicitarea admiterii excepției de nelegalitate este contrară dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) și art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, solicitarea recurentelor-reclamante de introducere în cauză a Guvernului României a fost formulată strict în vederea discutării excepției de nelegalitate într-un cadru procesual complet, din care să facă parte și emitentul actului a cărui nulitate se solicită.

Deși, în aparență, s-a procedat la introducerea în cauză a emitentului actului atacat pe calea excepției de nelegalitate, în realitate, soluția pronunțată asupra excepției este de natură să invalideze măsurile anterioare dispuse în acest sens și, pe cale de consecință, să conducă la încălcarea dispozițiilor legale anterior citate.

Față de modalitatea generală de redactare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, apreciază că se impunea menținerea în cauză a emitentului actului administrativ, această măsură fiind necesară pentru asigurarea contradictorialității procedurii și pentru a garanta preeminența interesului public în raportul de drept administrativ, în condițiile în care admiterea excepției de nelegalitate prezintă principalul efect de a înlătura actul din proces, iar o eventuală soluție asupra fondului ar fi de natură să surprindă autoritatea eminentă, care nu ar mai avea, astfel, posibilitatea să o atace.

Soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii în anularea Deciziei de expropriere nr. 198/2020 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (3), art. 8 alin. (2 indice 2), art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 44 alin. (6) din Constituția României și art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013.

i. Sentința civilă nr. 822/2022 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 255/2010 privitoare la autoritatea competentă să emită Decizia de expropriere

Pronunțând sentința recurată, prima instanță a omis faptul că expropriatorul este cel care este ținut să emită Decizia de expropriere, respectiv Statul român prin Ministerul Transporturilor prin CNAB, iar nu altă autoritate, în nume propriu.

În cauză, instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile legale anterior citate atunci când a reținut că din actul administrativ nu trebuie să rezulte în mod concret organul emitent, fiind suficient mandatul acordat de lege autorității emitente. Astfel, faptul că CNAB are capacitatea de a emite în cadrul procedurii de expropriere atât acte în nume propriu, cât și în numele Statului Român, conduce la necesitatea indicării în mod expres în decizia de expropriere a organului emitent și a mandatului în baza căruia a fost emis, respectiv, mandatul primit de la instituția în numele căreia emite actul -Statul Român.

În speță, nu există o astfel de precizare în conținutul Deciziei de expropriere, din chiar preambulul actului rezultând că emitentul este chiar CNAB, fiind menționate în acest sens Hotărârea Consiliului de Administrație a CNAB și Contractul de mandat al Directorului General al CNAB. Or, în cuprinsul secțiunii introductive a Deciziei de expropriere trebuie să figureze, potrivit legii, identitatea expropriatorului.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 sub aspectul caracterului și regimului nulității derivate din nerespectarea termenelor prohibitive astfel reglementate.

Termenele prevăzute de dispozițiile legale citate anterior au natura unor termene prohibitive, iar sancțiunea aplicabilă în situația nesocotirii acestora va fi, în toate cazurile, nulitatea necondiționată de vătămare, contrar statuărilor instanței de fond.

Recurentele întrunesc calitatea de destinatari ai Deciziei de expropriere, astfel că vătămarea suferită de acestea este evidentă, calitatea de persoane vătămate nefiind contestată de către intimații - pârâți sau de către instanța de judecată.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (6) din Constituția României și a art. 562 alin. (3) C. civ., sub aspectul inexistenței unei consemnări cu caracter prealabil a despăgubirii rezultate din expropriere.

Legislația în materie impune consemnarea sumelor individuale reprezentând despăgubiri ca o etapă obligatoriu prealabilă transferului dreptului de proprietate către expropriator, aspect reiterat inclusiv prin dispozițiile art. 5 din Decizia de expropriere.

Soluția pronunțată asupra acestui motiv de nelegalitate a Deciziei de expropriere este contrară regimului legal al nulității necondiționate de vătămare.

Cu nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la regimul juridic al nulității, prima instanță a omis faptul că îndeplinirea acestei condiții se impune a fi verificată strict la momentul emiterii Deciziei de expropriere, nulitatea analizându-se prin raportare la data acesteia, iar nu pe baza unor aspecte ulterioare.

În măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele cu forță juridică superioară, care vizează condiții de validitate, anterioare sau concomitente acestuia, sancțiunea ce se impunea a fi aplicată de către instanță era anularea Deciziei de expropriere.

Respingând motivul de nelegalitate privitor la nemotivarea Deciziei de expropriere, prima instanță a consfințit încălcarea principiilor transparenței și previzibilității în emiterea actelor administrative

Contrar statuărilor primei instanțe, Decizia de expropriere nu cuprinde motivele de fapt și drept care au fundamentat emiterea sa, ci exclusiv o enumerare a unor texte legale și trimiteri la acte normative.

Simpla antamare a unor dispoziții legale nu poate echivala cu motivarea actului administrativ, mai ales în cazul în care autoritatea emitentă dispune de o largă putere de apreciere, cum este situația prezentei Decizii de expropriere.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (6) din Constituția României, sub aspectul nesocotirii procedurii prealabile a stabilirii despăgubirii de comun acord cu proprietarul.

Contrar considerentelor primei instanțe, nu se poate susține faptul că viciul constând în inexistența negocierilor prealabile este acoperibil prin posibilitatea ulterioară a expropriatului de a contesta în instanță cuantumul despăgubirilor, cât timp norma constituțională instituie prioritatea etapei negocierii și subsidiaritatea contestării acestuia pe cale jurisdicțională.

Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013 referitoare la cazurile de încetare de drept a declarației de utilitate publică.

Soluția primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013, în sensul constatării încetării de drept a caracterului de utilitate publică declarată prin O.G. nr. 64/1999.

În acest sens, scopul pentru care a avut loc această declarație de utilitate publică la nivelul anului 1999 nu fusese realizat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 229/2013, respectiv după scurgerea unui interval de timp de aproximativ 14 ani, lucrările pentru punerea în executare a Programului strategic nefiind declanșate nici în prezent, așa cum rezultă și din informațiile disponibile în presă, anexate la prezenta cerere de recurs.

Așadar, Decizia de expropriere a fost emisă în lipsa unei declarații de utilitate publică valabile, stipularea etapelor Programului strategic de o asemenea manieră nefiind de natură să înfrângă dispozițiile legale ulterioare, menite să sancționeze tocmai aceste prelungiri nejustificate în realizarea scopului pentru care a fost declarată utilitatea publică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

3.2. Recursul incident

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs incident, odată cu întâmpinarea, pârâta Compania Națională Aeroporturi București S.A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, pe cale de consecință, înlăturarea din sentința civilă nr. 822/03.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel București a considerentelor primei instanțe referitoare la critica de nelegalitate a reclamanților ce vizează încălcarea termenelor prevăzute de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 255/2010, anume de la alin. (8) pagina 12 la alin. (1) pagina 13 inclusiv, din sentința recurată, și înlocuirea acestora cu considerentele proprii ale instanței de recurs, ce ar urma să constate lipsa oricărei încălcări de către recurenta-pârâtă a termenelor sus-amintite, în raport cu scopul normelor aplicabile; menținerea soluției de respingere a acțiunii reclamanților, pe considerentele nerecurate de CNAB ale primei instanțe și pe considerentele noi ale instanței de recurs, menționate; obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În esență, recurenta a susținut că, prin considerentele atacate în prezentul recurs incident, instanța de fond a stabilit că nu poate reține argumentele pârâților (i.e. și ale CNAB) cu privire la momentul emiterii deciziei de expropriere (alin. (1) din pagina 13, prima teză din sentința recurată), lăsând să se înțeleagă faptul că instanța ar fi achiesat în principiu la critica de nelegalitate a Deciziei de Expropriere antamată de reclamanți ca motiv de nulitate a acesteia, anume că ar fi existat o încălcare a art. 8 și 9 din Legea nr. 255/2010 din partea CNAB, prin emiterea Deciziei de Expropriere anterior expirării termenului de 90 de zile acordat de expropriator, în care reclamanții trebuiau să elibereze imobilele expropriate.

Consideră că acest considerent are potențialul de a o prejudicia prin intrarea lui eventuală în autoritatea/puterea de lucru judecat, mai ales (dar nu limitat la) cazul în care instanța de recurs ar admite recursul reclamanților prin care se susține că instanța de fond ar fi trebuit să admită motivul de nulitate a Deciziei de Expropriere pentru presupusa încălcare a art. 8 și 9 din Legea 255/2010 la emiterea respectivei decizii, fără să trebuiască a fi făcută dovada unei vătămări, aspect combătut de recurenta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea de recurs a reclamanților.

Contrar considerentelor atacate prin prezentul recurs incident, solicită instanței de recurs să constate că CNAB a făcut aplicarea corectă a art. 8 și 9 din Legea nr. 255/2010 în justă coroborare cu dispozițiile H.G. nr. 53/2011, chiar dacă a emis decizia de expropriere (ca reprezentant al Statului Român mandatat de Ministerul Transporturilor) anterior expirării termenului până la care reclamanții trebuiau să elibereze imobilele expropriate.

În acest sens, consideră că se impune înlocuirea considerentelor instanței de fond cu noi considerente ale instanței de recurs. Prin aceste noi considerente, solicită instanței de recurs să constate că motivul de nulitate a Deciziei de Expropriere întemeiat de reclamanți pe dispozițiile art. 8 și 9 din Legea 255/2010 nu este întemeiat, neexistând o nerespectare a acestor termene din partea CNAB, și că aplicarea normelor incidente de către instanța de fond a fost greșită, prin adoptarea unei interpretări sistematice și gramaticale care însă nu ține cont de scopul emiterii normelor juridice respective la momentul adoptării și modificărilor lor.

În drept recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 491, art. 461 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

3.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate reciproc la căile de atac exercitate, și prin apărările celorlalți pârâți, s-a cerut respingerea recursului principal, respectiv respingerea recursului incident.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Cu privire la recursul formulat de recurentele-reclamante B. și S.R.L. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2021 și sentinței nr. 822 din 3 mai 2022 ale Curții de Apel București, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentele-reclamante au susținut în principal, admiterea cererii de recurs, cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării cauzei într-un cadru procesual complet, din care să facă parte și statul român prin MFP, respectiv Guvernul României; în subsidiar, în măsura în care se apreciază că se impune reținerea cauzei în vederea rejudecării de către instanța de recurs, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta modificată.

La instanța de fond, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice a fost introdus în cauză în calitate de pârât la solicitarea recurentei-pârâte Compania Națională Aeroporturi București S.A., recurentele-reclamante, fiind de acord cu această solicitare, potrivit încheierii de ședință din data de 20.04.2021, dosar fond.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local:

"(1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor, în termen de 30 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.

(2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică".

Așadar, potrivit dispozițiilor legale citate, reiese că, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de gestionar al situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale de către operatorii economici, precum și concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică și privată a statului și a unităților administrativ- teritoriale.

Deși calitatea de expropriator aparține statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin CNAB, acesta din urmă va exercita strict un drept de administrare asupra imobilelor expropriate, potrivit art. 28 din Legea nr. 255/2010, terenurile rămânând în tot acest timp în patrimoniul statului român, care este gestionat de către Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, deși acțiunea din cauză vizează, în principal, anularea unui act administrativ, la stabilirea cadrului procesual subiectiv trebuie avute în vedere inclusiv eventualele efecte ale anulării Deciziei de expropriere.

Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile recurentelor-reclamante, referitoare la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, și pe cale de consecință respingerea acțiunii față de acest pârât, pronunțată de prima instanță.

Astfel, instanța de control judiciar constată că, prin încheierea de ședință din data de data de 20.04.2021, instanța de fond a admis solicitarea recurentelor-reclamante de introducere în cauză a Guvernului României pentru opozabilitate, pentru discutarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 799/2019.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitor la excepția de nelegalitate:

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul".

Spre deosebire de forma anterioră a Legii nr. 554/2004, (forma la adata de 31.01.2013), care prevedea în mod expres citarea emitentului actului administrativ: "(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrative", forma în vigoare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, incidentă prezentei spețe nu mai cuprinde această mențiune.

Prin urmare, printr-o interpretare teleologică și istorică a acestui text de lege, Înalta Curte constată că, nu se impune citarea în cauză și participarea emitentului actului administrativ contestat în litigiul de fond, în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate, astfel că, instanța de fond, în mod legal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.

Cu privire la recursul incident formulat de pârâta Compania Națională Aeroporturi București S.A.

Recurenta-pârâtă, prin recursul declarat, susține admiterea recursului incident, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume aplicarea greșită a normelor de drept material din art. 8 și art. 9 din Legea nr. 255/2010, de către instanța de fond, și pe cale de consecință, înlăturarea din sentința recurată a considerentelor primei instanțe referitoare la critica de nelegalitate a reclamanților ce vizează încălcarea termenelor prevăzute de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Întrucât cauza a fost trimisă pentru rejudecare într-un cadru procesual complet, pentru asigurarea contradictorialității procedurii, cu prezența în calitate de pârât și a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte urmează să admită și recursul incident, pentru o judecată unitară, când instanța de rejudecare va analiza și motivele de nelegalitate susținute de recurenta pârâtă, dacă acestea au legătură cu cererea.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se vor admite recursurile declarate, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantele B. și S.R.L. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2021 și sentinței nr. 822 din 3 mai 2022 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident formulat de pârâta Compania Națională Aeroporturi București S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.