ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3966/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Compania Națională "Aeroporturi București" - SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul Guvernul României să emită hotărârea de guvern prevăzută de art. 5 din Legea nr. 255/2010, pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere în legătură cu realizarea "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă - București", aprobat prin O.G. nr. 64 din 24 august 1999, cu modificările și completările ulterioare;

- să fie obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să întocmească documentația necesară potrivit legii și să îndeplinească procedurile legale necesare în vederea sesizării Guvernului României pentru a emite actul normativ necesar, hotărâre de guvern, pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, prevăzută de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local și de art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, în legătură cu realizarea "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă - București", aprobat prin O.G. nr. 64 din 24 august 1999, cu modificările și completările ulterioare;

- să fie obligată pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" - SA să întreprindă demersurile necesare și obligatorii, potrivit legii, în scopul întocmirii documentației necesare și îndeplinirii procedurilor legale în vederea elaborării și aprobării studiilor de fezabilitate și orice alte documente necesare realizării "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă - București pentru perioada 2007 - 2022", aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 64 din 24 august 1999, precum și să întreprindă demersurile necesare și obligatorii, potrivit legii, în scopul întocmirii și depunerii la Ministerul Transporturilor și/sau la Guvernul României a documentației necesară emiterii hotărârii de guvern prevăzută de art. 5 din Legea nr. 255/2010, pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere în legătură cu realizarea "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă - București", aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 64 din 24 august 1999, cu modificările și completările ulterioare,

- cu cheltuieli de judecată.

La data de 27 noiembrie 2015 reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să solicite ca, în cazul admiterii acțiunii, respectiv a capetelor principale de cerere 1, 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, să dispună:

- În temeiul dispozițiilor art. 18 alin. 6, teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să se stabilească, prin dispozitiv, un termen de executare a obligațiilor dispuse în sarcina pârâtelor, la aprecierea instanței.

- În temeiul dispozițiilor art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, să se dispună ca obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina pârâtelor să fie stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, la aprecierea instanței;

- În temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (6), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, să stabilească, prin dispozitiv, amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sarcina conducătorilor autorităților publice pârâte.

Prin Sentința civilă nr. 233 din 28 ianuarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile:

- lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor;

- lipsei calității procesuale pasive pentru petitele 2 și 3 ale acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României;

- prematurității, ridicată de pârâtul Guvernul României;

- autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor;

- lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes, invocate de CN "Aeroporturi București" SA, ca neîntemeiate, a respins ca neîntemeiate cererile, astfel cum au fost modificate, formulate de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Compania Națională "Aeroporturi București" - SA și a respins cererea pârâtei CNAB privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 233 din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs au fost invocate următoarele motive de nelegalitate:

- Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii

• S-a spus că instanța de fond nu a motivat respingerea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, neconsiderând necesar să oblige acest pârât la îndeplinirea propriilor obligații care decurg din dispozițiile legale și al căror termen legal de aducere la îndeplinire este depășit, obligații a căror executare este subsecventă îndeplinirii obligațiilor de către pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" - SA, astfel că motivarea hotărârii este contradictorie și se impune casarea hotărârii.

• Curtea de apel a dispus respingerea capătului de cerere formulat împotriva Guvernului României ca fiind neîntemeiat deși din considerentele hotărârii cu privire la soluția de respingere a acestuia rezultă că acest capăt de cerere poate fi inadmisibil;

• Curtea de apel a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată față de toți pârâții deși din considerentele hotărârii rezultă că instanța a considerat acțiunea ca fiind lipsită de interes.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Este greșită interpretarea instanței potrivit căreia depășirea termenelor stabilite pentru fiecare etapă "nu poate constitui o vătămare pentru reclamantă".

La acest moment, susține recurenta, termenele legale stabilite pentru îndeplinirea etapelor de realizare a "programului strategic" sunt depășite cu circa 3 ani și nimeni și nimic nu poate garanta că acest proiect va fi adus la îndeplinire vreodată, în măsura în care singura autoritate care ar putea sancționa această conduită abuzivă a autorității administrative, respectiv, instanțele judecătorești, refuză să oblige autoritățile administrative la respectarea legii.

Judecătorul fondului a reținut, în mod greșit, faptul că interesul legitim al recurentei ar fi circumscris numai etapei "achiziționării terenurilor", etapă care are ca termen de realizare anul 2020.

Din considerentele soluției rezultă, în opinia recurentei, că judecătorul fondului a interpretat dispozițiile legale incidente ca permițând subiecților de drept în sarcina cărora este pusă realizarea operațiunilor în cauză să realizeze acele operațiuni oricând în intervalul prevăzut de lege și chiar cu depășirea acestuia, neexistând obligația declanșării lor la data de la început a intervalului prevăzut de lege, ceea ce este eronat.

Sensul reglementării legale nu poate fi decât acela că etapa respectivă trebuia în mod obligatoriu declanșată la data de 1 iulie 2009, singurul termen legal cert, ea putând duce cel mult până în anul 2020.

Curtea de Apel București a aplicat greșit legea atunci când a considerat că, potrivit calendarului stabilit de legiuitor, nu ar exista din partea pârâților un refuz de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.

Termenele limită de stabilire prin dispozițiile normative invocate sunt depășite, fiind vorba de data de 31 martie 2013, respectiv data de 31 decembrie 2013, ca data de finalizare a etapei de elaborare și aprobare a studiilor de fezabilitate și a celei de elaborare și avizare a documentelor tehnico-economice.

• Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale, atunci când a apreciat că nu ar putea obliga Guvernul României la adoptarea unui act normativ.

Recurenta susține că nu a solicitat Curții de apel să dispună declanșarea procedurii de expropriere ci a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să execute obligațiile ce le revin și decurg din lege, cerere admisibilă, inclusiv cu privire la obligația legală a Guvernului României de a emite hotărârea de guvern prevăzută la art. 5 din Legea nr. 255/2010, desigur dacă condițiile pentru emiterea acestor hotărâri sunt îndeplinite.

În cursul procesului, pe baza probelor administrate, a rezultat că atât pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" - SA cât și pârâtul Ministerul Transporturilor nu și-au îndeplinit la timp obligațiile care le reveneau potrivit legii, iar instanța judecătorească competentă are rolul de a impune respectarea legii prin mijloace edictate de lege.

Cum art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea formulării unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ și pentru refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative, în prezenta acțiune s-a solicitat obligarea la emiterea unui act administrativ, operațiune care, în principiu, poate fi impusă Guvernului dacă sunt întrunite condițiile legale.

Dacă ar fi constatat că aceste condiții nu sunt întrunite, capătul de cerere referitor la obligarea Guvernului la emiterea hotărârii de Guvern ar fi urmat să fie respins, eventual, ca fiind prematur formulat și nu ca fiind neîntemeiat și, în niciun caz, inadmisibil, astfel că există o contradicție între considerente și dispozitiv.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat să se constate că pârâtele nu au finalizat etapa "Elaborarea și aprobarea studiilor de fezabilitate" care avea termen de finalizare 31 martie 2013, iar etapa a doua "Elaborare și avizare documentații tehnico-economice pentru studiile de fezabilitate aprobate" care trebuia finalizată până la 31 decembrie 2013, nici nu a fost inițiată. Etapa a III-a trebuia să debuteze la 1 ianuarie 2017, ceea ce nu s-a întâmplat.

În ceea ce privește situația pârâtei Compania Națională "Aeroporturi București" - SA

Pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" - SA nu a arătat în cuprinsul întâmpinării de ce studiul de fezabilitate a fost aprobat în anul 2010 și timp de 5 ani nu a reușit să obțină avizul CTE al Ministerului Transporturilor și nu s-a referit deloc la stadiul elaborării și avizării documentațiilor tehnico-economice pentru studiile de fezabilitate aprobate, operațiune care trebuia efectuată în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2013, termen de realizare care a expirat.

Pârâta nu a respectat termenele legale deși este evident că acestea au fost depășite, motiv pentru care solicitarea recurentei de obligare a Companiei Naționale "Aeroporturi București" - SA la realizarea operațiunilor tehnice și întocmirea documentațiilor necesare al căror termen este depășit este justificat, iar respingerea cererii cu privire la această pârâtă este nelegală.

În ceea ce privește situația pârâtului Ministerul Transporturilor

Recurenta arată că Ministerul Transporturilor nu a răspuns nici la petiția adresată Guvernului României și trimisă ministerului spre soluționare și nici celei adresate de aceasta în mod direct.

Acest pârât consideră, în mod neîntemeiat, așa cum susține recurenta, că nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu ar avea calitatea de "expropriator" în sensul legii, dar acțiunea a fost formulată pentru a fi obligat să își îndeplinească propriile obligații prevăzute de lege, respectiv să întocmească documentația necesară în vederea supunerii spre aprobare Guvernului, în vederea emiterii de către acesta, conform competenței sale legale, a actului normativ necesar declanșării procedurii de expropriere, obligație al cărei termen de realizare este depășit.

În ceea ce privește situația pârâtului Guvernul României

Au fost invocate prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, art. 4 alin. (1) din aceleași Norme metodologice, art. 11, 28 și 35 alin. (1) din Legea nr. 90/2001.

Este adevărat, susține recurenta, că Guvernul nu se poate substitui expropriatorul dar, în același timp, Guvernul are autoritatea de a cere și impune respectarea legii de către Ministerul Transporturilor și de către Compania Națională "Aeroporturi București" - SA, ceea ce nu a făcut.

Fără a nega faptul că Ministerul Transporturilor este principalul responsabil cu implementarea proiectului, recurenta susține că pârâții Ministerul Transporturilor și Compania Națională "Aeroporturi București" - SA se află în mod direct sau indirect în subordinea Guvernului care au obligația să vegheze la respectarea de către acestea a obligațiilor legale care le revin, inclusiv respectarea termenelor stabilite prin norma cu putere de lege.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate cu obligația pârâților la executarea obligațiilor legale al căror termen de executare a fost depășit, într-un termen care urmează să fie stabilit de instanță și cu aplicarea sancțiunilor legale pecuniare prevăzute de lege.

Intimatul Ministerul Transporturilor și intimata Compania Națională "Aeroporturi București" - SA au depus întâmpinări și s-a solicitat respingerea recursului, iar recurenta SC A. SRL a depus răspuns la întâmpinare, iar intimatul Ministerul Transporturilor a depus răspuns la întâmpinare formulată de Compania Națională "Aeroporturi București" - SA.

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă și a solicitat respingerea acestuia, iar intimatul Ministerul Transporturilor și recurenta au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Guvernul României.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 9 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a dispus comunicarea acestuia către părțile din litigiu.

Prin încheierea din 8 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul declarat și s-a dispus soluționarea litigiului cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită, după modificare, cu cererea prin care reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor și C.N. Aeroporturi București S.A., obligarea pârâtului Guvernul României să emită hotărârea de guvern prevăzută de art. 5 din Legea nr. 255/2010, pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere în legătură cu realizarea "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă - București", aprobat prin O.G. nr. 64 din 24 august 1999, cu modificările și completările ulterioare; să fie obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să întocmească documentația necesară potrivit legii și să îndeplinească procedurile legale necesare în vederea sesizării Guvernului României pentru a emite actul normativ necesar, hotărâre de guvern, pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, prevăzută de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local și de art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, în legătură cu realizarea "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă - București", aprobat prin O.G. nr. 64 din 24 august 1999, cu modificările și completările ulterioare; să fie obligată pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" SA să întreprindă demersurile necesare și obligatorii, potrivit legii, în scopul întocmirii documentației necesare și îndeplinirii procedurilor legale în vederea elaborării și aprobării studiilor de fezabilitate și orice alte documente necesare realizării "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă - București pentru perioada 2007 - 2022", aprobat prin O.G. nr. 64 din 24 august 1999, precum și să întreprindă demersurile necesare și obligatorii, potrivit legii, în scopul întocmirii și depunerii la Ministerul Transporturilor și/sau la Guvernul României a documentației necesară emiterii hotărârii de guvern prevăzută de art. 5 din Legea nr. 255/2010, pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere în legătură cu realizarea "Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă - București", aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 64 din 24 august 1999, cu modificările și completările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.

La data de 27 noiembrie 2015 reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să solicite ca, în cazul admiterii acțiunii, respectiv a capetelor principale de cerere 1, 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, să dispună:

- în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (6), teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să se stabilească, prin dispozitiv, un termen de executare a obligațiilor dispuse în sarcina pârâtelor, la aprecierea instanței.

- în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, să se dispună ca obligațiile ce vor fi stabilite în sarcina pârâtelor să fie stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, la aprecierea instanței;

- în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (6), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, să stabilească, prin dispozitiv, amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sarcina conducătorilor autorităților publice pârâte.

Prin soluția pronunțată de instanța de fond au fost respinse mai multe excepții invocate (lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor; lipsei calității procesuale pasive pentru petitele 2 și 3 ale acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României; a prematurității, ridicată de pârâtul Guvernul României; a autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor; a lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes, invocate de CN "Aeroporturi București" SA, ca neîntemeiat) și respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a motiva soluția pe fond, instanța de fond a reținut că, după analiza O.G. nr. 64 din 24 august 1999, prin care a fost aprobat Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional București - Otopeni, și a etapelor parcurse până în prezent, depășirea acestor termene nu poate constitui o vătămare pentru reclamantă.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, dar criticile sunt nefondate.

Înainte de a analiza criticile din motivele de recurs se impun a fi făcute următoarele precizări:

Reclamanta susține că din anul 2008 a cumpărat trei loturi de teren în intravilanul comunei Tunari, în zona de extindere a Aeroportului Henri Coandă prevăzută prin Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroporturi a Aeroportului Național Henri Coandă București, aprobat prin O.G. nr. 64/1999.

Inițial, prin O.G. nr. 64/1999, programul urma a se desfășura pe perioada 1999 - 2015, dar, ulterior, prin Legea nr. 220/2002, de aprobare a O.G. nr. 64/1999, Legea nr. 58/2007 de modificare a O.G. nr. 64/1999 și O.U.G. nr. 133/2008 privind modificarea anexei nr. 1 la O.G. nr. 64/1999, Legea nr. 206/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 133/2008 și prin O.U.G. nr. 13/2011 de modificare a O.G. nr. 64/1999 a fost prelungită desfășurarea acestui program până în 2022.

În cadrul acestui program, etapa achiziționării terenurilor necesare realizării obiectului de investiții aprobat și scoaterea acestora din circuitul agricol, dacă este cazul, a fost extinsă până în 2010.

Instanța de fond a considerat că interesul legitim al reclamantei se circumscrie numai etapei achiziționării terenurilor necesare realizării obiectivului de investiții aprobat și scoaterea acestora din circuitul agricol, etapă ce a fost prelungită până în 2020.

Primul motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea este nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii), este nefondat.

Nu se poate susține că instanța de fond nu ar fi motivat respingerea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor.

Instanța de fond a arătat că nu există nici din partea pârâtei Companiei Naționale Aeroporturi București SA și cu atât mai puțin, din partea celorlalți pârâți, ale cărei obligații sunt subsecvente celor ale primei pârâte, un refuz de efectuare a unei anumite operațiunii administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea drepturilor și intereselor legitime.

În aceste condiții, nu se putea dispune de către instanța de fond obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la îndeplinirea propriilor obligații legale.

Faptul că instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, dar în considerente a împărtășit și opinia exprimată de Guvernul României referitoare la imposibilitatea pentru instanța de contencios administrativ de a dispune obligarea acestuia la adoptarea unui act normativ, nu duce la nelegalitatea hotărârii atacate, mai ales că, anterior acestui considerent, instanța de fond a apreciat că nu există din partea pârâților (inclusiv Guvernul României), un refuz de executare a unei operațiuni administrative.

Nu este nelegală hotărârea instanței de fond nici din perspectiva criticii recurentei potrivit căreia, din considerentele hotărârii, ar rezulta că instanța a considerat acțiunea ca fiind lipsită de interes.

Instanța de fond, prin sentința atacată a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, dar a respins și excepția de prematuritate ridicată de Guvernul României cu motivarea că prin intermediul acesteia se poate invoca faptul că dreptul subiectiv nu este actual, fiind afectat de un termen sau condiție și excepția lipsei de interes, excepție invocată de C.N. Aeroporturi București SA.

Or, în condițiile în care aceste excepții au fost respinse, instanța de fond nu putea decât să se pronunțe pe fondul cauzei, iar soluțiile pronunțate asupra excepțiilor invocate nu au fost atacată de către vreuna dintre părți.

Al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) este și el nefondat.

Reclamanta a invocat faptul că nerespectarea termenelor legale este de natură să producă o vătămare a intereselor sale, însă, instanța de fond, în mod corect, după analiza etapelor cuprinse în Programul strategic, astfel cum au fost modificate, a stabilit că simpla depășire a termenelor stabilite pentru parcurgerea etapelor nu poate constitui o vătămare. Astfel, reclamanta nu a dovedit vătămarea intereselor sale în cazul depășirii etapelor privind, de exemplu, elaborarea și aprobarea studiilor de fezabilitate sau aprobarea planului urbanistic zonal.

Față de susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată și în raport de care se analizează drepturile și interesele ce ar putea fi vătămate (deținerea unor suprafețe de teren în zona de extindere a Aeroportului H.Coandă), în mod corect, instanța de fond a stabilit că interesul legitim al acesteia se circumscrie numai etapei " Achiziționarea terenurilor necesare realizării obiectivului de investiții aprobat și scoaterea acestora din circuitul agricol, după caz", adică perioada 1 iulie 2009 - 2020.

În condițiile în care instanța de fond a stabilit că interesul legitim al reclamantei se circumscrie etapei referitoare la achiziționarea de terenuri necesare realizării obiectivului, nu se poate considera că reclamanta este vătămată prin depășirea termenelor stabilite pentru desfășurarea celorlalte etape.

În privința susținerii recurentei potrivit căreia, în mod greșit instanța de fond a considerat că nu poate dispune obligarea Guvernului României la adoptarea unui act normativ, se constată că nu a fost respinsă acțiunea reclamantei ca inadmisibilă ci s-a precizat de către instanța de fond că adoptarea actului normativ se poate face numai cu respectarea procedurii prealabile de avizare a proiectului de hotărâre supusă aprobării, iar recurenta a apreciat, chiar în motivele de recurs, că hotărârea de guvern prevăzută de art. 5 din Legea nr. 255/2010 poate fi emisă doar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea acesteia.

Prin soluția pronunțată de instanța de fond nu este încălcată jurisprudența instanței supreme potrivit căreia se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat prin refuzul de efectuare al unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interes legitim.

În privința susținerilor recurentei referitoare la atribuțiile și modul de îndeplinire al acestora de către C.N. Aeroporturi București SA, Ministerul Transporturilor, Guvernul României, acestea sunt, de fapt, o reluare a prevederilor din Anexa 1 la O.G. nr. 64/1999 și nu se indică o veritabilă critică de nelegalitate în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ., pentru a putea fi analizată de către instanța de recurs.

Mai mult, la dosarul instanței de recurs a fost depus de către recurentă răspunsul pe care Ministerul Transporturilor l-a transmis acesteia în legătură cu aspectele ce formează obiectul acțiunii în prezenta cauză, iar conform Adresei nr. x din 16 noiembrie 2018 emisă de C.N. Aeroporturi București SA - și atașată răspunsului s-au comunicat recurentei-reclamante toate activitățile desfășurate și cele ce vor fi desfășurate pentru derularea etapelor din Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare a Aeroportului Internațional Henri Coandă București, conform O.G. nr. 64/1999.

De aceea, apreciind că soluția instanței de fond este legală, în baza art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 233 din 28 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM