ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2896/2023

Hotărârea a cărei revizuire se solicită Prin Decizia nr. 985 din 13 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021.a, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenții-pârâți Municipiul Timișoara, Comisia pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15/2003, Primarul Municipiului Timișoara si Consiliul Local al Municipiului Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 520/08.06.2022, pronunțată de către Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., a casat în parte sentința, iar, în rejudecare, a respins excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată, a respins în tot cererea de chemare în judecată și a obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 100 RON, cheltuieli de judecată, către recurenții-pârâți.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea cererii de revizuire, se susține existența unor hotărâri definitive care tranșează în mod definitiv problemele de drept asupra cărora Curtea de Apel Timișoara nu poate statua în contradictoriu - interpretarea expresiei "data rezolvării cererii". Prin Decizia nr. 1181/23.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020 se reține în considerente (pagina 17) faptul că: "În ce privește faptul achiziționării unui teren, acesta s-a petrecut după momentul rezolvării cererii, adică după momentul aprobării atribuirii în folosință gratuită a terenului, astfel că, nu are cum a impieta asupra cercetării îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr. 15/2003, cercetare - analiză care se produsese anterior." Astfel, instanța a îmbrățișat opinia cu privire la interpretarea legală a expresiei "data rezolvării cererii". Ulterior, Curtea de Apel Timișoara pronunță o hotărâre potrivnică, respectiv decizia civilă nr. 985/2022 în dosarul nr. x/2021, prin care relevă în considerente (pagina 9): "În ceea ce privește interpretarea noțiunii de "data rezolvării cererii", Curtea nu împărtășește opinia reținută de tribunal - cum că aceasta ar coincide cu data atribuirii prin act administrativ adoptat de autoritatea deliberativă, întrucât data rezolvării cererii nu poate fi reprezentată decât de momentul la care persoana care a formulat cererea în baza Legii nr. 15/2003 a intrat efectiv în posesia terenului, prin încheierea procesului-verbal de atribuire a terenului, dublată de încheierea contractului de comodat (folosința gratuită)." Prin hotărârea anterioară, Curtea de Apel a îmbrățișat opinia exprimată de reclamant și a considerat că rezolvarea cererii sale de atribuire a fost datată la momentul adoptării HCL de atribuire, cererea tânărului fiind de atribuire, iar Consiliul Local a aprobat această cerere prin adoptarea unei hotărâri de consiliu local. Cererea a fost rezolvată, urmând operațiunea tehnico-materială de punere în executare a actului administrativ reprezentat de HCL, care, potrivit legii, trebuia să aibă loc în 15 de zile, nu la 3-5 ani. În atare situație, atunci când aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre alte părți a fost soluționată definitiv pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, considerentele instanței, ce stau la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârii, au dobândit autoritate de lucru judecat și trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6.1 din Convenție impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, care, la rândul său presupune ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poate fi contestate, sau, cu alte cuvinte, instanțele sunt obligate să țină cont de constatările sau dezlegările din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție. Or, prin decizia civilă 1181/23.09.2021 a fost analizată și interpretarea expresiei "data rezolvării cererii", raportat la faptul că familia de tineri B. și C. au cumpărat ulterior adoptării HCL de atribuire un imobil (teren și locuință), fapt care nu a condus la pierderea dreptului obținut prin respectivul HCL, instanța procedând la admiterea acțiunii și obligarea primarului la încheierea contractului de comodat și a procesului-verbal de predare-primire. Hotărârea are autoritate de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ., privitor la chestiunile de drept și de fapt expuse în considerente, deoarece D. a obținut punerea în executare a HCL și a încheiat contractul de comodat cu autoritatea publică. Acest efect al respectivei hotărâri împiedică Curtea de Apel să aibă o poziție diametral opusă în speța familiei A., care s-au căsătorit ulterior adoptării HCL de atribuire un imobil (teren și locuință), fapt care a condus la pierderea dreptului obținut prin respectivul HCL, instanța procedând la admiterea recursului primarului și implicit la respingerea acțiunii de obligare a primarului la încheierea contractului de comodat și a procesului-verbal de predare-primire. Familia A., deși se afla în situație identică, nu a obținut punerea în executare a HCL și nu a încheiat contractul de comodat cu autoritatea publică. Astfel, prima hotărâre împiedică reanalizarea argumentelor Primarului, chiar dacă litigiul ulterior se referă la o altă familie de tineri, căci în condițiile art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. nu este necesar să fie întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză. Este nelegal și neconvențional ca o familie să obțină o soluție favorabilă în fata Curții de Apel Timișoara, instanța apreciind că data rezolvării cererii este data adoptării HCL 301/14.06.2019, iar o altă familie de tineri, aflați în aceeași situație, să obțină o hotărâre potrivnică în fața Curții de Apel Timișoara, instanța considerând că data rezolvării cererii este o dată sine die, când Primarul are bunăvoință să încheie contractul de comodat (deși legea impune 15 zile de la adoptarea respectivei HCL), sau după ce avocații tinerilor demarează acțiuni de amendare a Primarului. În decursul respectivelor procese, Primarul a înțeles să respecte totuși hotărârile Curții de Apel Timișoara și să încheie contracte de comodat cu tinerii care au obținut hotărâri definitive.

Apărările formulate în cauză Intimații Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Comisia pentru punerea in aplicare a Legii nr. 15/2003 au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cereri de revizuire ca fiind, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

Soluția instanței de recurs Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este nefondată. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că în decizia civilă nr. 1 181/23.09.2021 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020, invocată de revizuent ca având autoritate de lucru judecat, nu a fost pronunțată într-un litigiu în care acesta să fi avut calitatea de parte. Înalta Curte constată că în cadrul dosarului nr. x/2020 reclamanții C. și B. au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 451/28.10.2020 privind suspendarea Hotărârii Consiliului Local nr. 609/10.12.2019 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 127 din 27.03.2019 privind aprobarea Tabelului nominal ierarhizat după punctaj al solicitanților de teren conform Legii nr. 15/2003 și a atribuirii parcelelor validate conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 20 din 29.01.2019. Această excepție a fost admisă de către Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 1181/23.09.2021. Ulterior pronunțării de către Curtea de Apel Timișoara a deciziei civile nr. 1181/23.09.2021, a fost emisă de către Consiliul Local al Municipiului Timișoara Hotărârea nr. 373/26.10.2021 prin care s-a aprobat încheierea contractelor de folosință gratuită și a proceselor-verbale de atribuire a parcelelor conform repartizării și a opțiunilor beneficiarilor aprobați conform HCL nr. 301/14.06.2019 și convocarea tuturor solicitanților care fac obiectul atribuirii în vederea încheierii contractului de folosință gratuită și a procesului-verbal de atribuire a terenului. Astfel, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 985/13.10.2022, analizând prevederile H.C.L. nr. 373/2021, a admis recursul instituției, a casat sentința recurată și în rejudecare a respins atât acțiunea formulată de către reclamantul A., cât si excepția de nelegalitate a H.C.L nr. 373/26.10.2021. Astfel, pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză. Instanța de revizuire nu este instanță de control judiciar, care să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, fiind îndreptățită doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a adus atingere autorității de lucru judecat rezultată din prima hotărâre. Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se dovedește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, producând efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Totodată, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc. civ. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate, în lipsa cărora cererea de revizuire nu poate fi primită. Revizuentul a invocat în susținerea cererii sale de revizuire, motivul prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;". Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași căutate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarîetate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deci, este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat - "una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar. Prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 513 alin. (4) teza a Ii-a C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Hotărârile pe care revizuenta le circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă sunt date în soluționarea unor cauze având obiect/cauză asemănătoare, raporturile procesuale se desfășoară între părți diferite, cu obiecte diferite, cu temeiuri de drept diferite și nu îndeplinesc condițiile reglementate de textul legal anterior citat. Revizuentul circumscrie, așadar, noțiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., modalitatea diferită de soluționare a unor cauze similare, ceea ce nu poate fi primit, întrucât, relevant în aprecierea stării de contradicție este împrejurarea ca același litigiu, supus judecății a doua oară, și purtând între aceleași părți și având aceeași cauză, primește o altă rezolvare. Înalta Curte constată că hotărârile pretins potrivnice nu întrunesc tripla identitate pe care o impun dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., soluțiile pronunțate nu sunt contrare unele altora, nu se exclud una pe alta, întrucât sunt pronunțate în litigii diferite și între părți diferite. Între cauzele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare s-ar putea, cel mult, afirma că există similitudini, asemănări, însă nu și identitatea cerută în mod expres prin dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la existența unor hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunțate între aceleași părți, și având același obiect și aceeași cauză, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie. Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, ipoteză valabilă în cauza dedusă judecății. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente esențiale ale judecății -respectiv obiect cauză și părți - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis. Principiul corespunde necesității stabilității juridice și ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuție a situațiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudența, să sancționeze o a doua cerere adresată justiției care, chiar și în condițiile lipsei identității obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuția judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv. Prin urmare, Decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire de față nu încalcă autoritatea lucrului judecat, sub niciun aspect - negativ sau pozitiv - în raport cu hotărârile judecătorești invocate de revizuent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.