ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2894/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020; obligarea pârâtei de rând 2 la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 16 din 25 februarie 2022, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita cu privire la petitul având ca obiect obligarea la plata sumei de 10.000 de RON, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire la petitul având ca obiect alocarea fondurilor necesare plății sumei de 10.000 de RON și, totodată, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că soluția de respingere a acțiunii pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș este nelegală și se impune a fi reformată, deoarece în fundamentarea soluției de respingere a acțiunii au fost avute în vedere motive contradictorii, reținându-se, pe de o parte, calitatea de concedent a reclamantei, iar pe de altă parte, calitatea de concesionar a acesteia, în virtutea aceluiași act juridic. Acest aspect viciază legalitatea soluției pronunțate prin aceea că, reținând o premisă eronată, concluzia silogismului juridic nu poate fi decât una eronată. În acord cu îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în regulatorul de competență, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că pretențiile reclamantei derivă din lege și nu din executarea contractului de concesiune, redând în motivare, la paginile 11 și 12 textele de lege în considerarea cărora este reglementat în mod imperativ dreptul beneficiarilor contractelor de concesiune de a beneficia de suma de 10.000 de RON lunar. Instanța de fond a interpretat însă nelegal îndeplinirea condițiilor impuse de lege prin raportare la dispozițiile legale ce privesc efectuarea plății. Conform procedurii reglementate de art. 6 din Anexa 2 indice 1 la O.U.G. nr. 117/2020, beneficiarii contractelor primesc 10.000 de RON lunar, exclusiv TVA, în baza unui decont și a unor documente justificative. Decontul poate fi însoțit, după caz, de unul sau mai multe din documentele prevăzute la alin. (3) lit. a)-g), fiind reglementat prin anexa conținutul și modelul decontului. Decontul se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, decontarea urmând a se face în maxim 20 de zile de la depunere. Se mai arată că este obligatorie verificarea decontului și a documentelor justificative aferente acestuia de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului. Decontul justificativ și documentele aferente activităților prevăzute la alin. (5) sunt verificate, în maximum 5 zile de la depunere și aprobat în vederea efectuării plății. Odată cu aprobarea acestora este obligatorie efectuarea plății către beneficiar în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, plata sumei de 10.000 de RON cuvenită pentru luna august 2020, în conformitate cu dispozițiile imperative ale legii, era condiționată de îndeplinirea unor formalități/condiționalități prevăzute la art. 6 anexa 2 indice 1 din O.U.G. nr. 117/2020, pe care le-a respectat întocmai. Dovada îndeplinirii acestor formalități rezultă din depunerea și înregistrarea fără obiecțiuni la registratura DSVSA Harghita a facturii și decontului însoțit de documente justificative pentru luna august 2020, precum și de aprobarea la plată a facturii emise cu mențiunea "bun de plată" operată de direcție. În opinia recurentei, instanța, în baza rolului activ putea să oblige părțile să depună actele care au stat la baza întocmirii decontului, în măsura în care instanța de fond ar fi pus în discuție această împrejurare. Recurenta susține că a depus, atașat decontului, toate actele prevăzute de lege, întrucât în absența acestora, decontul nici nu ar fi fost înregistrat de direcția sanitar-veterinară. De altfel, probatoriul existent la dosarul cauzei confirmă îndeplinirea procedurilor impuse de lege în sarcina sa, neexistând niciun înscris din partea pârâtei DSVSA Harghita din care să rezulte că decontul depus nu a îndeplinit condițiile legale respectiv nu a fost însoțit de documentele justificative impuse de art. 6 anexa 2 indice 1 din O.U.G. nr. 117/2020. Restituirea facturii și anularea ulterioară a mențiunii "bun de plată" din partea pârâtei DSVSA Harghita au fost justificate de către aceasta pe temeiul factual al inexistenței fondurilor necesare plății, iar nu pe acela al neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 6 din Anexa 2 indice 1 la O.U.G. nr. 117/2020. Prin urmare, văzând conținutul Notificării transmise recurentei de către DSVSA Harghita prin care respingerea plății sumei de 10.000 de RON pentru luna august 2020 nu este determinată de neîndeplinirea prevăzute de alin. (3) al art. 6 din Anexa 2 indice 1 a O.U.G. nr. 117/2020 ci de inexistența fondurilor bănești necesare plății, recurenta apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut caracterul nefondat al cererii, deduse judecății prin raportare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 din anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020 corelat cu art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020. Odată ce dosarul depus în conformitate cu prevederile alin. (1) a fost verificat la nivel de DSVSA și nu s-a concluzionat în sensul caracterului său incomplet sau neconform (în raport de nedepunerea anexelor justificative la decont) și a primit mențiunea "bun de plată", autoritatea de resort avea obligația legală de a efectua plata în favoarea beneficiarului. În contextul în care dosarul nu era conform, plata putea fi refuzată, cu indicarea expresă a neconformității ce a stat la baza refuzului aprobării la plată. Or, în primă fază, pentru că dosarul era complet și erau respectate tocmai instrucțiunile scrise pe care directorul executiv al pârâtei le transmisese tuturor medicilor veterinari, DSVSA Harghita a procedat la verificarea dosarului și avizarea lui în vederea efectuării plății. Astfel, a fost înregistrat la DSVSA Harghita acest dosar (cu factură și decont) fără obiecțiuni în privința conformității sale cu dispozițiile legale, iar în urma verificării facturii, aceasta a fost aprobată la plată. La o dată ulterioară, în absența unui temei legal reglementat de art. 6 din Anexa 2 indice 1 din O.U.G. nr. 117/2020, s-a procedat la "radierea mențiunii bun de plată", cu consecința returnării facturii și al notificării beneficiarului sub aspectul neefectuării plății, pe motivul inexistenței fondurilor bănești. Din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 6 din anexa 2 indice 1 la O.U.G. nr. 117/2020 rezultă faptul că analiza pe care fiecare direcție este obligată să o realizeze trebuie să aibă în vedere caracterul complet sau nu al dosarului, iar refuzul plății trebuie să vizeze exclusiv neconformități ori lipsuri ale dosarului în raport cu cerințele prevăzute de acest text de lege. Astfel, refuzul plății nu poate avea niciun fel de legătură cu existența fondurilor bănești și nici nu poate fi întemeiat pe aspecte ce privesc în concret modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale. Cu privire la aceste elemente există reglementare specială în cuprinsul art. 8 din Anexa 2 indice 1 ce permite autorității să facă aplicarea unor penalități în caz de neexecutare conformă a obligațiilor de către prestator și sub rezerva identificării ulterioare, în baza controlului exercitat, a unor astfel de situații particulare. Or, acest aspect, excede limitelor și obiectului cadrului procesual stabilit prin regulatorul de competență de Înalta Curte de Casație și Justiție și tinde la încălcarea autorității de lucru judecat a acestei decizii. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare nu este incident, recurentul invocând o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată într-un regulator de competență, care nu poate ține loc de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, constatând că, în cauză, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reține că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi reținut. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă distinct, în funcție de solicitări, pe de o parte cu pârâta Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în contradictoriu cu care s-a solicitat obligarea la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda aferentă, iar pe de altă parte, cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în contradictoriu cu care s-a solicitat strict obligarea la alocarea fondurilor necesare plății sumei de 10.000 de RON. Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă are calitatea de concesionar, fiind parte a contractului de concesiune x/1999, în baza actului adițional din data de 19.03.2009, contract din care rezultă că obiectivele concedentului (inițial Ministerul Agriculturii și Alimentației iar ulterior prin act adițional Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) sunt: realizarea activităților sanitare veterinare de interes public, efectuarea acțiunilor de depistare și imunoprofilaxie susținute financiar de stat, cartografierea efectivelor de animale din gospodării, apărarea sănătății animalelor și prevenirea transmiterii de boli de la animale al om. Contractul de concesiune a fost modificat prin actul adițional nr. x/2014 și prin actul adițional x/31.08.2020. Obligația achitării serviciului prestat în temeiul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004 este imperativă, necondiționată de existența sau suficiența fondurilor bugetare cu această destinație, ci doar de îndeplinirea condițiilor legale. Potrivit art. IV din Legea 236/2019 suma se achită beneficiarilor" contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 ". De asemenea, conform art. 6 alin. (3) din anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020 decontul în baza căruia se face plata este însoțit de o serie de documente justificative al căror rol este de a dovedi realizarea activităților Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că recurenta-reclamantă a depus doar decontul și factura emisă pentru luna august 2020, iar la apărările formulate de pârâtă cu privire la lipsa documentelor justificative a menționat doar faptul avizării decontului de către medicul zonal respectiv acceptarea la plată a facturii fiscale. Or, potrivit art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 117/2020 atât decontul cât și documentele justificative trebuie vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale. Depunerea documentelor justificative și verificarea acestora de către serviciul/biroul economic din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene reprezintă condiții distincte, impuse de actul normativ. Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut, contrar aprecierilor reclamantei, că mențiunea "bun de plată" înscrisă pe factură nu reprezintă dovada incontestabilă a faptului că toate documentele justificative au fost depuse și verificate, mai ales în condițiile în care mențiunea a fost radiată iar factura fiscală a fost returnată prin adresa x/2020 cu mențiunea expresă că nu va fi achitată. Comunicarea influențelor pe trimestre aprobate în baza O.U.G. nr. 135/2020 a fost transmisă către A.N.S.V.S.A. de către Ministerul Fianțelor la data de 28.08.2020. Așadar, în lipsa prevederii bugetare și a actelor adiționale nu se putea proceda la efectuarea plății pentru luna august 2020. Deconturile justificative trebuiau să fie verificate de Serviciul/Biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul D.S.V.S.A. Harghita și aprobate de către Directorul Executiv al D.S.V.S.A. Harghita. Din interpretarea dispozițiilor art. 6 din anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, rezultă că decontul si documentele justificative întocmite, conform reglementărilor în vigoare, de către beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020 sunt verificate și vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la Registratura D.S.V.S.A. județene, respectiv a municipiului București. Ulterior, decontul și documentele justificative sunt verificate, în termen de maximum 5 zile de la depunerea la Registratura D.S.V.S.A. județene, respectiv a municipiului București de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București și aprobate de directorul executiv în vederea realizării plății. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că nu este suficient ca aceasta să fie beneficiara unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 pe lună, acest drept fiind circumscris îndeplinirii condițiilor mai sus precizate, inclusiv cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale. Așadar, în mod temeinic și legal instanța de fond a respins cererea în ceea ce privește obligația de plată pentru luna august 2020. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.