ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5419/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția civilă la data de 01 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, a solicitat:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1677/29.06.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de ambele pârâte și a declinat competența de soluționare a cererii reclamantului Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 93 din 21 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și a constatat ivit conflictul negativ de competență, suspendând judecata cauzei și înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ competență.

Prin decizia nr. 5544 din 11 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 33 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Național Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și a excepției conexității invocată de aceeași pârâtă privind conexarea dosar nr. x/2019, înregistrat pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, cu prezenta cauză;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor Harghita;

- a respins cererea de chemare în judecată a Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cerere formulată de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita;

- a admis acțiunea introductivă de instanță, formulată de A., ca fondată;

- a obligat pârâta Autoritatea Național Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce din bugetul propriu către pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita fondurile necesare plății către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020, aferentă lunii august 2020;

- a obligat pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă lunii august 2020, conform O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 14 aprilie 2021 și până la data plății efective, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective;

- a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei totale de 504,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru - 204,54 RON - și onorariu avocațial - 300 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 33 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita.

3.1. Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a învederat că soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 5 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare, art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004).

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susținut că, contrar reținerilor instanței de fond, dispozițiile art. V din Legea nr. 236/2019 sunt imperative în sensul elaborării unor norme metodologice de aplicare a O.G. nr. 42/2004 și, mai mult decât atât, pentru acordarea acestor drepturi s-a impus întocmirea unui act adițional la fiecare contract, conform art. 8 alin. (7) din Capitolul II - "Decontarea activităților sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004).

Astfel, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON pe lună numai dacă aceștia au încheiat, în condițiile legii, cu D.S.V.S.A. județene, respectiv a muncipiului București, un act adițional.

Or, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei actul adițional ce trebuia încheiat cu D.S.V.S.A. Harghita în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

La dosarul cauzei a fost depusă doar factura și decontul justificativ aferent lunii august 2020, decont care nu este însoțit de documentele justificative prevăzute de art. 6 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004).

Recurenta-pârâtă a apreciat că dreptul reclamantului este un drept sub condiție, întrucât acordarea sumei de 10.000 RON lunar este circumscrisă îndeplinirii, de către aceasta a obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) - art. 8 din Capitolul II - "Decontarea activităților sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Astfel, pe parcursul derulării contractului este posibil ca beneficiarii contractelor de servicii/contractelor de concesiune să nu îndeplinească sau să îndeplinească defectuos activitățile pentru care legea dispune acordarea sumelor în discuție, fapt care, conform legii, ar conduce la neacordarea sau la diminuarea acestora [prin aplicarea penalităților prevăzute de art. 8 alin. (1) - (5) din O.U.G. nr. 117/2020].

Prin urmare, nu este suficient ca acesta să fie beneficiarul unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 pe lună, acest drept fiind circumscris îndeplinirii condițiilor mai sus precizate, inclusiv cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale.

Cu alte cuvinte neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităților pentru care O.U.G. nr. 117/2020 dispune acordarea sumei de 10.000 RON pe lună are drept consecință diminuarea acestei sume ca urmare a aplicării penalităților de întârziere prevăzute de art. 8 alin. (1) - (5) din același act normativ.

Or, în speță nu s-a probat că a fost respectată toată această procedură, că nu s-au aplicat penalități conform textelor de lege mai sus citate etc, simplul fapt că reclamantul A. este beneficiarul unor contracte de concesiune/prestări servicii nefiind în măsură să dovedească îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de 10.000 RON/lunar.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a înțeles să critice hotărârea instanței de fond și cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând instanței de recurs analizarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.

3.2. Pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate cu trimitere spre o nouă judecată, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală, netemeinică și nefondată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că hotărârea atacată ar cuprinde motive contradictorii justificat de împrejurarea că, pe de o parte, prima instanță ar fi reținut că dreptul reclamantului nu era condiționat de încheierea unui act adițional, în timp ce, pe de altă parte, face trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 care, în interpretarea recurentei, prevede necesitatea încheierii unui act adițional.

Referitor la același motiv de recurs, recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a mai susținut și faptul că hotărârea nu cuprinde în mod punctual motivele pentru care au fost înlăturate apărările acesteia din întâmpinare, fapt ce ar încălca dreptul la un proces echitabil al acesteia, lipsind-o practic de apărare.

Astfel, a arătat, în esență, că prima instanță a omis să analizeze toate mijloacele sale de apărare și motivele invocate privind: necesitatea elaborării normelor metodologice, respectiv asupra rolului și conținutului O.U.G. nr. 117/22.07.2020; condițiile și obligațiile instituite de O.U.G. nr. 117/2020, respectiv art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, introdus prin O.U.G. nr. 117/2020 și art. 6 alin. (1) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 privind condițiile prevăzute cu privire la decontul justificativ; natura condiționată a dreptului de a beneficia de suma de 10.000 de RON, acesta fiind un drept sub condiție, iar nu unul pur și simplu; caracterul neconform al decontului depus in cauza justificat de mai multe împrejurări precum acelea ca: nu a fost acceptat de DSVSA Harghita; mențiunea "bun de plată" de pe factura aferentă decontului a fost radiată ulterior aprobării sale; actul adițional a fost încheiat abia la 31 august 2020, iar factura a fost emisă pentru luna august 2020, beneficiarul fiind îndreptățit la plata doar cu începere din luna septembrie.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a invocat greșita aplicare a normelor de drept material de către instanța de fond cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesual pasivă a DSVSA Harghita, respectiv ANSVSA.

Recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a apreciat, în esență, că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasivă invocată de aceasta, reiterând aspectele invocate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei în motivarea excepției, în sensul că aceasta are rol accesoriu față de ANSVSA, fiind ținută doar la plata sumelor de bani ulterior alocării lor de către ANSVSA; nu are atribuții de emitere a normelor metodologice spre deosebire de ANSVSA; DSVSA Harghita nu avea încheiat cu reclamantul act adițional pentru luna august 2020 și nici nu putea efectua plăți în condițiile în care nu existau fondurile bănești necesare alocate de către ANSVSA.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea greșită a normelor de drept material cu privire la aplicarea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și a art. 2 și art. 5 alin. (1) - art. 6, art. 8 din Capitolul II - "Decontarea activităților sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Intimatul-reclamant Cabinet Medical Veterinar A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecința menținerii în tot a sentinței recurată, ca fiind legală și temeinică.

Recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a acesteia din urmă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita sunt fondate, în limitele și pentru considerentele următoare:

Cu prioritate, Înalta Curte, constatând că prin cererile de recurs formulate în cauză nu s-au formulat critici referitoare la soluțiile instanței de fond privind excepția conexității și cererea de chemare în garanție a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, soluții care au intrat astfel sub puterea lucrului judecat, urmează să procedeze la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată și să răspundă exclusiv criticilor de nelegalitate formulate de pârâte.

II.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., care presupune nereguli procedurale în ceea ce privește încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, este nefondat.

Astfel, instanța de recurs reține, pe de o parte, că acest motiv de casare a fost invocat în mod formal de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, întrucât nu a formulat nicio critică care să poată fi subsumată acestui motiv de recurs, iar pe de altă parte, prin decizia nr. 5544 din 11 noiembrie 2021, în soluționarea conflictului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină sau combat fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată în cauză a fost motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Înalta Curte reține că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speță, instanța de fond a arătat argumentele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției recurate, fiind respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale, inclusiv cu privire la o presupusă contradictorialitate a considerentelor, se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

II.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambele recurente-pârâte

Criticile formulate de recurentele-pârâte care vizează soluția de respingere a excepțiilor lipsei calității lor procesuale pasive sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce privește cadrul procesual, se observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant distinct, în funcție de solicitări, pe de o parte cu pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în contradictoriu cu care a solicitat plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, iar pe de altă parte cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A) în contradictoriu cu care s-a solicitat strict obligarea la alocarea fondurilor necesare plății sumei de 10.000 de RON.

În consecință, modul de soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale pasive trebuie verificat în raport de acest obiect.

Dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2020 susțin asigurarea sumei către beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.

Totodată, în ceea ce o privește pe pârâta DSVSA Harghita, se reține că aceasta are și calitate de parte contractantă în contractele de servicii încheiate cu cabinetul medical veterinar reclamant.

Raportat la art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana care este ținută să aducă la îndeplinire obligația stabilită în raportul juridic dedus judecății și la dispozițiile de plată din bugetul A.N.S.V.S.A. prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, rezultă că este identitate între persoanele juridice ținute să aducă la îndeplinire obligația stabilită în raportul juridic dedus judecății și cele chemate în judecată.

În aceste condiții, criticile recurentelor-pârâte nu pot fi reținute, recursurile urmând a fi respinse sub acest aspect, soluția instanței de fond fiind deci justă în această privință.

Pe fondul acțiunii deduse judecății, ambele autorități recurente au invocat aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile privind lipsa normelor metodologice, a actului adițional pentru luna august 2020 și a fondurilor bănești necesare, sunt neîntemeiate.

Astfel, eventuala lipsă a normelor metodologice nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de lege, dacă aceștia și-au îndeplinit obligațiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor, neputând fi lăsată la aprecierea autorităților respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorității executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziție legală imperativă.

În ceea ce privește actul adițional, instanța de recurs constată, pe de o parte, că acesta există, Actul adițional nr. x/31.08.2020 la Contractul de concesiune nr. x/01.09.1999 regăsindu-se la filele x verso -8 din dosarul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, iar pe de altă parte, că obligația demarării procedurilor de încheiere a acestuia revenea autorității pârâte, iar faptul că nu s-au întreprins toate demersurile necesare în acest sens, acesta fiind încheiat la sfârșitul lunii august, nu îi este imputabil intimatului-reclamant și nu poate conduce la respingerea de plano a sprijinului financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar prevăzut de lege.

Nu în ultimul rând, referitor la lipsa fondurilor bănești necesare, instanța de control judiciar are în vedere că potrivit art. 15 alin. (7), cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020, "(7) Prestatorii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării".

Din modul de redactare a dispoziției legale, rezultă că obligația achitării serviciului prestat în temeiul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate, este imperativă, condiționată de îndeplinirea condițiilor legale, între care, mai întâi, nu se regăsește și aceea a alocării efective a resurselor bugetare, care reprezintă o premisă de la care pornește legiuitorul în stabilirea condițiilor pentru acordarea acestei sume.

Cu privire la celelalte critici ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere că prin O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, a fost legiferată și Anexa care conține "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță", acestea reprezentând Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, inclusiv în privința pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Anexa din O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, constituie Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și reprezintă Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, pe lângă normele de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, au fost modificate și prevederile art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004, fiind corelate aceste dispoziții cu metodologia de aplicare a lor.

În acest sens, se impun a fi reținute prevederile art. I din O.U.G. nr. 117/2020, prin care au fost modificate prevederile art. 15 alin. (2), (6) și (7) din O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare până la data de 19 decembrie 2020, acestea având în urma modificării următorul conținut:

"(2) Pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de imobilizare a animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora prin utilizarea și administrarea substanțelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie acorduri- cadru de servicii, pe o durată de 4 ani, respectiv contracte subsecvente în baza acestora pentru fiecare exercițiu bugetar anual, în funcție de bugetul aprobat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, cu prestatorii astfel cum sunt definiți la pct. 33 din anexa nr. 1 - medici veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar- veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii. (...)

(6) Pentru atribuirea acordurilor-cadru de servicii prevăzute la alin. (2), prin ordin al președintelui Autorității sunt stabilite circumscripțiile sanitar-veterinare pentru care urmează a fi declanșată procedura de atribuire, la propunerea direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, prin arondarea teritoriilor administrative ale comunelor și orașelor identificate în baza codului Sistemului informatic al Registrului unităților teritorial- administrative, astfel încât fiecare circumscripție să cuprindă exploatații nonprofesionale pe o rază de maximum 30 km și un număr minim de animale ce atinge 300 de unități vită mare, denumite în continuare U.V.M., respectiv lista circumscripțiilor sanitar-veterinare, pentru care există contracte de concesiune și/sau de prestări servicii în executare.

(7) Prestatorii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării."

Totodată, potrivit art. 6 alin. (1) - (6) din Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, în forma în vigoare în perioada de referință:

(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.

(2) Decontul prevăzut la alin. (1), însoțit de documentele justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de la depunerea acestuia.

(3) Decontul prevăzut la alin. (1) se depune împreună cu următoarele documente justificative, după caz:

a) copie a fișei de pontaj a personalului sanitar-veterinar angajat care asigură implementarea contractului prevăzut la alin. (1) și tabelul nominal cu persoana/persoanele care au asigurat programul zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, conform prevederilor legale în vigoare;

b) copie a ordinelor de deplasare care confirmă participarea la instruiri, la ridicarea tipizatelor și a produselor biologice, la predarea probelor către laborator;

c) copii ale documentului/documentelor întocmit/întocmite ca urmare a acțiunii de consiliere privind condițiile de biosecuritate și bunăstare a animalelor din exploatațiile nonprofesionale;

d) copie a certificatelor de participare la cursurile de formare profesională cu tematică aferentă activităților sanitar-veterinare contractate;

e) tabel centralizator privind certificatele emise pentru animalele destinate sacrificării;

f) tabel centralizator cu semnătura proprietarului/deținătorului de animale, pentru consilierea privind documentele de informare privind lanțul alimentar care au fost emise, în condițiile legii;

g) documentul care confirmă recepționarea catagrafiei animalelor din exploatațiile nonprofesionale în situații de urgență.

(4) Documentele privind catagrafia animalelor din exploatațiile nonprofesionale în situații de urgență se depun la sediul achizitorului la termenele solicitate și în conformitate cu legislația specifică fiecărei boli în cauză.

(5) Decontul prevăzut la alin. (1) și documentele justificative aferente este/sunt verificat/e și vizat/e de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, care stabilește, după caz, penalitățile aplicabile conform prevederilor art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului.

(6) Decontul justificativ și documentele aferente activităților prevăzute la alin. (5) sunt verificate, în maximum 5 zile de la depunere, de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și aprobat de directorul executiv în vederea realizării plății.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar nu cu intenția de a gratifica cabinetele medicale veterinare, ci pentru remunerarea prestațiilor medicilor veterinari constând în activitățile prevăzute la art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, iar prin anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, obligațiile cabinetelor de medicină veterinară, ce revin acestora în temeiul contractelor subsecvente încheiate în baza acordurilor-cadru de servicii, stipulate de art. 15, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, au fost detaliate și expuse în amănunt (în art. 2 al anexei menționate).

Așadar, acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună nu operează în mod automat atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci aceasta se acordă doar pentru operațiunile expres prevăzute în textul de lege, derulate de către cabinetele veterinare, activități care trebuie dovedite.

De altfel, îndeplinirea sau neîndeplinirea necorespunzătoare a activităților pentru care O.U.G. nr. 117/2020 dispune acordarea sumei de 10.000 RON pe lună are drept consecință diminuarea acestei sume ca urmare a aplicării penalităților de întârziere prevăzute de art. 8 alin. (1) - (5) din același act normativ.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanță s-a limitat la a reține că decontul justificativ depus de reclamant a fost verificat și aprobat în vederea realizării plății, fără a analiza însă și documentele justificative, precum și prestarea efectivă a serviciilor ce îndreptățesc reclamantul la plata sumei solicitate, această prestare a serviciilor și prezentarea de dovezi în acest sens reprezentând, la rândul său, condiție de plată a sumei solicitate de fiecare reclamant, în baza contractului pe care îl deținea cu autoritatea publică.

În acest context, întrucât reclamantul a depus o serie de astfel de înscrisuri doveditoare, iar prima instanță nu a procedat la o analiză detaliată a acestora, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind rezultatul unei interpretări greșite a prevederilor legale aplicabile în cauză. Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, cu această ocazie, instanța de fond să procedeze la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realității prestării serviciilor și îndeplinirii obligațiilor contractuale stipulate.

Cu această ocazie, instanța de fond va proceda la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realității prestării serviciilor, urmând a avea în vedere faptul că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună este condiționată inclusiv de efectuarea anumitor activități, precum și de urmarea unei anumite proceduri de verificare și control din partea autorității cu atribuții în această privință, iar în acest scop, dacă se va aprecia necesar, va putea dispune suplimentarea probatoriului și administrarea probelor care se impun pentru justa soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile promovate, va casa, în parte, sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținând dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita împotriva sentinței civile nr. 33 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține dispozițiile sentinței recurate privind soluționarea excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.