ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6069/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.03.2021 sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020,

- obligarea pârâtei DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 1679/2021 din 29 iunie 2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepția necompetenței sale materiale, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secția Civilă a reținut că obiectul prezetei cauze îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, și ca atare, competența materială se determină în funcție de poziția organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competența aparținând curții de apel.

Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea ANSVSA la alocarea bugetară a sumelor necesare plății, precum și legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, adică a curții de apel.

Pe de altă parte, reține judecătoria că în prezenta cauză este vorba despre un contract de concesiune, ca atare contract administrativ de achiziție publică. Într-o astfel de ipoteză, se au în vedere dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 101/2016, care în art. 53 alin. (1)

1

prevede că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

Ca atare, nici în temeiul acestei dispoziții legale, competența nu ar aparține judecătoriei.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 82/08 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înatei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța în acest sens a reținut Curtea de Apel Târgu-Mureș că litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționarea a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere că în măsura în care litigiul rezultă din executarea unui contract administrativ, competența revine instanței civile de drept comun în baza dispozițiilor art. 8 lin. 2 teza finală din Legea nr. 554/2004.

Reține Curtea de Apel Târgu-Mureș că nu sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile Legii nr. 101/2016 întrucât prevederile art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004 activitățile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activități reprezintă sume aferente programelor naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor care constituie activități ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 101/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, fiind organizate și finanțate prin proceduri proprii de către autoritate.

A reținut, de asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureș că în fundamentarea pretențiilor sale, reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că este titulară-prestator a contractului de prestări servicii/acord cadru la care face referire actul normativ, calitate în care a realizat fără întrerupere și realizează pe mai departe activitățile de medicină veterinară prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar odată cu apariția O.U.G. nr. 117/2020 DSVSA Harghita i-a solicitat încheierea acordului-cadru de modificare a contractului în derulare, reclamanta realizând activitățile prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 117/2020, întocmind întreaga documentație necesară pentru dovedirea eligibilității. Mai arată că, constatând satisfăcute toate exigențele de fond și formă prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020, pârâta DSVSA Harghita a înregistrat factura fiscală și decontul emis de reclamantă, cu mențiunea "BUN DE PLATĂ" care face dovada deplină a îndeplinirii tuturor condițiilor legale prevăzute de noul act normativ, cu toate acestea, la finalul lunii noiembrie 2020, pârâta returnând factura aferentă lunii august cu motivarea că ANSVSA nu a alocat fondurile bugetare pentru plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august.

Ținând seama de cauza juridică a acțiunii așa cum a fost ea determinată de reclamantă rezultă că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. De altfel, potrivit art. 26 din Anexa nr. 2 la O.G. nr. 42/2004 contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)^1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Problema de drept care a generat prezentul conflict de competență a rezultat din calificarea în mod diferit a obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin cererea dedusă judecății, observă Înalta Curte că reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august 2020. Arată reclamanta că este titulara contractului de prestări servicii/acordului cadru la care face referire actul normativ O.U.G. nr. 117/2020 având așadar calitatea de subiect destinatar al legii și al drepturilor recunoscute prin aceasta.

Acțiunea în contencios administrativ subiectiv, poate avea ca obiect principal:

- anularea unui act administrativ în sensul larg al acestei noțiuni (act unilateral sau contract administrativ),

- obligarea autorității publice pârâte la emiterea unui asemenea act ori a altui înscris în vederea recunoașterii unui drept sau interes legitim al reclamantului,

- obligarea autorității publice pârâte la efectuarea unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului,

- obligarea unei autorități publice la punerea în executare a unui act administrativ de autoritate emis la cererea reclamantului sau ca urmare a plângerii prealabile a acestuia.

Obiectul este unul din elementele acțiunii civile și reprezintă pretenția concretă a reclamantului, protecția dreptului subiectiv sau a unui interes ce se poate realiza numai pe calea justiției.

Din modul de redactare al Legii nr. 554/2004, respectiv art. 1, art. 8 și art. 18, contenciosul administrativ este un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia se analizează nu numai conformitatea actului administrativ cu legea sau cu alte acte normative ce au stat la baza emiterii lui, ci și existența unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim.

În cazul unui litigiu de contencios administrativ ceea ce se verifică de către instanță este dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și dacă s-a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim.

Înalta Curte constată că, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractului încheiate între părți, în concret, executarea obligației de plată a sumei de 10.000 RON aferentă luni august 2020. Ca atare, ceea ce se urmărește de către reclamantă este obligarea pârâților la plata unei sume de bani, obligație asumată de către pârâte prin contractul subsecvent de servicii nr. x/28.04.2020 .

Nicăieri în cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administriv sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă reclamantei printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

În plus, prin dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care:

"Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun" legiuitorul a stabilit competența instanței civile de drept comun pentru acele litigii ce decurg din executarea contractelor administrative.

În raport de aceste aspecte observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate dintr-un contract de servicii, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (2) teza finală: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Prin urmare, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate dintr-un contract de servicii, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Judecătoria Odorheiu-Secuiesc, secția civilă.

La stabilirea instanței competente ca fiind Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile prevăzute de art. 94 pct. l lit. h) C. proc. civ., raportate la primul petit al cererii deduse judecății - obligație de a face și dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriului valoric solicitat de reclamantă, respectiv suma de 10.000 RON.

La stabilirea instanței competente, respectiv a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Înalta Curte are în vedere și faptul că nu sunt incidente prezentei cauze dispozițiile dispozițiile Legii nr. 101/2016, întrucât prevederile art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004 dispun că activitățile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activități reprezintă sume aferente programelor naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor care constituie activități ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, fiind organizate și finanțate prin proceduri proprii de către Autoritate.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.