ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 749/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu secuiesc la data de 01.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita, a solicitat:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plății către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Odorheiul Secuiesc

Prin sentința civilă nr. 1699 din 30 iunie 2021, Judecătoria Odorheiul Secuiesc a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că litigiul este de competența materială a instanței de contencios administrativ și cum au calitate de pârâte atât Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, autoritate publică centrală, cu personalitate juridică, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009, cât și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita, autoritate publică județeană, conform art. 1 alin. (3) din aceeași hotărâre de guvern, a constatat incidența în speță a prevederilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care atunci când mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Față de aceste aspecte, ținând cont și de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a stabilit că instanța competentă în soluționarea cauzei este Curtea de Apel Târgu Mureș.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 74 din 24 septembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiul Secuiesc.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, iar valoarea pretenției deduse judecății este de 10.000 RON, constatând incidența în speță a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin care se stabilește competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de judecată cu o acțiune în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita, solicitând:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plătii către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei de Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective.

Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și prevederile O.U.G. nr. 117/2020, sumele solicitate la plată fiind aferente Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/30.04.2015.

Înalta Curte reține că potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Conform art. III din O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative:" Contractele pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își păstrează valabilitatea și continuă să producă efecte potrivit prevederilor legale în vigoare la data încheierii lor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative."

Se observă că prezenta cauză nu privește executarea unui contract administrativ, existența contractului de concesiune reprezentând doar o condiție de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligației de plată a autorității publice, obligație care este stabilită prin lege (art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. III din O.U.G. nr. 117/20200).

Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată vizează un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părți este o autoritate publică locală, iar obiectul principal al acțiunii este refuzul nejustificat al autorității publice locale de executare a obligației legale (de plată a sumei), act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 .

Prin urmare, competența instanței de judecată va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, potrivit cărora verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia, sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Se constată că verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamantă sunt atributul pârâtei DSVSA Harghita, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competența teritorială aparține Tribunalului Harghita, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004. Întrucât Tribunalul Harghita nu are, în organizarea proprie, o secție de contencios administrativ și fiscal distinctă, cauza urmează a fi soluționată de un complet specializat în acest tip de cauze, din cadrul secției civile a acestui tribunal.

Împrejurarea că alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, nu este de natură să conducă la o altă soluție cu privire la stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Harghita la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența se stabilește strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

Înalta Curte mai constată că, în speță, conflictul negativ de competență s-a ivit între Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Tribunalul Harghita (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu este, așadar, implicat în conflictul de competență sesizat (niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acestui tribunal, prin completul specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei).

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să se stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.