ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2022

HOTĂRÂRE
28.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, la data de 25.02.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele: Autoritatea națională sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor și Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor Harghita a solicitat instanței să dispună:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020,

- obligarea pârâtei DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective.

- cu cheltuieli de judecată.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc

Prin sentința civilă nr. 5654/2020, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâte și a declinat competența soluționării cererii formulata de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtelor AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR HARGHITA, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și c)

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, că cel puțin unul dintre actele adiționale încheiate între reclamantă și pârâte a fost încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și că, în executarea contractului administrativ încheiat între reclamantă și autoritatea contractantă, societatea prestatoare solicită plata unei sume de bani stabilită prin lege, astfel încât competența de soluționare a prezentei cauze aparține Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 101 din 5 noiembrie 2021, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. comuna Poduri și pe pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că Legea nr. 212/2018 prevede în mod expres competența materială a instanței de drept comun în cauzele ce au ca obiect executarea unui contract administrativ, iar art. 94 C. proc. civ., reglementând competența materială a instanței - judecătorie - prevede la lit. "k" - "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști".

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Înalta Curte constată că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului și nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acțiuni în pretenții legate de executarea contractului, astfel încât competența de soluționare aparține instanțelor civile.

Instanța civilă competentă se stabilește în funcție de contractul pe care este întemeiată efectiv acțiunea, depus la dosarul cauzei.

În cauză, observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate din executarea unui contract de concesiune și, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acțiunea în pretenții nu rezultă existența unei dispoziții speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanța civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ., raportat la valoarea pretențiilor.

De altfel, în acest sens s-a hotărât și prin Ședința de unificare a practicii judiciare a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal din data de 13 decembrie 2021.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 35.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în acord cu dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine instanței de drept comun Judecătoria Odorheiu Secuiesc competența materială de soluționare a cauzei.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-09
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 749/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2021-12-08
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6210/2021
Ședința publică din data de 8 decembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Judecători
ÎCCJ 2021-12-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6069/2021
Ședința publică din data de 3 decembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la această ins
ÎCCJ 2021-11-11
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5544/2021
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția civilă la data d
ÎCCJ 2022-01-26
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2022
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
Sursă