ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 01.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita (DSVSA Harghita), a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să dispună:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plății către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei de DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 2129/9.09.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita-DSVSA Harghita prin întâmpinare și, în consecință, a declinat competența soluționării acțiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 coroborate cu cele ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a reținut că, întrucât reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competența materială se determină în funcție de poziția organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competența aparținând curții de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea ANSVSA la alocarea bugetară a sumelor necesare plății, precum și legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să le soluționeze se determină ținând seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, adică a curții de apel.

Deși reclamanta susține că judecătoria este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea, în baza art. 94, alin. (1) lit. k) C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, în cauză este însă vorba despre un contract de concesiune, care este un contract administrativ de achiziție publică, iar într-o astfel de ipoteză, se au în vedere dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (1)

1

.

2.2. Prin sentința nr. 86/15.10.2021, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, activitățile sanitar-veterinare desfășurate de medicii veterinari fiind considerate activități de interes public general, atribuite prin contract și reglementate de lege și, dată fiind valoarea pretenției deduse - 10.000 RON, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competența de soluționare a unor astfel de litigii aparaține instanței civile de drept comun.

Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 101/2016, întrucât potrivit prevederilor art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004, "activitățile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activități reprezintă sume aferente programelor naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor care constituie activități ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 101/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, fiind organizate și finanțate prin proceduri proprii de către autoritate.

De asemenea, curtea de apel a mai reținut că, în fundamentarea pretențiilor sale, reclamanta a arătat că este titulară-prestator a contractului de prestări servicii/acord cadru la care face referire actul normativ, calitate în care a realizat fără întrerupere și realizează pe mai departe activitățile de medicină veterinară prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar odată cu apariția O.U.G. nr. 117/2020, DSVSA Harghita i-a solicitat încheierea acordului-cadru de modificare a contractului în derulare, reclamanta realizând activitățile prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 117/2020, întocmind întreaga documentație necesară pentru dovedirea eligibilității. Deși a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale prevăzute de noul act normativ, pârâta DSVSA Harghita înregistrând factura fiscală și decontul emis de reclamantă, cu mențiunea "Bun de plată", la finalul lunii noiembrie 2020 i-a fost returnată factura aferentă lunii august 2020, cu motivarea că ANSVSA nu a alocat fondurile bugetare pentru plata sumei de 10.000 RON aferentă acestei luni.

Astfel, ținând seama și de cauza juridică a acțiunii, rezultă că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei de DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective.

Fundamentul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019 și prevederile O.U.G. nr. 117/2020, sumele solicitate la plată fiind aferente Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/28.08.2014.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Conform art. III din O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative:" Contractele pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își păstrează valabilitatea și continuă să producă efecte potrivit prevederilor legale în vigoare la data încheierii lor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative."

Înalta Curte constată că, în speță, nu ne aflăm în ipoteza unui litigiu vizând executarea unui contract administrativ, existența unui contract de concesiune reprezentând doar o condiție de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligației de plată a autorității publice, obligație care este stabilită prin lege (art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. III din O.U.G. nr. 117/20200), chiar dacă dispozițiile acesteia au fost preluate în contract prin actul adițional.

În speță este relevat un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părți este o autoritate publică locală.

Astfel, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că obiectul principal al acțiunii este refuzul nejustificat al autorității publice locale de executare a obligației legale (de plată a sumei), act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 .

Pe cale de consecință, competența instanței de judecată, din punct de vedere material și teritorial, va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu în raport de dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din Legea nr. 212/2018).

În acest sens, Înalta Curte reține că sunt relevante dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, potrivit cărora verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia, sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamantă sunt atributul pârâtei DSVSA Harghita, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competența teritorială aparține Tribunalului Harghita, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004. Întrucât Tribunalul Harghita nu are, în organizarea proprie, o secție de contencios administrativ și fiscal distinctă, cauza urmează a fi soluționată de un complet specializat în acest tip de cauze, din cadrul secției civile a acestui tribunal.

Se mai impune a se menționa că, deși alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, această împrejurare nu are relevanță sub aspectul competenței materiale a instanței de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Harghita la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența se stabilește strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

Înalta Curte mai constată că, în speță, conflictul negativ de competență s-a ivit între Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secția Civilă. Tribunalul Harghita (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu este, așadar, implicat în conflictul de competență sesizat (niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acestui tribunal, prin completul specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei).

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să se stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă (complet specializat în litigii de contencios administrativ și fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.