ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6211/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, la data de 05.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să dispună:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plătii către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei DGVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, în contextul enunțării dispozițiilor art. 10 alin. (1) și a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Judecătoria Odorheiul Secuiesc a apreciat că întrucât reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competența materială se determiă în funcție de poziția organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competența aparținând curții de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea ANSVSA la alocarea bugetară a sumelor necesare plății, precum și legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, adică a curții de apel.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecarea cauzei și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În motivarea acestei soluții, cea de a doua instanță, a reținut, în esență, că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată în speță natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cum litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 10.000 RON, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a apreciat curtea de apel că Judecătoria Odorheiul Secuiesc, instanță civilă de drept comun este competentă a soluționa cauza.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși în speță, conflictul negativ de competență a survenit între Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și Judecătoria Odorheiul Secuiesc, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe neimplicate în conflictul negativ sesizat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Harghita a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020 și obligarea pârâtei de rang doi la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/16.10.2017.

Fundamentul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. IV din Legea nr. 236/2019, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2020, potrivit cărora:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență, privește calificarea sumelor solicitate în temeiul acestui text de lege ca reprezentând o obligație ce decurge din contractul administrativ de concesiune sau o obligație stabilită prin lege în sarcina autorității publice, care, deși presupune condiția încheierii unui contract de concesiune cu reclamanta, nu decurge în mod direct din prevederile acestei convenții.

Înalta Curte constată că, în speță, nu ne aflăm în ipoteza unui litigiu vizând executarea unui contract administrativ, existența unui contract de concesiune reprezentând doar o premisă a acordării acestei subvenții. Astfel, din expunerea de motive a Legii nr. 236/2019, rezultă că suma de bani reprezintă o compensare a cheltuielilor suportate de medicii veterinari cu activități impuse de ANSVSA și DSVSA, care nu sunt însă remunerate. Ca atare, deși existența unui contract de concesiune este necesară pentru încasarea subvenției, aceasta reprezintă o condiție de accedere la suma de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligației de plată a autorității publice, obligație care este stabilită prin lege, iar nu prin dispozițiile contractuale.

Prin urmare, în speță este relevat un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părți este o autoritate publică locală, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilând actelor administrative și refuzul nejustificat al autorității, neavând relevanță, sub aspectul competenței material procesuale, împrejurarea că reclamanta nu face vreo referire la anularea unui act administrativ sau la refuzul autorității de rezolvare a unei cereri.

Pe cale de consecință, competența instanței de judecată, din punct de vedere material și teritorial, va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu în raport de dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte reține că, relevante sunt dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 2

1

la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, potrivit cărora verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia, sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamantă reprezintă atributul pârâtei DSVSA Harghita, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competența teritorială aparține Tribunalului Harghita, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Se mai impune a menționa că, deși alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, această împrejurare nu are relevanță sub aspectul competenței materiale a instanței de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Harghita la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența se stabilește strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.