ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5544/2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția civilă la data de 01 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, a solicitat:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1677/29.06.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de ambele pârâte și a declinat competența de soluționare a cererii reclamantului Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a reținut, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă demersul judiciar al reclamantului împotriva refuzului nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, astfel că, competența materială se determină în funcție de poziția organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competența aparținând curții de apel.

2.2. Prin sentința civilă nr. 93 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și a constatat ivit conflictul negativ de competență, suspendând judecata cauzei și înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ competență.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, respectiv judecătoria în cazul de față.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Din perspectiva cadrului procesual, se constată că, prin cererea dedusă judecății, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plății către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020, iar pe de altă parte obligarea pârâtei Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Conflictul negativ de competență ivit în prezenta cauză între Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secția civilă, a avut la bază, în fapt, chestiunea temeiului obligației de plată exhibate de reclamant, respectiv dacă aceasta reprezintă un act de executare a unui contract administrativ sau un drept ori interes legitim în exercitarea căruia reclamantul a fost vătămat prin nesoluționarea, în termen, a cererii sale.

Din perspectiva acestei chestiuni de drept, Înalta Curte, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizează plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, constată că izvorul obligației îl constituie legea, iar nu contractul încheiat între reclamant și pârâta DSVSA Harghita.

Astfel, potrivit art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, "Prestatorii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării".

Înalta Curte reține că acest alineat a fost introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019, iar din expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 236/2019, rezultă că suma reglementată de prevederile alin. (7) anterior menționat reprezintă o indemnizație menită a acoperi: (i) pe de o parte, acele cheltuielile realizate de medicii veterinari pentru îndeplinirea condițiilor impuse de ANSVSA prin DSVSA, și care nu sunt remunerate contractual, precum: transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, participarea la ședințe de instruire, analiză etc., iar pe de altă parte (ii) serviciul de emitere a certificatelor sanitare veterinare pentru animalele destinate sacrificării, ce anterior adoptării Legii nr. 236/2019, era achitat de proprietarii animalelor, fiind generat (prin plata realizată de proprietari) un conflict economic, sesizat de multe ori de către misiunile de audit ale Comisiei Europene (ultima dată prin raportul 2018-6477 privind misiunea pentru pesta porcină clasică).

Totodată, așa cum reiese din preambulul O.U.G. nr. 117/2020, acest act normativ a fost adoptat având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost prevăzută acordarea unei sume de 10.000 RON, lunar, beneficiarilor contractelor încheiate în vederea realizării activităților sanitar-veterinare publice, aspect insuficient reglementat la nivel de legislație primară, fiind astfel confirmat, încă o dată, caracterul de obligație legală și nu de obligație contractuală, privind achitarea unei sume fixe, nediferențiate, tuturor beneficiarilor de astfel de contracte.

Așadar, Înalta Curte reține că, prin sus indicatele prevederi normative, legiuitorul a recunoscut un drept al medicilor veterinari de a beneficia de o indemnizație într-un cuantum forfetar și predeterminat (de 10.000 de RON lunar), prin însăși norma legală, indemnizație care este distinctă de prețul individualizat în contractele de concesiune/de prestări servicii, fiind un drept suplimentar față de cel indicat în acestea, deținerea de către beneficiar a unor contracte valabile fiind doar o condiție extrinsecă, ce trebuie îndeplinită pentru valorificarea dreptului.

Astfel, pretenția afirmată de reclamant este în legătură strânsă cu contractele administrative de care acesta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.

Cum prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul invocă refuzul pretins nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care competența de soluționare a prezentului litigiu aparține instanței de contencios administrativ.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.

Procesat de GGC - LM