ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5668/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, obligarea pârâtei

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plății către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferente drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plătii efective.

2.1. Prin sentința nr. 1697 din 30 iunie 2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepția de necompetență materială, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamantul își întemeiază pretenția pe prevederile art. III din O.U.G. nr. 117/22.07.2020 coroborate cu cele ale art. IV din Legea nr. 236/11.12.2019, așa încât pretenția nu rezultă din contractul de concesiune încheiat intre părți.

Cum în prezentul litigiu nu se pune în discuție executarea unor contracte administrative, ci existența unui refuz din partea unor autorități publice, cu privire la care reclamantul susține că este nejustificat, s-a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, norme care atrag competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Totodată, în raport cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, observând că una dintre pârâte este o autoritate publică județeană, iar cealaltă pârâtă este o autoritate publică centrală, a considerat că devin aplicabile și prevederile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ.

2.2. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 58 din 17 septembrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că sumele pretinse de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, reprezentând "decontarea activităților sanitar-veterinare publice", pentru prestațiile concrete pe care le realizează medicii veterinari în executarea contractelor de concesiune încheiate, fiind, totodată, necontestată în speță natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii.

Astfel, a apreciat că litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenției deduse judecății fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun.

Așadar, s-a reținut, în privința primului capăt de cerere, că nu ne aflăm în prezența unui capăt de cerere independent având ca obiect cenzurarea unui refuz nejustificat, ci este vorba de o pretenție subsecventă capătului de cerere privind obligarea Direcției la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, urmărindu-se de fapt asigurarea executării pretenției principale având ca obiect neexecutarea contractului de concesiune de către această pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie obligarea autorității publice pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la achitarea sumei de 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii 236/2019 și până la data apariției O.U.G 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236 din 2019 s-a prevăzut că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Se reține că suma în litigiu solicitată derivă din calitatea de concesionar a reclamantei, neputând fi disociată de executarea contractului de concesiune încheiat între părți.

Așadar, prezentul litigiu a fost generat de executarea contractului de concesiune încheiat, iar împrejurarea că partea a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani în temeiul acestuia nu determină schimbarea naturii sale juridice de contract administrativ, astfel de litigii, ce decurg din executarea contractelor administrative, fiind atribuite în competența instanțelor de drept comun, neavând relevanță calitatea pârâților de autorități publice.

Altfel spus, sumele pretinse de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, în cauză obligația plății respectivelor sume de bani fiind asumată de către pârâte prin contractul de concesiune încheiat între părți, situație în care prezenta cauză are natură civilă.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea 212/2018, potrivit cărora

"(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.