ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5162/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 15.03.2021 sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să aloce din bugetul propriu către pârâta D.S.V.S.A. Harghita fondurile necesare plății către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020, precum și obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată pentru aceeași perioadă, respectiv de la data scadenței acestora și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 1682 din data de 29 iunie 2021 Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată de ambele pârâte și a declinat competența soluționării cererii reclamantei S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorități publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competența materială se determină în funcție de poziția organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, iar în cazul unui organ central competența aparține curții de apel. Având în vedere faptul că primul capăt de cerere vizează obligarea A.N.S.V.S.A. la alocarea bugetară a sumelor necesare plății, precum și legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, adică a curții de apel.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu poate aparține judecătoriei competența material de soluționare a cererii, dat fiind caracterul contractului de concesiune invocat de reclamantă, respectiv contract administrativ de achiziție publică și competența specială reglementată de dispozițiile art. 53 alin. (1

1

)

din Legea nr. 101/2016.

Prin sentința nr. 70 din data de 24 septembrie 2021 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, excepție invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, activitățile sanitar-veterinare desfășurate de medicii veterinari fiind considerate activități de interes public general, atribuite prin contract și reglementate de lege și, dată fiind valoarea pretenției deduse - 10.000 RON, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competența de soluționare a unor astfel de litigii aparține instanței civile de drept comun.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. vizează obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce D.S.V.S.A. Harghita, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumei O.U.G. nr. 117/2020, conform petitului 2, precum și obligarea D.S.V.S.A. Bacău la plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum și dobânda legală aferentă.

Conflictul negativ de competență ivit în prezenta cauză între Judecătoria Odorheiu Secuiesc și Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, are la bază, în fapt, două aspecte distincte: - pe de o parte, chestiunea temeiului obligației de plată pretinse de reclamantă, respectiv dacă aceasta reprezintă act de executare a unui contract administrativ sau un drept ori interes legitim în exercitarea căruia reclamanta a fost vătămată prin nesoluționarea, în termen, a cererii sale, - iar pe de altă parte calificarea juridică a capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. la alocarea sumei în cuantum de 10.000 RON/lună (prevăzută de O.U.G. nr. 117/2020), element ce prezintă relevanță din perspectiva criteriului rangului autorității emitente a actului administrativ asimilat.

Din perspectiva primei chestiuni de drept, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 117/2020, act normativ emis pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte constată că reclamanta își întemeiază, în principal, pretențiile pe aceste dispoziții legale, iar nu pe contractul de concesiune.

De asemenea, din expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 236/2019 și ulterior a O.U.G. nr. 117/2020, reiese faptul că suma de 10.000 RON/lunar pretinsă de reclamantă, reprezintă o indemnizație menită să acopere: (i) pe de o parte, acele cheltuielile realizate de medicii veterinari pentru îndeplinirea condițiilor impuse de A.N.S.V.S.A. prin D.S.V.S.A., și care nu sunt remunerate contractual, precum: transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, participarea la ședințe de instruire, analiză etc., iar pe de altă parte (ii) serviciul de emitere a certificatelor sanitare veterinare pentru animalele destinate sacrificării, ce anterior adoptării Legii nr. 236/2019, era achitat de proprietarii animalelor, fiind generat (prin plata realizată de proprietari) un conflict economic, sesizat de multe ori de către misiunile de audit ale Comisiei Europene (ultima data prin raportul 2018 - 6477 privind misiunea pentru pesta porcina clasică).

Așadar, Înalta Curte reține că, prin sus-indicatele prevederile normative, legiuitorul a recunoscut un drept al medicilor veterinari de a beneficia de o indemnizație într-un cuantum forfetar și predeterminat (de 10.000 de RON lunar), prin însăși norma legală, indemnizație care este distinctă de prețul individualizat în contractele de concesiune/de prestări servicii, fiind un drept suplimentar față de cel indicat în acestea, deținerea de către beneficiar a unor contracte valabile fiind doar o condiție extrinsecă, ce trebuie îndeplinită pentru valorificarea dreptului.

Astfel, pretenția afirmată de reclamantă este în legătură strânsă cu contractele administrative de care aceasta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.

Cum prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august 2020, prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019, modificată prin O.U.G. nr. 117/2020, petit ce are drept temei juridic refuzul apreciat de reclamantă ca nejustificat al acestora de a da curs cererilor sale de plată (notificări), sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care competența de soluționare a prezentului litigiu aparține instanței de contencios administrativ.

Pe de altă parte, în privința capătului de cerere prin care se tinde la obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce fondurile necesare efectuării plății sumei pretinse, se reține că potrivit art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004:

"Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative."

Autoritatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană este definită la Anexa 1 la aceeași ordonanță ca fiind un serviciu public sanitar-veterinar descentralizat, subordonat tehnic și administrativ autorității centrale, sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, având autoritatea și responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar pe teritoriul județului respectiv, a gestionării, realizării și controlului activităților sanitar-veterinare publice la acest nivel, precum și alte competențe delegate de autoritatea centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor.

Din analiza textelor legale menționate, rezultă că direcțiile județene sunt cele care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și care gestionează, realizează și controlează activitățile sanitar-veterinare pe teritoriul județului. Bugetul direcțiilor județene (ordonatori terțiari de credite) este aprobat de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor și propunerilor acestora.

În acest context, cererea de obligarea a pârâtei A.N.S.V.S.A. la alocarea sumelor necesare, reprezintă un petit accesoriu celui principal ce vizează obligarea pârâtei D.S.V.S.A. Harghita la plata sumei de 10.000 RON/lună.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului și cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ce nu vizează taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, în determinarea instanței competente să soluționeze prezenta cauză incident este criteriul rangului autorității emitente.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ.: "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".

În raport de toate aceste aspecte, întrucât petitul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de cererea de obligare a D.S.V.S.A. Harghita la plata sumei de 10.000 RON lunar, în virtutea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunale, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu ar fi fost secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în raza teritorială a căruia se află sediul reclamantei.

Înalta Curte, observând, însă, limitele învestirii sale în cadrul prezentului regulator de competență, prin care este chemată să soluționeze un conflict negativ ivit între Judecătoria Odorheiu Secuiesc și Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reține faptul că, în mod diferit față de mecanismul reglementat de art. 497 C. proc. civ. în materia soluționării recursului, mecanismul aferent soluționării incidentului procedural al conflictului de competență, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 133 - 137 C. proc. civ., nu permite Înaltei Curți să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe de judecată decât cele între care s-a ivit conflictul.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM