ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2874/2023

Ședința publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată A. a chemat în judecată Guvernul României și Consiliul Local al Orașului Horezu solicitând anularea în parte a H.G. nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, poziția nr. 223 din Anexa nr. 8-Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Horezu, a mențiunilor referitoare la drumul sătesc Romanii de Jos (redenumit Costa Mânăstirii), situat în orașul Horezu, județul Vâlcea, în lungime de 500 metri și cu direcția "Monument"- "Costa Mânăstirii" și obligarea pârâtului Consiliului Local al Orașului Horezu la înlăturarea mențiunii "Drumul sătesc Romanii de Jos"/"Coasta Mânăstirii" situat în orașul Horezu, sat Romanii de Jos, județul Vâlcea în lungime de 500 metri pe direcția "Monument" - "Coasta Mânăstirii"/"La Rișcă" din conținutul oricărei hotărâri care îl înființează, modifică sau înregistrează în domeniul public al orașului Horezu și din Planul Urbanistic General al Orașului Horezu.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 133/F-CONT din 12 octombrie 2022, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis excepția autorității de lucru judecat rezultată din sentința nr. 1040/21.05.2001, definitivă prin decizia nr. 2334/16.10.2001, irevocabilă prin decizia nr. 235/6.02.2002, cu privire la natura de drum public a terenului de 179 mp și a respins cererea în privința acestuia ca inadmisibilă, a respins în rest cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Orașului Horezu și Primarul Orașului Horezu, intervenienții în interesul pârâtului Consiliul Local Horezu B. și C., ca nefondată, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Local Horezu, formulată de B. și C., a respins cererea intervenienților de acordare a cheltuielilor de judecată și a stabilit onorariul definitiv pentru expert D. de 2000 de RON.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se invocă încălcarea art. 10 (1) din Legea nr. 213/1998 și a art. 44 din Constituție, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 la. C.E.D.O.

Una dintre aprecierile instanței de fond care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată a fost aceea că, deși prevederile art. 10 (1) din Legea nr. 213/1998 statuau că... "dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat", textul de lege respectiv nu este aplicabil în cazul de față.

Acest raționament ar fi susținut de faptul că nu s-a făcut dovada că la data emiterii HCL Horezu nr. 19/2001, respectiv a H.G. nr. 1362/2001, proprietatea deținută nu era traversată de un drum public.

Din analiza rapoartelor de expertiză întocmite în Dosarul nr. x/2001 și respectiv 2523/90/2007, în anul 2001 și respectiv în 2007, se constată că pe teren nu trecea vreun drum public în lungime de 500 m, singura reprezentare în plan a drumului comunal, în anul 2001, fiind drumul Monument-Istocescu, cf cu PUG 1998.

Raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză confirmă, fără nicio posibilitate de tăgadă, că la nivel de plan de urbanism, proprietatea reclamantei este traversată de strada x în lungime de 500 m și că, în teren, această stradă nu există.

Totodată, la o simplă analiză a respectivei expertize, se observă că expertul desemnat în cauză transpune în schiță traseul drumului inexistent astfel cum acesta este reținut în prezent în PUG actual, acesta pornind din punctul "La Monument", traversând proprietatea reclamantei și alte proprietăți învecinate împreună cu domeniul Mănăstirii Horezu, pe o lungime totală de 500 m, compusă din 47, 50 m până la începutul străzii Teiului (segment care se suprapune cu vechiul drum identificat în inventariile anilor 1929-1930) și restul de 452,5 m până în punctul Ia "Bolnița".

Aprecierile instanței de fond în sensul că susținerile expertului cu privire la traseul drumului contestat ar fi oscilante, lipsind de efecte raportul de expertiză sunt în totalitate contrazise de însăși concluziile lucrării întocmite în cauză.

Trecând peste concluziile acestei lucrări, în motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, atât în ceea ce privește analizarea așa zisei excepții a autorității lucrului judecat cât și a chestiunilor vizând fondul, se reține că instanța de judecată se raportează la probatoriul administrat în Dosarul nr. x/2001 al Judecătoriei Horezu.

Astfel, concluzionează instanța că în considerarea probatoriului administrat în dosarul citat, la momentul respectiv, s-a reținut că proprietatea reclamantei ar fi fost traversată de un drum public, în realitate fiind vorba de drumul în lungime de 160 m, pe direcția Monument - la "Rișca", care într-adevăr există și limitează pe latura de sud proprietatea, însă fără a o traversa.

Cu toate acestea, nicio dovadă încuviințată în dosarul respectiv nu confirmă existența drumului în lungime de 500 m, pe proprietatea reclamantei, ci, din contră, sentința civilă nr. 1781/11.06.1999, sentință prin care se soluționează partajul de pe urma autorilor reclamantei, statuează că, la data partajării, adică în anul 1999, imobilul supus partajului, din care face parte și proprietatea reclamantei, nu este traversat de vreun drum public.

Susținerile instanței de fond în sensul că la data emiterii HCL nr. 19/2001 și respectiv H.G. nr. 1362/2001, terenul ar fi fost, de fapt, traversat de un drum public, regăsit în Inventarul drumurilor sătești aflate în folosință pe teritoriul localității Horezu la nivelul anului 1930 și care face parte din drumul lung de 500 m ce duce la Bolniță, sunt contrazise în totalitate de toate cele trei expertize.

Faptul că instanța de fond conferă legalitate inventarierii și atestării în domeniul public al U.A.T. Horezu, a unui drum public care în realitate nu există, eludează în mod flagrant prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 213/1998, cu consecința încălcării dreptului la proprietate privată, garantat de dispozițiile art. 44 din Constituție și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Motivarea instanței de fond în sensul că dreptul de proprietate publică își are izvorul în lege nu poate fi acceptată, atât timp cât bunul care constituie obiectul acestui drept de proprietate (în cazul de față fostul drum Coasta Mănăstirii) nu mai există, respectiv nu mai este în ființă, orice alt raționament fiind contrar textului de lege menționat.

Dintr-o perspectivă diferită, soluția instanței de fond confirmă legalitatea unei modificări urbanistice de natură să producă limitări asupra exercițiului dreptului de proprietate, limitări care, în viitor, cel puțin teoretic, pot merge inclusiv până la o expropriere pentru cauză de utilitate publică (în eventualitatea în care drumul respectiv va fi construit).

Or, o astfel de ingerință este în totală antiteză cu prevederile art. 44 din Constituția României și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, texte legale care garantează dreptul la proprietate privată și care permit limitarea acestuia exclusiv în situații justificate de interesul public, nefiind cazul în ipoteza de față.

Încălcarea prevederilor legale din materia urbanismului și din domeniul inventarierii bunurilor aparținând domeniului public

În justificarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, instanța de fond a considerat și că raportul de specialitate al Comisiei de urbanism și avizele comisiilor de specialitate depuse la dosar ar justifica prelungirea drumului de la 160 m la 500 m, prin HCL nr. 19/2001, poziția nr. 223 din Anexam. 8. A mai considerat instanța de fond și că în situația de față nu prezintă interes Ordinul MLPAT nr. 13N/1999 - Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al Planului Urbanistic General, deoarece nu ar fi vorba de introducerea în PUG a drumului sătesc Romanii de Jos, redenumit str. x, ci "de atestarea unui drum preexistent la nivelul anului 1930, despre care nu s-a dovedii ca a fost invalidat în realitate la momentul emiterii actului administrativ atacat".

Analizând documentele respective, se constată și că avizele anexate de către pârât și care, în opinia instanței de fond, ar conferi legalitate modificării criticate de mine, au un caracter general, referindu-se la întregul PUG al localității și nu la secțiunea drumuri și căi de comunicație.

Punctul 2.1 Etape în elaborare din Ordinul MLPAT nr. 13N/1999, statuează că la cererea privind emiterea acordurilor sau avizelor, beneficiarul este obligat să anexeze părți din PUG cuprinzând domeniul pentru care se solicită acordul sau avizul, fiind interzisă depunerea întregului PUG pentru obținerea acestora.

Altfel spus, o regulă esențială în elaborarea planurilor generale de urbanism este că emiterea avizelor sau a acordurilor PUG se realizează întotdeauna pe secțiuni, respectiv pe domenii de interes, fiind interzisă emiterea unui acord sau a unui aviz general.

Aceasta, deoarece efectul legii nu poate opera asupra unui drum care nu există.

În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 20 din Ordinul MF nr. 2388/1995 Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, în lipsa unor documente care să ateste dreptul de proprietate al statului și a schițelor de amplasare, inventarierea străzii Coasta Mănăstirii în lungime de 500 m în domeniul public al U.A.T. Horezu s-a realizat cu încălcarea legii.

Cu referire la forța probantă a Tablourilor privind drumurile naturale din orașul Horezu, aferente anilor 1929-1930, în care, într-adevăr, este consemnat drumul Coasta Mănăstirii, după cum susține chiar instanța de fond, aceasta produce efecte exclusiv în scopul ținerii evidenței, neavând valoarea juridică a unui act de proprietate.

În opinia recurentei, chiar dacă s-ar aprecia că tablourile respective au forță probantă, acestea ar putea dovedi dreptul de proprietate exclusiv pentru segmentul în lungime de 47,5 m, respectiv din punctul Monument până la începutul Străzii Teiului, segment care face parte din drumul în lungime de 160 m, aflat pe limita de sud a proprietății și pe care nu îl contestă.

Prin urmare, apreciază că sentința recurată a fost dată și cu încălcarea normelor aplicabile în materia inventarierii bunurilor, respectiv în lipsa unor acte care să probeze proprietatea statului, însoțite de schițe de amplasament.

Neexercitarea rolului activ de către instanța de fond și eludarea principiului disponibilității. Încălcarea dreptului la un proces echitabil

În considerarea art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond trebuia să admită cererea de chemare în judecată în sensul anulării în parte a H.G. nr. 1362/2001, respectiv a poziției nr. 223 din Anexa nr. 8 și în sensul obligării pârâtului Consiliul Local Horezu la efectuarea operațiunii administrative reprezentată de înlăturarea mențiunii "drumul sătesc Romanii de Jos/Coasta Mănăstirii", situat(ă) în orașul Horezu, sat Romanii de Jos, jud. Vâlcea, în lungime de 500 m pe direcția "Monument" - "Coasta Mănăstirii", din conținutul oricărei hotărâri care îl înființează, modifică sau înregistrează în domeniul public al orașului Horezu și din Planul Urbanistic General al orașului Horezu.

Or, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată în integralitatea sa conduce de plano la concluzia certă că prealabil pronunțării soluției, instanța de fond a efectuat o cercetare superficială a probatoriului încuviințat, fiind încălcate prevederile art. 22 (2) C. proc. civ.

Probatoriul administrat în cauză, confirmat și de expertizele întocmite în dosarele anterioare, identifică scriptic "drumul sătesc Romanii de Jos"/strada "Coasta Mănăstirii" lung de 500 m, inexistent în teren și consemnat în prezent în PUG, cu drumul trasat cu roșu în anexele la completările raportului de expertiză efectuat în cauză.

În soluționarea prezentei cauze, instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat rezultată din sentința nr. 1040/21.05.2001, definitivă prin Decizia nr. 2334/16.10.2001, irevocabilă prin Decizia nr. 235/6.02.2002, pronunțată în Dosarul nr. x/2001, cu privire la natura de drum public a terenului de 179 mp, respingând acțiunea în privința acestuia, ca inadmisibilă.

Recurenta arată că ceea ce a condus la admiterea excepției menționate a fost aprecierea instanței de fond că suprafața de teren de 179 mp s-ar suprapune cu strada "Coasta Mănăstirii", în lungime de 160 m, existentă în teren pe limita de sud a proprietății și pe care nu o contestă.

Însă instanța de fond a trecut cu vederea faptul că acest drum, în mare parte, nu face parte din "drumul sătesc Romanii de Jos"/strada "Coasta Mănăstirii" lung de 500 m, trasat cu roșu în anexele la completările raportului de expertiză efectuat în cauză și cu a cărui analiză a fost investită.

Așadar, constatările instanței de fond cu privire la natura de drum public a suprafeței de 179 mp., care se identifică cu drumul în lungime de 160 m, existent pe limita de sud a proprietății, exced cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimatul Consiliul Local al Orașului Horezu a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, recurenta a formulat concluzii scrise.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză a fost ridicată excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond având în vedere hotărârile pronunțate anterior, cu privire la statuarea asupra naturii de bun public a unei părți din drumul în discuție (179 m), în aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

S-a reținut că recurenta-reclamantă a invocat că actul administrativ atacat, în special H.G. nr. 1362/2001, respectiv actele autorității locale HCL și PUG, afectează dreptul său de proprietate prin reținerea existenței unui drum public care străbate proprietatea sa.

De asemenea, s-a constatat că prin decizia nr. 362/19.03.2010 pronunțată în dosarul nr. x/2007, s-a definitivat soluția din cauză, în sensul că reclamanta a învestit greșit instanțele judecătorești numai cu o cerere de anulare a hotărârilor Consiliului local prin care se determină inventarul domeniului public al orașului Horezu, fiind necesară atacarea hotărârii de Guvern ca rezultat al procesului de determinare a bunurilor care alcătuiesc domeniul public, act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, care poate determina efecte juridice.

În urma acestei hotărâri, recurenta-reclamantă a sesizat instanța de judecată solicitând anularea în parte a H.G. nr. 1362/2001, poziția nr. 223 din Anexa 8 la hotărâre-Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public la orașului Horezu, cu privire la mențiunea drum sătesc Romanii de Jos (redenumit str. x), situat în orașul Horezu, județul Vâlcea în lungime de 500 metri cu direcția Monument - Coasta Mânăstirii. Ca o consecință a solicitat și obligarea pârâtului Consiliul Local al Orașului Horezu la înlăturarea mențiunii din conținutul oricăror hotărâri care îl înființează, modifică sau înregistrează în domeniul public al orașului Horezu.

Instanța de fond a constatat că raportul dintre hotărârile de Consiliu local atacate în procedura precedentă (dosar nr. x/2007-HCL nr. 33/1999, HCL nr. 22/2001, HCL nr. 35/2001) și H.G. nr. 1362/2001 a fost stabilit irevocabil în dosarul respectiv, astfel că în condițiile în care s-a reținut necesitatea atacării hotărârii de Guvern care determină apartenența drumului la domeniul public, atacarea hotărârilor de consiliu local nu se poate realiza distinct, însă acestea reprezintă acte sau operațiuni premergătoare în sensul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În H.G. nr. 1362/2001, Anexa nr. 8, poziția nr. 223 s-a menționat ca făcând parte din domeniul public al orașului Horezu, drumul sătesc Romanii de Jos, pietruit, cu lungime de 500 metri, lățime 4 metri, intravilan 160 metri, cu origine Monument-terminație Coasta Mânăstirii, conform HCL nr. 32/1999.

Drumul sătesc Romanii de Jos avea o lungime de 160 metri și o lățime de 4 metri și se desfășura de la Monument-La Rișcă, însă, ulterior, prin HCL nr. 19/2001 (anterior adoptării H.G.), poziția 336 din HCL nr. 32/1999 a fost corectată în sensul că lungimea drumului de numai 160 metri devine de 500 metri, drumul mergând până la Coasta Mânăstirii.

S-a mai reținut că la adoptarea HCL nr. 19/2021 a fost invocat raportul de specialitate al Comisiei de urbanism, avizele comisiilor de specialitate, care ar justifica o corectare a poziției nr. 336 drum sătesc Romanii de Jos în sensul că lungimea corectă a acestuia este de 500 metri, în loc de 160 metri.

Practic, această modificare a fost invocată de autoritatea locală, raportat la faptul că drumul făcea parte din domeniul public al Primăriei Comunei Rurale Horezu potrivit documentelor din anii 1929-1930-Tabloul drumurilor naturale din comuna Romani ce străbat proprietățile-poziția 26, drum în direcțiunea: din șoseaua comunală Horezu spre Bohniță și Coasta Mânăstirii, lungime 500 metri, lățime 4 metri. De asemenea, în Tabloul drumurilor și proprietăților din 1930, la poziția 13, este menționat drumul Coasta Mânăstirii, direcția: La Coasta Mânăstirii, Bolovan, lungime 500 metri, lățime 4 metri. Un alt temei invocat de comuna Horezu pentru menționarea lungimii de 500 metri în loc de 160 metri, în Anexa HCL, a fost dat de faptul că în dosarul nr. x/2007, s-ar fi stabilit că recurenta-reclamantă nu este proprietara terenului, ci că acesta face parte din domeniul public, iar în dosarul nr. x/2001, recurenta-reclamantă a revendicat terenuri care în realitate fac parte din proprietatea publică a orașului Horezu.

Cu privire la identificarea drumului, față de dosarele derulate anterior între părți, instanța de fond a constatat că în dosarul nr. x/2007, chiar dacă prin sentința nr. 1246/20.10.2009, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea de anulare a HCL nr. 32/1999, modificată pe fond, reținând că drumul este proprietate publică, respectiv că acesta a fost menționat pe proprietatea revenită recurentei-reclamante în urma partajului, în calea de atac, prin decizia nr. 362/19.03.2010, instanța a schimbat această motivare, reținând faptul că reclamanta nu se putea adresa instanței de contencios administrativ cu cererea în anulare a HCL, ci trebuia să ceară anularea hotărârii de Guvern ca act administrativ producător de consecințe juridice.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut că în dosarul nr. x/2007 nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra fondului cauzei, respectiv asupra titularului dreptului de proprietate asupra drumului Romanii de Jos, în tot sau în parte, menționat în inventarul bunurilor proprietate publică a localității Horezu, astfel că excepția nu poate fi reținută în raport cu acest dosar.

Însă, instanța de fond a avut în vedere dosarul nr. x/2001, în care recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe pârâții E., F., pentru a fi obligați să-i respecte dreptul de proprietate asupra suprafeței de 44,84 mp, în orașul Horezu, satul Romanii de Jos, să-și retragă gardul, să demoleze construcțiile de pe terenul său și pe pârâtul G. pentru a fi obligat să-i respecte proprietatea în suprafață de 75,6 mp și să dispună grănițuirea proprietăților. În acea cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu Primăria Orașului Horezu, arătând că în realitate terenul este domeniu public, solicitând să fie obligată reclamanta să-i respecte dreptul de proprietate, întrucât este inventariat în domeniul public potrivit HCL nr. 32/1999.

Prin sentința nr. 1040/21.05.2001, Judecătoria Horezu a respins acțiunea formulată de reclamantă, a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins excepția prescripției, a admis cererea de intervenție în parte și a constatat că suprafața de 179 mp, colorată cu galben în raportul de expertiză, constituie drum public situat în satul Romanii de Jos, cu vecini: drum public, drum sătesc, E., G., A.. A reținut instanța că din contractul dotal din 8.10.1925 rezultă că autoarea reclamantei H. a primit zestre de la mama sa un teren în punctul "Săliștea casei" care are ca vecini: E-moștenitori I., J., N-Mânăstirea Horezu, S-K.. Din declarațiile martorilor s-a relevat faptul că între terenul pârâților Tudorescu și G. există drum cu o lățime de 6-7 metri, că pârâții nu au ocupat nicio suprafață din terenul reclamantei, că drumul între proprietățile pârâților a avut o lungime de 400 metri, deoarece se continua și pe terenul reclamantei, însă că părinții acesteia au închis acest drum cu stâlpi din beton și porți din fier, în prezent rămânând drumul cu o lungime de doar 200 metri. Din raportul de expertiză a rezultat că pârâtul G. a ocupat 2 metri lățime din calea de acces, iar în partea de nord-3,40 metri lățime, lungimea drumului de la drumul comunal la poarta de acces la proprietatea reclamantei fiind de 62 metri și de aici se continuă cu un drum nepietruit, prezentat în acțiunea de partaj, ca drum de acces comun. Suprafața de 179 mp, colorată cu galben, constituie drum public, fiind cuprinsă în Inventarul drumurilor publice din HCL nr. 32/1999, nefiind făcută nicio dovadă din care să rezulte că reclamanta ar fi împiedicat în vreun fel utilizarea drumului public, reclamanta neavând calitate procesuală activă, întrucât nu este proprietara terenului revendicat.

Prin decizia nr. 2334/16.10.2001, Tribunalul Vâlcea reține că terenurile părților sunt despărțite de drumul public în lungime de 160 metri, care trece pe lângă proprietatea reclamantei și că probele nu relevă ocuparea vreunui teren proprietatea acesteia.

De asemenea, în decizia nr. 235/6.02.2002, Curtea de Apel Pitești, respingând recursul, reține că terenul în litigiu nu face parte din suprafețele menționate în contractul dotal din 1925 și în procesul-verbal din 1939, terenurile dobândite de reclamantă din punctul "Acasă" fiind străbătute de un drum de acces de 1.032 mp, colorat cu galben pe schița de la dosar. De asemenea, procesul-verbal nr. x/1939 nu constituie titlu de proprietate și atestă că autorii reclamantei se învecinează cu un drum de trecere de 11 metri lățime.

Înalta Curte apreciază, față de statuările din hotărârile pronunțate în dosarele menționate, rezultă că până în prezent terenul de 178 mp, galben, dosar nr. x/2001 al Judecătoriei Horezu, a fost reținut irevocabil, sub efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, ca reprezentând drum public.

Practic, din drumul de 500 metri, suprafața de 160 metri menționată la poziția nr. 336 în Anexa HCL nr. 32/1999, reprezintă efectiv domeniul public, fiind afectat utilității publice, iar restul suprafeței drumului de aproximat 357 metri, începe din capătul străzii existente și se continuă pe proprietatea recurentei-reclamante cu orientare către Coasta Mânăstirii, respectiv Bolniță.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că pentru anularea unui act administrativ este necesar ca la momentul emiterii sale, condițiile prevăzute de lege să nu fi fost îndeplinite, în speță, dreptul de proprietate publică să nu fi existat la momentul la care s-a realizat rectificarea HCL nr. 32/1999, respectiv prin HCL nr. 19/2001, în sensul prelungirii drumului de la 160 metri, la 500 metri.

Faptul că traseul concret și corect al acestui bun este cel reprezentat parțial diferit în expertizele întocmite în cauză, nu are relevanță în privința valabilității actului administrativ atacat - H.G., care nu stabilește concret traseul acestui drum, fiind însă cert că el străbate proprietatea recurentei-reclamante.

De asemenea, în mod temeinic s-a reținut că aspectele referitoare la valabilitatea PUG și la pașii pe care trebuie să-i parcurgă autoritatea locală pentru întocmirea acestuia, față de prevederile Ordinului nr. 13N/1999, nu au relevanță din perspectiva valabilității H.G. atacată, în condițiile în care în discuție nu este introducerea în PUG a drumului sătesc Romanii de Jos, redenumit str. x, ci atestarea unui drum preexistent la nivelul anului 1930, despre care nu s-a dovedit că a fost invalidat în realitate la momentul emiterii actului administrativ atacat.

Toate argumentele expuse și susținute cu înscrisuri au condus la concluzia că reclamanta-recurentă nu a putut proba presupusa vătămare a intereselor sale prin efectul adoptării celor două hotărâri ale consiliului local Horezu, referitoare la terenul drum sătesc Romanii de Jos, redenumit Coasta Mănăstirii prin H.C.L nr. 35/2001

Contrar susținerilor recurentei, la momentul adoptării HCL nr. 32/1999 și a HCL nr. 19/2001 prin care s-a modificat lungimea drumului public, respectiv în loc de 160 m se va menționa lungimea de 500 m, s-au avut în vedere înscrisurile din anii 1929-1930, Tabloul drumurilor naturale ale comunei Romani" de unde rezultă că drumul Coasta Mănăstirii are o lungime de 500 metri și o lățime de 4 metri.

Aspectele referitoare la valabilitatea PUG și la pașii procedurali pe care autoritatea locală i-a parcurs la momentul adoptării acestuia, față de prevederile Ordinului nr. 13M/1999, nu au relevanță din perspectiva valabilității H.G. nr. 1032/2001, și a actelor administrative subsecvente (HCL nr. 32/1999 si HCL nr. 19/2001) în condițiile în care în discuție nu este introducerea în PUG a drumului sătesc Romanii de Jos, redenumit Coasta Mănăstirii, ci atestarea unui drum preexistent la nivelul anilor 1929, 1930 despre care nu s-a dovedit că a fost invalidat la momentul emiterii actului administrativ atacat.

Nici critica privind încălcarea principiului disponibilității nu este întemeiată și nu poate fi primită.

Principiul disponibilității este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar judecătorul este obligat să respecte limitele acțiunii astfel cum acestea au fost determinate de reclamant, respectiv pe baza cererii și în limitele sesizării.

Înalta Curte reține că instanța de fond nu a depășit limita sesizării și nici nu a considerat că obiectul acțiunii și natura litigiului sunt altele decât cele invocate de recurentul-reclamant.

În raport cu cele reținute, se constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 133/F-CONT din 12 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2023.