ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în insolvență, în calitate de administrator special și de B., în calitate de administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 605/2019 privind sancționarea sa cu amenda în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 64, alin. (1), lit. b). din Decizia nr. 220/2011, prin care a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 605/2019 în conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001, iar, în subsidiar, modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 5.000 RON, fiind disproporționată în raport cu fapta reținută, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 750 din data de 06.11.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în insolvență prin administrator special C. și administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca fiind neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 750 din data de 06.11.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

A precizat că instanța de fond a considerat apărările recurentei-reclamante ca nefiind suficiente pentru a combate prezumția de legalitate a Deciziei nr. 605 din 06.06.2019, însă nu a făcut o motivare în fapt, astfel că nu a aplicat normele prevăzute de legislația audiovizualului în mod legal.

Sub aspectul temeiniciei Deciziei nr. 605/06.06.2019 a afirmat că decizia de constatare și de sancționare cu amenda nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, afirmație care se bazează atât pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

A făcut referire la jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Anghel c. României, Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) și, ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, a arătat că prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.

Pentru toate motivele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, anularea Deciziei CNA nr. 605/2019 și exonerarea de la plata amenzii.

Apărările formulate în cauză.

Împotriva recursului promovat de reclamanta S.C. A. S.A., intimatul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a se invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.09.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile reprezentantului intimatului-pârât pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cu apărările din întâmpinare și cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 605/06.06.2019, prin care a fost amendată cu suma de 5.000 RON și exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar, modificarea sancțiunii, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 5.000 RON, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate, fiind disproporționată în raport cu fapta reținută.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății ca neîntemeiată reținând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la legalitatea deciziei, a reținut că, în raport de prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenda în cuantum de 5.000 RON stabilită prin actul contestat este legal individualizată.

Totodată, a apreciat netemeinicia cererii de înlocuire a amenzii cu somație publică motivat de împrejurarea că reclamanta a repetat abaterile de la Codul audiovizualului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 605/06.06.2019, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin cererea de chemare în judecată.

În speță, Înalta Curte constată că sancțiunea a fost aplicată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcția de Monitorizare și a vizualizării imaginilor de către membrii C.N.A. pentru încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul D. în cadrul emisiunii "E." din data de 21.02.2019 în intervalul orar 21:00-00:50.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în cadrul emisiunii, în contextul accidentului aviatic de la Tuzla ce avusese loc în aceeași zi, unul dintre invitați a făcut afirmații acuzatoare la adresa unor persoane, căreia i-a menționat numele pe post, sugerându-se că ar exista o legătură de cauzalitate între producerea unor accidente aviatice, soldate cu decese și activitatea firmei conduse de " acest om din Constanța" care ar beneficia de protecția " justiției" la " nivel politic și securistic", care le-ar " mușamaliza".

S-a reținut că a fost prejudiciată imaginea unei persoane, la adresa căreia au fost formulate afirmații acuzatoare, fără a se preciza dacă radiodufizorul ar fi contactat persoana acuzată pentru obținerea unui punct de vedere în legătură cu faptele imputate, așa cum obligă dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului, moderatorul nu a respectat obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentei-reclamante prin care se afirmă că decizia de contestare și de sancționare cu amendă nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției și nici solicitarea de a înlătura motivația succintă redată de membrii CNA în decizia de sancționare, față de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor unor persoane despre care s-a discutat în emisiuni. Față de aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentația care a stat la baza actului contestat, respectiv Raportul de monitorizare a emisiunii "E." din data de 21.02.2019 . Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat raportul de monitorizare, respectiv faptul că afirmațiile imputate ar fi fost făcute în cadrul respectivei emisiuni, nici la instanța de fond și nici prin cererea de recurs, iar instanța de fond, în virtutea dispozițiilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că acesta probează temeinicia constatărilor reținute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Având în vedere că acesteia îi revenea, potrivit art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, obligația de a contacta respectiva persoană pentru a-și exprima propriul punct de vedere referitor la acuzațiile ce i se aduceau în cadrul respectivei emisiuni, iar reclamanta nu a făcut proba că și-ar fi adus la îndeplinire această obligație, Înalta Curte reține că nu se poate aprecia că decizia contestată ar fi lipsită de fundament probator, ci dimpotrivă, că faptele reținute în sarcina reclamantei sunt pe deplin dovedite.

În ceea ce privește încălcarea obligației prevăzute de art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului, Înalta Curte reține că, deși din transcriptul emisiunii a rezultat că în cadrul acesteia au fost formulate afirmații acuzatoare, din aceleași transcript rezultă că moderatorul emisiunii nu a avut nici o reacție, trecând pur și simplu la interogarea unui alt invitat, fără a solicita ferm primului interlocutor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Înalta Curte constată că transcriptul emisiunilor este o probă suficientă a încălcării de către reclamantă a prevederilor art. 40 alin. (1) și (4) din Codul audiovizualului, fiind lipsite de orice fundament criticile potrivit cărora decizia contestată nu ar face proba existenței faptei, autorului și vinovăției.

Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-reclamante privind încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât sancțiunea aplicată în cauză nu a făcut obiectul unui proces, fiind dispusă printr-o procedură administrativă reglementată de Legea audiovizualului. Nu se poate susține existența unei obligații a pârâtului de a respecta prezumția de nevinovăție, având în vedere că garanțiile oferite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, în cadrul unui proces în fața instanței de judecată. În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond jurisprudența Curții Europene care a evidențiat faptul că "problema stabilirii vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci faza judecătorească a acesteia".

Situația în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligență sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul - țintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, din probele administrate rezultă cu ușurință că, deși invitatul din emisiunea "E." a făcut afirmații factuale, concrete cu privire la o persoană identificată căreia i-a atribuit, fără indicarea unor mijloace de probă concrete, săvârșirea mai multor fapte de natură penală în contextul discutării unui accident aeronautic și în contextul mai larg al pretinsei impunități penale a acestei persoane în baza unor legături tenebroase cu securitatea, serviciile secrete, justiția, etc, moderatorul D. nu și-a respectat obligația care îi revenea în temeiul art. 40 alin. (1) și (4), respectiv art. 64 lit. b) din Codul audiovizualului.

Astfel, Art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului prevede că în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

Pentru a răspunde criticilor privitoare la încălcarea dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte, fără a afecta importanța libertății presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituția României cât și de CEDO, este un drept condițional, și nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată iar ingerința statului, sub forma impunerii unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități de care presa nu este exonerată, și care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate, fiind eronată susținerea recurentei-reclamante în sensul că libertatea de exprimare este supremă în meseria de jurnalist.

Sancțiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertății de exprimare, nefiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituția României, deoarece, în speță, nu se află în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie și dreptul de a comunica informații, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine și demnitate și a dreptului publicului de a primi informații corecte si obiective.

Susținerea recurentei potrivit căreia decizia atacată ar încălca dreptul la (libera) exprimare al jurnaliștilor, iar cetățenii ar fi privați de o corectă informare nu poate fi primită.

Astfel, ceea ce se impută reclamantei prin decizie nu este faptul că jurnaliștii au formulat o serie de opinii, că ar fi difuzat o serie de informații, ci faptul că, în cadrul respectivei emisiuni, moderatorul emisiunii nu a contactat persoana vizată de respectivele afirmații acuzatoare pentru a-i da posibilitatea de a-și exprima propriul punct de vedere.

Norma legală ce impune această obligație are ca scop, pe de o parte, protejarea imaginii, demnitării și onoarei persoanei vizate de conținutul afirmațiilor acuzatoare nedovedite, iar, pe de altă parte, asigurarea dreptului publicului la informare corectă, întemeieată pe probe concreze, pertinente și concludente.

Or, dreptul jurnaliștilor la libera exprimare nu ar fi fost cu nimic diminuat prin respectarea de către aceștia a principiului audiatur et altera pars și a dreptului la propria imagine a persoanelor în legătură cu care s-au făcut afirmații acuzatoare în cadrul emisiunii difuzate și nici în situația în care jurnalistul - moderator al respectivei emisiuni - și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita prezentarea probelor afirmațiilor acuzatoare.

De asemenea, dreptul cetățenilor de a fi informați nu ar fi fost mai puțin asigurat în condițiile în care ar fi avut posibilitatea să cunoască și punctul de vedere al persoanei vizate de afirmațiile acuzatoare făcute în cadrul emisiunii "E." din 21.02.2019 și nici dacă ar fi putut să cunoască dacă există dovezi în sprijinul afirmațiilor făcute în cadrul respectivei emisiuni.

În ceea ce privește capătul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu somație publică, Înalta Curte observă că prin cererea de recurs nu sunt aduse critici cu privire la acest aspect.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 750 din 6 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.