ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.08.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, a solicitat:

(i) anularea Refuzului cu nr. x/DIMB/S1/CMA din data de 27.07.2022, emis de Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă în soluționarea cererii de eliberare a avizului de angajare a cetățeanului nepalez B., având nr. de înregistrare x/07.03.2022, respectiv 4527568/06.06.2022 și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la reanalizarea cererii și la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispozițiilor legale;

(ii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 1803 din 14 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări;

(ii) a anulat refuzul nr. x/DIMP/S1/CMA/27.07.2022 și a obligat pârâta la reanalizarea cererii și la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispozițiilor legale;

(iii) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1835 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1803 din 14 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susține că instanța de fond a valorificat în mod greșit cererea de programare online depusă de intimata-reclamantă la data de 07.03.2022, aceasta neîndeplinind criteriul înregistrării efective a cererii, conform art. 28 din O.G. nr. 25/2014. Adresa de internet a fost creată pentru a facilita accesul angajatorilor și cetățenilor străini la ghișeul de primiri cereri, în ordinea depunerii cererilor, însă prezența fizică la ghișeu este absolut necesară în vederea depunerii documentelor necesare, doar în acest caz fiind primit un număr legal de înregistrare a cererii. Contrar celor reținute de instanța de fond, numărul de ordine al cererii depuse online este utilizat doar pentru identificarea cererii de către angajații pârâtei la momentul prezentării solicitantului la ghișeu și nu reprezintă numărul de înregistrare efectivă al unei cereri depuse la ghișeu.

Arată recurenta-pârâtă că un argument în acest sens îl reprezintă împrejurarea că, la accesarea portalului, în partea introductivă, există un mesaj adresat utilizatorilor, din care rezultă că transmiterea online a cererii și a documentelor nu reprezintă depunerea documentelor în sensul O.G. nr. 25/2014. Astfel, toți utilizatorii sunt informați în mod transparent asupra faptului că termenul legal de soluționare a cererii curge de la data înregistrării oficiale a cererii la ghișeul de primiri.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 28 din O.G. nr. 25/2014, întrucât interpretarea gramaticală/literală, istorică și teleologică a normei este în sensul înregistrării oficiale a cererii prin obținerea numărului de înregistrare, iar nu prin obținerea unei programări online. În acest sens, trebuie avută în vedere sintagma "30 de zile de la data înregistrării", care se referă evident la înregistrarea oficială, nu la transmiterea unei cereri de programare online, precum și împrejurarea că legiuitorul nu a menționat în mod expres, în cuprinsul textului de lege amintit, posibilitatea depunerii cererii online. Finalitatea textului de lege este aceea ca numai înregistrarea oficială a cererii să aibă consecințe juridice, iar nu și transmiterea online a unei cereri de programare.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-pârâtă critică soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată și solicită diminuarea onorariului avocațial la minimul posibil, apreciind că valoarea acestuia este disproporționată în raport cu activitatea avocatului și complexitatea cauzei.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate în prezentul recurs vizează pretinsa interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 28 din O.G. nr. 25/2014, recurenta-pârâtă susținând, în esență, că acest text de lege nu permite depunerea cererii pentru eliberarea avizului de angajare a cetățeanului străin decât în format fizic, prin prezentarea solicitantului la ghișeul de primiri cereri, iar nu online, cum a procedat intimata-reclamantă.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curt constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normei legale amintite, de vreme ce art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că "Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii. (...)", fără a specifica o anumită modalitate de depunere a cererii. Cum legea nu distinge, nu se poate reține obligativitatea depunerii cererilor exclusiv în format fizic, solicitanții putând recurge și la modalitatea alternativă a depunerii cererii online.

În cauză, intimata-reclamantă a depus online cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul nepalez B. la data de 07.03.2022, iar la aceeași dată recurenta-pârâtă a comunicat reclamantei pe mail că solicitarea sa, înregistrată sub nr. x din 07.03.2022, a trecut în starea "în curs de verificare IGI". Ulterior, la data de 23 mai 2022, i s-a comunicat intimatei-reclamante, tot în format electronic, că solicitarea cu nr. x din 07.03.2022 a fost verificată, sens în care are obligația de a se prezenta cu documentele în original, copie și solicitare tipărită în data de 06.06.2022, în scopul depunerii cererii. Intimata-reclamantă s-a prezentat cu documentele solicitate la data de 06.06.2022, primind bon de înregistrare și fiind programată la data de 05.07.2022; în acest sens i s-a comunicat intimatei-reclamante, în format electronic, de către recurenta-pârâtă, că solicitarea cu nr. x din 07.03.2022 a trecut în starea "în curs de soluționare".

Recurenta-pârâtă susține că cererea depusă online la data de 07.03.2022 nu poate fi valorificată în sensul art. 28 din O.G. nr. 25/2014, aceasta reprezentând doar o solicitare de programare în vederea depunerii cererii de eliberare a avizului și că doar după depunerea în format fizic a cererii și documentelor însoțitoare la data de 06.06.2022 se poate considera că cererea intimatei-reclamante a fost efectiv înregistrată.

Aceste argumente nu sunt însă sprijinite de textul art. 28 din O.G. nr. 25/2014 care, astfel cum s-a arătat anterior, nu condiționează înregistrarea cererii de depunerea în format fizic a acesteia. Prima instanță a reținut în mod corect că solicitarea reclamantei a dobândit dată certă la data de 07.03.2022, potrivit art. 278 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., moment la care a fost recepționată de instituția recurentă și a primit număr de înregistrare.

De altfel, în mesajul de răspuns comunicat intimatei la data de 07.03.2022, după depunerea cererii în format online, recurenta-pârâtă a arătat că cererea a trecut în starea "În curs de verificare", fără a fi înștiințată societatea că acordarea numărului de înregistrare s-a făcut doar în scopul programării în vederea depunerii ulterioare a cererii.

Nici argumentul recurentei-pârâte în sensul că, la accesarea portalului instituției, utilizatorii sunt avertizați cu privire la împrejurarea că depunerea online a cererii nu reprezintă depunerea documentelor în sensul O.G. nr. 25/2014 nu poate fi reținut. Acest argument a fost invocat pentru prima dată în recurs, fără a fi demonstrate nici existența unui astfel de mesaj de avertizare și nici împrejurarea că, la depunerea de către intimata-reclamantă a cererii de eliberare a avizului, acest anunț era implementat în portalul instituției.

Cât privește argumentele recurentei-pârâte deduse din interpretarea gramaticală/literală, istorică și teleologică a art. 28 din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte le apreciază a fi, de asemenea, nefondate.

A susținut recurenta-pârâtă că, la adoptarea O.G. nr. 25/2014, legiuitorul nu a avut în vedere modalitatea de înregistrare online a cererilor, altfel ar fi menționat expres această posibilitate în cuprinsul art. 28; or, Înalta Curte constată că tocmai caracterul general al normei, care nu precizează nicio modalitate de depunere, denotă intenția legiuitorului de a permite depunerea cererilor în orice modalitate, atât fizic cât și prin modalitatea depunerii la distanță (în speță, online).

Totodată, sintagma "30 de zile de la data înregistrării" nu se referă la modalitatea de depunere a cererii, stabilind doar că termenul de soluționare a cererii curge de la înregistrare, iar în speță cererea a fost înregistrată la data de 07.03.2022. De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul că legiuitorul a înțeles să dea prevalență doar înregistrării "oficiale", singura aptă să producă efecte juridice, acest argument bazându-se pe refuzul recunoașterii de către recurenta-pârâtă a cererii depuse online și considerarea ca reprezentând înregistrare "oficială" doar cererea depusă în format fizic, argument care a fost găsit neîntemeiat de instanța de control judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se confirmă criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă în raport de sentința recurată, nefiind decelată pretinsa interpretare și aplicare greșită a art. 28 din O.G. nr. 25/2014.

În ceea ce privește criticile vizând cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță în sarcina recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că:

"proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 RON, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosar a facturii fiscale seria x-274 din 13.12.2022 și a extrasului de cont din 27.12.2022 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări împotriva sentinței civile nr. 1803 din 14 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.