ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2553/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii CNCD nr. 494/11.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/07.02.2018 la petiția nr. 656/07.02.2018.

Prin sentința civilă nr. 237 din 2 martie 2021 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării cererii și a constatat perimată cererea privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că nu ar fi intervenit perimarea, având în vedere că la dosarul cauzei există cerere de declinare, de repunere pe rol sau de recurs, înregistrate în termenul legal.

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 237 din 2 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București a admis excepția perimării și a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că instanța de fond în pronunțarea soluției prin care a admis excepția perimării a reținut că prin încheierea din 3 decembrie 2019 cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a admis în mod corect excepția perimării, deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării și nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării.

Așadar, termenul de perimare a început să curgă la data de 3.12.2019, când instanța a dispus suspendarea judecării cererii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 11.12.2019 reclamanta a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din 3.12.2019 iar prin decizia civilă nr. 5837/5.11.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de renunțarea recurentei-reclamante la judecarea acestui recurs (cererea de renunțare la judecata recursului fiind formulată de reclamantă la data de 30.09.2020), astfel că judecata cauzei a rămas suspendată, nefiind întrerupt cursul termenului de perimare.

Mai reține Înalta Curte că instituirea stării de urgență pe teritoriul României în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020 a avut ca efect doar suspendarea termenului de perimare, iar nu întreruperea sa, sens în care termenul de perimare ce a început să curgă la data de 3.12.2019, s-ar fi împlinit la 3.06.2020, însă, fiind prelungit cu încă două luni (consecință a instituirii stării de urgență), acesta s-a împlinit la data de 3.08.2020.

De la data de 3.12.2019 și până la 11.09.2020, când s-a acordat din oficiu termen pentru discutarea perimării (termenul de perimare fiind împlinit la data de 3.08.2020), părțile nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 417 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancțiune procedurală cu aplicabilitate generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, și anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție, urmărind soluționarea cauzelor cu celeritate și degrevarea rolului instanțelor de dosare inactive.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este o consecință a culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menționate.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi alegațiile reclamantei în sensul că,,... instanța a dispus în mod eronat suspendarea cauzei fără a reține că una din părți a solicitat aplicarea dispozițiilor noul C. proc. civ., respectiv judecarea în lipsă".

Este evident faptul că reclamanta nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol de la momentul suspendării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 și a renunțat la recursul formulat împotriva încheierii de suspendare din 3.12.2019, prin decizia civilă nr. 5837/5.11.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție luând act de renunțarea recurentei-reclamante la judecarea recursului.

În aceste condiții, este corectă soluția instanței de fond care constatând că judecata cererii de chemare în judecată a fost împiedicată de părți, că nu au existat acte de procedură care se impuneau a fi efectuate din oficiu, astfel încât rămânerea în nelucrare a cauzei s-a datorat lipsei de stăruință a acestora, a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt și prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunțarea măsurii suspendării (3 decembrie 2019).

Termenul de perimare are ca moment de început data la care s-a dispus suspendarea judecății potrivit dispozițiilor art. 411 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 237 din 2 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.